Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1039
Ședința publică din 17 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recursul declarat de către pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr. 1993/24.-, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați TRIBUNALUL TIMIȘ și CURTEA de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă reclamanta intimată, pârâții recurenți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și pârâții intimați Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1993/24.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș.
A obligat pârâții să plătească reclamantei un procent de 10% lunar calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 30 iulie 2007 până la data pronunțării sentinței și în continuare, în considerarea atribuțiilor de serviciu în calitate de judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost desemnată ca judecător delegat cu atribuții la Oficiul Registrului Comerțului T, începând cu data de 30.07.2007, în temeiul deciziilor nr. 4 și nr. 7, emise de președintele Tribunalului Timiș, în aplicarea dispozițiilor cuprinse în Legea 26/1990 cu modificările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 31 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Legea nr. 50/1996 prevedea la art. 13 al.1 ca "Judecătorii desemnați,in condițiile legii, sa desfășoare activitate la Registrul Comerțului beneficiază de o indemnizație lunara de 10 % din salariul de bază brut, dacă participă efectiv la aceste activități. Ulterior, prin art.50 al.2 OUG 177/2002, s-au abrogat dispozițiile art.11precum si celelalte dispoziții referitoare la salarizarea si alte drepturi ale magistraților si personalului de specialitate juridica asimilat potrivit legii din Legea 50/1996.
Instanța de fond a apreciat că, din punctul de vedere al normelor de tehnică legislativă, abrogarea unor dispoziții cuprinse în Legea nr. 50/1996 nu se putea realiza decât prin norme juridice cuprinse in acte normative de aceeași ierarhie, așa cum rezulta din interpretarea dispozițiilor art.62 din Legea nr. 24/2000.
Pe de altă parte, condițiile avute in vedere la data acordării indemnizației prin Legea nr. 50/1996 se mențin si in prezent, deoarece judecătorii delegați la ORC efectuează o muncă suplimentară în paralel cu activitatea de judecata, comparabilă cantitativ și calitativ cu cea de la instanța în cadrul căreia își exercită atribuțiile. Indemnizația prevăzută de art.13 al.1din Legea nr. 50/1996 apare astfel ca un drept câștigat, iar susținerea pârâtului Ministerul Justiție, în sensul că situația reclamantei ca și judecător delegat la Registrul Comerțului nu este comparabila cu cea a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate nu a fost reținută, întrucât, în ambele cazuri, dreptul salarial suplimentar are in vedere locul unde își desfășoară activitatea, iar judecătorii delegați exercita aceste atribuții la sediile Registrului Comerțului, precum si condițiile efective (judecători delegați îndeplinindu-și atribuțiile în alte condiții decât cele de la instanțe).
Pârâtul Ministerul Justiției a declarat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1993/24.04.2008 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se arată că drepturile salariale ale magistraților formează obiectul unor reglementări speciale, care nu prevăd acordarea sporului solicitat de reclamante.
Articolul 13 din Legea nr. 50/1996, respectiv art.15 în varianta republicată a acestui act normativ, care prevedea sporul în litigiu, a fost abrogat total și explicit prin art.I pct.12 din nr.OG 83/2000, cu respectarea prevederilor art.62 alin.3 și art.63 alin.1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Argumentele reclamantei referitoare la împrejurarea că deși art.15 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, dreptul în litigiu a rămas în vigoare de la data actului normativ care l-a reglementat întrucât prin nr.OUG27/2006 s-a dispus abrogarea expresă a nr.OUG 177/2002, iar nu a Legii nr. 50/1996, sunt lipsite de orice fundament legal. Nu există nicio rațiune pentru care nr.OUG 27/2006 să cuprindă dispozițiile de abrogare a Legii 50/1996, câtă vreme salarizarea magistraților salarizați în temeiul nr.OUG 177/2002 anterior adoptării nr.OUG 27/2006.
În raport de considerentele menționate, recurentul susține că reclamantei i-au fost plătite drepturile salariale cuvenite pentru activitatea desfășurată, în conformitate cu dispozițiile legale care nu au mai prevăzut indemnizația de 10 % solicitată prin acțiunea pendinte.
Recurentul susține că, față de considerentele deciziei nr. 6/15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 26/2006 în soluționarea recursului în interesul legii, și de prevederile art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, orice distincție cu privire la salarizare, în raport de participarea magistraților la soluționarea anumitor tipuri de cauze, este discriminatorie.
Cu privire la acordarea drepturilor solicitate pe viitor, recurentul învederează că reclamanta nu justifică un interes actual.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În motivarea cererii de recurs se arată că între reclamantă și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există o relație de serviciu sau de muncă, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Ministerul Justiției este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata salariilor cuvenite angajaților instituțiilor bugetare aflate în subordinea altor ordonatori principali de credite.
În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art.16-30 din Legea nr. 500/2002.
Reclamanta intimată a formulat concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursurilor formulate de pârâți ca neîntemeiate, arătând că activitatea pe care o desfășoară judecătorul delegat la ORC nu este opțională și reprezintă o sarcină suplimentară față de atribuțiile de serviciu ale magistraților de la alte secții.
Examinând recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art.304 pct.9 coroborate cu cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta funcționează ca judecător delegat cu atribuții la Oficiul Registrului Comerțului T cu începere de la data de 30.07.2007, în condițiile Legii nr. 26/1990, și în temeiul deciziilor nr. 4 și nr. 7, emise de președintele Tribunalului Timiș.
Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a prevăzut în art.13, devenit după republicare art.15, că judecătorii delegați la Registrul Comerțului beneficiază de o indemnizație de 10 % din salariul de bază brut, dacă participă efectiv la aceste activități.
Art.15 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art.1 pct.12 din nr.OG 83/20000 și după adoptarea acestui act normativ, reclamanta a continuat să presteze această activitate suplimentară de judecător delegat la ORC, fără a mai fi remunerată și, este adevărat că nici nr.OUG 177/2002 și nici nr.OUG 27/2007 nu au mai reglementat acordarea acestui drept salarial de 10 %.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, după cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.q pct.1 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996. Această lege nu a abilitat Guvernul să abroge, nici total nici parțial, Legea nr. 50/1996, iar abrogarea art.15 depășește limitele legii speciale adoptată de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin. 1 din Constituția României.
abrogării art.15 din Legea nr. 50/1996 poate fi constatată de către instanțele judecătorești, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, Curtea Constituțională având în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, după cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/10.03.2008.
Prin urmare, se reține că inaplicabilitatea normei de abrogare conținută în art.1 pct.12 din nr.OG 83/2000 impune să se considere rămas în vigoare art.13 ( devenit art.15 ) din Legea nr. 50/1996. Situația este identică cu cea a abrogării art.47 din Legea nr. 50/1996, cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că a rămas în vigoare, astfel că și dreptul salarial pretins de reclamantă se cuvine acesteia.
Curtea apreciază că, prin abrogarea art.15 din Legea nr. 50/1996 și prin lipsirea reclamantei de dreptul salarial conferit de acest text legal, drept câștigat de către aceasta, s-a încălcat art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Acest drept salarial, conferit pentru o activitate specifică, desfășurată numai de unii magistrați, constituie un bun în sensul normei de drept internațional arătat mai sus. Or, lipsirea de proprietate nu s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică și nu poate fi considerată o măsură rezonabilă și necesară în condițiile în care o activitate prestată în continuare rămâne neremunerată.
Neacordarea acestui drept salarial câștigat, constituie și o încălcare a art.4 din Carta Socială Europeană revizuită care prevede dreptul la o salarizare echitabilă, ori salarizarea nu mai poate fi considerată echitabilă în condițiile în care această activitate suplimentară a magistratului rămâne neremunerată.
Acordarea sporului în litigiu nu reprezintă o discriminare în sensul art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nefiind contrară considerentelor deciziei nr.6 din 15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 26/2006 cu privire la soluționarea unui recurs în interesul legii referitor la alte dispoziții decât cele invocate ca temei al acțiunii, așa cum susține recurentul, deoarece, în speță, nu se pune problema participării magistraților la soluționarea anumitor tipuri de cauze. Dimpotrivă, reclamanta, în calitate de judecător delegat la ORC T, cumulează atribuțiile ce decurg din participarea lor la ședințele de judecată cu cele care le revin în temeiul calității de judecător delegat la ORC T, astfel încât pot beneficia de sporul în discuție.
Interesul reprezintă o condiție de exercițiu a acțiunii civile și trebuie să îndeplinească anumite cerințe, și anume: să fie legitim, să fie personal, să fie născut și actual.
În speță, interesul reclamantei este născut și actual deoarece există pericolul ca pârâta să nu-i acorde în viitor sporul în litigiu, ce i se cuvine potrivit celor arătate anterior, chiar dacă nu intervin modificări ale raportului său de muncă sau ale dispozițiilor legale aplicabile acestuia.
De altfel, instanța de fond a dispus acordarea acestui spor și în continuare doar pe perioada cât reclamanta va îndeplini atribuțiile specifice judecătorului delegat la ORC T, astfel încât nu se poate reține excepția lipsei de interes, invocată de recurentul Ministerul Justiției.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că acțiunea reclamantei a fost admisă în mod corect de către prima instanță, față de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1993/24.-, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondat.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat prin raportare la dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât.
Având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, alături de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș, la plata unui procent de 10% lunar calculat la indemnizația brută de încadrare, invocând dispozițiile art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996, Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată, deoarece între reclamantă și pârât nu există un raport juridic de muncă, astfel încât pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unui spor lunar calculat la indemnizația brută de încadrare către reclamantă, cum nelegal a dispus instanța de fond.
Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art.312 alin.1 - alin.4 Cod procedură civilă și cele expuse anterior, Curtea va admite recursul declarat de către pârâtul-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin T, împotriva sentinței civile nr. 1993/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin T, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate, ca fiind temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1993/24.-, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de către pârâtul-recurent MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr. 1993/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
cu opinie separată în
sensul admiterii recursurilor
declarate de pârâții recurenți,
modificării sentinței civile și
respingerii acțiunii.
GREFIER,
- -
Red./8.07 2009
Thred./8.07.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
OPINIE SEPARATĂ
Am considerat că pe fond, acțiunea reclamantei trebuia respinsă pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit art.13 din Legea 50/1996, respectiv art.15 în varianta republicată, se acorda o indemnizație de 10 % din salariul de bază brut judecătorilor sindici, însă prin art.I pct.12 din nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, art.15 din Legea 50/1996, republicată, a fost abrogat total și explicit.
În conformitate cu dispozițiile art.63 alin.1 din Legea nr.24/2000 "abrogarea unei dispoziții a unui act normativ are caracter definitiv", nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, excepție făcând prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse de către Parlament (art.62 alin.3).
Împrejurarea arătată de reclamantă, în sensul că are atribuții suplimentare față de alți magistrați, nu poate pune în discuție retribuirea suplimentară, nefiind vorba de vreo discriminare, ci dimpotrivă, în contextul în care s-ar prevede drepturi suplimentare sau sporuri în beneficiul unor salariați și neprevederea pentru ceilalți, deși fac parte din aceeași categorie socio-profesională.
De aceea, nu există temei legal pentru admiterea acțiunii reclamantei.
Președinte
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
