Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1298/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1298/
Ședința publică din 27 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M și Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 692 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, consilier juridic, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prin încheierea civilă nr.80/CR/27.05.2009 a acestei instanțe s-a admis declarația de abținere formulată de doamna judecător.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâților recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.M susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Lasă la aprecierea instanței soluționarea celorlalte recursuri declarate în cauză.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la 10.12.2007, reclamanta a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, Parchetele de pe lângă Curtea de Apel Tg-M și respectiv Tribunalul Mureș, Casa de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B și Casa Județeană de Pensii M, solicitând instanței să constate că a fost și este în continuare discriminată, fiind încălcate dispozițiile art. 1 alin.2 lit.e pct. I din OG137/2000 și în consecință, să fie înlăturată pe viitor discriminarea creată prin neacordarea sporului de confidențialitate de 30%; repararea prejudiciului cauzat ca urmare a acestei împrejurări începând cu 10.05.2002; obligarea pârâților la plata de dobânzi legale pentru despăgubirile ce urmează să-i fie acordate; indexarea despăgubirilor; efectuarea mențiunilor privitoare la sporul de confidențialitate în carnetul de muncă al reclamantei și obligarea Parchetelor de pe lângă B și de pe lângă Curtea de Apel Tg-M la întocmirea actelor necesare pentru recalcularea pensiei de serviciu.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca începând cu data de 01.10.2005 să-i fie recalculată pensia de serviciu la care să se aibă în vedere salariul de bază dar și sporul de confidențialitate.
În esență, reclamata a arătat că în calitate de fost prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, gestiona informații clasificate conform Legii nr. 182/2002 și a nr.HG 585/2002, iar în aceste condiții era îndreptățită să primească la fel ca și restul personalului din sistemul bugetar, sporul de confidențialitate.
Ca urmare a admiterii cererilor de abținere a judecătorilor Tribunalului Mureș, cauza a fost trimisă Tribunalului Harghita pentru judecare, care pe baza probelor administrate în cauză a hotărât prin sentința civilă nr. 692 din 24 aprilie 2008, respingerea excepțiilor de necompetentă materială a instanței; excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin M; precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii M; s-a respins excepția tardivității dar și a prematurității acțiunii; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile formulate raportate la perioada 10.06.2002 - 10.12.2004, iar pe fond s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta; s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și în consecință, a obligat pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, precum și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș să-i plătească reclamantei sporul de confidențialitate în procent de 30% calculat pentru perioada 11.12.2004 - 30.09.2005.
De asemenea, Tribunalul Harghitaa obligat pârâta Casa Județeană de Pensii M să recalculeze pensia de serviciu a reclamantei cu includerea unui spor de confidențialitate de 30% începând cu 01.10.2005. Sumele stabilite în favoarea reclamantei s-a dispus a fi actualizate în raport de indicele de inflație; pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M a fost obligat să efectueze mențiunile în carnetul de muncă; chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării acestor sume; s-a respins acțiunea față de pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și s-au respins pretențiile pentru care s-a admis excepția prescripției.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, precum și Casa Județeană de Pensii
Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii principale ca inadmisibilă datorită lipsei calității procesuale pasive a ministerului, iar în subsidiar respingerea cererii ca nefondată. În drept, recurenta s-a prevalat de motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, coroborat cu art.304 ind.1 din același cod, relevând că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.
În cuprinsul memoriului de recurs s-a relevat că Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât acest minister răspunde numai pentru elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și întocmește proiectele legilor bugetare. În contextul menționat, coroborat cu lipsa unui raport juridic de dreptul muncii între reclamant și minister, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, motivat de faptul că în materia salarizării este necesară intervenția legiuitorului și nu a instanțelor de judecată.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M a recurat hotărârea primei instanțe solicitând, în principal, casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevalându-se de motivul prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă. În subsidiar, s-a solicitat rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, prevalându-se de motivele prevăzute de art.304 pct.4,9 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a relevat că reclamantul și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art.2 și 11 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, însă, noțiunea de discriminare nu se raportează decât la modalitatea de aplicare a unor dispoziții legale, și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor. Este adevărat că prin mai multe hotărâri emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut existența unei salarizări diferențiate între diferite categorii de angajați în cadrul aceluiași segment din suprastructură, însă cenzurarea unor atare hotărâri se face de către consiliu în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care cel vătămat putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Ulterior, hotărârea colegiului uniunii se poate ataca pe calea dreptului comun la ÎCCJ și nu potrivit legislației prevăzută de dreptul muncii.
