Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1213/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1213
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S, împotriva sentinței civile nr. 339 pronunțată la 29 octombrie 2007 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești - spor de confidențialitate de 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
Recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentanților lor la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C S la 12 octombrie 2007 sub nr. 3098/115, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții să calculeze și să plătească drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada octombrie 2004 - noiembrie 2006, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație cu începere de la data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății neîncasate.
In motivarea acțiunii arată că în perioada octombrie 2004 - 15 februarie 2006 și-a desfășurat activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, iar în perioada 15 februarie 2006 - 15 noiembrie 2006 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj; că prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate,funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază; că un spor de 15% de confidențialitate este prevăzut și de art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 pentru funcționarii publici prevăzuți în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Mai arată că în raport de dispozițiile OG nr. 19/2006 este evidentă voința legiuitorului de a acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate, nu doar celor prevăzute de Legea nr. 444/2006, respectiv celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională; că deși procurorii și personalul auxiliar de specialitate dețin certificate și autorizații ORNIS și gestionează informații clasificate, nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru toate celelalte categorii de persoane enumerate; că aceeași este și situația funcționarilor publici din cadrul parchetelor.
Prin sentința civilă nr. 339 pronunțată la 29 octombrie 2007, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 24 martie 2008 instanța a admis acțiunea reclamantei, a obligat pârâta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada octombrie 2004 - noiembrie 2006 cu actualizarea sumelor de bani la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este procuror și face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de Codul Muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Este reală apartenența reclamantei la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare), fiindu-i impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic / art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamantă, implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
A apreciat că prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
A reținut incidența dispozițiilor art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin.1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 al. 1 G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta că obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că: diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate (la fel ca și reclamanta).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța a aplicat doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
A apreciat că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, deoarece coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamantă.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin DGFP C S, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, înaintate apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție B, urmare a OUG nr. 75/2008 și reînregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, urmare a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor OUG nr. 75/2008.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și scoaterea acestuia din cauză.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității lui procesual pasive, deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat;că el nu poate fi obligat la plata unor sume de bani către angajații altor instituții și nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea instituției lor.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Publica solicitat casarea sentinței recurate și urmare a rejudecării cauzei respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.3, 4 și 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arată că hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile de drept comun privitoare la competență, respectiv judecătoria este competentă să soluționeze acțiunile în pretenții derivând din discriminare și că acțiunea este supusă timbrării la valoare.
Sub aspectul fondului arată că reclamanta are calitatea de magistrat și că nefiind cadru militare în activitate sau militar angajat pe bază de contract nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 444/2006; că nu are nici statut de funcționari publici cu statut special; că în mod greșit instanța de fond a dispus plata sumei actualizate cu indicele de inflație, fără a avea temei legal pentru aceasta; că prin soluția pronunțată, instanța a adăugat la lege.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat instanței să ia în considerare decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, constatându-se că Înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit competența legală.
Solicită instanței să dispună soluționarea cauzei în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie și fără a se întemeia pe soluția dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul în interesul legii.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile neîntemeiate, urmând a le respinge cu următoarea motivare:
În mod corect prima instanță a soluționat excepția de necompetență materială invocată în cauză de pârâtul Ministerul Public.
Reclamanta a solicitat plata unor despăgubiri rezultate din situația discriminatorie creată în raport de alte categorii de bugetari care au obligația de păstrare a confidențialității și care beneficiază de acest spor. Situația discriminatorie luând naștere în cadrul raporturilor de muncă, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 284 alin. 1 și 2 Codul Muncii, care reprezintă dreptul comun în materia litigiilor decurgând din raporturile de muncă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța împărtășește opinia că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanta face parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a drepturilor salariale, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
Legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat.
Referitor la criticile ce au fost aduse hotărârii de fond prin recursurile declarate de pârâți, instanța reține că, intr-adevăr,dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la informațiile despre care angajații au luat cunoștință pe parcursul derulării raporturilor de muncă.
Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul Muncii,in ale sale art.20,21,26,117 și următoarele, dar și actele normative cu caracter special ale diferitelor categorii de bugetari cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea direct ori indirect a unor sporuri sau procente egale, ce se raportează la salariile de bază diferențiate in raport cu natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială, continuă,modul de negociere etc. nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru executarea obligației de confidențialitate, iar alții nu.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,instanța va înlătura argumentele pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cărora pretențiile reclamantei exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi invocate cu succes de recurent pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță nu instanța de fond nu a înțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Instanța nu va putea reține nici incidența in speță a motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ., de vreme ce prima instanță a apreciat in mod corect că reclamantelor le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică,de confidențialitate" prin Legea de organizare judiciară, Codul deontologic și respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul magistratului al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Din însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamantă implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, așa încât aceștia se află într-o situație identică cu salariații bugetari cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamantele deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitoare ale acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamantei, nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidențialitate, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
De altfel, doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
In fine,un rol important in orientarea instanței de recurs spre soluția pe care o va pronunța in prezentul l-a avut Decizia nr. 46/2008,pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Pentru considerentele expuse,văzând că potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept de către instanța supremă pe calea recursului in interesul legii sunt obligatorii, instanța va face aplicarea dispozițiilor legale in discuție,sens in care va constata că reclamanta beneficiază de drepturile salariale solicitate prin acțiune,iar hotărârea pronunțată in fond este legală și temeinică.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va respinge recursurile declarate de către pârâți ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP C S, împotriva sentinței civile nr. 339 pronunțată la 29 octombrie 2007 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător.
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
3.11.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul C
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
