Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 9559/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
-drepturi bănești-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9559
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
GREFIER: - - -
*****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, împotriva sentinței nr.594 din 16 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru recurentul-pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență C, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar s-au depus concluzii scrise de către recurentul-reclamant, prin serviciul registratură.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de ridicat, instanța, în conformitate cu dispoz.art.150 cod proc.civilă, acordă cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, potrivit concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Dolj prin sentința nr.0594 de la 26 februarie 2008 admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta, împotriva pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență
A obligat pârâtul să stabilească reclamantei începând cu data de 01.01.2007 un salariu de bază brut de 880 lei și să achite acesteia diferența dintre salariul astfel stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01.2007-31.12.2007, diferențe lunare ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
A obligat pârâtul să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta este angajata unității pârâte, îndeplinind funcția de medic rezident, așa cum rezultă din adeverința emisă de unitatea pârâtă.
La data de 29 decembrie 2006 fost înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei, sub numărul 2895/2006, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, în care, prin negociere, s-au stabilit coeficienții minimi de ierarhizare pentru salariați, în funcție de pregătirea acestora, precum și salariul de bază minim brut, pentru un program complet de lucru, începând cu data de 01.01.2007.
Instanța a considerat că, raportat la această dată, pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C trebuia să aplice prevederile art. 40 din Contractul Colectiv de muncă la nivel național și să plătească salariaților săi, potrivit pregătirii lor profesionale, un salariu lunar de încadrare calculat în funcție de salariul minim brut și coeficienții de ierarhizare.
Nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că salarizarea personalului din spitalele publice se stabilește numai prin lege întrucât potrivit art. 236 din Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, Ministerul Sănătății fiind parte semnatară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Spitalul Clinic Județean de Urgență C criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilesc prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Recurentul a invocat în acest sens dispozițiile OUG 115/2004 și legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a precizat că, în temeiul acestor prevederi, cheltuielile de personal pentru medicii rezidenți au fost suportate de la bugetul de stat.
În întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului susținând că beneficiază, ca orice altă categorie de salariați de prevederile art.3 și art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe perioada 2007-2010, referitoare la sistemul de salarizare.
Recursul este nefondat.
Legea 130/1996 definește Contractul Colectiv de Muncă ca fiind convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Contractele Colective de Muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, după cum, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă(art.8 alin.2 și 3).
Aceste dispoziții din Legea -cadru a contractului colectiv de muncă reiau pe de o parte prevederile Codului muncii, iar pe de altă parte constituie premisele Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010.
Astfel, în art. 3 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 se menționează că "în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective de muncă la un nivel inferior înaintea contractelor la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta contractelor colective la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse.
Din interpretarea textelor de lege citate rezultă supremația forței juridical a Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, în raport cu orice lege a salarizării categoriilor de angajați, semnatari ai acestui contract.
Odată negociat și stabilit cuantumul salariului de bază minim brut pe țară, începând cu anul 2007, ca punct de plecare pentru salarizarea categoriilor de angajați potrivit pregătirii profesionale, nu se poate menține baza de calcul anterioară, mai mică, chiar dacă există o lege specială.
Legea specială a salarizării cadrelor medicale a fost adoptată în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2005-2007, existând o concordanță între aceste două acte normative în privința modalității și bazei de calcul a salariilor.
După adoptarea Legii Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010, legea specială, invocată de recurentă nu mai corespunde noilor reglementări referitoare la salarizare, situație în care, sub aspectul forței și puterii juridice, primează Contractul Colectiv la Nivel național.
Puterea de lege a clauzelor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010 nu poate fi nesocotită de către recurentul Spitalul Clinic Județean de Urgență C câtă vreme Ministerul Sănătății a fost semnatar ala cestui act.
Părțile contractante, prin semnarea Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel național, recunosc și acceptă pe deplin că sunt egale și libere în negocierea lui și se obligă, astfel, să respecte în totalitate prevederile acestuia.
În considerarea întregului raționament juridic expus, salarizarea medicilor rezidenți trebuie să aibă ca bază de calcul, salariul minim brut pe economie stabilit prin art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007-2010, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare pentru studii superioare.
În mod corect prima instanță a considerat că reclamantei i se cuvine, începând cu data de 1 ianuarie 2007 un salariu de bază brut de 880 lei calculat prin aplicarea coeficientului de ierarhizare 2 la salariul minim brut de 440 lei.
Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va menține hotărârea primei instanțe și va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței nr.594 din 16 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2008.
Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
13.11.2008
Red.jud.
Tehn.MC/2 ex.
OPNIE SEPARATĂ.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente;
Este adevărat că legea cadru privind contractele colective de muncă, precum și Codul Muncii instituie principiul potrivit căruia contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații.
Aceleași acte normative prevăd însă și excepțiile de la acest principiu.
Astfel legea 130/1996 privind contractele colective de muncă, prevede la art.12 alin 1că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
De asemenea Codul Muncii la art. 157 alin 2 prevede că sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege, cu consultarea sindicatelor reprezentative.
În aceste condiții înlăturarea apărării pârâtei fundamentată pe aceste argumente este nelegală.
Nelegală este și concluzia potrivit căreia drepturile stabilite prin lege au un caracter minimal, părțile putând prin negociere să stabilească drepturi salariale mai mari, pentru aceleași considerente expuse mai sus, referitoare la interzicerea negocierii unor clauze privitoare la sistemul de salarizare în cazul salariaților bugetari.
De altfel aceste prevederi sunt stipulate și în contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, invocat de către reclamant și instanța de fond, la art. art 3 pct 2.
Cât privește prevederile art 40 alin 1 din respectivul contract, instanța de fond nu observă însă și dispozițiile alin. 2 ale aceluiași articol, potrivit cărora coeficienții de salarizare de la alin 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate, ceea ce înseamnă că se aplică numai în acele unități în care legea permite negocierea unui asemenea salariu minim pe unitate ceea ce evident nu este cazul unităților bugetare.
Prevederile din legea contractelor colective de muncă precum și cele din Codul Muncii sau contractul colectiv de muncă la nivel național referitoare la interzicerea negocierii prin aceste contracte a unor clauze referitoare la drepturile stabilite prin lege în cazul salariaților finanțați din bugetele de stat, sunt de altfel în concordanță cu prevederile convenției nr 98/1949 a OIM privind aplicarea principiului dreptului de organizare și negociere colectivă, care prevede la art. 4 că trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a încuraja și a promova dezvoltarea și folosirea cea mai largă a procedurilor de negociere voluntară a contractelor colective între patroni și organizațiile de patroni, pe de o parte și organizațiile de muncitori pe de altă parte, dar că această convenție nu se ocupă de situația funcționarilor publici și nu va putea, în nici un fel, să fie interpretată ca aducând prejudicii drepturilor sau statutului lor.
De asemenea este în concordanță și cu Convenția nr. 154/1981, privind promovarea negocierii colective, ratificată de Româmia prin legea nr 112/1992, și care la art. 1 pct 3 prevede că în ceea ce privește funcția publică, prin legislația sau practica națională pot fi fixate modalități speciale de aplicare a acestei convenții.
De altfel, a accepta punctul de vedere al instanței de fond înseamnă a aplica reclamantului o altă lege de salarizare decât cea existentă, și care se aplică celorlalte categorii de salariați din aceeași instituție, instanța depășindu-și astfel atribuțiile.
Pentru toate aceste considerente se impune admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Judecător,
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan
