Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1247/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1247
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva Sentinței Civile nr.1185/14.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Trei, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea constată că intimata a depus la dosar întâmpinare prin Serviciul Registratură la data de 30.09.2009.
Observându-se că, prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele.
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 aprilie 2009, la această instanță, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Trei SRL B, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite pentru lunile februarie, martie și aprilie 2009, calculate până la încetarea contractului de muncă, respectiv până la data de 17.04.2009; obligarea pârâtei la plata diferenței salariale reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 01.01.2009 - 17.04.2009; obligarea pârâtei la plata a 240 ore de noapte prestate în perioada ianuarie - martie 2009, conform pontajului întocmit; plata zilelor de concediu aferente timpului lucrat în 2009; modificarea deciziei de desfacere a contractului de muncă în sensul ca acesta să înceteze conform art. 651din Codul muncii.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 1185 din 14.07.2009, Tribunalul Arada admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența în soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Arada reținut următoarele:
este neîndoielnic și, de altfel, necontestat de către părți, că în materia conflictelor de muncă, competența teritorială a instanței este una exclusivă (excepțională) reglementată prin dispoziții imperative și derogatorii de la dreptul comun, cu alte cuvinte necompetența invocată de pârâtă este una de ordine publică potrivit dispozițiilor art. 159 pct. 3) Cod procedură civilă.
Sub acest aspect, art. 284 alin. 2) din Codul muncii statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1), vizând așadar conflictele de muncă, se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul, în vreme ce Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, stabilește, într-un mod expres și lipsit de echivoc, la art. 72, că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Este dincolo de orice dubiu că în materia dreptului muncii, legea generală este Codul muncii, iar legea specială este Legea nr. 168/1999, or câtă vreme în chiar art. 249 legii generale legiuitorul a prevăzut că procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială și este de știut că legea specială, de strictă interpretare, se aplică cu prioritate față de legea generală, avându-se în vedere și regulile care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală, consacrate deja atât doctrinar cât și jurisprudențial, singura concluzie judicioasă care se impune este aceea că, în speță, cu referire la problema suspusă dezbaterii, are prioritate dispoziția din legea specială.
Pe aceeași linie de idei, nu prezintă relevanță împrejurarea că legea specială este mai veche, iar cea generală mai nouă, întrucât aceasta din urmă nu mai poate modifica ori abroga pe cea dintâi în absența unei prevederi neechivoce, care presupune, sub aspectul tehnicii legislative, și în lipsa unei enumerări a dispozițiilor legale abrogate, cel puțin o sintagmă precum "chiar dacă prin lege specială se prevede altfel", dar în nici un caz una cu înalt grad de generalitate precum cea de la art. 298 alin.2) pct.10) din Codul muncii unde se arată că pe data intrării în vigoare a codului se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Aceasta din urmă reprezintă indeniabil o abrogare generică - indirectă care, cu caracter excepțional, a fost prevăzută în Decretul nr.16/1976, cu privire la metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative, dar care nu mai este permisă după apariția Legii nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, act normativ ce stipulează imperativ obligativitatea de a determina expres, actele normative care se abrogă așa încât prevederea mai sus menționată nu poate înlătura de la aplicare normele de competență reglementate la art. 72 din Legea nr. 168/1999,; altfel spus, modalitatea respectivă de abrogare nu poate produce efecte juridice și nu mai există în sistemul nostru de drept de vreme ce însuși textul și actul normativ care o reglementau au fost abrogate expres prin legea amintită.
Că este așa, o demonstrează și faptul că, deși prin Legea nr. 261/2007 s-au adus modificări și completări Legii nr. 168/1999, acestea nu vizează și prevederile art. 72 în discuție, or nu există nici o rațiune pentru care acesta să fi fost păstrat în aceeași formă dacă legiuitorul ar fi considerat că trebuie înlăturat de la aplicare.
În altă ordine de idei, trebuie remarcat că în jurisprudență s-a mai pus în discuție această problemă juridică. Hotărârile instanței supreme au fost de soluționare a litigiilor de către tribunalele de la domiciliul reclamantului, dând satisfacție art. 284 alin. 2 din Codul muncii.
