Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 989/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 989
Ședința publică din data de 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.58 din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Grădinița cu program prelungit nr.9 B,-, județ B, Școala cu clasele I-VIII nr.3 Rm.S, județ B, Școala cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B, Consiliul local al comunei, județ B, Școala cu clasele I-VIII Săhăteni, județ B, Primarul comunei Săhăteni, județ B, Consiliul local al comunei Săhăteni, județ B, Școala cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B și Consiliul Local al comunei, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant reprezentat de consilier juridic, lipsind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Susține în esență că prin acțiune a solicitat acordarea drepturile bănești pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii, prevăzute de art.37 lit.g din Învățământ 2007-2008 și de art.37 lit. din Învățământ valabil anterior pe anii 2004-2007. Mai arată că prin acțiunea introductivă a solicitat acordarea acestor drepturi salariale și nu ca instanța să se pronunțe asupra faptului dacă membrii de sindicat ai recurentei au sau nu dreptul de a beneficia de prima de vacanță, având în vedere și disp.art.41 alin.5 din Constituție.
Totodată, mai arată că instanța de fond a considerat că unitățile școlare-pârâte nu au venituri proprii, ori sarcina probei în materia litigiilor de muncă revine angajatorului și că din actele dosarului nu rezultă că aceste unități școlare au făcut dovada că nu au venituri proprii.
În fine, arată că prin pronunțarea sentinței instanțe de fond s-a ajuns la situația în care membrii de sindicat ai recurentei sunt discriminați în raport cu colegii lor, din aceeași unitate de învățământ care aparțin altei organizații sindicale și care beneficiază de prima de vacanță, așa cum rezultă din decizia nr.2446/2008 pronunțată de curtea de apel într-o altă cauză similară, hotărâre pe care o depune la dosar, în copie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în numele membrilor de sindicat prevăzuți în tabelele anexate, a chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.9 B, Școala cu clasele I-VIII, Primarul comunei, Consiliul local, Școala cu clasele I-VIII Săhăteni, Primarul comunei Săhăteni, Consiliul local Săhăteni, Școala cu clasele I-VIII CA,Primarul comunei CA, Consiliul local CA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la calcularea și plata către petenți a drepturilor bănești actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective reprezentând primele de vacanță pentru anii școlari 2005-2006, 2006-2007 și 2007-2008, cuantumul unei prime fiind egale cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că salarizarea personalului didactic și nedidactic este reglementată în principal prin Legea 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic precum și în alte acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar.
S-a mai arătat că prin art.50 alin.12 din Legea 128/1997 s-a statuat că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. În aceeași lege, la art.147 s-a prevăzut că "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii".
Dreptul reclamanților la prima de concediu de odihnă își are temeiul în art.37 lit.g din 2007-2008 care stipulează " o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima de vacanță se acordă odată cu indemnizația de concediu.
De asemenea, la art.36 alin.6 din 2003-2004 și art.36 alin.6 din 2007-2008 se prevede că: " În proiectul de buget și respectiv fila de buget a fiecărei unități/instituții de învățământ se vor evidenția, respectiv asigura sumele necesare plății drepturilor bănești care se cuvin personalului acesteia.
Aceeași prevedere este reglementată și în art.59 alin.3 din Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010.
Codul Muncii, la art.241 prevede că, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii. Art.11 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă s-a prevăzut că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Deși Legea 128/1997 nu reglementează expres acordarea acestui drept, însă, la art.50 alin.12 se prevede că beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. Ori, prima de vacanță este reglementată tocmai de contractul colectiv de muncă, atât la nivel național și la nivel de ramură învățământ.
S-a mai arătat că salariații din învățământ sunt discriminați în raport cu alte categorii de salariați bugetari care au beneficiat de prima de vacanță.
Pârâtul Consiliul local al comunei CA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că, într-adevăr în contractele colective de muncă menționate în acțiune se reglementează acordarea de prime de vacanță dar, din veniturile propriii realizate de către unitățile și instituțiile din învățământ din activitățile suplimentare față de cele prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.
Aceste prime de vacanță se stabilesc în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității(art.59 din 2007-2010) și ca atare acordarea acestora este condiționată de realizarea de către unitățile de învățământ din venituri proprii rezultate din activități suplimentare, condiție care nu este îndeplinită în speță, deoarece Școala cu clasele I-VIII CA nu a realizat venituri proprii.
Ceilalți pârâți, deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.58 din 16.01.2009, Tribunalul Buzăua respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat în numele membrilor săi de sindicat, acordarea primelor de vacanță pe anii 2001-2006, actualizate în funcție de rata inflației, precum și plata daunelor interese, temeiul de drept al acestei acțiuni îl constituie art. 50 al. 12 din Legea 128/1997 și art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ.
