Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 105
Ședința publică de la 26 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei litigiu de muncă privind recursurile formulate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 2198 din 28.11.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, I, și CURTEA DE APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata de către recurenții.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două recursuri, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2198/28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 7379/2007 s-a dispus:
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, I, și, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției la plata către reclamanți a unei despăgubiri reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 2.02.2006 - 28.11.2007, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați pârâții
A fost respinsă cererea privind plata despăgubirii reprezentând sporul de confidențialitate pentru perioada septembrie 2004 - 30.01.2006 și pentru viitor.
S-a disjuns și declinat competența de soluționare a cererii privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă în favoarea Judecătoriei Iași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr- reclamanții, I, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începând cu septembrie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că, deși în cazul judecătorilor civili nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinară, aceștia nu beneficiază de un spor de confidențialitate, ca în cazul judecătorilor militari, funcționarilor publici cu statut special prevăzut de Legea nr. 444/2006, funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ, conform nr.OG 6/2007, fiind astfel discriminați și îndreptății la despăgubiri în temeiul art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Instanța de fond a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte.
Dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit disp. art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea ori apartenența la o categorie defavorizată care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. In art. 5 din Codul muncii se prevede că reprezintă discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței, sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă, iar potrivit disp. art. 6 alin. 3 din Codul muncii tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Asigurarea eficientă a confidențialității informațiilor clasificate a fost asigurată prin edictarea mai multor acte normative, ce oferă categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații.
Potrivit art.3 pct. 1 din Ordonanța nr. 19 din 26 ianuarie 2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar si funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul /avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solde lunară, respectiv din salariul de bază.
Prin articolul unic din Legea 444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a modificat art. 3 și s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate."
Pentru a fi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Conform disp. art. 74 din Legea nr. 303/2004, judecătorii si procurorii militari sunt militari activi si au toate drepturile si obligațiile ce decurg din aceasta calitate. S-a constatat că magistrații de la instanțele și parchetele civile sunt într-o situație analoagă și comparabilă cu magistrații de la instanțele și parchetele militare, aceștia din urmă fiind beneficiarii sporului de confidențialitate, conform dispozițiilor legale menționate. In acest context, instanța a concluzionat că diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată în conf. cu art. 21 alin. 1 din OG137/2000, și în consecință, a admis-o în parte și a obligat primii trei pârâți să plătească acestora despăgubiri reprezentând contravaloarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15 % începând cu data intrării in vigoare a Ordonanței nr. 19/2006 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație la momentul plății efective.
În ceea ce privește obligarea pârâților la calculul și plata pentru viitor a despăgubirilor, acest capăt de cerere a fost respins, întrucât nu se poate prezuma că pârâții nu vor plăti drepturile bănești cuvenite dacă vor fi îndeplinite condițiile legale.
În baza dispozițiilor nr.OUG 22/2002, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății despăgubirilor de mai sus.
Cererile privind înscrierea de mențiuni în carnetul de muncă se soluționează, potrivit disp. art. 8 din Decretul 92/1976, de judecătorie. Pentru aceasta, instanța în baza disp. art. 158 Cod procedură civilă a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Iași
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției arată următoarele:
1. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Astfel, susține recurentul, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, neexistând temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor.
De asemenea, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, care se referă doar la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi (art. 1 alin. 2, 3, art. 2 alin. 1), iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG 137/ 2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Mai arată recurentul că acordarea pentru viitor a sporului de confidențialitate înseamnă că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor.
2. Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Susține recurentul că, în cazul neacordării sporului de confidențialitate judecătorilor, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG 137/2000, ale Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece nu este vorba de un drept recunoscut și protejat de lege, întrucât nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate judecătorilor.
Mai arată recurentul că, pentru exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să ne aflăm în prezența recunoașterii, folosinței ori exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Se mai invocă faptul că prevederile art. 14 din Convenție, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa, nu au o existență independentă, întrucât au efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale, ori dreptul la diverse sporuri salariale nu este în mod evident un drept fundamental apărat ori garantat de Convenție.
De altfel, și în Hotărârea nr. 232/29 august 2007 a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității".
Solicită recurentul a se constata că în mod eronat a reținut instanța de fond existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000, conform cărora "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile."
Ori, magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific (reglementat de Legea nr. 303/2004) cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special (OUG nr. 27/2006).
De asemenea, situația judecătorilor nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului auxiliar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, deoarece statutul acestora este diferit, instituțiile din care fac parte organele autorității judecătorești nu aparțin categoriilor instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, iar categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă nr.OG 19/2006 sunt doar informațiile clasificate (reglementate de Legea nr. 182/2002), nu informațiile confidențiale la care se referă Hotărârea 328/2005.
Se mai invocă faptul că în cazul magistraților militari, sporul de confidențialitate este acordat în virtutea calității de militar activ, nu de magistrat, așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 2 din.OUG nr. 27/2006.
Mai arată recurentul că, din punctul de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul are o valoare de 15 % din salariu, indemnizație etc. iar în altele procentul de 15 % este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor (art. 15 alin. 1 OUG nr. 6/2007, art. 3 alin. 1 nr.OG 19/2006).
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin I, critică sentința primei instanțe, considerând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că instanțele nu au competență a legifera.
