Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1003/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1003
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Ministerul Justiției împotriva Sentinței Civile nr. 908/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea va reține recursurile spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele.
Prin Sentința Civilă nr. 908/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor, și-n consecință au fost obligați pârâții la calculul și plata față de reclamantă a drepturilor actualizate cu indicele de inflație, reprezentând diferența de spor de fidelitate, pentru perioadele 01.08 - 01.11.2000; 01.11.2000 - 01.01.2003 și începând cu data de 01.08.2005 și până la zi.
Prin aceeași hotărâre judecătorească, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate și s-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, raportat la perioadele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a depășit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit Legii nr.500/2002, a nr.HG208/2005 și a nr.HG 386/2007, Ministerul coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Tribunalul a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, întrucât raporturile juridice de munca s-au stabilit între reclamantă și pârâtul Tribunalul C-S, iar Ministerul Justiției, gestionează întreaga activitate a instanțelor de judecată, astfel că atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Asupra fondului acțiunii principale,judecătorii au reținut că reclamanta este grefieră în cadrul pârâtul Tribunalul C-S, făcând parte din categoria personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești din data de 04.07.1990, având o vechime de 17 ani și 9 luni.
Întrucât reclamanta a constatat că s-a strecurat o eroare în mențiunile din carnetul său de muncă efectuată de angajatorul pârât Tribunalul C-S, a formulat acțiunea dedusă judecății deoarece consecința acestei erori constă în aceea că rezultă de plată o diferența de spor de fidelitate, pentru perioadele 01.08 - 01.11.2000; 01.11.2000 - 01.01.2003 și începând cu data de 01.08.2005 și până la zi.
Se reține că începând cu data de 01.08.2000 reclamanta era îndreptățită să beneficieze de un spor de stabilitate de 15%, însă conform mențiunii din cartea de muncă s-a acordat doar 10% până la data de 01.11.2000 (conform art. 18, al. (3) din Legea nr. 50/1996, republicată personalul auxiliar de specialitate prevăzut la alin. (1) beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliara de specialitate, calculat la indemnizația de încadrare lunară, după cum urmează: de la 5 la 10 ani - 5%; de la 10 la 15 ani - 10%; de la 15 la 20 de ani - 15% și peste 20 de ani - 20%.
Ulterior în baza nr.OG 83/2000 s-a modificat cuantumul sporului de fidelitate astfel, al. (3) arată că personalul auxiliar de specialitate prevăzut la alin. (1) beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliara de specialitate, calculat la salariul de baza, după cum urmează: de la 5 la 10 ani - 5%; de la 10 la 15 ani - 10%; de la 15 la 20 de ani - 15% și peste 20 de ani - 20%. Totuși, începând cu data de 01.11.2000 având o vechime de 10-15 ani reclamanta trebuia să primească un spor de fidelitate de 10%, însă în realitate conform pozițiilor 76-83 din carnetul de muncă a beneficiat de 5% până în data de 01.01.2003.
Mai mult, fără nici o mențiune, la data de 01.02.2003 se revine asupra procentajului, fiind trecut 10%, iar începând cu data de 01.08.2005 reclamanta trebuia să beneficieze de un spor de fidelitate de 15%, dar până la data de 01.04.2008 i-au fost calculate drepturile salariale cu un spor de 10% în loc de 15%.
In fine,Tribunalul a mai constatat că,potrivit art. 16, alin. 1 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, personalul salarizat beneficiază de un spor de fidelitate în raport cu vechimea efectiva in funcția auxiliara de specialitate, calculat la salariul de baza. Tot astfel,art. 4 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției stabilește că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații - asistenți beneficiază în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror magistrat - asistent la Înalta Curte de Casație si Justiție sau de personalul asimilat judecătorilor și procurorilor de o majorarea a indemnizației stabilite potrivit art. 3, alin. 1, calculată în procente la indemnizația de încadrare bruta lunară.
Din examinarea dispozițiilor legale, Tribunalul a reținut că legiuitorul a reglementat acest spor, a cărei rațiune este aceea de asigurare a stabilității in funcție ori de fidelizare a salariaților, în mod diferențiat în favoarea magistraților și personalului auxiliar, in ceea ce privește perioadele de vechime efectiva in specialitate si procentele corespunzătoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara, in data de 16.09.2008, solicitând modificarea parțială a sentinței supusă reformării, in sensul respingerii acțiunii reclamantei față de pârâtul in discuție, pentru lipsa de legitimare procesuală pasivă.
Pentru justificarea motivelor de recurs care, in opinia recurentului, ar determina incidența in speță a prevederilor art. 304 pct.9 și 304 ind.1/pr.civ., autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor nu se poate confunda cu statul sau cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Public. Cele două instituții sunt ordonatori principali de credite pentru personalul acestor instituții, iar potrivit art. 29 alin.3 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Justiției,care a solicitat, modificarea acesteia,in sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei.
Sintetizând motivele de recurs ale Ministerului Justiției,Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.9 /pr.civ. și au vizat in esență greșita soluționare de către judecătorii fondului a excepției lipsei calității procesuale a ministerului d e resort, in condițiile in care reclamanta a fost încadrată in muncă prin decizia Curții de Apel Timișoara, astfel că nu ministerului in discuție, care nu are nici un fel de raporturi de muncă cu autoarea acțiunii, îi revin atribuții in legătură cu încadrarea și stabilirea drepturilor salariale ale personalului auxiliar.
Recurentul a mai arătat că judecătorii fondului au ignorat problema prescripției dreptului la acțiune in sens material a reclamantei pentru perioada ce excede termenului de trei ani anteriori introducerii acțiunii, faptul că prejudiciul cauzat reclamantei prin acordarea necorespunzătoare a sporului solicitat a fost acoperit parțial de către angajator, dar și că in mod greșit s-a dispus obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale actualizate in funcție de rata inflației la data plății,in condițiile in care potrivit art. 1088/Cod Civil singurele despăgubiri ce puteau fi acordate pentru neexecutare sunt reprezentate de dobânda legală. Intimata reclamantă nu s- prezentat instanță și nu și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare,cu toate că au fost citată cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând fondul celor două recursuri,prin prisma motivelor invocate și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ., Curtea reține următoarele
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea împărtășește opinia că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanta face parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a despăgubirilor, care in cazul ei sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
De altfel, instanța de recurs reține că sentința supusă reformării nu conține vreo dispoziție de obligare in solidar a pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor solicitate, alături de ceilalți pârâți,împrejurare care îngăduie concluzia că soluția pronunțată asupra excepției lipsei de legitimare procesual pasivă a vizat doar cererea accesorie având ca obiect alocarea fondurilor bănești.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, limitat la lipsa de legitimare procesual pasivă, va fi respins ca neîntemeiat.
In privința recursului exercitat de pârâtul Ministerul Justiției, instanța de recurs observă că,in contextul in care obiectul acțiunii reclamantei este reprezentat de drepturi salariale pretins cuvenite dar neacordate, ținând seama de calitatea autoarei cererii,de angajată in sistemul autorității judecătorești, precum și de cea de ordonator principal de credite a ministerului d e resort, așa cum in mod neîndoielnic prevede art. 131 alin.2 din Legea nr. 304 /2004 privind organizarea judiciară, legitimarea recurentului,de subiect pasiv al raportului de drept procesual supus analizei este evident justificată.
In ceea ce privește repararea parțială a prejudiciului,despre care recurentul pretinde că instanța de fond nu ar fi ținut seama, Curtea observă că nici unul dintre pârâți nu a depus la dosar vreun înscris menit să le confirme susținerile,cu toate că potrivit art. 287 din Codul Muncii le revenea o atare obligație procesuală, context in care nici acest argument invocat prin cererea de recurs nu este întemeiat.
In fine, nu sunt întemeiate nici criticile recurentului ce vizează modalitatea de rezolvare a petitului accesoriu privind actualizarea sumei cuvenită reclamantei la data plății efective. Curtea reamintește recurentului că instituția reactualizării creanței,la care se referă art. 371 ind.2/pr.civ. nu se poate confunda cu cea a despăgubirilor pentru neexecutarea,ori executarea cu întârziere a obligațiilor, pentru simplul motiv că cele două urmăresc finalități cu totul diferite. In vreme ce prima este de natură a preîntâmpina pierderea creditorului datorită devalorizării monedei in care se face plata,cealaltă se constituie intr- modalitate de reparare a prejudiciului rezultat din faptul că lipsirea de drepturile bănești poate produce o pagubă celui îndreptățit, prin simplul fapt că ar fi putut să se folosească de bani in alt mod.
Dacă,din cele de mai sus se desprinde concluzia netemeiniciei motivelor de recurs ale Ministerului Justiției,alta este situația chestiunii prescripției parțiale a acțiunii reclamantei.
Intr-adevăr, instanța de recurs observă că in privința drepturilor bănești solicitate prin acțiune sunt incidente prevederile art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1968, termenul general de prescripție fiind de trei ani și începând să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, precum și cele ale art. 283 alin. 1, lit. c) din Codul Muncii, care statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pornind de la cadrul legal mai sus enunțat, in cazul concret al speței de față,este evident că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut pentru o parte din pretențiile sale la data de 01. 11. 2000, când potrivit propriilor susțineri,trebuia să i se plătească un spor de fidelitate de 10% din salariul de bază, pentru că nu se poate pretinde că a intervenit o întrerupere a cursului prescripției prin plata întregului spor începând cu data de 01.02.2003, deoarece din această data angajatorul i-a recunoscut dreptul la sporul integral numai pentru viitor.
Concluzionând asupra argumentelor de fapt și de drept mai sus expuse,Curtea constată că este întemeiat recursul Ministerului Justiției,astfel că in baza art. 304 ind.1 și art. 304 pct.9/pr.civ. va modifica parțial sentința recurată, în sensul că va respinge ca prescrise pretențiile reclamantei aferente perioadei 2000-2003, păstrând restul dispozițiilor sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva Sentinței Civile nr. 908/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, modifică parțial sentința recurată, în sensul că respinge ca prescrise pretențiile reclamantei aferente perioadei 2000-2003. restul dispozițiilor sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. / 22.07.2009
Tehnored. / /22.07. 2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul C-S
NOTĂ: Cu opinia separată a d-nei. Judecător în sensul respingerii ambelor recursuri.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art.47 din Legea nr.50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
În aceste condiții, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Lega nr. 334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se afla într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr. 167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr. 167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
