Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1177/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1177
Ședința publică din data de 27 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
-- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, -, -, -, -, C, escu, -, toți prin reprezentant, cu domiciliul ales la Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud.P, împotriva sentinței civile nr. 1460 pronunțată la data de 23 mai 2008 de Tribunalul Prahova, și de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1460 din 23 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, a încheierii din data de 3 iulie 2008 dată de Tribunalul Prahova, precum și a sentinței civile nr.379 din 13 februarie 2009 Tribunalului Prahova, ultimul recurs a format dosarul nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI, conexat la dosarul nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții, Curtea de Apel P, cu sediul în P,-, jud. P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. -, nr. 6, jud. P, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 26 mai 2009 și apoi la data de 27 mai 2009, dând următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. nr.2337/105/10.04.2008 reclamanții, -, -, -, -, C, escu, -, toți prin reprezentant, au chemat in judecata pe pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel P, Tribunalul Prahova, Ministerul Finantelor Publice și Consiliul National Pentru Combaterea Discriminarii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova la plata drepturilor bănești reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihica de 50% calculat la salariul de baza brut lunar începând cu luna noiembrie 2000 și în continuare, până la încetarea funcțiilor deținute de fiecare reclamant, reactualizate conform indicelui de inflație, de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă ce urmează să fie calculate pe baza unei expertize de specialitate, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce fondurile necesare primilor trei pârâți, pentru plata drepturilor sus-menționate.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat ca inițial, în baza art.47 din 50/1996, personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică ca și magistrații, însă, ulterior, după intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002, aceste drepturi nu au mai fost acordate, în mod nelegal, deși dispozițiile art.47 din 50/1996 nu au fost abrogate, iar în ceea ce privește funcționarii publici, aceștia beneficiază de aceleași sporuri și drepturi salariale prevăzute de legislația specifică instituției în care-și desfășoară activitatea, inclusiv de sporurile de 50% solicitate prin prezenta acțiune, drept care de altfel a fost prevăzut și prin OG 2/2006, OUG 92/2004, OUG 123/2003, OUG 192/2002.
In continuare, reclamanții au arătat că un asemenea drept constând în plata sporului de 50% a fost prevăzut și pentru alte categorii de bugetari, creându-se o situație discriminatorie între aceștia din urmă și toți reclamanții care-și prestează activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, în aceleași condiții ca și ceilalți bugetari, măsură care nu este necesară într-o societate democratică și este disproporțională.
La data de 08.05.2008, pârâtul MEF prin DGFP P, a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care nu exista niciun raport de muncă între reclamanți și această instituție, solicitând și respingerea acțiunii în condițiile în care nu are atribuții în ceea ce privește stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru Ministerul Justiției.
La data de 15.03.2008 și 22.05.2008 pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Prahova au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada noiembrie 2000-10.04.2005 invocând disp. art.283 alin 1 lit.a din Codul muncii, solicitând pe fond respingerea acțiunii în condițiile în care disp.art.47 din 50/1996 au fost abrogate printr-o serie de acte normative ce reglementează salarizarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, însa, în subsidiar, Tribunalul Prahovaa arătat că, în cazul în care se va constata temeinicia acțiunii la stabilirea drepturilor în favoarea reclamanților, să se țină seama de perioadele în cadrul cărora aceștia din urmă și-au desfășurat activitatea în cadrul tribunalului, de existența sau inexistența concediilor medicale, a concediilor pentru creștere îngrijire copil.
La data de 29.04.2008 pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere cu caracter consultativ.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1460/23.05.2008 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP P și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Tribunalul Prahova, pentru perioada 2000- 10.04.2005, respingând acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Pe fond, admis în parte acțiunea formulata de reclamanți și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, în raport de perioadele lucrate la nivelul fiecărei instanțe, de data angajării, ținând seama de concediile medicale, de creștere îngrijire copil, sa plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% calculat la salariul de baza brut lunar, precum și actualizarea acestor sume în raport de indicele de inflație, începând cu 10.04.2005 și pana la data plății efective, având în vedere data scadenței fiecărei sume.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost și sunt salariații Tribunalului Prahova și respectiv, Curții de APEL PLOIEȘTI, îndeplinind diferite funcții și anume, grefieri, grefieri arhivari, grefier statistician, grefier dactilograf, etc. funcționari publici, personal contractual, șoferi, însă, inițial, după intrarea în vigoare a 50/1996, o perioada de timp, personalul auxiliar de specialitate a încasat alături de magistrați sporul de risc și suprasolicitare de 50% calculat la salariul de baza brut lunar.