În plus, prin hotărârile nr.818-821 din 2008 ale Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că prev.art.2 și 27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, iar problema eliminării discrepanțelor de salarizare din sistemul judiciar este atributul exclusiv al legiuitorului. În atare situație, acordarea în favoarea reclamantului a sporurilor de 50% neuropsihic, 30% confidențialitate și a coeficientului de multiplicare 19, ce revine DNA, DIICOT, nu are bază legală și constituie o imixtiune în atribuțiile puterii legislative, încălcându-se totodată și principiul separației puterilor în stat.
În fine, hotărârea primei instanțe este criticată și sub aspectul actualizării sumelor acordate reclamantului, până la data plății efective în funcție de indicele de inflație precum și a acordării dobânzilor legale începând cu data introducerii acțiunii, raportat la dobânda de referință a BNR. În opinia recurentului, constituie un adaos la lege acordarea sporurilor sus indicate și pe viitor, până la încetarea stării de discriminare, dându-se de către prima instanță prioritate dispozițiilor OG nr.137/2000.
În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎCCJ, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii ca nefondate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță. În drept, s-au invocat motivele prevăzute de art.304 pct.3,4,9 Cod procedură civilă, relevându-se că hotărârea primei instanțe s-a data cu încălcarea competenței altei instanțe, este lipsită de temei legal, iar instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești încălcând principiul separației puterilor în stat.
memoriului de recurs cuprinde aceleași argumente de fapt și de drept relevate în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, insistându-se asupra neconstituționalității disp.art.2 și 27 din OG nr.137/2000, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea din punct de vedere juridic. În plus, s-a mai arătat că reclamantul nu poate beneficia de sporului de confidențialitate de 50% întrucât nu are calitatea d militar, funcționar public cu statut special sau personal civil din instituțiile publice de apărare națională și ordine publică, pentru care o serie de acte normative prevăd sporul de 15% din indemnizația brută lunară. Cât privește sporul neuropsihic de 50% solicitat de reclamant, s-a învederat că raportat la dispozițiile deciziei nr.21/2008 pronunțată de ÎCCJ-Secțiile unite, reclamantul este îndreptățit la acest spor numai pentru perioada 1 octombrie 2000-3 februarie 2007, raportat la momentul intrării în vigoare a OG nr.8/2007. Ca atare, după data de 3 februarie 2007, reclamantul nu mai este îndreptățit la acest spor, acordarea pe viitor constituind un adaus la lege. În fine, soluția instanței de fond este criticată și sub aspectul actualizării prejudiciului "suferit" de reclamant prin neacordarea sporurilor sus indicate, acordării dobânzilor legale până la plata debitului și înscrierea în cartea de muncă a sporurilor contrar prevederilor Decretului nr.92/1976.
La rândul său, Casa Județeană de Pensii Mac riticat hotărârea atacată ca fiind nelegală, invocând motivele de recurs prevăzute în art. 304 pct. 4, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâta Mas usținut că cererea reclamantei de recalculare a pensiei de serviciu este în primul rând prematură, art. 82 din Legea nr. 19/2000 cu raportare la art. 169, arătând că recalcularea unei pensii se poate face pe baza unei cereri la care să fie anexate actele doveditoare, ori din actele aflate la dosar nu rezultă că reclamanta ar fi formulat o asemenea cerere. De asemenea, s-a argumentat faptul că pârâta nu poate acorda retroactiv drepturile de pensiei atâta timp cât nu a fost formulată o astfel de cerere direct acestei instituții și cu atât mai mult nu poate fi obligată la a actualiza sumele pretinse în raport cu indicele inflației.