Analizând deciziile de speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se observă că nu au fost luate în considerare nici dispozițiile art. 63 din Legea nr.24/2000 și nici tradiționala distincție între legea generală și legea specială, unanim acceptată: norma specială are prioritate față de cea generală, chiar dacă ultima este posterioară celei speciale, conform perenelor principii:legi speciali per generalem non derogatur; generalia specialibus non derogant; in toto iure generi per speciem derogatur.
Este, așadar, necesară o nouă evaluare a conflictului intertemporal dintre art. 284 alin. 2 Codul muncii și art. 72 din Legea nr. 168/1999, fie și numai pentru majore exigențe de unificare a practicii judiciare.
Mai este de precizat și faptul că prin decizia nr. 254 din 24.02.2009 a Curții Constituționale a României s-a statuat, firesc și lipsit de orice echivoc, că modul de aplicare în timp a dispozițiilor Codului muncii și Legii nr. 168/1999, în materia competenței teritoriale exclusive a instanțelor judecătorești, precum și stabilirea raportului dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, sunt aspecte ce țin de aplicarea legii, ce revine instanței de judecată.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs reclamantul, care a arătat că dispozițiile art. 72 din legea nr. 168/1999, au fost abrogate implicit prin art. 298 din Codul muncii.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului muncii, art. 158 alin. 3 și 304 pct. 9 din Codul d e Procedură Civilă.
Legal citată, intimata - pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:
În materia conflictelor de muncă, competența teritorială a instanței este una exclusivă reglementată prin dispoziții imperative și derogatorii de la dreptul comun.
Sub acest aspect, art. 284 alin. 2) din Codul muncii statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1, vizând așadar conflictele de muncă, se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul, în vreme ce Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, stabilește, într-un mod expres și lipsit de echivoc, la art. 72, că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Prin art. 298 alin. 2 din legea 53/2003, s-a stabilit că la data intrării în vigoare a acestei legi, se abrogă orice alte dispoziții contrare, deci implicit s-a abrogat si art. 72 din legea 168/1999, astfel încât în prezent singura normă care reglementează competența în materia soluționării litigiilor de muncă este art. 284 din legea 53/2003.
Curtea consideră că, odată ce intenția legiuitorului in adoptarea unei soluții legislative apare ca neîndoielnică, rolul instanțelor judecătorești este acela de a aplica prevederile legale, iar eventuala nerespectare de către puterea legiuitoare a tuturor exigențelor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, in speță a art. 63 alin.3 din varianta in vigoare la data adoptării Codului muncii, nu poate fi cenzurată pe cale judiciară, întrucât acest lucru ar permite încălcarea principiului separației puterilor in stat, lipsindu-se de efecte un act normativ cu putere de lege, prin intervenția instanțelor de judecată, pe motiv ca acesta nu respectă tehnica legislativă instituită printr-o altă lege specială.
Aceasta cu atât mai mult cu cât limitele controlului judiciar al actelor emise de autoritățile publice sunt fixate in mod expres prin art. 126 alin. 6 din Constituția României, iar depășirea acestora,nu numai că ar conduce la încălcarea legii fundamentale, dar ar pune autoritățile judiciare in ipostaza de a săvârși un veritabil abuz de putere.
Prin urmare, întrucât principiul potrivit căruia o normă specială înlătură de la aplicarea o dispoziție cu caracter general,chiar dacă ultima este ulterioară, nu poate servi drept justificare pentru aplicarea unei norme juridice abrogate,instanța de control judiciar constată că instanța de fond, a aplicat eronat prevederile art. 72 din Legea nr. 168 /1999, depășindu-și atribuțiile conferite puterii judecătorești.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 4 coroborat cu pct. 9, și raportat la art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamantului, va casa sentința atacată și va trimite dosarul spre competentă soluționare Tribunalului Arad, instanță care,conformându-se imperativului art.315 /pr.civ.,va ține cont de dispozițiile Codului muncii in materie de competență teritoriala absolută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva Sentinței Civile nr.1185/14.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Trei
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 06.10.2009
Tehnored / 06.10.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
