Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1015/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1015
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Școala nr. 16 T, Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T și Inspectoratul Școlar al Județului T, împotriva sentinței civile nr. 3745/20.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată, avocat și pentru pârâții Școala cu cls. I-VIII nr. 16 și Inspectoratul Școlar al Județului T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent Inspectoratul Școlar al Județului T solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată, arătând că este greșit a se susține că un contract colectiv de muncă la nivel național nu se aplică tuturor angajaților.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3745 din 20.11.2008, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Școala nr. 16 T, Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T și Inspectoratul Școlar al Județului T, și i-a obligat pe aceștia la plata sumei totale de 1688 lei reprezentând diferența de indemnizație neachitată în temeiul art. 50 din CCM la nivel național pe anii 2007 - 2010, și la plata sumei brute de 1171 lei reprezentând diferențe salariale neacordate aferente perioadei 03.04.2005 - 01.09.2007.
Pentru pronunțarea acestei soluții, Tribunalul Timișa reținut următoarele considerente:
Potrivit disp. Art. 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării, nereținându-se astfel apărarea formulată de pârâtul inspectoratul Școlar al Județului T, conform căreia CCM la nivel de ramură învățământ pe anii 2003 - 2004, prevede la art. 37 lit. e, că salariații care se pensionează la vârsta standard primesc indemnizație de cel puțin un salariu de bază, iar reclamanta a primit acest salariu.
Cu privire la petitul doi al acțiunii, instanța de fond a constat că reclamanta nu a fost salarizată conform legii 220/2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții.
Recurenții pârâți Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T și Inspectoratul Școlar al Județului T au invocat lipsa calității procesuale pasive.
Recurenta Școala nr. 16 Tai nvocat în recursul declarat dispozițiile art. 304 pct 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, arătând că sunt aplicabile dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel național, intimata fiind îndreptățită să primească echivalentul unui salariu de bază cu titlu de indemnizație de pensionare.
Cu privire la petitul doi al acțiunii, recurenta pârâtă a arătat că legea 220/2007 s-a publicat în monitorul oficial 478 din 17.07.2007, astfel că aplicabilitatea este din luna iulie și nu din ianuarie 2007 cum greșit a reținut instanța de fond.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții Curtea constată recursurile neîntemeiate pentru următoarele motive:
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive invocate de către recurenții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T și Inspectoratul Școlar al Județului T, Curtea constată că aceasta a fost în mod legal respinsă de către instanța de fond, care a reținut incidența dispozițiilor legii 128/1997 privind statutul personalului didactic și ale Legii 84/1995 pentru a reține calitatea procesuală pasivă a T, precum și dispozițiile HG 538/2001 privind calitatea procesuală pasivă a Consiliul Local al Municipiului
În ceea ce privește motivele de recurs privind fondul cauzei invocate de pârâții recurenți, Curtea constată că au fost aplicate în mod legal dispozițiile art. 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, potrivit căruia salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării.
În ceea ce privește aplicarea legii 220/2007, Curtea constată că această lege a fost adoptată pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, și a stabilit coeficienți de multiplicare diferiți de cei menționați inițial în OG 11/2007, dar a menținut dispozițiile art. 9 din această ordonanță, care dispune că "prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007", rezultând intenția legiuitorului de a acorda aplica acești coeficienți începând cu luna ianuarie, și nu de la data publicării Legii 220/2007 de aprobare a OG 11/2007.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea găsește recursurile neîntemeiate urmând să le respingă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pe recurenții pârâți la plata către reclamanta intimată a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat conform chitanței aflată la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Școala nr. 16 T, Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T și Inspectoratul Școlar al Județului T, împotriva sentinței civile nr. 3745/20.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenții la plata sumei de 300 lei către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. / 03.07.2009
Tehnored /03.07.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Maria Ana