Conform prev. art. 50 al.12, personalul didactic din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă stipulează în mod expres că personalul din învățământ beneficiază de următoarele drepturi.o primă de vacanță din venituri proprii în condițiile legii. Prima de vacanță se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Cu toate acestea, trebuie avute în vedere următoarele aspecte: conform art. 3 al.2 din Contractul colectiv de muncă, contractele acestea se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
Așa cum recunoaște chiar reclamantul Uniunea Teritorială a Sindicatelor din Învățământul Preuniversitar Rm. S, Legea 128/1997 nu prevede expres acordarea acelui drept, singura reglementare fiind Contractul colectiv de muncă la nivel național și la nivel de ramură de învățământ.
Art. 50 al. 12 din Legea 128/1997 prevede într - adevăr că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de Contractul colectiv de muncă. Conjuncția "și" arată că drepturile trebuie să fie prevăzute atât de lege cât și de contractul colectiv de muncă, nu numai de Contractul colectiv de muncă.
Nu în ultimul rând art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă prevede posibilitatea acordării primei de vacanță pentru personalul din învățământ care lucrează în unități școlare ce obțin fonduri din venituri proprii. Aceste unități școlare, însă sunt cele de cercetare care obțin venituri proprii, lucru care nu se întâmplă în cazul pârâților din prezenta cauză.
Faptul că alte unități bugetare beneficiază de prima de vacanță nu are nici o relevanță în cazul de față, având în vedere că pentru salariații acelor unități dreptul respectiv, la prima de vacanță, era prevăzut prin legile lor speciale.
În condițiile în care primele de vacanță nu sunt stipulate în mod expres în legea specială acestei categorii de personal bugetar, respectiv Legea 128/1997, Tribunalul apreciază că în absența unei reglementări legislative nu se poate pune problema unei discriminări a petenților, față de celelalte categorii de personal bugetar, în înțelesul art. 1 al.3 din OG 137/2000 și a jurisprudenței CEDO, respectiv art.14 și art.1 din Protocolul nr.12 la CEDO, întrucât nu este situații comparabile pentru care s-a aplicat un tratament diferențiat manifestat prin restricție sau preferințe.
Sub ansamblul celor evocate, tribunalul a constatat că petenții - membrii de sindicat, în absența unei reglementări speciale, nu pot beneficia de prime de vacanță, întrucât acest drept nu poate fi extins pentru toate categoriile de salariați bugetari, deoarece ar echivala cu crearea unor norme pe cale judiciară.
Față de considerentele ce preced, tribunalul a constata acțiunea reclamantului neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o ca nefondată.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat în termen legal recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp. art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit a fost respinsă acțiunea întrucât dreptul membrilor de sindicat ai reclamantului la prima de vacanță este reglementat de art. 37 lit. g din CCM Unic la Nivel de Învățământ 2007-2008 și 2004-2007, iar contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, făcându-se trimitere și la disp.art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art.8 alin. 1, 2 și 4, precum și art.27 alin. 1 și art. 30 alin.1 din același act normativ cu referire la contractul colectiv de muncă, a cărui executare este obligatorie pentru părți.
Se mai arată de către recurent că s-a procedat la înregistrarea, la inisterul Muncii, a contractelor colective de muncă în baza a căror dispoziții s-a solicitat obligarea la plata primei de vacanță, fără a se face vreo mențiune referitoare la faptul că acestea conțin clauze care contravin dispozițiilor legale, așa cum a concluzionat instanța de fond, iar dacă Ministerul Educației nu ar fi dorit ca personalul din învățământ să beneficieze de prima de vacanță, nu ar fi fost de acord cu includerea acestui drept în contractul colectiv de muncă, prima instanță trecând peste voința părților care a negociat acest contract unic la nivel de ramură învățământ.
Se învederează în continuare că nu s-a solicitat ca instanța să constatate dacă membrii de sindicat ai reclamantului au sau nu dreptul de a primi prima de vacanță, ci s-a solicitat obligarea pârâților la plata acestui drept ce era în cuprins în " legea părților" având în vedere și dispozițiile imperative ale art. 41 alin. 5 din Constituția României, care statuează că dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, astfel că dreptul la prima de vacanță este un drept câștigat.
De asemenea, se mai arată că este nelegală și interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, la care s-a făcut trimitere, și anume că drepturile trebuie să fie prevăzute atât de lege, cât și de contractul colectiv de muncă, în condițiile în care art. 146 din Legea nr. 128/1997 statuează că în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic I se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Totodată, se susține că pe rolul Tribunalului Buzău au existat cauze prin care s-au solicitat pentru membrii de sindicat drepturi prevăzute numai în CCM, acțiuni care au fost considerate temeinice și legale de către instanța de fond, exemplificându-se soluția dată prin sentința civilă nr. 1231/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care pârâții au fost obligați să plătească indemnizația pentru naștere copil prevăzută de art. 36 alin. 1,lit.f din CCM Unic la Nivel de Învățământ.
