Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9390/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 9390
Ședința din Camera de Consiliu de la 29 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2008, privind recursurile declarate de pârâtele Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței civile nr.3949/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, G, și, având ca obiect, drepturi bănești.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.10.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 29.10.2008.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin sentința nr. 3949/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de petenții, -, G, G, împotriva intimatului Curtea de Conturi a României cu sediul în B, și intimata chemată în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a dispus obligarea intimatei Curtea de Conturi a României la plata către petenți a drepturilor bănești reprezentând indemnizație de 75%, procent aplicat la nivelul retribuției de bază începînd cu data de 09.03.2005, după cum urmează:
- 150.294 lei, - 146.039 lei, - 150.937 lei, - 150.294 lei, - 149.580 lei, - 150.294 lei, - - 45.934 lei, - 149.527 lei, - 150.294 lei, - 147.734 lei, - 131.566 lei, - 150.294 lei, - 146.239 lei, - 161.851 lei, G- 149.417 lei, G- 150.294 lei, - 163.157 lei, - 54.107 lei; sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României.
S-a dispus obligarea chematei în garanție Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare către intimata Curtea de Conturi a României.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclaman ț ii de ț in calitatea de controlori la Camera de Conturi a Jude țului
Prin Legea nr. 200/2005 de aprobare a nr.OUG 22/2005 privind organizarea si func ț ionarea Cur ț ii de Conturi pe lângă această intitu ție a fost înființată Autoritatea de audit pentru fonduile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD si pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare.
Reclaman ț ii, desi ocupă aceleasi func ț ii ca si controlorii de la Autoritatea de audit, si îsi desfăsoară activitatea in cadrul aceleiasi institu ț ii, iar reglementările legale sunt aceleasi, instan ț a apreciază că sunt priva ț i de acordarea indemniza ț iei de 75% prevăzută in HG170/9 martie 2005, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distinc ț ie în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemna ț i să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribu ț iilor de ansamblu pe care le au to ți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeasi pregătire de specialitate si experientă, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum si risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Recunoscând cu valoare de adevăr juridic că măsura neplă ț ii drepturilor salariale solicitate, încalcă în mod regretabil inclusiv dispozi ț iile constitu ț ionale, urmează a se dispune în consecin ț ă de către instan ț ă, în sensul reținerii temeiniciei si legalită ț ii preten ț iilor pecuniare solicitate de reclaman ț
Data de 01.01.2007 a reprezentat un moment important pentru România, aceasta determinând calitatea de stat membru al Uniunii Europene, iar în mod corelativ decurgând din aceasta atât drepturi cât si obliga ții pentru ț ara noastră. În acest context în dreptul intern legisla ț ia comunitară a dobândit o importan ț ă deosebită, autorită ț ilor publice dar si jurisdic ț iilor na ț ionale, revenindu-le un rol esen ț ial în asigurarea respectării si aplicării acestor norme europene, sens în care trebuie a se reține art. 249 alin. 2 dinTratatul de Instituire a Comunității Europene, dar si prevederile constitu ț ionale si obligatorii în această materie, precum și dispozi țiile art.292-293 din Legea 53/2003 modificată.
Astfel, văzând inclusiv normele si temeiurile de drept invocate, instan ț a a re ț inut faptul că aplicabilitatea directă a dreptului comunitar, înseamnă o aplicare deplină, justă si uniformă si în acelasi timp obligatorie a reglementărilor sale în toate statele membre, începând cu data intrării în vigoare, astfel că instan ț ele judecătoresti na ț ionale au obliga ția aplicării dreptului comunitar prin aigurarea reală a efectului direct si deplin.
Dreptul material solicitat de către fiecare reclamant s-a nascut din lege ( HG170/9 martie 2005, Legea nr. 490/2004) și atribuie acestora prerogativa exclusivă în virtutea căreia, acest interes manifestat expres prin ac ț iune să solicite subiec ț ilor pasivi, to ți având legitimitate procesuală pasivă, virarea, respectiv plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite.
În primul rând prin prisma obiectului si cauzei juridice a cererilor reclaman ț ilor din prezenta actiune între auditori și controlori (apar ț inând to ț i aceleiași categorii) nu poate exista un tratament diferen ț iat sau criterii de apreciere diferite deoarece ambii îndeplinesc o func ț ie similară cu atribu ții similare.
Ca atare, având în vedere prncipiul nondiscriminării, persoanele care au aceleasi obliga ț ii si interdic ț ii profesionale nu pot fi trata ț i diferit, deci recunoasterea tuturor drepturilor salariale aferente perioadei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativă, deoarece acestia se află intr-o situta ție analogă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea for ț ei de muncă și condi ț iile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficilal al Comunită ț ii Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferen ț iat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situa ț ii doar comparabile, iar nu neapărat în situa ții chiar similare.
Prin sistemul de salarizare (institu ț ie de dreptul muncii), se în ț elege ansamblul principiilor, obiectivelor și formelor salarizării care determină condi ț iile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemniza ț ii, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele de două principii fundamentale: cel al egalită ț ii de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferen ț ierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale cu cantitatea și calitatea muncii, respectiv condi țiile de muncă.
Ca atare, principiul egalită ț ii de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situa ț ie comparabilă. Deci toate persoanele care se află în aceași situa ț ie a depunerii unei activită ț i în muncă într-o func ț ie cel pu ț in similară dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial. Din moment ce controlorii financiari sunt într-o situa ț ie comparabilă cu auditorii sub aspectul exercitării atribu ț iilor și incompatibilită ț ilor aferente func ț iei, rezultă că aceștia nu pot fi trata ț i diferit, în mod discriminatoriu fa ț ă de auditori prin refuzul acordării indemniza ției de 75%.
