Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1239
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, cu sediul în mun. B, Calea Națională, nr. 85, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 618 din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru pârâta recurentă și consilier juridic, pentru pârâtul intimat Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse B, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați Agenția Națională pentru Prestații Sociale B și Agenția pentru Prestații Sociale B, reprezentantul intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați: și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că nu sunt cereri de formulat și recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Botoșani și, rejudecând în fond, respingerea acțiunii ca nefondată, criticând sentința sub aspectul că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a acordat mai mult decât s-a cerut.
A precizat că reclamanta a fost personal contractual numai până la data de 19.07.2008, dată de le care a fost numită funcționar public. A depus la dosar sentința nr. 681 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- și decizia nr. 1342 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Reprezentanta pârâtului intimat Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse Bap recizat că achiesează la recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 16.12.2008, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Agenția Pentru Prestații Sociale B și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse B, solicitând să se dispună obligarea acestora la acordarea și plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de condiții vătămătoare în cuantum de 10 % calculat la salariul de bază începând cu 01.06.2008 și până la 01.11.2008, actualizate în raport cu indicii de inflație până la data plății efective, obligarea pârâților să emită ordine, respectiv decizii, prin care să opereze modificările privind încadrarea și stabilirea drepturilor reclamanților decurgând din acordarea acestui spor în carnetele de muncă începând cu 01.06.2008.
În subsidiar, au arătat că, solicită anularea Ordinului Agenției Naționale Pentru Prestații Sociale nr. 93 din 21.11.2008, Decizia nr. 1478, Deciziile nr. 39 - 50 inclusiv și implicit a adresei nr. 1478 din 15.12.2008 a
În motivare, au arătat că la 30.05.2008, conform art. 7 din Legea 319/2006, au fost realizate la sediul instituției măsurătorile corespunzătoare pentru determinarea nivelului densității de putere a electromagnetic, iar rezultatul consemnat în Buletinul de măsurători nr. 302/8311 din 30.05.2008 emis de Societatea Națională de atestă depășiri ale limitei admisibile a densității de putere a electromagnetic.
La 27.11.2008 le-a fost comunicată decizia agenției, prin care le-a fost stabilit dreptul la sporul pentru condiții vătămătoare începând cu noiembrie 2008.
Au apreciat reclamanții că, potrivit dispozițiilor legale în materie, stabilirea și plata sporului se cuvine de la data constatării oficiale a condițiilor vătămătoare prin buletinul susmenționat.
În consecință, s-au adresat conducerii instituției la 15.12.2008, dar li s-a răspuns faptul că, dreptul la acest spor s-a stabilit cu 01.11.2008, dată de la care ordonatorul principal de credite - Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse a acordat credite bugetare.
Au mai arătat reclamanții că, sporurile reprezintă o componentă a salariului, în conformitate cu prevederile art. 155 din Codul Muncii, iar salariul se plătește în luna următoare celei pentru care este datorat.
Au precizat că, modalitatea de determinare este corespunzătoare timpului efectiv lucrat la locurile prevăzute în buletinul de măsurători. Consideră că, nu poate fi reținută drept o măsură legală stabilirea dreptului și achitarea sporului, exceptând nejustificat o perioadă de 5 luni ( 1.06.2008 -1.11.2008).
Renunțarea la aceste drepturi, au arătat reclamanții, ar contraveni dispozițiilor Codului Muncii, iar dreptul solicitat le este garantat prin art. 16 din OG6/2007, modificată prin OG9 /2008.
Au mai invocat reclamanții OG24/2000, Legea 154/1998, art. 37 din Legea 188/1999 și art. 2 și 8 din HG281/1993.
Față de aceste acte, au arătat că, este fără tăgadă faptul că, data de la care se naște dreptul și este datorat de către angajator, este data determinată de către organele abilitate a contactului direct al lucrătorilor/locurilor de muncă cu mediul de risc, în cauză, aceasta începând cu 30.05.2008, conform Buletinului de măsurători al radioelectric emis de către Societatea Națională de, iar concluziile cuprinse în acest buletin sunt obligatorii pentru angajatori.
Au mai arătat că, este evidentă discriminarea salariaților din cadrul Agenției Județene Pentru Prestații Sociale B, în raport cu alte categorii de funcționari, cărora li s-au stabilit în mod legal aceste sporuri.
Au exemplificat situația angajaților Casei Județene de Pensii B, despre care arată că își desfășoară activitatea în același sediu cu
Invocând egalitatea în drepturi, reclamanții au făcut trimitere la art. 5 alin. 1, art. 6 alin. 1 din Codul Muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG137/2000, art. 20 și 53 din Constituția României. Au mai arătat că, acest spor este acordat și personalului contractual din unitățile sanitare publice, în baza Ordinului Ministerului Sănătății nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariul de bază în conformitate cu art. 13 din OUG115/2004.
Au arătat că, având în vedere legislația în vigoare și situația de fapt, solicită să se constate că aceste drepturi au fost acordate și altor salariați funcționari publici, personal contractual, prin sentințe civile definitive și irevocabile.
Au mai arătat reclamanții că, în temeiul HG381/2007, coroborate cu ale OUG116/2007, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a fost supus unor măsuri de reorganizare, urmare cărora s-a înființat Agenția Națională Pentru Prestații Sociale, instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea acestui minister.
În conformitate cu HG1285/8.10.2008, Agenția este organizată și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, având în subordine Agențiile Județene, denumite agenții teritoriale, acestea funcționând începând cu 01.11.2008 ca servicii publice deconcentrate cu personalitate juridică. Au arătat că buletinul de măsurători a fost obținut pe denumirea instituției precizate, însă sediul este comun, lucrătorii din cadrul Agenției Județene Pentru Prestații Sociale B desfășurându-și activitatea în aceleași locuri de muncă.
La termenul din data de 12.01.2009, instanța a pus în discuția părților necesitatea disjungerii acțiunii pentru reclamanții funcționari publici, respectiv, și ( pentru aceasta din urmă pentru perioada ulterioară datei de 19.07.2008).
Dată fiind calitatea acestora - de funcționari publici - competența în soluționarea cererii lor aparține, în baza Legii nr. 188/1999, Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani. Cererea a fost disjunsă și înaintată acestei secții spre soluționare.
În cauza de față, instanța, complet specializat - litigii de muncă din cadrul Secției civile a Tribunalului Botoșania rămas investită cu cererea reclamantelor (pentru perioada cât a fost personal contractual) și, ce au calitatea de personal contractual.
Prin memoriul depus la data de 26.01.2009( filele 84-85 dosar fond), aceste reclamante au arătat că, începând cu 01.11.2008, prin HG1285 din 08.10.2008, s-a înființat Agenția Națională Pentru Prestații Sociale, aceasta luând ființă prin desprinderea de fostele Direcții de Muncă și Protecții Sociale. O parte a personalului aflat în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială B, respectiv reclamantele, au fost redistribuiți către Agenția Județeană B, drepturile conferite în conformitate cu Ordinul 970/2008 fiind acordate începând cu 01.11.2008.
Au mai arătat că, Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse are calitatea de ordonator principal de credite, Agențiile Județene având, conform art. 19 alin. 1 din OUG116/2007, calitatea de ordonatori terțiari de credite.
Mai arată că, Agenția Națională Pentru Prestații Sociale, în conformitate cu art. 13 alin. 1 lit. a din HG1285/2008, are calitate procesuală în cauză.
Au solicitat reclamatele anularea Ordinului Agenției Naționale nr. 93 din 24.11.2008, a Ordinului Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 970 din 09.11.2008 și implicit a Deciziilor emise de către Agenția Județeană Pentru Prestații Sociale B nr. 39-50 și acestea să fie obligate la emiterea de ordine și decizii, prin care să fie luate în considerare drepturile pretinse în acțiune.
Ulterior, printr-o cerere înregistrată la 06.03.2009 (filele 71 - 72dosar), au arătat că renunță la judecată împotriva pârâților Agenția Pentru Prestații Sociale B și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și au solicitat citarea în cauză a Direcției de Muncă și Protecție Socială B, arătând că, în perioada 01.06.2008 - 01.11.2008, raporturile de serviciu au fost cu această entitate juridică.
Au arătat că, renunță la anularea Ordinului Agenției Naționale Pentru Prestații Sociale, fiind necesar să fie obligată pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B să emită deciziile prin care să opereze modificările, încadrarea și stabilirea drepturilor din acordarea acestui spor în carnetele de muncă începând cu 01.06.2008.
Fată de această cerere de renunțare a reclamantelor, în temeiul art. 246 Cod proc.civ. prin încheierea din 23.03.2009, instanța a luat act de renunțarea reclamatelor la judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, cu Agenția Pentru Prestații Sociale B si Agenția Națională Pentru Prestații Sociale.
În cauză a fost citată, în calitate de pârâtă, Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului Bas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (filele 95-98 dosar fond).
În apărare, pârâta a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă și excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 31 și art. 32 din nr.OG 10 din 30.01.2008.
A arătat pârâta că, în conformitate cu art. 7 din Legea 319/2006, au fost realizate la sediul B măsurătorile corespunzătoare pentru determinarea nivelului densității de putere a electromagnetic. Rezultatul a fost consemnat în Buletinul de al nr. 302/8311 din 30.05.2008 emis de Societatea Națională de, prin care s-au atestat depășiri ale limitei admisibile a densității de putere a electromagnetic.
Dreptul la sporul pentru condiții vătămătoare, reglementat de art. 14 din OG10/2008, categoriile de personal contractual, cuantumul și condițiile de acordare ale sporului se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul ordonatorului principal de credite, respectiv a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Au arătat că, prin adrese, unitatea pârâtă a solicitat acestuia avizarea acordării sporului în discuție și aprobarea suplimentării creditelor bugetare cu această destinație. Față de acestea, din răspunsurile primite, favorabil a fost cel înregistrat la 11.11.2008, prin care ordonatorul principal de credite a transmis Ordinul 970 din 9.11.2008, stabilind acordarea sporului începând cu noiembrie 2008. Cu aceeași dată, arată pârâta că, a avut loc și înființarea Agenției Naționale Pentru Prestații Sociale, instituție publică cu personalitate juridică, iar reclamantele au devenit salariate în cadrul acesteia din urmă. Mai precizează că, reclamanta a avut calitatea de personal contractual numai până la 19.02.2008, dată începând cu care a fost angajată ca funcționar public. Față de aceasta, s-a solicitat să se constate excepția lipsei competenței Secției cvile în soluționarea cauzei.
În concluzie, au solicitat să se rețină că nu a avut și nu are competența legală în stabilirea dreptului pretins în acțiune de către reclamanți, această atribuțiune aparținând Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Prin sentința civilă nr. 618 din 7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială B; respinsă excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B; admisă în parte acțiunea; a fost bligată pârâta să plătească reclamantelor sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază, pentru perioade 1.06.2008 - 31.10.2008, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 14 din OG10/2008, în forma în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial din 30.01.2008, se acordă un spor pentru condiții vătămătoare de până la 10 % din salariul de bază personalului contractul care desfășoară activitate în cadrul autorităților și instituțiilor publice, inclusiv personalului încadrat în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, în care funcționează instalații care generează radiomagnetice, produse de emițător pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curent de înaltă frecvență și stații de bruiaj. Alineatul 3 din aceiași articol arată că, locurile de muncă pentru care se acordă sporul vor fi stabilite pe baza buletinelor emise în acest sens, fără a fi prevăzută vreo altă condiție pentru acordarea acestui spor.
Prin Buletinul nr. 302/8311 din 30.05.2008( filele 33-34 dosar fond) s-a stabilit că, în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială B, valorile densității de putere pentru Plană S.(W/mp) mediat la 6 minute depășește valoarea maximă admisă de densitate de putere a electromagnetic pentru timp de expunere valoare rezultată din tabelul nr. 1 din HG1136/2006.
Deși reclamantele au făcut dovada prin acest Buletin de măsurători că îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 14 din OG10/2008, drepturile pentru sporul pentru condiții vătămătoare în procent de 10% a fost stabilit abia începând cu data de 01.11.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, prin Ordinul nr. 970 din 9.11.2008, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a stabilit dreptul la sporul pentru condiții vătămătoare începând cu luna noiembrie 2008.
Arată recurenta că este ordonator terțiar de credite și, drept urmare, în conformitate cu prevederile legale, a pus în executare ordinul mai sus precizat.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Art. 14 alin. 1 din nr.OG 10/2008 dispune că se acordă un spor pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, personalului contractual care desfășoară activitate în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj.
Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, iar locurile de muncă pentru care se acordă acest spor vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autoritățile abilitate în acest sens (art. 14 alin. 2 și 3 din nr.OG 10/2008).
Ce se desprinde clar și neechivoc din conținutul acestor dispoziții legale: că tot ceea ce ține de condițiile de acordare a sporului pentru condiții vătămătoare, inclusiv data de la care se acordă acest spor, se stabilește printr-un act administrativ al ordonatorului principal de credite.
În speță, acest act administrativ este Ordinul nr. 970 din 9.11.2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, ordin prin care s-a stabilit acordarea sporului pentru condiții vătămătoare în procent de 10% începând cu luna noiembrie 2008.
Atât timp cât nu pun în discuție legalitatea acestui act administrativ, reclamantele nu pot formula pretenții în legătură cu aspectele înserate în cuprinsul acestui ordin.
Este o aplicare a principiului reglementat de legea contenciosului administrativ, potrivit cu care, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, interesul legitim putând fi atât privat cât și public (art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004).
Astfel, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile legale ce reglementează materia, printr-un act administrativ a fost stabilită o dată de la care trebuie acordat sporul pentru condiții vătămătoare, reclamantele nu pot, pe cale ocolită, să solicite instanței de drept comun plata acestui spor de la o altă dată decât cea înscrisă în ordin, fără a pune în discuție legalitatea actului administrativ.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041din același act normativ, urmează ca instanța să admită recursul și să modifice în parte sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii, dispoziții ce vizează soluționarea excepțiilor invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, împotriva sentinței nr. 618 din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința civilă nr. 618 din 7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâta Direcția și Protecției Sociale B, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 29.10.2009
jud.fond:,
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Sas Laura, Bratu