Potrivit art.47 din 50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihica de 50% calculat din salariul de baza brut lunar, dispoziții care au devenit neaplicabile prin intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002.
Mai retine instanța de fond că disp.art.56 al.2 din Legea nr.24/2000 republicată privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, stipulează că nu este posibilă modificarea unei dispoziții dintr-o lege printr-un act normativ de valoare inferioară, iar disp.art.5 al.1 din 53/2000, art.38, 41 din Constituția României, art.5 Codul muncii, instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, astfel încât, orice salariat care prestează o munca trebuie să aibă dreptul la o plată egală pentru muncă egală.
Totodată, în baza art.41 din OG 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care-și desfășoară activitatea.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză instanța de fond a constatat că reclamanții au fost și sunt salariații pârâților Tribunalul Prahova și, respectiv, Curtea de APEL PLOIEȘTI, îndeplinind diferite funcții și anume, o parte funcții de grefieri, grefieri arhivari, grefieri arhivari, grefier statistician, grefieri dactilografi, aprozi, etc. o altă parte funcționari publici, iar cealaltă parte șoferi și personal contractual, funcții în baza cărora începând cu 10.04.2005 - și până în prezent, nu au încasat sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculate la salariul de baza brut lunar, deși toți acești reclamanți își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești și o parte dintre aceștia, respectiv personalul auxiliar de specialitate, au încasat inițial, alături de magistrați, în baza 50/1996, asemenea drepturi.
Instanța de fond a apreciat că, atât timp cât reclamanții care îndeplinesc funcții de grefieri, grefieri arhivari, etc., au încasat asemenea sporuri anterior intrării în vigoare a OUG 177/2002, respectiv, în baza art.47 din 50/1996 făcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, iar această din urmă dispoziție a fost abrogată printr-o ordonanță de urgență emisă de Guvernul României, înseamnă că reclamanții care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, au dreptul la încasarea acestor sporuri începând cu 10.04.2005 și în continuare, deoarece un asemenea drept instituit printr-o lege, respectiv 50/1996 nu poate fi înlăturat decât printr-un act normativ de aceeași valoare și eficiență juridică, respectiv printr-o lege și nicidecum printr-o ordonanță care constituie un act normativ cu eficiență juridică inferioară, caz în care pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, au obligația să achite aceste sporuri reclamanților care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate.
Prima instanță a susținut că și reclamanții care îndeplinesc funcția de funcționari publici au dreptul la încasarea acestor sporuri întrucât aceștia beneficiază de aceleași sporuri specifice instituției în care își desfășoară activitatea în baza principiului egalității în drepturi a tuturor salariaților din cadrul aceleiași instanțe judecătorești.
Si în ceea ce-i privește pe reclamanții care îndeplinesc funcții de personal contractual și șoferi, instanța a menționat că au dreptul să încaseze asemenea sporuri deoarece, în calitate de salariați care lucrează în cadrul aceleiași instituții ca și personalul auxiliar și funcționarii publici, au aceleași drepturi în baza principiului egalității, având dreptul la o plată egală pentru o muncă egală, în raport de ceilalți salariați, fiind inechitabil și discriminatoriu ca personalul auxiliar și funcționarii publici să încaseze asemenea sporuri în timp ce personalul contractual și șoferii să nu încaseze aceste drepturi, deși desfășoară aceeași activitate ca și ceilalți reclamanți, în cadrul aceleiași instituții.