Deeci, prin neacordarea acestei indemniza ț ii (majorări), controlorii financiari sunt în mod evident și grav discrimina ț i, deoarece se află în aceeași situa ție juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului (auditori).
Ca atare, existen ț a discriminării directe a controlorilor financiari reclaman ț i rezultă și din dispozi ț iile art. 7 și art. 23 din Declara ț ia Universală a Drepturilor Omului ( care garantează dreptul tuturor la protec ț ie egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunera ț ie echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul interna ț ional cu privire la drepturile economice, sociale și cultuale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condi ț ii de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare fără nici o distinc ție); art. 14 din ț ia europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertă ț ilor fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Coven ț ie (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin legea nr. 74/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială fără discriminări restrângeri sau limitări) art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din constitu ț ie (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din con ț inutul complex al dreptului constitu țional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Conform prevederilor Nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sanc ț ionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalită ț ii între cetă ț eni, ai excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupa ț iei, la condi ț ii de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protec ț ia împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunera ție echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 1 al Nr.OG 137/2000, se arată că prin discriminare se în ț elege orice deosebire, excludere, restric ț ie, sau preferin ț ă, pe bază na ț ionalitate, etnie, rasă, religie, categorie socială, etc. care are scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosin ț ei sau exercitării, în condi ț ii de egalitate a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vie ții publice.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declara ț ia Universală a Drepturilor Omului, exerci ț iul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exerci ț iul drepturilor și libertă ț ilor sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertă ț ilor celorlal ț i, în vederea satisfacerii cerin țelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatoriu o remunera ț ie egală, aspect ce se află în contradic ț ie cu situa ț ia de fa ț
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție instanța a admis-o întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor are printre sarcinile ce rezultă din legea acestuia de organizare și funcționare și pe aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și intimata din cauza de față, sumele necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, fie prevăzute prin bugetele anuale, fie prin rectificările de buget.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din. nr.HG208/2005 și ale art. 3 din nr.HG 386/2007.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor-Direcția Generală a Finanțelor Publice
Primul pârât invocă dispozițiile OUG nr.22/2005 dată pentru completarea. nr. 94/1992, precum și prevederile. nr. 490/2004, arătând că sporul solicitat în prezenta cauză a fost acordat doar controlorilor financiari aflați în schema de personal a Autorității de Audit, doar aceștia fiind cei care au atribuții legate de gestionarea asistenței financiare comunitare.
Arată că în acest mod, nu s-a creat o discriminare prin aplicarea sporului prevăzut de art.l2 din. nr. 490/2004 doar pentru personalul din cadrul Autorității de audit, instituția nefăcând altceva decât să aplice dispozițiile legale în materie.
Pârâtul MEF-DGFP G arată că este inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României, cu motivarea că între cele două instituții nu există nici un fel de raporturi, iar acest minister nu trebuie confundat nici cu Statul Român și nici cu bugetul de stat.
Arată că Ministerul Economiei și Finanțelor are doar rolul de coordonator al acțiunilor privind pregătirea legilor de rectificare bugetară, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, potrivit art. 35 din. nr. 500/2002.
Prin întâmpinarea formulată în data de 15. 10. 2008,la recursul Curții de Conturi a României, intimații au solicitat respingerea recursului, cu motivarea că în acordarea acestor drepturi salariale a fost luat în considerare un criteriu injust și discriminatoriu și că nu este justificată acordarea sporului de 75% doar controlorilor financiari din cadrul Autorității de Audit, având în vedere specificul atribuțiilor în ansamblu pe care le au toți controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, atribuții ce necesită aceeași pregătire de specialitate, experiență, responsabilitate profesională, precum și risc în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Analizând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile invocate și apărările formulate, văzând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 3041și art. 304 pct. 8 și 9 din pr. civilă, ambele recursuri vor fi admise, din următoarele considerente:
Potrivit celor statuate în OUG nr. 137/2000, art. 27 (1) Persoana care se considera discriminata poate formula, în fata instanței de judecata, o cerere pentru acordarea de despăgubiri si restabilirea situației anterioare discriminarii sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru si nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data săvârsirii faptei sau
de la data la care persoana interesată putea sa ia cunostinta de săvârsirea ei.
(3) Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
(4) Persoana interesată are obligația de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei impotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi ca faptele nu constituie discriminare. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de proba, inclusiv înregistrări audio si video sau date statistice.
(5) La cerere, instanța poate dispune retragerea sau suspendarea de către autoritățile emitente a autorizației de funcționare a persoanelor juridice care, printr-o acțiune discriminatorie, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deși cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile prezentei ordonanțe.
(6) Hotărârea pronunțată de instanța de judecată se comunica Consiliului.
Curtea constată că atât în motivarea acțiunii introductive, cât și în apărările formulate în recurs, prin întâmpinare, intimații-reclamanți au invocat acordarea sporului în mod discriminatoriu în cadrul aceleași instituții, iar la fond au invocat pe lângă prevederile constituționale, art. 23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 CEDO, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale etc. Și art. 1,2,3 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Instanța de fond, în considerentele sentinței, a expus o parte substanțială a acestora în temeiul OG nr. 137/2000, însă având în vedere dispozițiile art.27 alin3 din ordonanța menționată, judecarea cauzei nu se putea face decât cu citarea,obligatorie, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cum citarea Consiliului era obligatorie, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.5, sentința va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare va fi citat CNCD în calitate de autoritate de stat în materie, căruia i se va solicita expres un punct de vedere cu privire la fapta de discriminare invocată de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtele Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței civile nr.3949/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, G, și,
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.Fl.D/12. 12. 2008
Tehn./Ex.4
/ și
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Marian Lungu, Corneliu Maria
