Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1193/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1193/2009
Ședința publică din 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.447/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta reclamantă și consilier juridic pentru intimatul pârât Căminul pentru Persoane Vârstnice A I, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentanta recurentei reclamante depune la dosar delegație de substituire și un set de înscrisuri în susținerea recursului.
Cauza se lasă la a doua strigare pentru studierea de către consilierul juridic al intimatului pârât a înscrisurilor depuse de către reprezentanta recurentei reclamante.
La reluarea cauzei se constată aceiași prezență.
Reprezentantul intimatului pârât corectează întâmpinarea pentru Persoane Vârstnice A I la fila 2,penultimul alineat art.41 în loc de art.42.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Solicită cheltuieli de judecată și depune chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul intimatului pârât Căminul pentru Persoane Vârstnice pune concluzii de respingerea recursului pentru motivele din întâmpinare.
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr- reclamanta a chemat în judecată pârâta Căminul pentru Persoane Vârstnice A pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sporului pentru muncă suplimentară, a sporului psihic, de toxicitate și a primelor de stabilitate începând cu 13.02.2006 și în continuare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanta are calitatea de asistent medical în cadrul pentru persoane Vârstnice A I, iar programul de lucru este stabilit în așa fel încât desfășoară activitate sâmbăta și duminica, fără a fi remunerată corespunzător.
Se mai arată că primele de stabilitate se acordă personalului sanitar de două ori pe an, cuantumul fiind egal cu nivelul de bază minim corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale, ea nebeneficiind de aceste prime.
Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sporului în procent de 100% din salariul de bază pentru orele prestate în zilele de sâmbăta și duminica pentru perioada februarie 2006-octombrie 2008 în următoarea modalitate:
-pentru anul 2006 - 22 zile de sâmbăta și respectiv 11 zile de duminica.
-pentru anul 2007 - 24 zile de sâmbătă și respectiv 12 zile de duminică.
-pentru anul 2008 - 10 zile de sâmbătă și respectiv 10 zile de duminică.
Obligarea pârâtei la plata primei de stabilitate aferentă anului 2007 echivalentă cu un salariu de bază minim corespunzător funcției și respectiv obligarea la plata primei de stabilitate aferentă trimestrului al II-lea al anului 2008.
În motivare s-a arătat că în ce privește pretențiile referitoare la sporul pentru orele prestate sâmbăta și duminica se aplică Contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2004-2006, 2007-2009, care la art.90 lit.a prevăd un spor de 100%, făcând trimitere și la art.137 al.2 Codul Muncii.
Referitor la prima de stabilitate, se face trimitere la HG 670/2007 și HG 578/2008 precum și la Ordonanța nr.10/2008.
Prin întâmpinarea depusă pârâta solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Se arată că pretențiile privind sporul de 100% se întemeiază pe un contract colectiv de muncă inexistent iar în ce privește prima de stabilitate, se arată că aceasta nu este prevăzută între drepturile salariale cuvenite angajaților din instituțiile de asistență socială.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Primarului Municipiului A I și a Consiliului Local al municipiului AI( fila 106), motivând-o prin aceea că pârâta este o instituție publică aflată în subordinea Consiliului local A-I - ordonator secundar de credite, cel principal fiind Primarul municipiului A
În întâmpinarea depusă, chemații în garanție au solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă și a acțiunii reclamantei ca nefondată.
În motive s-a arătat că o cerere de chemare în garanție în cadrul litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât în acestea pot figura ca părți doar o persoană încadrată în muncă și una care încadrează în muncă.
În ce privește acțiunea reclamantei se motivează că aceasta este nejustificată, aceasta făcând referire la norme juridice aplicabile în sistemul sanitar de care reclamanta nu aparține.
Reclamanta și- precizat din nou acțiunea solicitând în principal obligarea pârâtei la plata sporului în procent de 100% din salariul de bază pentru orele prestate în zilele de sâmbăta și duminica pentru perioada februarie 2006-octombrie 2008 în următoarea modalitate:
-pentru anul 2006 - 22 zile de sâmbăta și respectiv 11 zile de duminica.
-pentru anul 2007 - 24 zile de sâmbătă și respectiv 12 zile de duminică.
-pentru anul 2008 - 10 zile de sâmbătă și respectiv 10 zile de duminică.
În secundar - obligarea pârâtei la plata sporului în procent de 100% din salariul de bază în ceea ce privește echivalentul a 120 de ore prestate de către reclamantă în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 22 zile de sâmbătă și 11 zile duminică, iar pentru ceea ce depășește 120 de ore un spor de 50% din salariul de bază având în vedere dispozițiile art.40 alin.3 lit. din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006.
-Obligarea pârâtei la plata sporului în procent de 100% din salariul de bază pentru orele prestate în zilele și duminică pentru anul 2007- 24 de zile de sâmbătă și respectiv 12 zile de duminică, pentru anul 2008 - 10 zile de sâmbătă și respectiv 10 zile de duminică în considerarea disp. art.41 alin.3 lit. din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și respectiv în considerarea contractului colectiv încheiat la nivelul Primăriei Municipiului A
Arată că își menține pct.2 privind obligarea pârâtei la plata primei de stabilitate.
În ce privește cererea de chemare în garanție, arată că nu se opune admiterii ei.
Prin Sentința civilă nr.447/2009 instanța de fond respins ca nefondată acțiunea reclamantei și în consecință a respins și cererea de chemare în garanție.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta care în expunerea de motive arată că, prin sentința pronunțată de instanța de fond a fost respinsă acțiunea cu motivarea ca fiind angajată într-o unitate bugetară și nu sanitară beneficiază doar de sporul de vechime în muncă, spor pentru activități ce necesită încordare psihică și spor pentru condiții vătămătoare. Instanța de fond consideră că nici un contract colectiv de muncă nu poate stabili pentru salariații instituțiilor publice alte drepturi bănești, sporuri sau adaosuri decât cele prevăzute în actele normative de salarizare proprii respectivelor instituții publice. Invocarea discriminării salarizării sale în raport cu personalul sanitar, în condițiile în care are calitatea de asistent medical a fost înlăturată de instanța de judecată cu motivarea că, contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților din contract, iar cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților sunt suportate de la bugetele locale ale comunelor, orașelor, județelor.
Mai arată recurenta că instanța de fond nu motivat în nici un fel înlăturarea susținerilor din acțiune așa cum a fost precizată, motivând doar că prin CCM nu se pot stabili pentru salariați ai instituțiilor publice alte drepturi decât cele din legile speciale de salarizare. Cu toate hotărârea nr.15/29.01.2008 pentru aprobarea Acordului/CCM al funcționarilor publici și personalului angajat pe baza de contract a fosta atacată în contencios administrativ, instanța de judecată prin sentința civilă 1406/CAF/2008 a respins acțiunea Prefectului ca nefondată cu motivarea ca principiul autonomiei locale financiare trebuie respectat și dreptul autorității administrației publice locale de a utila resursele financiare în exercitarea atribuțiilor lor și în baza și limitele legii.
Consideră că pentru capătul de cerere așa cum a fost formulat, în principal, este aplicabil Contractului Colectiv de Muncă la nivelul unităților de asistență socială încheiat pentru anii 2007-2009 coroborat cu CCM la nivel național pe anii 2005-2006, art.40 alin.3, lit.
Recurenta susține că, în afara de aplicarea acestui CCM, prin CCM la nivel național pe anii 2004-2006 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și a Familiei cu nr.2001/31.01.2005 arată la art.40 al.3 lit.c că se acordă pentru orele suplimentare și pentru orele lucrare în zilele libere și sărbătorile legale un spor de 100% din salariul de bază până la 120 de ore de salariat/an și pentru ceea ce depășește 120 salariat/an se acordă un spor de 50% din salariul de bază.
Conform anexei 4 la CCM menționat,la poziția 28 era efectuată mențiunea "sănătate", corespunzător codului 85, conform căruia în clasificarea de la momentul respectiv acesta includea și activitățile de asistență socială.
Pentru perioada 2007-2008 consideră că sunt aplicabile dispozițiile CCM la nivel național pe anii 2007-2010, art.41 alin.3 din aceasta care în anexa 4 arată că se aplică și în domeniul sănătății și asistenței sociale.
În legătură cu capătul de cerere privind prima de stabilitate, acesta este prevăzut de HG 670/28.06.2007 și HG 578/28.05.2008, și în temeiul Ordinului 10/2008 este îndreptățită la acordarea primelor de stabilitate.
Intimații Căminul pentru Persoane Vârstnice, Primarul Municipiului și Consiliul Local al Municipiului au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate în recurs dar și în raport de prevederile artr.304 ind.1 pr.civ în limitele prevăzute de art.306 pr.civ,Curtea reține următoarele:
Reclamanta deține funcția de asistent medical generalist, conform contractului individual de muncă nr.43/1999.
Conform art.3 din HG nr.373/1997 "personalul angajat în instituție se salarizează conform nr.281/1993 cu privire la salarizarea din unitățile bugetare".
Așadar, cum corect a reținut instanța de fond, reclamanta este salarizată ca o persoană angajată într-o unitate bugetară și nu sanitară.
În speță, reclamanta beneficiază de sporul de vechime în muncă 5%, spor de activități ce necesită încordare psihică 15% și pentru condiții vătămătoare 10%.
În mod greșit reclamanta recurentă, face referire la CCM la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2004-2006, care nu există așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond iar în ce privește contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pentru perioada 2007-2009, corect a reținut prima instanță că nu este aplicabil în speță, întrucât acesta nu este încheiat de organisme supraordonate pârâtei.
Referitor la acordarea sporului de 100%- respectiv de 50%, din actele dosarului rezultă că reclamanta a beneficiat de acordarea zilelor libere, respectându-se astfel prevederile art.119 muncii.
Din graficele depuse de pârâtă rezultă că programul de lucru se desfășoară în schimburi de 12 ore urmate de 36 ore libere, astfel că aceeași persoană să nu presteze muncă sâmbăta și duminica în același sfârșit de săptămână, aspecte reținute corect de instanța de fond.
Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, la art.3 al.2, prevede că pentru salariații instituțiilor publice nu se pot negocia prin contractele colective drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Așadar, nici un contract colectiv nu poate stabili pentru salariații instituțiilor publice alte drepturi bănești, sporuri sau adaosuri, decât cele prevăzute în actele normative de salarizare proprii a respectivelor instituții publice.
Curtea reține astfel că, nu sunt fondate criticile recurentei, atâta timp cât a beneficiat de ore libere plătite pentru cele lucrate sâmbăta și duminica, fapt necontestat,cum in mod corect stabilit instanța fondului raportat la actele și lucrările dosarului.
În ce privește contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei A I la care face trimitere reclamanta nu este aplicabil în speță întrucât aceasta, la art.11 al.1 lit.b - face referire la "munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul contractual încadrat în funcții de execuție sau de conducere este considerată muncă suplimentară și se compensează cu timp liber corespunzător",deci corect s/a reținut de instanța de fond că aceste ore sunt cele realizate în zilele obișnuite de muncă și nu în timpul sărbătorilor legale. Mai mult, prevede în mod clar că acestea se compensează cu timp liber.
Referitor la acordarea primei de stabilitate, aceasta este prevăzută prin OUG 115/2004, astfel că în mod corect prima instanță reținut că, acest act normativ reglementează salarizarea personalului din unitățile sanitare publice și nu a personalului din unitățile de asistență socială, cum greșit susține recurenta.
De altfel prin HG 281/1993 act normativ ce stabilește salarizarea personalului din unitățile bugetare nu este prevăzut sporul de stabilitate, sporurile cuvenite fiind doar cele prevăzute la cap.3, art.7 și 8 din acest act normativ.
Curtea reține că, sunt nefondate și criticile vizând discriminarea reclamantei în raport cu alte categorii de salariați, deoarece conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile.
Prin Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".Mai mult nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În concluzie,Curtea constatând că salariaților-personal contractual din Căminul pentru persoane vârstnice le sunt aplicabile în materie de salarizare HG nr.281/1993,Legea nr.154/1998,OUG nr.24/2000, OG nr.10/2008 și nu OUG nr.115/2004, deoarece acest act normativ se aplică doar salariaților din unitățile sanitare și nu cadrelor medicale angajate în alte unități decât cele prevăzute expres de legea menționată,va respinge ca nefondat recursul reclamantei în temeiul art. 312 alin.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinței nr.447/2009 pronunțată de Tribunalul Alba, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 2: Carmen Fiț - - | JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu - - |
Grefier, - - |
Red.FC.
Tehnored.FC.
2ex/17.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Carmen Fiț, Victor Crețoiu