Cu privire la faptul că unitățile pârâte nu realizează venituri proprii pentru plata primelor de vacanță, se învederează că pârâții nu au făcut nicio dovadă în acest sens deși art. 287 din Codul Muncii dispune că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului.
Mai susține recurentul că a arătat prin acțiune faptul că prin neacordarea primei de vacanță, salariații din învățământ sunt discriminați în raport cu alte categorii de salariați bugetari, care au beneficiat de prima de vacanță conform contractului colectiv de muncă și nu prevederilor cuprinse în diferite legi, cum este cazul salariaților din unitățile de asistență socială și de la nivelul grupului de unități al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
De asemenea, se arată că prin pronunțarea de către prima instanță a sentinței atacate s-a ajuns la situația în care membrii de sindicat ai reclamantului sunt discriminați în raport cu colegii lor din aceeași unitate școlară, care aparțin unei alte organizații sindicale, precum și în raport cu alți angajați din cadrul altor instituții de învățământ din țară, pentru care s-au obținut drepturi de aceeași natură în instanță.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamantului.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Drepturile salariale ale personalului didactic sunt reglementate prin Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, iar potrivit art.50 alin.12 din lege-invocat în susținerea acțiunii, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. Textul respectiv de lege nu creează dreptul la prima de concediu solicitată prin cererea de chemare în judecată, ci stabilește numai posibilitatea acordării de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, potrivit art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ.
Recurentul-reclamant a susținut că personalul din învățământul beneficiază de prima de vacanță în temeiul art.37 alin.1 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ - pe anii 2004-2007 și 2007-2008, care prevede ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu".
Dreptul generic la prima de vacanță este condiționat, așadar, de existența de venituri proprii ale unităților școlare, precum și de încheierea unor protocoale de către organizațiile sindicale, unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare cu prefecturile, consiliile județene și locale " în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor- precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete ", așa cum se prevede expres în art.39 din același.
Prin urmare, art.37 alin.1 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ nu creează în patrimoniul personalului din învățământul un drept la prima de vacanță, ci doar o vocație la acest drept, existența dreptului fiind dublu condiționată de cerințele înscrise de părțile contractante în art.37 alin.1 lit. și art.39 din, mai sus-citate.
Interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 128/1997 coroborate cu cele două clauzele contractuale din conduce la concluzia inexistenței unui drept material subiectiv la prima de vacanță în favoarea membrilor de sindicat ai reclamantului, menționați în tabelele anexă ale acțiunii, art.48 alin.2 și art. 50 alin.12 din Legea nr.128/1997, precum și 37 alin.1 lit.g și art.39 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ stabilind numai vocația la un atare drept, pentru considerentele mai sus-arătate.
Nici pentru anul 2005 și nici pentru următorii ani nu există dovada unor demersuri din partea sindicatului reclamant în sensul celor cerute de, care țin de executarea efectivă a unor clauze ale contractului colectiv de muncă și care sunt obligatorii pentru părți, conform art.243 din Codul Muncii.
Este nerelevantă, sub acest aspect, împrejurarea că în conflictele de muncă, în conformitate cu art.287 din Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, fiindcă decisiv pentru soluționarea litigiului de față era a se face proba îndeplinirii celor două condiții stabilite prin voința părților contractante pentru existența și acordarea dreptului la prima de vacanță, recurentul-reclamant având posibilitatea să demonstreze refuzul pârâților de a negocia și încheia protocoalele prevăzute la art.39 din pentru perioada în discuție în cauză, precum și existența veniturilor proprii la care se raportează în termeni clari și neechivoci art.37 alin.1 lit.g din același contract, situație în care revenea pârâților obligația de a-și justifica refuzul plății drepturilor revendicate prin acțiune.
Practica judiciară invocată de recurent nu constituie izvor de drept și nu poate justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de acesta, iar faptul că alte categorii de bugetari beneficiază de primă de vacanță, spre deosebire de personalul didactic, nu reprezintă o discriminare, câtă vreme nu se poate reține existența unei situații comparabile, chiar textele din cuprinsul contractelor colective de muncă invocate de recurent, pentru salariații din alte domenii, diferind de textul art.37 lit.g din CCM Învățământ, acestea consacrând dreptul salariaților din acele domenii la o "primă de vacanță, egală cu salariul de bază realizat în luna anterioară plecării în concediu".
Concluzionând, față de considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurent în motivarea recursului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.58 din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți Grădinița cu program prelungit nr.9 B,-, județ B, Școala cu clasele I-VIII nr.3 Rm.S, județ B, Școala cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B, Consiliul local al comunei, județ B, Școala cu clasele I-VIII Săhăteni, județ B, Primarul comunei Săhăteni, județ B, Consiliul local al comunei Săhăteni, județ B, Școala cu clasele I-VIII, județ B, Primarul comunei, județ B și Consiliul Local al comunei, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
--- - --- - --- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
2009-05-26
/FA
Trib.B nr-
-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu