Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1117/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1117
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.10.2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Neagu Mihaela
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
GREFIER-- -
-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă și recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚIELOR, împotriva sentinței civile nr.525/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI și TRIBUNALUL BRĂILA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, intimata Curtea de Apel Galația depus întâmpinare la dosar, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursurilor formulate.
CURTEA:
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin acțiunea, înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 1530/113/24.04.2009, reclamanta cheamă în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila pentru a fi obligați la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază, începând cu data de 26.11.2008 până la data modificării legislației în acest sens, actualizat cu rata inflației la data plății.
De asemenea, reclamanta a mai cerut plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu 26.11.2008 și în continuare până la introducerea prin lege a sporului.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în calitate de judecător, în temeiul dispozițiilor legale care reglementează drepturile bănești ale magistraților, trebuia să primească aceste sporuri. Nefiind acordate de bunăvoie, reclamanta a acționat în judecată pe pârâții de mai sus și prin sentința civilă nr. 66/F/26.11.2008 i-au fost recunoscute, atât sporul de 50%, cât și cel de 15%, dar numai până la data de 26.11.2008. Reclamanta cere prin prezenta acțiune obligarea pârâților la plata sporurilor, după această dată.
În sprijinul acțiunii, reclamanta invocă decizia în recurs în interesul Legii nr. 21 din 10 martie 2008 și decizia nr. 46/15 decembrie 2008 ale prin care s-a constatat că magistrații sunt îndreptățiți la încasarea acestor sporuri, dar și existența discriminării, ca urmare a faptului că alte categorii de personal primesc spor de confidențialitate, în timp ce magistrații, deși desfășoară activități similare, nu li s-a recunoscut plata sporului de confidențialitate.
Pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați, prin întâmpinări separate au cerut respingerea acțiunii.
Ministerul Justiției a invocat chiar excepția inadmisibilității acțiunii, dată de inexistența legii pentru plata drepturilor de mai sus, excepție respinsă ca nefondată.
În dosar s-au administrat probe cu acte.
Prin Sentința Civilă nr. 525/09.06.2009 Tribunalul Brăila a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 28.02.2008, până la data pronunțării (9.06.2009) și în continuare până la data modificării legislative, actualizate în raport de rata inflației la data plății.
I-a obligat pe pârâți să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 15.12.2008 până la data pronunțării (9.06.2009) și în continuare până la data modificării legislative, actualizate în raport de rata inflației la data plății.
În motivare tribunalul reține că reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Brăila.
În această calitate a fost salarizată în baza Legii nr. 50/1996, ulterior modificată, completată și în final abrogată.
În temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, magistrați și personalul auxiliar de specialitate (implicit reclamanta) au beneficiat de sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin nr.OG 83/2000 de modificare a Legii nr. 50/1996 s-a prevăzut că art. 47 se abrogă. nr.OG 83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000 a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, privind tehnica legislativă, întrucât prin ordonanțe, guvernul poate modifica sau completa o lege, dar nu o poate abroga parțial sau total. În același timp, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-au încălcat și dispozițiile art. 108 al. 3 în referire la art. 73 al. 1 din Constituția României, Guvernul depășind limitele legii care îl obligă să emită ordonanțe de urgență.
abrogării art. 47 din Legea nr. 50/1996 face ca efectele lui să continue să se producă. Altfel spus, sporul de 50% pentru risc sau suprasolicitare neuropsihică se cuvenea reclamantei și după data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000.
În același sens s-a pronunțat și în recurs în interesul legii (decizia nr. 21 din 10 martie 2008), decizie, care în temeiul art. 329 al. 3 Cod procedură civilă este obligatorie pentru instanțe.
Cu privire la sporul de 15%, tribunalul reține următoarele: prin decizia nr. 46/15 decembrie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii de către, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut.
Dat fiind caracterul obligatoriu al deciziei de mai sus, tribunalul va admite cererea privind sporul de 15% și anume, începând cu data pronunțării deciziei: 15 decembrie 2008 până la data când va fi prevăzut prin lege dreptul în litigiu.
Pentru perioada de 26.11.2008 - 15.12.2008, tribunalul constată că cererea nu poate fi primită. Reclamanta invocă în susținerea punctului său de vedere - discriminarea (OG nr. 137/2000).
Prin decizia nr. 818/3 iulie 2008 Curții Constituționale s-a statuat că instanțele judecătorești nu pot anula sau refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, reclamanta în motivarea acțiunii nu invocă un act normativ în care să se prevadă sporul de 15%, ci face referire la faptul că prin neacordarea dreptului pretins i s-a creat o stare de discriminare față de alte categorii de personal.
Acceptând punctul de vedere de mai sus, instanța ar nesocoti decizia nr. 46/2008 a, care este obligatorie în temeiul art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Drepturile la care urmează a fi obligate pârâtele, urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății, în temeiul art. 161 al. 4 Codul Muncii, care dă dreptul la despăgubiri celui care primește cu întârziere nejustificată drepturile bănești, ce i se cuvin.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În recursul formulat de reclamantă se arată că a solicitat plata ambelor sporuri începând cu data de 26.11.2008. În mod greșit instanța i-a acordat sporul de suprasolicitare începând cu 28.02.2008, deși a arătat că acest drept i-a fost recunoscut prin Sentința Civilă nr. 66 F/26.11.2008 a Curții de Apel Galați.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate, instanța în mod greșit i-a acordat acest spor începând cu data pronunțării Deciziei în interesul legii nr. 46/2008, întrucât rolul unui recurs în interesul legii este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României așa cum rezultă din disp.art.329 al.1 din Cod procedură civilă în situația în care anumite chestiuni de drept au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Constatându-se că judecătorii au dreptul la acest spor, rezultă că dreptul este recunoscut pe toată durata îndeplinirii funcției, iar nu doar de la data pronunțării deciziei în interesul legii.
De asemenea se impune modificarea sentinței în sensul obligării pârâților să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților critică în esență următoarele:
Sentința este nelegală prin prisma art.304 pct.4 pr.civ. întrucât instanța de fond și-a depășit limitele puterii sale producând o imixtiune în sfera de atribuții a puterii legislative. Prin sentința pronunțată la instanța de fond în mod nelegal s-a adăugat la lege ceea ce reprezintă o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
De asemenea se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr civilă, întrucât nu pot fi acordate drepturi care nu sunt prevăzute prin lege.
De asemenea se arată că prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Consideră că față de cele reținute de instanța de control constituțional, instanțele nu mai pot face aplicarea Deciziilor 21/10.03.2009 și 46/15.12.2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât ar adăuga la lege și ar perpetua o practică declarată expres neconstituțională.
Examinând recursurile declarat prin prisma motivelor invocate de recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților este nefondat, iar recursul declarat de reclamanta este întemeiat față de următoarele considerente:
Acțiunea reclamantei este întemeiată față de deciziile nr. 21/10.03.2008 și 48/15.12.2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că judecătorii au dreptul atât la sporul de suprasolicitare, cât și la sporul de confidențialitate.
Deciziile sunt obligatorii, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-au pronunțat aceste decizii ca urmare a promovării recursului în interesul legii, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară acestora.
Este adevărat că prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Dar prin aceeași decizie se reține că sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Ca urmare, deciziile deja pronunțate sunt obligatorii și trebuie respectate, ca orice hotărâre judecătorească, indiferent dacă soluția pare a fi legală sau nu.
În mod corect susține reclamanta că a solicitat plata ambelor sporuri începând cu data de 26.11.2008. În mod greșit instanța i-a acordat sporul de suprasolicitare începând cu 28.02.2008, acordând mai mult decât s-a cerut.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate, instanța în mod greșit i-a acordat acest spor începând cu data pronunțării Deciziei în interesul legii nr. 46/2008.
Scopul unui recurs în interesul legii este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României așa cum rezultă din disp.art.329 al.1 din Cod procedură civilă în situația în care anumite chestiuni de drept au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Așadar, Decizia nr. 46/2008 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte declarative, nu dă naștere nici unui drept, ci doar constată că judecătorii au dreptul la acest spor, inclusiv pentru perioada anterioară pronunțării ei.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica în parte sentința recurată în sensul că ambele sporuri se vor plăti începând cu data de 26.11.2008 și îl va obliga pe pârâtul Tribunalul Brăila să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚIELOR, împotriva sentinței civile nr.525/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.525/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.535/2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în sensul că sporul de suprasolicitare și sporul de confidențialitate se cuvin începând cu data de 26.11.2008.
Obligă pârâtul Tribunalul Brăila să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./12.11.2009
Dact./6 ex/16.11.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Neagu Mihaela, Alina Savin