Mai mult,a reținut instanța de fond, chiar în condițiile în care toți reclamanții desfășoară o anumita activitate specifică care implică un volum mare de muncă, un grad ridicat de efort intelectual, de suprasolicitare neuropsihică, intrând în contact permanent cu diferite persoane ca și alte categorii de salariați, având calitatea de funcționari publici, demnitari (polițiști, personal contractual din diferite domenii, funcționari publici din cadrul Administrației Penitenciarelor, etc.),a însemnat că în raport de aceste categorii de salariați din sistemul bugetar, tuturor reclamanților li se aplică un tratament discriminatoriu, diferențiat deoarece, prin neacordarea sporurilor în discuție, pe de o parte, li se creează acestora o situație nefavorabila, inferioară, iar pe de altă parte, li se încalcă dreptul la o remunerație egală constând în sporurile de risc și suprasolicitare pentru muncă egală depusă ca și celelalte categorii de personal bugetar, constând în desfășurarea unei activități ce necesită un volum mare de muncă și un efort intelectual sporit, cu un grad ridicat de suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, tratamentul aplicat reclamanților în calitate de personal auxiliar de specialitate, funcționari publici, personal contractual, șoferi, nu este justificat obiectiv de către un scop legitim întrucât activitatea prestata de toți reclamanții este asemănătoare cu activitatea prestată de alte categorii de salariați din sistemul bugetar, respectiv polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, etc. în condițiile în care și reclamanții ca și celelalte categorii de personal bugetar sus-menționați, desfășoară o muncă ce vizează respectarea și aplicarea legilor și, respectiv, asigurarea în bune condiții a actului de justiție, necesitând un volum mare de muncă cu un risc profesional și o suprasolicitare neuropsihică ridicate.
Prima instanță a apreciat că apărările pârâților conform cărora disp.art.47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate și că reclamanții nu se află într-o situație discriminatorie sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, în condițiile în care disp.art.47 din 50/1996 nu au fost abrogate printr-o lege, ci numai printr-o ordonanță, aceasta din urmă nu are ca efect înlăturarea drepturilor conferite de disp.art.47 din 50/1996, iar pe de altă parte, instituirea în favoarea anumitor categorii de salariați din sectorul bugetar care desfășoară o muncă ce necesită un grad ridicat de risc profesional și suprasolicitare neuropsihică ca și personalul auxiliar de specialitate, funcționarii publici, personalul contractual, șoferii din cadrul instanțelor, a sporurilor de risc și suprasolicitare creează o situație discriminatorie în defavoarea tuturor reclamanților care nu se justifică având ca efect restrângerea exercitării dreptului la plată egală, pentru muncă egală.
Prin urmare instanța având în vedere aceste considerente și ținând seama de disp.art.47 din 50/1996, art.56 al.2 din 24/2000, disp.art.5 al.1 din 53/2000, disp.art.5 Codul muncii, art.38,41 din Constituție, art.41 din OG.6/2007 a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova în raport de perioadele lucrate, la nivelul fiecărei instanțe, de data angajării, ținând seama de concediile medicale, de creștere îngrijire copil, să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu 10.04.2005 până la data plății efective și în continuare, până la încetarea funcțiilor deținute de fiecare, reactualizate conform coeficientului de inflație calculat lunar, de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, cu ocazia executării pe baza unei expertize de specialitate, întrucât, prin neachitarea acestor drepturi la termenele scadente, reclamanților li s-a creat un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de sumele de bani sus-menționate, la termenele scadente.
In baza Decretului nr.92/1950, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Totodată, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții și ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite.
De asemenea, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Tribunalul Prahova, pentru perioada 2000- 10.04.2005 având în vedere dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 conform căruia cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune astfel că, având în vedere data depunerii cererii-10.04.2008, dreptul la acțiune este prescris pentru perioada sus-menționată.
Prin încheierea din data de 3.07.2008 Tribunalul Prahovaa admis cererea de lămurire dispozitiv formulată de reclamanți și a dispus lămurirea acestuia, în sensul că drepturile salariale reprezentând sporul de 50% acordate în baza sentinței civile nr.1460/23.05.2008 se vor acorda și pe viitor.