Reclamantei i-au fost calculate drepturile acordate în temeiul Legii nr. 19/2000, prin Decizia nr. - din 24.11.2005, în conformitate cu Legea nr. 303/2004 și ținând cont de toate înscrierile făcute în carnetul de muncă, precum și de adeverințele privitoare la pensia de serviciu. Orice recalculare nu poate fi făcută decât la solicitarea reclamantului și pe baza actelor doveditoare așa cum s-a arătat mai sus.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, în limitele prevăzute. de art. 3041Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția invocată în recursul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, se constată că Tribunalul Harghita avea competența materială și teritorială să soluționeze litigiul dedus judecății în urma incidentului procedural prin care toți judecătorii Tribunalului Harghitas -au abținut și avându-se în vedere prevederile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, coroborate cu dispozițiile legislației muncii se are în vedere faptul că actele de discriminare sunt săvârșite în cadrul raporturilor de muncă, iar așa cum s-a arătat reclamanta a solicitat acordarea unui spor de confidențialitate ca parte a drepturilor salariale ce i se cuvin. Competenta primei instanțe este justificată și prin aplicarea art. 5 și art. 295 din Codul muncii. Potrivit. Legii nr. 500/2002 coroborat cu HG 208/2005 și HG386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și totodată răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii care se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora. A admite excepția invocată de minister, ar însemna că hotărârea pronunțată în cauză nu va putea fi pusă în executare, întrucât sumele ce urmează, a fi alocate ordonatorilor principali de credite provin din bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu privire la sporul de confidențialitate solicitat de reclamantă, potrivit disp.art.13 din OG nr.9/2001 privind salarizarea personalului CNSAS, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile, documentele de care iau cunoștință în cadrul funcției, beneficiază de un spor lunar de confidențialitate de până la 30% calculat la salariul de bază brut. De asemenea, potrivit art.8 din același act normativ, salariile de bază pentru funcții de conducere și execuție din cadrul consiliului sunt asimilate funcțiilor specifice din cadrul ÎCCJ și Parchetului de pe lângă instanța supremă precum și Curții Constituționale.
Obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ magistraților și personalului auxiliar de specialitate prin disp.art.99 alin.1 din Legea nr.303/2004 republicată, dispoziții ce se completează și cu prevederile art.16 din Codul deontologic al magistraților. Magistrații și personalul auxiliar de specialitate desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informați confidențiale, fapt ce îi îndreptățește la acordarea sporului de confidențialitate. Prin neacordarea acestui spor sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează și cu reglementările internaționale în materie.
Din examinarea actelor normative speciale în materie rezultă că sporul de confidențialitate se acordă personalului din aparatul CNCD, CNSAS, personalului din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (a se vedea OG nr.137/2000, OG nr.64/2006, OG nr.57/2000, Legea nr.656/2002, OG nr.20/2007 etc.).
A nu se acorda magistraților și personalului auxiliar de specialitate sporul de confidențialitate ar însemna a se ajunge la o situație discriminatorie, în sensul disp.art.16 din Constituție, ale art.1-3 din OG nr.137/2000 și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional la CEDO.
Ca atare, magistrații și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea acestora nu prevede un atare spor, au dreptul la despăgubiri în temeiul dispozițiilor art.27 din OG nr.137/2000.
Însă aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, despăgubiri ce trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Cele de mai sus au fost confirmate prin decizia nr.46/2008 a ÎCCJ prin care s-a soluționat recursul în interesul legii declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, până la încetarea stării de discriminare, ceea ce înseamnă că atare spor se acordă și pentru viitor.
Reclamanta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Potrivit art.1084 din Codul civil, instanța a obligat pârâtele și la plata dobânzii legale.
Referitor la petitul privind efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă, instanța a reținut că, în conformitate cu art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, în carnetul de muncă se înscriu și orice alte situații susceptibile de a fi menționate, potrivit legii. Însă potrivit legii (art. 295 raportat la art. 5 coroborat cu art. 269 alin. 1 din Codul muncii ), în cazul în care unei persoane încadrate în muncă i se cauzează un prejudiciu printr-un act de discriminare, aceasta are dreptul de a beneficia de toate normele și principiile răspunderii civile contractuale, inclusiv de principiul reparării integrale a prejudiciului suferit și al repunerii în situația anterioară.
Deci, persoanele discriminate salarial în raporturile lor de muncă au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit și la repunerii în situația anterioară, inclusiv sub aspectul reparării prejudiciului constând în afectarea majoră a stagiului de cotizare de asigurări sociale compus din drepturile salariale sau veniturile brute lunare (art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000) tocmai datorită diminuării discriminatorii a acestor drepturi de natură salarială, stagiu de cotizare salarial care se înscrie și se dovedește prin carnetul de muncă.
Ori, în cauza de față, prin discriminarea salarială s-a cauzat atât o diminuare a drepturilor salariale (prejudiciu direct, susceptibil de reparare prin acordarea de despăgubiri echivalente cu drepturile salariale respective), cât și o diminuare a stagiului de cotizare (prejudiciu indirect, susceptibil de reparare prin înscrierea în carnetul de muncă a respectivelor sume salariale diminuate în mod discriminatoriu).
Rezultă, astfel, că cererea de înscriere în carnetul de muncă, a despăgubirilor solicitate prin acțiune, este legală și temeinică, atât prin prisma prevederilor permisive ale art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, cât mai ales prin cele ale art. 295 raportat la art. 269 alin. 1 din Codul muncii, cu atât mai mult cu cât despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului cauzat prin discriminare nu au caracter delictual, ci, dimpotrivă, contractual, fiind daune-interese compensatorii, deci daune care înlocuiesc o prestație salarială neacordată. Ca atare, însăși natura juridică a acestor daune, care este una contractuală (prin excelență contractuală de muncă), de înlocuire a prestației salariale, justifică pe deplin înscrierea în carnetul de muncă (situația este similară și în cazul despăgubirii prevăzute de art. 78 din Codul muncii, care și aceasta se operează în carnetul de muncă, altfel nu s-ar satisface exigențele principiului reparării integrale a prejudiciului suferit și al repunerii în situația anterioară cauzării prejudiciului).
Legat de cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond în mod legal a considerat-o întemeiată, procedând la admiterea ei.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din nr.HG208/2005 și ale art.3 din nr.HG386/2007.
În privința recursului formulat de către Casa Județeană de Pensii M, curtea constată că sunt întemeiate criticile aduse de aceasta. Astfel, se observă faptul că reclamanta nu a solicitat anterior introducerii cererii de chemare în judecată, recalcularea pensiei stabilită prin Decizia nr. - din 24.11.2005, cerere de recalculare care să aibă la bază documente care să ateste că drepturile acordate nu sunt în concordanță cu înscrierile din carnetul de muncă. Dispozițiile art. 169, respectiv 82 din Legea nr. 19/2000 la care face trimitere pârâtul arată clar că acțiunea reclamantului este prematură.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, curtea va admite recursurile formulate și va modifica hotărârea atacată în sensul că sporul acordat reclamantei este doar de 15%, iar cererea de recalculare a pensiei este prematură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, Casa Județeană de Pensii M, Tg-M, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, împotriva sentinței civile nr.692 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că: obligă pârâții să plătească pe seama reclamantei, suma reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% calculată pentru perioada 11.12.2004 - 30.09.2005 și respinge ca prematură cererea de obligare a Casei Județene de Pensii M la recalcularea pensiei de serviciu.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat Pt. aflată în concediu de odihnă, semnează președintele instanței | Judecător, |
Grefier, Pt., aflată în concediu de odihnă, semnează prim grefier |
Red.
Tehnored. /2 ex.
09.07.2009
Jud.fond:
OPINIE SEPARATĂ
De copiat din dosar
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În ceea ce privește cuantumul sporului de confidențialitate acordat la salariul de bază brut, se apreciază că pentru anularea stării de discriminare și restabilirea situației anterioare discriminării, prejudiciul rezultat se impune a fi reparat integral, luându-se în considerare procentul maxim acordat unor persoane care se află în situații identice sau comparabile, fără o justificare obiectivă și rezonabilă deoarece singura condiție impusă de lege este păstrarea confidențialității în legătură cu faptele de care i-au cunoștință, indiferent de natura acestora (art.13 OG 57/2000 modificată prin OG 9/2001, și art. 99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004).
În ceea ce privește Decizia nr.46 din 15.12.2008 privind soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că aceasta a intervenit după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, și publicată în Monitorul Oficial din 16.07.2009.
Deciziile date în recursul în interesul legii sunt izvoare de drept, ca și actele normative și nu pot retroactiva conform art.15 alin.2 din Constituție.
Hotărârea dată de prima instanță, potrivit art.289 Codul Muncii este definitivă și executorie de drept.
Hotărârea judecătorească a stabilit o creanță în favoarea reclamantei care era suficient de bine determinată și este susceptibilă de executare silită.
Astfel, reclamanta a avut o speranță legitimă de a obține repararea unui prejudiciu rezultat dintr-o situație de discriminare și potrivit celor arătate în analizarea fondului cauzei, speranță pe care modificarea de interpretare intervenită în cursul judecării cauzei i-a luat-
Se apreciază că reclamanta se întemeia în mod rezonabil și justificat pe prevederile dispozițiilor legale arătate mai sus, dovadă fiind faptul că instanța a apreciat că nu este incident vreun motiv de modificare sau casare prev. de art.304 Cod procedură civilă.
Prin urmare, creanța reclamantei era un bun în sensul convenției.
Intervenindu-se, în cursul judecării cauzei, printr-o decizie de modificare de interpretare, aceasta constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantei, din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale.
Judecător
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
22.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
