Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1012/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1012/
Ședința publică din 03 iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, și Ministerul Economiei și Finanțelor prin M cu sediul în Tg.M, str.-.- nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.639 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, fiind scutite de plata taxei de timbru, s-a mai constatat că prin încheierea nr.149/CR din camera de consiliu din data de azi, 3 iunie 2008, s-a admis declarația de abținere formulată de magistratul.
Față de actele și lucrările dosarului constată că recursurile sunt în stare de judecată, ca atare s-a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.639 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghitas -a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin M; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Tg-M și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Tg-M în solidar să plătească reclamanților sumele reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, retroactiv pentru 3 ani începând cu data introducerii acțiunii, sumele actualizate în funcție de rata inflației la data plății; pârâții au mai fost obligați să acorde acest spor și în continuare; a obligat pârâta Curtea de Apel să înscrie în carnetele de muncă al reclamanților drepturile acordate prin hotărâre iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăților solicitate de reclamanți.
Pentru a pronunța astfel, cu referire la excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor tribunalul a reținut că acest pârât răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite. Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin disp.art.1 din OG 22/2002 aprobată prin Legea 288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Instanța a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind că acesta constă în plata unor drepturi de natură salarială,că textele legale care prevăd drepturile pretinse nu au fost legal abrogate, că dispozițiile legale prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice a sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, s-a stabilit că obligația de plată a sumelor solicitate de reclamanți a fost înscrisă în art. 47 din Legea nr. 50/1996, că toate elementele avute în vedere la adoptarea acestui act normativ se mențin și în prezent, că dispozițiile art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice, fiind contrară prevederilor art. 41 alin. 2, art. 16 raportat la art. 15 alin. 1 și art. 53 din Constituție, raportate la Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a reținut și faptul că prin "abrogarea" textului indicat, reclamanților le-au fost încălcate drepturile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, dreptul la tratament egal (dat fiind faptul că sporul amintit a fost menținut în cazul altor categorii profesionale). Afirmativa abrogare ar încălca și prevederile Directivei 2000(EC)78 privind tratamentul egal al forței de muncă, publicat în Comunității Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
S-a apreciat că sporul de 50% prevăzut de Legea nr. 50/1996 face parte din prevederile unei legi organice iar abrogarea acestuia prin ordonanță de guvern este inadmisibilă, situație în care dispozițiile OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice. În sprijinul acestei interpretări, instanța a invocat prevederi legale, practica Instanței Supreme și a Curții Constituționale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă.
Ineficiența dispozițiilor cuprinse în OG 83/2000, a reținut instanța de fond, rezultă și din faptul că prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea 125/2000, guvernul a fost abilitat să aducă modificări sau completări la Legea 50/1996 și nu să opereze abrogări în textul acestei legi. În situațiile în care legiuitorul a abilitat guvernul în sensul abrogării unor dispoziții legale a prevăzut acest lucru expres în legea amintită.
Instanța a înlăturat apărările pârâților în sensul în care deciziile pronunțate de Curtea Constituțională nu pot fi impuse în prezenta cauză, reținându-se și împrejurarea că potrivit disp.art.29 alin.1 din Legea 47/1992 instanța constituțională poate să efectueze controlul de constituționalitate doar asupra textelor legale în vigoare, ori, în prezent dispozițiile OG nr.83/2000 și ale Legii 334/2001 sunt în prezent abrogate.
Nu în ultimul rând s-a mai arătat că ICCJ soluționând aspectele de practică unitară a pronunțat la data de 10 martie 2008 Decizia nr.21, decizie prin care s-a statuat cu forța obligatorie prev. de art.329 alin.3 pr.civ. asupra dreptului magistraților privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul său Ministerul Justiției a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că textul legal avut în vedere de instanță (art. 47 din Legea nr. 50/1996) a fost abrogat, în prezent nu există justificare pentru acordarea sumelor solicitate de reclamanți, instanța a depășit atribuțiile conferite de lege, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale.
Dezvoltând motivele de recurs invocate, pârâtul a arătat că OG nr. 83/2000 este un act normativ emis pentru legiferarea unor drepturi salariale, că prin acesta s-au abrogat prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Procedând astfel Guvernul s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 125/2000, referitoare la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, iar actul normativ emis a modificat legi care nu fac parte din categoria celor organice, cum greșit a apreciat prima instanță. Mai mult, ulterior OG nr. 83/2000 a fost aprobată de Parlament, devenind Legea nr. 334/2001, situație în care nu se poate susține punctul de vedere al instanței.
Recurentul a arătat că abrogarea unei norme juridice are caracter definitiv, astfel că norma abrogată nu se reactivează după ieșirea din vigoare a actului de abrogare.
S-a susținut și faptul că în concepția recurentului, abrogarea parțială echivalează cu modificarea, iar în această interpretare OG nr. 83/2000 a operat în limitele determinate de Parlament prin Legea nr. 125/2000.
Cu referire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare pentru viitor recurentul a arătat că această dispoziție a instanței nu are nicio bază legală, OUG 27/2006, act normativ în vigoare în domeniul salarizării neprevăzând un astfel de spor. În fine se arată că salarizarea este o opțiune a legiuitorului, acesta deținând puterea discreționară de acordare a sporurilor sau adausurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Ministerul Economiei și Finanțelor, formulând recurs împotriva aceleiași sentințe, a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate și admițând excepția lipsei calității procesual pasive a acestui pârât, instanța de recurs să dispună respingerea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva sa.
În drept, a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art.304 ind.1 pr.civ.
Analizând sentința pronunțată, prin prisma motivelor invocate de pârâții-recurenți și din oficiu în conformitate cu prevederile art. 304/1, art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Harghita sub nr.680/102/11.03.2008, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Tg-M, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data promovării acțiunii, actualizat la data efectuării plății și pentru viitor.
În motivare, reclamanții au arătat că sporul ce formează obiect al cererii de chemare în judecată este reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996. La data stabilirii s-au avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, acestea fiind caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, condiții care nu s-au schimbat nici în prezent.
În timp reglementările legale arătate au fost supuse unor modificări, astfel prin încălcarea dispozițiilor constituționale s-a emis OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Reclamanții consideră că s-au încălcat norme de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000, din moment ce respectiva ordonanță a dispus în sensul arătat.
S-au încălcat și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 41 alin. 2 din Constituție, motiv pentru care reclamanții consideră că dispoziția de abrogare indicată nu poate produce efecte juridice.
S-a menționat și faptul că Legea nr. 125/2000, pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a precizat că acesta poate proceda la modificarea sau completarea unor acte normative (NU și la abrogare).
Recursurile pârâților sunt nefondate și vor fi respinse, în consecință hotărârea pronunțată va fi menținută integral, pentru următoarele considerente:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului Ministerul Justiției, conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Sunt nefondate și susținerile conform cărora după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin acte normative ulterioare s-au majorat salariile și indemnizațiile persoanelor vizate de Legea nr. 50/1996, astfel încât s-au inclus și sporurile de 50% solicitate, din moment ce din expunerea de motive și cuprinsul Legii nr. 334/2002, ale OG nr. 27/2006, s-au prevăzut majorări ale indemnizațiilor (salariilor) care constituie un proces firesc de adaptare a acestora la situația economică existentă, pentru acoperirea pierderilor suportate de salariați în general, prin scăderea puterii de cumpărare generată de rata inflației, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 154/1999.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
Prin sentința civilă pronunțată, instanța a efectuat o analiză amănunțită și pertinentă a susținerilor părților, a aplicat riguros prevederile legale în materie, a reținut o stare de fapt corespunzătoare.
De menționat este și faptul că Directiva nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, invocată și de prima instanță, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nu în ultimul rând prin decizia 21 din 10 martie 2008 ICCJ, aspectele amintite anterior au fost interpretate cu putere de lege în sensul în care dreptul solicitat de reclamanți se cuvine acestora.
Neexistând motive de casare de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 306 Cod procedură civilă, recursurile formulate de pârâți vor fi respinse, în consecință hotărârea criticată va fi menținută integral.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, și Ministerul Economiei și Finanțelor prin M cu sediul în Tg.M, str.-.- nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.639 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp.
24.06.2008.
Jud. fond: -
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
