Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1014/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1014
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 2387/2.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și și intervenienții intimați, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza este lăsată în pronunțare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 2387/02.06.2008, Tribunalul Timișa respins excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,ridicate prin întâmpinare, ca neîntemeiate.
De asemenea a admis in parte acțiunea reclamanților, și in contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat in proces prin T, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și cererile de intervenție principală, formulate de intervenienții, și.
Tribunalul a obligat pârâții în solidar să calculeze și să plătească reclamanților cu titlul de despăgubiri, drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, proporțional cu numărul de zile din decursul unei luni, in care magistrații in cauză au efectuat serviciul de permanență pentru instrumentarea cauzelor penale urgente, aferente perioadei 01.01.2005 - 31.12.2007 și in continuare la zi până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi reactualizate prin aplicarea coeficientului de inflație,începând cu momentul nașterii drepturilor și până la plata lor efectivă.
Totodată a obligat pârâții în solidar să calculeze și să plătească intervenienților cu titlul de despăgubiri,drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, proporțional cu numărul de zile din decursul unei luni, in care magistrații in cauză au efectuat serviciul de permanență pentru instrumentarea cauzelor penale urgente, aferente perioadelor: pentru intervenienta, 28.02.2005-28.02.2008, pentru intervenienta, începând cu data de 23.02.2005, pentru intervenienta, începând cu data de 12.02.2007, până la 30.12.2007, pentru intervenientul din data de 02.01.2006 și pentru intervenientul, începând cu 23.02.2005,până la 01.01.2006, precum și in continuare la zi până la încetarea stării de discriminare, urmând ca sumele menționate să fie reactualizate prin aplicarea coeficientului de inflație,începând cu momentul nașterii drepturilor și până la plata lor efectivă.
Au fost respinse ca prescrise despăgubirile aferente perioadelor 21.12.2004 -23.02.2005 pentru intervenienta, respectiv 24.01.2005 -23.02.2005 pentru intervenientul, pârâții au fost obligați la efectuarea cuvenitelor mențiuni in carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la includerea in bugetul Ministerului Publica sumelor necesare drepturilor salariale acordate prin sentință.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a apreciat că, in absența unei reglementări legale, menită să asigure o recompensă materială pentru categoria profesionala magistraților ce efectuează serviciul de permanență pentru instrumentarea cauzelor penale urgente, in condițiile in care categoria profesională in discuție se găsește in aceeași situație cu cea a altor categorii de salariați ce beneficiază de o recompensă materială pentru efortul depus și efectele acestuia în viața privată a angajatului, încălcarea principiului fundamental de dreptul muncii, ce privește nediscriminarea și egalitatea de tratament este evidentă.
Tribunalul a reținut dispozițiile G nr. 38/2003, art. 13 din Legea nr. 138/1999, art. 16 alin. 1 din Constituția României, constatând că enumerarea criteriilor de discriminare din art. 2 al OG nr. 137/2000 nu este exhaustivă, iar apartenența la o anumită categorie profesională poate constitui un asemenea criteriu.
Tribunalul a mai constatat că deși dreptul de a reglementa prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă, munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de și repaus săptămânal.
Pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați, art. 117 și urm. din Codul Muncii, dar și Contractul Colectiv de muncă la nivel național nr. 2895, încheiat pentru anii 2007-2010, cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea unor sporuri sau procente egale, ce se raportează la salariile de bază diferențiate in raport cu natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială, continuă,modul de negociere etc. nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru perioadele in care, fără a fi la serviciu, se află la dispoziția angajatorului, iar alții nu.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,tribunalul a înlăturat argumentele pârâtului Ministerul Justiției,potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus expuse,tribunalul a apreciat că reclamanții au fost discriminați pentru perioada de timp în care,deși s-au aflat permanent la dispoziția angajatorului,nu au primit nici o recompensă materială,spre deosebire de alte categorii de salariați.
Soluția de admitere in parte a acțiunii a fost justificată prin acordarea sporului de 25 % din salariul de bază doar pentru perioada corespunzătoare numărului de zile din decursul unei luni, in care magistrații in cauză au efectuat serviciul de permanență, pentru că numai atunci se găsesc in situații egale cu cele ale polițiștilor, militarilor,ori funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Reclamanții nu pot pretind acordarea sporului de dispozitiv pentru întreaga lună la fel ca și categoriile profesionale cu care se compară,pentru simplul motiv că ei nu sunt in permanență la dispoziția angajatorului, ci numai in decursul unui număr limitat de zile.
Cererea accesorie referitoare la mențiunile corespunzătoare in cartea de muncă a reclamanților, cu care tribunalul a fost investit prin prorogare legală de competență, a fost admisă în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1976.
Tot la fel și cea privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la includerea în bugetul Ministerului Publica sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate,pentru motivele ce susțin respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a ministerului, detaliate mai sus.
Tribunalul a apreciat că în privința perioadei de timp pentru care sporul in litigiu a fost solicitat de intervenienții (21.12.2004) și (24.01.2005), o parte din pretențiile acestora sunt prescrise prin raportare la momentul investirii instanței - 22.02.2008.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1968 termenul general de prescripție este de trei ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar prevederile art. 283 alin. 1, lit. c) din Codul Muncii statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. De aceea,tribunalul va acorda drepturile salariale ce fac obiectul litigiului pentru cei doi intervenienții începând cu data de 22.02.2008, concomitent cu respingerea ca prescrise a restului pretențiilor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Tribunalul Timiș.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Un prim motiv de recurs invocat de acest minister îl reprezintă depășirea limitei puterii judecătorești de către instanța de fond prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, alocându-și atribuții ce țin de sfera puterii legislative și aducând astfel o gravă încălcare principiului separației puterilor în stat.
Astfel, s-au invocat de către recurent deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale.
S-a mai invocat că hotărârea judecătorească recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece nu există discriminare, cum eronat a reținut instanța de fond, în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din G nr. 137/2000, reclamanții neaflându-se într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție ori a altor bugetari și, mai mult decât atât, pretențiile intimaților sunt neîntemeiate în lipsa prevederii exprese a sporului în OUG nr. 27/2006, prin raportare la dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul Muncii.
Recurentul a arătat că sporul de permanență pentru judecători nu este unul recunoscut de lege, nu face obiectul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și nici al art. 41 din Constituție.
În fine, s-a arătat că tribunalul în mod greșit a admis capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație până la data achitării, întrucât din dispozițiile art. 1088 cod civil rezultă că reclamanții ar fi putut pretinde numai dobânda stabilită de lege, drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui minister și respingerii acțiunii.
S-a susținut că sentința recurată este netemeinică și nelegală, în mod greșit fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice, care nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, iar între reclamanți și acest pârât nu există nicio relație de serviciu sau raport de muncă.
A mai arătat că se impune modificarea hotărârii recurate, întrucât Tribunalul Timișa acordat ceea ce nu s-a cerut prin obligarea Ministerului Finanțelor Publice la includerea în bugetul unui alt ordonator de credite a sumelor necesare, în situația în care reclamanții au solicitat obligarea acestui minister la acordarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Raportat la dispozițiile art. 18 alin. 2 lit. b și art. 28 lit. e din Legea nr. 500/2002, modificată, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetară și care repartizează către ordonatorii principali de credite sumele de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, astfel că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la includerea în bugetul unui alt ordonator de credite a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate.
S-a mai arătat că dispozitivul hotărârii recurate se impune a fi modificat față de obligația stabilită prin acesta ca Ministerul Finanțelor Publice să includă sumele în bugetul Ministerului Public, reclamanții fiind angajații Ministerului Justiției și Libertăților.
Pe fond, s-a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii, pentru motivele arătate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin recursul declarat, a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a dispozitivului hotărârii și constatarea lipsei calității procesuale pasive a -ului în sensul de a fi obligată la "a face ceva" sau a cădea în pretenții în favoarea intimaților.
S-a arătat că această instituție nu poate fi introdusă și reținută în calitate de pârât, întrucât are calitate de expert în domeniul nediscriminării, de monitor al acestor cauzei și de organ care aplică legislația anti-discriminare în România.
Prin recursul declarat, Tribunalul Timișa criticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a arătat că nu există un temei legal care să confere sporul solicitat magistraților de pe secția penală, iar discriminarea nu poate fi reținută, întrucât categoriile profesionale ale magistraților și polițiștilor au legi proprii de salarizare, fiind opțiunea legiuitorului modul de reglementare a sporurilor aplicabile în concret salariului fiecărei categorii.
Mai mult, s-a susținut că atribuțiile judiciare legate de soluționarea cererilor cu caracter urgent se circumscriu obligațiilor profesionale de serviciu, asumate de magistrați la momentul ocupării funcției.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursurilor, apreciindu-le ca neîntemeiate, întrucât nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice raportat la obligațiile pe care acesta le are cu privire la bugetul de stat, opozabilitatea unui titlu executoriu, cum este și sentința recurată, este necesară pe parcursul executării, fiind vorba de plata unor creanțe din bugetul de stat.
Pe de altă parte, referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, se arată că motivul de recurs este nefondat, întrucât reclamanții se află în situații discriminatorii față de alte categorii socio-profesionale, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. 1-3, art. 6 din nr.OG 137/2000.
Dreptul de a reglementa acordarea salariilor de bază, a sporurilor și adaosurilor reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, însă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condiții de echitate și respectarea criteriilor de remunerare.
Analizând recursurile declarate in cauză, prin prisma motivelor invocate, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin1/pr.civ. Curtea reține că sunt întemeiate, cu următoarele argumente.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 9266/30 la data de 21.12.2007, reclamanții, și au chemat in judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea in solidar a pârâților la calcularea și plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant, echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, aferente perioadei 01.01.2005-31.12.2007. Reclamanții și intervenienții au mai cerut ca drepturile salariale in discuție să la fie achitate și în continuare, la zi, până la încetarea stării de discriminare. În fine,s-a mai solicitat obligarea in solidar a pârâților la calcularea și la plata actualizată a sumelor datorate, prin aplicarea coeficientului de inflație, începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire și până la plata efectivă, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la acordarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate și efectuarea cuvenitelor mențiuni carnetele de muncă privitoare la sporurile salariale.
Conform prevederilor art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pentru a exista discriminare se cere ca scopul sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
OUG nr. 38/2003 republicată, act normativ la care fac trimitere reclamanții, se referă la salarizarea polițiștilor, aceștia beneficiind de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariu pentru funcția îndeplinită din salariul pentru gradul profesional deținut din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
Nu se poate reține existența unei discriminări între reclamanți, care au calitatea de magistrați, și alte categorii socio-profesionale, precum polițiștii, întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor din poliție ori a altor bugetari, fiecare beneficiind de un statut aparte, reglementat de legi de organizare diferite și având legi proprii de salarizare și, mai mult, "asigurarea permanenței" reprezintă o obligație de serviciu a reclamanților, pe care și-o asumă odată cu ocuparea funcției.
Astfel, nu devin incidente dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și nici nu sunt încălcate normele dreptului comunitar în materie de nediscriminare în raporturile de muncă.
De asemenea, reclamanții sunt salariați în baza unor alte acte normative față de persoanele la care se raportează și fiecare dintre aceste persoane au statute diferite, atribuții diferite, legi de organizare și competențe diferite, iar salarizarea se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
În considerarea celor de mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 2387/2.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Se va modifica în tot hotărârea recurată în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamanții, și, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 2387/2.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, și, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. / 13.07.2009
Tehnored /13.07.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Maria Ana