Prin sentința civilă nr.379/13.02.2008, Tribunalul Prahovaa admis și cererea modificată de completare a dispozitivului sentinței civile nr.1460/2008 formulată de aceeași reclamanți, în sensul că a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva sentinței civile nr.1460/23.05.2008 au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
De asemenea, Ministerul Justiției și Libertăților a recurat sentința civila nr. 379 din data de 13.02.2009 de completare dispozitiv pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza disp. art. 2811pr.civ. cât și încheierea de ședință din data de 3.07.2008 pronunțate de Tribunalul Prahova, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Un prim motiv de recurs invocat dereclamanția fost acela că în mod greșit instanța de fond a constatat prescrisă perioada 2000-10.04.2005, întrucât prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se menționează că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Astfel, prin art. 1 pct. 42 din OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă, însă inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială determinată de neregularitatea normelor de abrogare parțială determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și respectiv ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, motiv pentru care se impune plata către reclamanți a sporului de 50% din anul 2000, potrivit recursului în interesul legii.
Un al doilea motiv de recurs invocat de recurenții - reclamanți este acela ca nu s-a ținut cont de hotărârea dată de în sensul de a se acorda sporul de 50% și pe viitor. Din dispozitivul sentinței menționate nu rezultă în mod clar perioada pentru care s-a dispus plata sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, precum și actualizarea acestor sume de la data de 10.04.2005 - până la data plății efective - având în vedere data scadenței fiecărei sume.În opinia recurenților -reclamanți, potrivit deciziei pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 21 din 10 martie 2008 acest spor se cuvine personalului auxiliar de specialitate atât după adoptarea OUG nr. 83/2000 cât șiîn continuare,dar instanța de fond nu a făcut nici o precizare în acest sens, din dispozitiv nerezultând dacă s-a dispus plata și pentru viitor sau până la ce dată s-ar face aceasta.
Având în vedere că au formulat un capăt de cerere privind acordarea începând cu anul 2000 și pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut se solicită admiterea recursului în sensul de a obliga pârâții să acorde sporul de 50 % începând cu anul 2000, luna noiembrie, și pe viitor, cu actualizarea sumelor restante la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte.
In ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1460/23.05.2008, un prim motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 pr.civ., conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
In acest sens s-a solicitat să se constate că interpretarea dată în cauză de instanța de fond, prin care s-a constatat că reclamanții personal conex și funcționari publici, sunt îndreptățiți la beneficiul sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică reprezintă o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a încercat să îl abroge expres. Pronunțând această sentință se susține că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
S-a mai solicitat a se constata că acordarea pentru viitor a sporului de 50% este inadmisibilă întrucât această cerere a reclamanților se refera la un drept viitor, care nu s-a născut încă.
Susține recurenta că hotărârea instanței de fond este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 pr.civ, în sensul că în mod greșit prima instanță a reținut că reclamanții, personal conex, respectiv aprozi și conducători auto precum și funcționari publici fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Salarizarea personalului auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se face potrivit disp. nr.OG 8/2007, iar art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004 prevede că sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, funcțiile de agent procedural și de aprod.
Ulterior acest text a fost modificat prin art. 1 pct. 3 alin. 3 din Legea nr. 17/2006 în sensul că a fost introdusă și funcția de șofer, statutul intrând în vigoare la data intrării în vigoare a legii speciale de salarizare, cu excepția disp. art. 1 pct. 11 și 35, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Se solicită să se aibă în vedere că până la data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 șoferii aveau calitatea de personal contractual, fiind salarizați conform OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Menționează recurentul că nr.OG 8/2007 nu prevede pentru personalul conex beneficiul acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, drept pentru care nu există un temei legal al acordării acestuia, iar în ceea ce privește funcționarii publici și personalul contractual aceștia sunt salarizați potrivit dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și OUG nr. 24/2000, acte normative care nu prevăd pentru această categorie beneficiul sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica.
In opinia recurentului drepturile salariale ale magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete, care sunt prevăzute numai pentru aceștia, nu se pot acorda prin extindere și altor categorii de personal.
Dealtfel, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut de lege pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate având în vedere condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea, riscurile și presiunile psihice la care sunt supuși în cadrul activităților specifice funcției. Insă nu același lucru se poate afirma despre șoferi, aprozi și ingineri, care prin munca pe care o desfășoară nu sunt supuși unor riscuri majore ori presiuni psihice de natura a determina necesitatea acordării prin lege a unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cât privește decizia nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție în dosarul nr. 5/2008 se susține că aceasta are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, neincluzând și categoria personalului conex, respectiv a șoferilor și aprozilor ori cea a funcționarilor publici.
Recurentul critică sentința pronunțată și pentru aceea că instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii asupra tuturor capetelor de cerere. Deși în considerentele hotărârii prima instanță a reținut că în baza Decretului nr. 92/1950 vor " vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova " să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, în dispozitivul hotărârii nu s-a pronunțat cu privire la admiterea sau respingerea acestui capăt de cerere.
Recurentul mai arată că în mod greșit instanța de fond a obligat-o alături de ceilalți pârâți la completarea carnetului de muncă cu mențiunile corespunzătoare, întrucât potrivit dispozițiilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, completarea și modificarea cărților de muncă aparține unității unde persoana încadrată în muncă funcționează.
Ministerul Justiției, a declarat, în termen legal,recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 03 iulie 2008,pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Civilă în dosarul nr-, prin care instanța, în baza art. 2811din Codul d e procedură civilă, la cererea reclamantei, a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1460/2008 din data de 23 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Civilă în dosarul nr-, în sensul că drepturile salariale reprezentând sporul de 50% acordate în baza acestei sentințe se vor acorda și pentru viitor.
Acesta apreciază că încheierea Tribunalului Prahovaa fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În speța de față, cererea reclamantei vizează omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, respectiv la acordarea drepturilor solicitate prin acțiune și pentru viitor, și în mod greșit instanța de fond a admis cererea formulată în temeiul art. 2811din Codul d e procedură civilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute pentru exercitarea acestei instituții.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 2812din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia " Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri."
Față de dispozițiile legale menționate, recurenta apreciază că cererea reclamantei putea fi soluționată pe calea instituției prevăzute la art. 2812din Codul d e procedură civilă, privind completarea dispozitivului hotărârii și nu așa cum în mod greșit a procedat prima instanță, admițând cererea în temeiul art. 2811. pr. civ.
Pârâtul Ministerul Justiției a declaratrecurs și împotriva sentinței civile nr.379/13.02.2009pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr- prin care s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.1460/2008, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr- care, la termenul de judecată din data de 20 mai 2009, fost conexată la dosarul nr-, fiind incidente disp.art.164 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului s-a susținut că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 pr.civ. întrucât cererea reclamantelor viza omisiunea instanței de a se pronunța asupra capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și nu putea fi soluționată pe calea instituției prevăzută la art. 2811pr.civ. ci în baza dispozițiilor art. 2812pr.civ. privind completarea dispozitivului hotărârii.
Pe de altă parte, față de obiectul acțiunii deduse judecații, și anume obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, în mod greșit instanța de fond nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților.
Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție precum și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin actul de investire a instanței, ori față de pretențiile reclamanților privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, potrivit Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, Ministerul Justiției și Libertăților nu are nici o obligație, completarea și modificarea cărților de muncă aparținând unității unde persoana încadrată în muncă funcționează.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, întrucât sentința primei instanțe cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, în partea introductivă a sentinței instanța de fond a reținut " judecarea cererii de completare a dispozitivului sentinței.", iar în considerentele acesteia a menționat că reclamanții au cerut " lămurirea dispozitivului". De asemenea, în considerentele hotărârii instanța a reținut că, în baza disp. art. 2811pr.civ. va admite cererea de lămurire dispozitiv" pentru ca în dispozitivul hotărârii să dispună admiterea " cererii modificate de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1460/23.05.2008." precum și completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1460/23.05.2008 în sensul că obligă pârâții Ministerul Justiției si Libertăților și alții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanți prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, iar în situația admiterii acestuia, acordarea drepturilor solicitate să se facă în raport de perioada în care unii din reclamanți au fost salariați ai Tribunalului Prahova.
La rândul său Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamanți pentru motivele detaliate în propria cerere de recurs.
Examinând hotărârile recurate, prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, Curtea reține în fapt următoarele:
In ceea ce priveșterecursul formulat de reclamanți, Curtea apreciază că acesta este nefondat întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167 /1958 privind prescripția extinctivă și a art. 283 alin. 1 lit.c din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, conform cărora cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Este incontestabil că prin Decizia în interesul Legii nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțată de s-a stabilit ca drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 si art. 231din Legea nr. 56/ 1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se refera textele de lege, dar aceste persoane pot să își exercite dreptul material la acțiune doar în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul muncii.
Nici menținerea efectelor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, nici pronunțarea Deciziei în interesul legii nr. 21 din data de 10.03.2008 de către Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr. 5/2008 nu semnifica întreruperea sau suspendarea termenului de prescripție, acestea operand doar in cazurile strict și limitativ prevăzute de art.13-16 din Decretul -lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în care acestea nu se încadrează.
Prescripția începe să curgă de la dată când se naște dreptul la acțiune și potrivit art.12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Acțiunea de față a fost înregistrată la instanță la data de 10.04.2008, situație față de care, având în vedere dispozițiile legale mai sus-enunțate și perioada pentru care s-a solicitat de către reclamanți plata sumelor corespunzătoare sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică, excepția prescripției dreptului la acțiune apare ca fiind întemeiată pentru perioada 2000 - 10.04.2005 și în consecință, în mod legal și întemeiat fost admisă de instanța de fond, cu consecința respingerii acțiunii pentru această perioadă.
În consecință urmează a se respinge recursul formulat de reclamanți ca nefondat.
În ceea ce priveșterecursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1460 / 23 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, Curtea reține că prin Decizia nr. 21 pronunțată de ICCJ in dosarul nr. 5/2008 a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunara, respectiv salariul de bază brut lunar si după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334 /2001.
În motivarea acestei decizii se reține că prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, a rezultat fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru a presupus că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
În consecință, curtea reține că prin admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata sporului de stres si suprasolicitare neuropsihica către recurenții-reclamanți - personal auxiliar al Curții de Apel P, tribunalul nu a depășit limitele puterii judecătorești ci a acordat un drept salarial despre care și Înalta Curte de Casație și Casație, a stabilit că este consacrat de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Cu privire la critica referitoare la acordarea și în continuare a sporului de 50%, întrucât este vorba despre un drept viitor, care nu s-a născut încă, curtea reține că această critică este neîntemeiată, având în vedere că, până la încetarea sa, dreptul reclamanților la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este cert. De asemenea, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică are un caracter accesoriu față de dreptul principal de a primi indemnizația brută lunară.
În ceea ce privește situația aprozilor, agenților procedurali și șoferilor, Curtea observă că decizia în interesul legii mai sus menționată recunoaște dreptul la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică doar în favoarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
La data pronunțării deciziei, conform Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprozii, agenții procedurali și șoferii nu erau incluși în categoria personalului auxiliar de specialitate, ci în aceea a personalului conex. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 din acest act normativ personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori, fiind conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural și aprod. Legea a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, conform art. 96.
Ulterior, acest text a fost modificat prin art. 1 pct. 3 alin.3 din Legea nr. 17/2006, prin care a fost inclusă în categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și funcția de șofer. Această din urmă lege a intrat în vigoare, potrivit art. VII la data intrării în vigoare a legii speciale de salarizare.
Legea specială de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției este Ordonanță nr. 8 din 24 ianuarie 2007, intrată în vigoare la data de 3.02.2007, în care nu se precizează dacă personalul conex instanțelor judecătorești are același regim juridic de salarizare cu personalul auxiliar de specialitate. Pentru prima aceasta precizare este făcută prin art. 4 din nr.OUG 100/2007(intrată în vigoare la data de 8.10.2007) care introduce art. 901în care se specifică faptul că prevederile legii de salarizare se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68, 682, 683 și 684.
În consecință, Curtea apreciază nelegală soluția instanței de fond de acordare a sporului de risc și suprasolicitare pentru reclamanții personal conex -, HG, pentru perioada 10.04.2005 - 8.10.2007.
În ceea ce privește situația intimatului - reclamant, ce are calitatea de funcționar public în cadrul instanței judecătorești, Curtea reține că nici decizia în interesul legii mai sus menționată și nici în dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996 nu figurează ca beneficiari ai sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și funcționarii publici de pe lângă instanțele judecătorești.
Mai mult, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis în ședința de 12 mai 2008 recursul în interesul legii privind dispozițiile art. 40 si art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, art. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobata prin Legea nr. 417/2006 si art. 41 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acorda funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, referitor la posibilitatea funcționarilor publici din cadrul instanțelor și parchetelor, de a beneficia, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de anumite drepturi bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate. S-a stabilit astfel, cu caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, că funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea. În consecință instanța de recurs reține că soluția de admiterea a cererii formulată de acest reclamant este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în vigoare, conform cărora cererea este neîntemeiată.
In consecință, în limita celor mai sus menționate recursul formulat de pârâta Ministerul Justiției si Libertăților împotriva sentinței civilă nr. 1460/2008 este fondat și urmeaza a fi admis ca atare.
În ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Justiției, și împotriva încheierii de ședință din data de 03 iulie 2008 prin care instanța, în baza art. 2811din Codul d e procedură civilă, la cererea reclamantei, a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1460/2008 din data de 23 mai 2008 în sensul că drepturile salariale reprezentând sporul de 50% acordate în baza acestei sentințe se vor acorda și pentru viitor, curtea constată ca acesta este nefondat.
Astfel tribunalul în mod legal și întemeiat, a pronunțat încheierea recurată în baza dispozițiilor art. 2811pr.civ., fiind necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului în care nu se preciza pentru ce perioadă a admis instanța de fond acțiunea și nefiind vorba de nepronunțarea asupra unui capăt de cerere cu o existență individuală, separată, pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 2812pr.civ.
Referitor la recursul declarat de același recurent împotriva sentinței civile 379/13.02.2009 Curtea apreciază întemeiat motivul de recurs formulat de recurentul Ministerul Justiției în sensul că în mod greșit a fost obligată aceasta la efectuarea cuvenitelor mențiuni in carnetele de munca ale reclamanților, potrivit art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă competentă de completare și modificare a cărților de munca revenind unității unde persoana încadrata în munca funcționează, care păstrează carnetul de muncă, si nu Ministerului Justiției, reclamanții fiind personalul auxiliar de specialitate și conex ce functioneaza în cadrul Curții de APEL PLOIEȘTI.
Pentru toate aceste considerente Curtea urmează să admită recursul formulat de pârâta Ministerul Justiției si Libertăților cu privire la sentința civilă nr. 1460/23 mai 2008 și cu privire la sentința civilă nr. 379/13.02.2009 și în consecință:
Va modifica în parte sentința civilă nr. 1460/2008 în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul și va înlătura obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru reclamanții personal conex, pentru perioada 10.04.2005-8.10.2007.
De asemenea curtea va modifica în parte sentința civilă nr. 379/2009 în sensul că va înlătura obligarea recurentului-pârât la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, menținând în rest dispozițiile sentințelor.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții, -, -, -, -, C, escu, -, toți prin reprezentant, cu domiciliul ales la Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud.P, împotriva sentinței civile nr. 1460 pronunțată la data de 23 mai 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud. P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. -, nr. 6, jud. P, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției cu privire la sentința civilă nr. 1460/23 mai 2008 și cu privire la sentința civilă nr. 379/13.02.2009 și în consecință:
Modifică în parte sentința civilă nr. 1460/2008 în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul și înlătură obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru reclamanții personal conex, pentru perioada 10.04.2005-8.10.2007.
Modifică în parte sentința civilă nr. 379/2009 în sensul că înlătură obligarea recurentului-pârât la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă.
Menține în rest dispozițiile sentințelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
--- - - - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
3 ex./26.06.2009
/FA
Trib.P nr-
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
