Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9506/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9506
Ședința publică de la 31 Octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C împotriva sentinței civile nr. 4025/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, prin serviciul registratură recurentul-pârât a depus concluzii scrise, iar intimata-reclamantă - întâmpinare (2 exemplare).
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru intimata-reclamantă pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală potrivit întâmpinării. acordarea cheltuielilor de judecată, dacă sunt dovedite.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 4025/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C,
A fost obligată pârâta să stabilescă reclamantei începând cu data de 01.01.2007 un salariu de bază brut de 880 lei și să achite diferența dintre salariul astfel stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01.2007 - 01-10-2007, diferențe lunare ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
A fost obligată pârâta să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanta este angajata unității pârâte, îndeplinind funcția de medic rezident.
La data de 29.12.2006 a fost înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei, sub nr. 2895/2006, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010.
În urma negocierii acestui contract colectiv de muncă, s-au stabilit coeficienții minimi de ierarhizare pentru salariați, în funcție de condiția de pregătire a acestora, precum și salariul de bază minim brut, pentru un program complet de lucru, începând cu data de 01.01.2007.
În acest sens, art. 40 alin. 1 prevede coeficienți minimi de ierarhizare de 1, respectiv 1,2 - pentru muncitorii necalificați (lit. a pct. 1), respectiv calificați (lit. 1 pct.2); de 1,2 și 1, 25 - pentru personalul administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală ( lit. b pct. 1), respectiv postliceală ( lit. b pct.2); de 1,3 și 1,5 - pentru personalul de specialitate încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri ( lit. c pct. 1), respectiv studii superioare de scurtă durată( lit. c pct.2) și de 2 - pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare( lit. d).
Potrivit art. 40 alin. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, salariul de bază minim brut a fost negociat în cuantum de 440 lei.
Pentru ocuparea funcției de medic ordonanța de urgență 115/2004 prevede condiția ca nivelul studiilor absolvite să fie de studii superioare, iar potrivit actelor de studii depuse de reclamantă la dosar, rezultă că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege, fiind absolventă, cu diplomă de licență, a unei instituții de învățământ superior.
Ca urmare, instanța a constat că, începând cu data de 01.01.2007, unitatea pârâtă trebuia să procedeze la aplicarea dispozițiilor art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național și anume la acordarea salariului de bază minim brut de 440 lei și a coeficientului minim de ierarhizare 2 corespunzător condiției de pregătire a reclamanților, rezultând un salariu de bază minim brut de 880 lei.
Or, potrivit adeverințelor eliberate de pârâtă, rezultă că reclamanta are un salariu de încadrare inferior celui prevăzut de art. 40 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel național de 880 lei, rezultat din aplicarea coeficientului de ierarhizare 2 la salariul minim brut de 440 lei.
În acest fel pârâta a încălcat obligația ce îi revenea potrivit art. 40 alin. 1 lit. c din codul muncii aceea de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă, ceea ce a dus la producerea unui prejudiciu reclamantei.
Potrivit art. 269 din codul muncii " ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Prima instanță nu a reținut apărarea pârâtei în sensul că salarizarea personalului din spitalele publice se stabilește prin lege și deci nu ar fi aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă pe anii 2007-2010, deoarece potrivit art. 236 din codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și potrivit art. 243 executarea contractelor colective de muncă este obligatorie pentru părți.
La încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariale au un caracter minimal potrivit art. 238 alin.3 din codul muncii.
Ca urmare chiar dacă salariile sunt stabilite prin lege nimic nu împiedecă părțile să negocieze prin contracte colective de muncă drepturi salariale mai mari. Legea garantează un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî, iar contractele colective de muncă pot prevedea drepturi în plus sau mai mari. Nu este necesar ca drepturile din contractul colectiv de muncă să fie cuprinse și în lege pentru a fi aplicate, cu atât mai mult cu cât contractul colectiv de muncă este ulterior legii de salarizare invocate de pârât.
În plus, potrivit art. 3 alin 1 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010. s-a precizat că " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de muncă la nivel național", iar potrivit art. 241 alin. 1 lit. d din codul muncii " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Spitalul Clinic Județean de Urgență C criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilesc prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Recurentul a invocat în acest sens dispozițiile OUG 115/2004 și legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a precizat că, în temeiul acestor prevederi, cheltuielile de personal pentru medicii rezidenți au fost suportate de la bugetul de stat.
În întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului susținând că beneficiază, ca orice altă categorie de salariați de prevederile art. 3 și art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe perioada 2007-2010, referitoare la sistemul de salarizare.
Recursul este nefondat.
Legea 130/1996 definește Contractul Colectiv de Muncă ca fiind convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Contractele Colective de Muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, după cum, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă (art. 8 alin. 2 și 3).
Aceste dispoziții din Legea cadru a contractului colectiv de muncă reiau pe de o parte prevederile Codului muncii, iar pe de altă parte constituie premisele Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010.
Astfel, în art. 3 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 se menționează că "în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective de muncă la un nivel inferior înaintea contractelor la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta contractelor colective la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse.
Din interpretarea textelor de lege citate rezultă supremația forței juridice a Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, în raport cu orice lege a salarizării categoriilor de angajați, semnatari ai acestui contract.
Odată negociat și stabilit cuantumul salariului de bază minim brut pe țară, începând cu anul 2007, ca punct de plecare pentru salarizarea categoriilor de angajați potrivit pregătirii profesionale, nu se poate menține baza de calcul anterioară, mai mică, chiar dacă există o lege specială.
Legea specială a salarizării cadrelor medicale a fost adoptată în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2005-2007, existând o concordanță între aceste două acte normative în privința modalității și bazei de calcul a salariilor.
După adoptarea Legii Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010, legea specială, invocată de recurentă nu mai corespunde noilor reglementări referitoare la salarizare, situație în care, sub aspectul forței și puterii juridice, primează Contractul Colectiv la Nivel național.
Puterea de lege a clauzelor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010 nu poate fi nesocotită de către recurentul Spitalul Clinic Județean de Urgență C câtă vreme Ministerul Sănătății a fost semnatar ala cestui act.
Părțile contractante, prin semnarea Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel național, recunosc și acceptă pe deplin că sunt egale și libere în negocierea lui și se obligă, astfel, să respecte în totalitate prevederile acestuia.
În considerarea întregului raționament juridic expus, salarizarea medicilor rezidenți trebuie să aibă ca bază de calcul, salariul minim brut pe economie stabilit prin art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare pentru studii superioare.
În mod corect prima instanță a considerat că reclamantei i se cuvine, începând cu data de 1 ianuarie 2007 un salariu de bază brut de 880 lei calculat prin aplicarea coeficientului de ierarhizare 2 la salariul minim brut de 440 lei.
Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va menține hotărârea primei instanțe și va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C împotriva sentinței civile nr. 4025/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jud
,
2 ex./27 noiembrie 2008
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Mihaela Mitrancă, Mariana Pascu