Susține recurentul că, deși are competență de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, acesta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
În drept, Ministerul Economiei și Finanțelor își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, este fondat, din următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a reținut că reclamanții - intimați sunt îndreptățiți la despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, fiind discriminați în raport cu celelalte categorii de personal din instituțiile publice care gestionează informații clasificate și alte informații confidențiale și care beneficiază de sporul de confidențialitate de 15 % din salariul de bază / indemnizație.
Pentru a ne afla în domeniul de aplicare a art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, deosebirea, excluderea, restricția trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art.2 alin.1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Raportat la art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Din analiza dispozițiilor legale ce reglementează activitatea categoriilor de personal față de care reclamanții se consideră discriminați, se constată că sporul de confidențialitate este acordat prin acte normative speciale, prin prisma atribuțiilor deosebite pe care aceste categorii de persoane le exercită, ce implică protecția informațiilor clasificate, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.182/2002.
Categoria magistraților nu se află, în speță, pe poziție comparabilă cu categoria persoanelor indicate în actele normative menționate de prima instanță.
Astfel, din perspectiva OG19/2006 (aprobată prin Legea 444/2006), magistrații militari primesc sporul de confidențialitate în calitatea lor de militari activi, iar nu de magistrați. De asemenea, trebuie relevat că sunt beneficiari ai acestui spor doar persoanele indicate de această ordonanță care gestionează informații clasificate, în funcție de certificatul/avizul deținut. Mai mult, potrivit art. 3 alin. 3 categoriile de persoane, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului apărării sau conducătorului unității.
Ori, reclamanții au invocat discriminarea prin raportare la Hotărârea. nr.328/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor și Legea 303/2004 (art. 99 lit. d) ce vizează informațiile confidențiale de serviciu.
Elementele menționate de reclamanți spre comparare conduc astfel la situații distincte și anume la activități diferite ale categoriilor de persoane invocate.
Din perspectiva art.20 al.3 din Legea 656/2002, invocat de asemenea de reclamanți, persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate, beneficiază de un spor de 15%. Prin urmare, acest spor se acordă tuturor persoanelor ce desfășoară activități ce presupun gestionarea de informații clasificate astfel cum acestea sunt denumite de lege. Coroborând dispozițiile Legii 656/2002 cu ale Legii 182/2002, Curtea reține că acest spor se acordă persoanelor care operează cu informații clasificate și dețin certificat/aviz de securitate.
Curtea constată că nici din perspectiva dispozițiilor art.15 al.1 din OG6/2007 nu există tratament discriminatoriu.
Sporul de confidențialitate prevăzut de art.15 al.1 din OG6/2007 combinat cu art.45 din OG188/1999 nu este acordat în mod absolut tuturor funcționarilor publici prevăzuți de acest text, ci legiuitorul lasă la latitudinea ordonatorului principal de credite dreptul de a determina categoriile de funcționari, cuantumurile sporurilor de confidențialitate și condițiile de acordare.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul a prevăzut și pentru această categorie profesională diferențieri în privința acordării sporului de confidențialitate (păstrarea secretului de stat, secretului de serviciu și faptelor, informațiilor și documentelor de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice) nu se poate reține existența discriminării creată de legiuitor.
Ca atare, doar personalul care operează cu informații clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ beneficiază de sporul de confidențialitate.
Acest spor este acordat, în consecință, unor categorii profesionale distincte cu statut special, expres prevăzute de legiuitor, statut care derivă din însăși natura activităților desfășurate.
legale invocate de către reclamanți ce prevăd acordarea sporului de confidențialitate anumitor categorii profesionale sunt circumscrise unor condiții care ating un grad de justificare obiectivă și rezonabilă, date de operarea cu informații clasificate.
Pentru considerentele expuse anterior, nu se poate reține întrunirea elementului de analogie sau de comparabilitate între categoriile de persoane care sunt invocate în prezenta acțiune și reclamanții-recurenți.
Se mai reține că, prin deciziile Curții Constituționale, s-a statuat că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
De asemenea, atât în doctrină, cât și în jurisprudența constituțională s-a statuat în mod constant că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal în situații care nu sunt diferite. De aceea, nu sunt excluse, ci, dimpotrivă, sunt admise soluții legislative diferite pentru situații diferite.
Curtea Constituțională a mai reținut că instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite, nu este contrară art.16 alin.1 din Constituție.
De altfel și prin Hotărârile nr. 232, 318, 437 din 2007 ce au rezolvat petiții vizând discriminarea creată prin acordarea sporului de confidențialitate admisă anumitor categorii de personal, Colegiul Director al s-a pronunțat în sensul că, în raport cu definiția discriminării, nu se poate reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricții, preferințe, între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În raport de toate cele reținute, se constată ca fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare sunt prerogative acordate instanțelor judecătorești prin art.27 din nr.OG137/2000, nu se poate reține că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor prevăzute de art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță reținând că recurentul are calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312. proc. civilă, urmează să se admită recursul formulat în cauză de către Ministerul Justiției, prin reprezentanți legali și să se modifice în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul respingerii cererii reclamanților de obligare a pârâților la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea sporului de confidențialitate de 15% pentru perioada 02.02.2006-07.11.2007, menținându-se restul dispozițiilor sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse anterior, urmează să se respingă recursul formulat de Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2198/28.11.2007, a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică, în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, I, -, și în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor privind plata unei despăgubiri reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 02.02.2006 - 28.11.2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de I, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
20.03.2008
Tribunalul Iași - Jud.
Jud.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela
