Drepturi salariale (banesti). Decizia 1120/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1120
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.10.2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Neagu Mihaela
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
GREFIER-- -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 417/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul de fond nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL VRANCEA, CURTEA DE APEL G, intervenienta în nume propriu și reclamanții, -, -, ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr- reclamanții, -, ., și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vrancea, Curtea de APEL GALAȚI solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2003-2006 iar pentru reclamanții și - pentru perioada 01.09.2005-31.12.2006 respectiv 01.10.2005-31.12.2006 sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Au arătat că sunt judecători la Judecătoria Focșani, că prin OUG nr.146/1997 au fost excluși de la plata acestor drepturi salariale, excludere care constituie o discriminare, încât și-au întemeiat acțiunea pe art.2 din OUG nr.137/2000.
Tribunalul prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii întrucât această instanță este ordonator terțiar de credite.
Curtea de APEL GALAȚI a solicitat respingerea acțiunii întrucât prima de vacanță a fost prevăzută numai pentru 2001-2002 în care sens s-a pronunțat în soluționarea recursului în interesul legii.
Ministerul Justiției a invocat lipsa calității procesuale pasive pe motiv că acesta nu are atribuții de legiferare și nu se află în culpă pe considerentul că dispozițiile legale care reglementează salarizarea și alte drepturi sunt apreciate a fi discriminatorii.
Pe fondul cauzei a invocat Decizia XXIII din 12 decembrie 2005 și a susținut că nu există discriminare întrucât modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale pentru diferite categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi apreciată ca fiind discriminare.
Nu orice diferență de tratament poate fi socotită discriminare și o încălcare a art.14 din Constituția Europeană.
A mai arătat că sumele nu pot fi acordate actualizate întrucât potrivit art.1088 cod civil la obligațiile ce au ca obiect o sumă de bani daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală.
La 20 mai 2008 magistrat pensionar a formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând aceleași drepturi salariale pentru perioada 2003-2006 actualizate cu aceeași motivare cu a reclamanților.
La cererea de intervenție Ministerul Justiției a formulat întâmpinare susținând că aceasta nu este admisibilă în principiu întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.49 cod procedură civilă iar pe fondul cererii a solicitat respingerea ei pentru aceleași considerente.
Prin Sentința Civilă nr. 417/2008 Tribunalul Vranceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanți și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2003- 2006, având în vedere perioada lucrată de fiecare în acest interval, sume ce se vor reactualiza în raport de rata inflației la data plății efective.
În motivare tribunalul reține că reclamanții sunt judecători la Judecătoria Focșani.
G nr.146/2007 reglementează modalitatea de plată a primelor de vacanță acordate în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001-2006.
Potrivit art.1 al.2 din această ordonanță beneficiază de prima de vacanță pe anii 2001-2006 funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale.
Prin urmare judecătorii au fost excluși din categoria beneficiarilor acestui drept, excludere care reprezintă o discriminare, așa cum este definită de art.2 al.1 din nr.OUG137/2000.
Există o diferență de tratament între categoria judecătorilor și categoriile enumerate de art.1 al.2 din nr.OUG146/2007 deși aceste categorii sunt comparabile. Această diferență de tratament nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă încât încalcă și dispozițiile art.14 din Convenție.
De altfel prin Legea nr.45/2007 s-a reglementat prima de vacanță începând cu anul 2007, încât legiuitorul a înlăturat această discriminare.
Decizia XXIII/ 12 decembrie 2005 nu poate fi invocată în speță. Prin această decizie s-a stabilit că magistrații au dreptul la prima de vacanță pentru anii 2001-2002, acest drept neputând fi pretins și începând cu 2003 întrucât nu a mai fost prevăzut de nr.OUG177/2002 ordonanță de salarizare a magistraților. Prin urmare au fost analizate actele normative de salarizare a magistraților și nu existența sau inexistența unei discriminări. Ori temeiul de drept al prezentei acțiuni îl constituie art.2 din nr.OUG137/2000 și art.14 din Convenția Europeană.
Pentru aceste motive tribunalul a admis acțiunea așa cum a fost formulată și i-a obligat pe pârâți la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți pentru fiecare avându-se în vedere perioada lucrată efectiv.
A fost admisă și cererea de intervenție în nume propriu formulată de întrucât aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art.49 pct.1 și 2 cod procedură civilă potrivit cu care oricine are interes poate interveni într-o pricină ce urmează între alte persoane și intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său. Ori intervenienta în speță solicită un drept al său neacordat de pârâții din cauză.
Pe fondul cererii această intervenție este fondată pentru aceleași considerente pentru care acțiunea principală a fost apreciată ca fiind întemeiată.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât între acest minister și reclamanți există raporturi de muncă, ministerul este ordonator principal de credite iar acțiunea nu se întemeiază pe culpa Ministerului Justiției în neelaborarea unor legi nediscriminatorii pentru a fi analizată existența sau inexistența unor atribuții de legiferare a acestui minister.
Și pârâtul Tribunalul Vranceaa fost obligat la plata drepturilor bănești alături de ceilalți pârâți întrucât există raporturi de muncă între reclamanți și această instanță care de altfel face plata efectivă.
În ce privește susținerea Ministerului Justiției privind neacordarea sumelor actualizate tribunalul reține că dispozițiile art.1088 cod civil sunt aplicabile răspunderii contractuale ori în speță, temeiul juridic al acțiunii nu este răspunderea contractuală ci existența unei discriminări față de alte categorii profesionale încât repararea prejudiciului trebuie să fie integrală.
Pentru aceste motive tribunalul a acordat și reactualizarea sumelor în raport de rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, care critică în esență următoarele:
Față de temeiul juridic reținut, existența unei discriminări rezultând din lege, Ministerul Justiției și Libertăților nu are calitate procesuală pasivă, întrucât Parlamentul este unica autoritate legiuitoare, iar ministerul nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare.
În al doilea rând instanța nu a avut în vedere că începând cu anul 2003 dreptul la prima de concediu pentru magistrați a fost abrogat, iar prin Decizia în interesul legii nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu doar pentru anii 2001-2002
Referitor la.OUG 146/2007, din conținutul acesteia reiese căror categorii de personal îi este aplicabilă, iar magistrații nu sunt cuprinși în cuprinsul acesteia.
Conform OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, indicată, între altele, de către reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Textul art.1 al.3 din OG nr.137/2000 potrivit căruia " exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile " este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului".
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrul legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului OG nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: exercitarea următoarelor drepturi"-art.1 al.2, " exercitarea drepturilor enunțate"-art.1 al.3" restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege "-art.2 al.1, " comportament discriminatoriu", persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG 137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu disp.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
După cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei " comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația reclamanților și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul OG 10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principul egalității în fața legii, consacrat de art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului și restituit în baza Deciziei Curții Constituționale nr. 104/2009, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 1 și 2 din OUG 75/2008.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr-.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Nu poate fi reținută susținerea că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece se solicită plata unor drepturi bănești care izvorăsc din raporturile de muncă, iar Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, bugetele pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii fiind gestionate de către acesta.
Referitor la fondul cauzei, reclamanții susțin că au fost discriminați prin lege, în sensul că prin OUG nr.146/1997 au fost excluși de la plata primelor de vacanță.
Potrivit art. 1 din aceasta (1) "prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006".
În cazul magistraților, ulterior anului 2003 acest drept nu a fost suspendat, ci abrogat, așa cum s-a reținut și prin Decizia în interesul legii nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu doar pentru anii 2001-2002.
În consecință, OUG nr.146/1997 nu este aplicabilă magistraților, ci doar categoriilor de personal prevăzute la alin. 2 al art. 1, care au beneficiat de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, dar al căror drept a fost suspendat prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Referitor la existența discriminării, Curtea reține că art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și toate normele internaționale în materie de discriminare presupun existența unui drept fundamental sau a unui alt drept recunoscut de lege.
Nediscriminarea nu este un drept în sine, ci se referă la modul de exercitarea a unor drepturi, respectiv la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin Decizia nr. 818/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În speță, practic reclamanții solicită să li acorde niște drepturi de care, potrivit legii, nu au beneficiat, ca urmare acțiunea formulată de aceștia este nefondată.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, iar în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.
Vor fi menținute dispozițiile referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 417/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul de fond nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.417/3.06.2008 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, -, -, ., și a intervenientei în nume propriu.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./18.11.2009
Dact./7 ex/20.12.2009
FOND: -
Adis.jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Neagu Mihaela, Alina Savin
