Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 977/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 977/
Ședința publică din 30 mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantul Sindicatul Liber din M, cu sediul în Târgu-M,- și de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Tg-M, str. - nr.60, împotriva sentinței civile nr.1536 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reprezentantul reclamantului-recurent, consilier juridic și reprezentanta pârâtei-recurente Casa Județeană de Pensii M, consilier juridic .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor declarate în cauză.
Reprezentantul reclamantului-recurent depune la dosar practică judiciară și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul acordării și a sporului de stabilitate și fidelitate, precum și tichetelor de masă.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1536 din 16 noiembrie 2007 Tribunalului Mureș,s-a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi formulată de reclamanții,., G, și, prin reprezentant legal Sindicatul Liber din DGMPS M, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
Instanța a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui reclamant a sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază și a sporului de supra solicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază, începând cu data de 22.12.2006 și până la data încetării calității de angajat a reclamanților în cadrul unității pârâte.
Restul pretențiilor au fost respinse.
În considerentele hotărârii s-a reținut că în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate sunt aplicabile prevederile art.191 din Legea nr.19/2000, completat de art.2 din HG nr.281/1993, raportat la art.1 alin.1, art.5, art.6, art.8 și art.26 Codul muncii.
Referitor la sporul de stabilitate și fidelitate s-au reținut prevederile art.39 alin.2 lit.d și art.41 alin.1 Codul muncii, precum și prevederile art.29 alin.2 din Legea nr.188/1999.
În ceea ce privește sporul de suprasolicitare psihică, condițiile suprasolicitante de muncă sunt confirmate la toate casele județene de pensii, fiind incidente dispozițiile art.8 lit.b din HG nr.281/1993 și art.16 alin.1 din Constituție.
Pretențiile privind acordarea tichetelor de masă au fost respinse, deoarece conform art.1 din Legea nr.142/1898 acordarea acestora are caracter facultativ, iar la nivelul unității nu există contract colectiv de muncă prin care să se stipuleze acordarea acestora.
Prin opinia separată s-au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Sindicatul Liber din DGMPS M, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul acordării sporului de stabilitate și fidelitate precum și achitarea contravalorii tichetelor de masă.
În motivarea cererii s-a arătat că în ceea ce privește sporul de stabilitate și fidelitate, prima instanță, dintr-o eroare a omis a-l specifica în dispozitivul acțiunii.
Se consideră că este o eroare materială, având în vedere că instanța a analizat legalitatea acordării acestor drepturi considerând că neacordarea acestora constituie o discriminare în raport cu celelalte categorii de angajați ai instituției care sunt îndreptățiți la un astfel de drept.
S-a mai arătat că în mod nejust au fost respinse acordarea drepturilor privind tichetele de masă, având în vedere dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998, art.46 alin.4 din Legea nr.507/2003, art.40 din Legea nr.511/2004 și art.24 din Legea nr.379/2005.
Ținând seama de prevederile art.8, art.12 și art.40 din Legea nr.168/1999, art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, salariații din unitățile bugetare sunt grav discriminați față de cei din unitățile private, contrar art.16 din Constituție, art.5 din Codul muncii, art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și a Protocolului nr.12 la Convenție.
Art.1 din Legea nr.142/1998 garantează un interes legitim, acest drept nu poate fi pur și simplu înlăturat.
Este inadmisibilă diferențierea de tratament, fără fixarea prin lege a unor motive obiective și rezonabile.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta M, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii s-a arătat că acordarea sporurilor de confidențialitate, de stabilitate și fidelitate și de suprasolicitare neuropsihică nu este menționată în mod expres în niciun act normativ.
Se menționează doar că aceste sporuri se pot acorda în limita încadrării în cheltuielile bugetare.
De altfel, Casa Națională de Pensii și Alte drepturi de Asigurări Sociale B, în calitate de ordonator principal de credite nu a prevăzut în buget sume pentru acordarea unor astfel de drepturi salariale, acordarea acestor sporuri nefiind menționată nici în statele de funcții ale instituției.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prev. de art.304 ind.1 și art.306 alin.2 pr.civ. instanța constată că recursurile declarate sunt nefondate, în sensul celor ce urmează:
În ceea ce privește sporul de confidențialitate, prima instanță în mod corect a reținut, că potrivit prevederilor art.191 din Legea nr.19/2000, completat de art.2 din HG nr.281/1993, domeniul specific de activitate al reclamanților implică îndeplinirea unor obligații de confidențialitate speciale, având ca obiect baza de date privind asigurații din sistemul public de asigurări, bază de date ce formează și obiectul muncii reclamanților, personal contractual în cadrul unității pârâte.
Unitatea pârâtă este o unitate bugetară, însă celorlalte categorii socio-profesionale, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în speța de față chiar identice, beneficiază de un tratament preferențial și această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Reclamanții deși sunt salariați ai unor unități bugetare, având obligații de confidențialitate, au un tratament mai puțin favorabil decât personalul din alte unități bugetare, fiind încălcate prevederile art.4 și art.16 din Constituție, art.6 alin.3 din Codul muncii.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit.i din OG nr.137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002 și modificată prin Legea nr.27/2004, Legea nr.324/2006, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Interzicerea discriminării este reglementată și de Directiva CE/2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, art.14 din CEDO și art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție.
Faptele invocate de reclamanți se încadrează în categoria celor avute în vedere prin dispozițiile OG nr.137/2000 și prin urmare, instanțele sunt abilitate să analizeze dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit prevederilor actului normativ mai sus arătat.
Același tratament discriminatoriu există și în ceea ce privește sporul de stabilitate și fidelitate de 20%, calculat la salariul de bază, ținând seama de prevederile art.39 alin.2 lit.d și art.41 alin.1 Codul muncii raportat la prevederile art.29 alin.2 din Legea nr.188/1999, astfel în cât prima instanță în mod corect a obligat pârâta la plata acestor sume, nemenționarea în dispozitiv a acestei obligații fiind o simplă eroare materială.
Potrivit art.8 lit.b din HG nr.281/1993 actualizată, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau se desfășoară în condiții de muncă deosebite, personalul din unitățile bugetare beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază.
Condițiile suprasolicitante de muncă au fost confirmate la toate casele județene de pensii (filele 83-84), astfel în cât pentru considerentele arătate mai sus și reclamanții, în mod nediscriminatoriu, trebuie să beneficieze de acest spor.
Prin urmare, în toate cazurile există o stare de discriminare în sensul art.2 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fiind aplicabile prevederile art.27 din actul normativ mai sus arătat.
În ceea ce privește tichetele de masă, prima instanță în mod corect a reținut că art.1 din Legea nr.142/1998 nu prevede o obligație în sarcina pârâților de a acorda tichetele de masă, ci o posibilitate, permisiune.
De altfel, prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că beneficiile prevăzute de textul de lege mai sus arătat nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Potrivit art.2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr.5/1999, reclamanții prin sindicat pot valorifica această posibilitate legală și pot transforma într-o obligație contractuală prin negocierea și includerea ei în contractul colectiv de muncă.
Astfel, acțiunea reclamanților privind tichetele de masă nu se întemeiază pe un raport juridic obligațional de serginte contractuală sau legală.
Față de cele ce preced, ținând seama și de prevederile art.312 pr.civ. urmează să se respingă recursurile declarate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul Sindicatul Liber din M, cu sediul în Tg-M,- și pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Tg-M,-, împotriva sentinței civile nr.1536 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind
în concediu, semnează
vicepreședintele instanței
GREFIER
ptr., fiind
în concediu, semnează
prim grefier
Red.Sz.
Tehnored.
2 exp./24.07.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
