Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1412/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1412/R
Ședința publică din 17 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.82 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 5 iunie 2009,12 iunie 2009, apoi pentru data de 17 iunie 2009.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la data de 8 septembrie 2008, reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice H, ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați în solidar pârâții la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 01.11.2007 și în continuare, cu reactualizarea în funcție de rata inflației;
- să fie dispusă efectuarea cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă al reclamantei;
- să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești ale reclamantei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții în mod netemeinic și nelegal refuză plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul judiciar, deoarece dreptul la acest spor a fost recunoscut prin art.47 din Legea nr.50/1996 și nu a fost abrogat. Reclamanta a mai invocat și Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, în motivarea acțiunii s-a arătat că acordarea sporului solicitat este impusă de condițiile de muncă.
Prin întâmpinările formulate, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000, abrogarea unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, astfel încât personalul judiciar nu mai beneficiază de plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin sentința civilă nr.82 din 14 noiembrie 2008, Curtea de Apel Tg-M a respins excepția lipsei calit ății procesuale pasive âților MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR i H; a admis acțiunea civil, av nd ca obiect un conflict de drepturi, formulat de reclamanta, în contradictoriu u âț TRIBUNALUL HARGHITA, MINISTERUL JUSTI IEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și Direcția Generală a Finanțelor Publice; a blig at n solidar âții la plata n favoarea reclamantei a sporului pentru risc i suprasolicitare neuropsihic, n cuantum de 50% din salariul de bază lunar, ncep nd cu data de 01.11.2007 i n continuare; sumele mai sus men ionate cuvenite reclamantei vor fi actualizate n func ie de rata infla iei, calculat de la data scaden ei lunare a fiec rui spor neacordat i la data execut rii efective a prezentei hot ri; a oblig at tul TRIBUNALUL HARGHITAs nscrie n carnetul de munc al reclamantei men iunile corespunz toare acord rii drepturilor de natură salarial mai sus men ionate; a oblig at tul MINISTERUL ECONOMIEI l FINAN ELOR aloce fondurile necesare pl ății n favoarea reclamantei a drepturilor ne ti mai sus men ionate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, în acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.2 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantei.
Potrivit Legii nr.500/2002, G nr.208/2005 și HG nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Având în vedere că pretențiile reclamantei constau în plata de diferențe de drepturi de natură salarială restante (în sensul art. 165, art. 161 alin. 4, art. 164 alin.1, art. 166 raportat la art. 1 și la art. 295 din Codul muncii ) garantate de prevederi legale neabrogate, iar nu în plata unor despăgubiri cauzate prin fapte de discriminare, în prezenta cauză dedusă judecății nu sunt incidente prevederile speciale și derogatorii ale art. 27 din nr.OG 137/2000 (și nici celelalte prevederi ale acestei ordonanțe), reclamanta, de altfel, neîntemeindu-și acțiunea pe acest din urmă act normativ.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea dedusă judecății, mai ales prin prisma Deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța reține că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, personalul judiciar, beneficia de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Într-adevăr, activitatea judiciară, desfășurată de reclamanți, este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă, inclusiv datorită volumului foarte mare de activitate și a specificului activității (reprezentat de caracterul litigios al acesteia, care este marcat de situațiile puternic conflictuale dintre interesele evident divergente ale justițiabililor, instrumentate prin proceduri bazate pe contradictorialitate, toate acestea generând încordare psihică și condiții de stres). Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă (concedieri colective, greve etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate și multe altele. Aceste împrejurări atrag un cortegiu de nemulțumiri, adversități, șicane și presiuni la adresa celor care desfășoară activități judiciare, a căror condiții de muncă (prin prisma dreptului la securitate și sănătate în muncă) sunt caracterizate pregnant de prezența riscurilor profesionale și a suprasolicitării neuropsihice permanente.
S-a mai reținut că este de notorietate faptul că nu au intervenit schimbări, sub acest aspect, în condițiile de muncă ale reclamantei, nici după adoptarea nr.OG83/2000 și până în prezent, aceștia rămânând expuși acelorași riscuri profesionale și suprasolicitării neuropsihice. Dimpotrivă, aceste condiții s-au acutizat, pe fondul creșterii volumului de activitate și al complexității reglementărilor și al relațiilor sociale supuse controlului judiciar.
Din aceste considerente, eliminarea, prin prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, a sporului salarial pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, nu produce efecte, fiind contrară, în primul rând, dispozițiilor art.41 alin.2 și art.16 alin.1 raportat la art.15 alin.1 și art.53 din Constituție, coroborat cu prevederile art.11 și art.20 din Constituție raportate la cele ale Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece sunt încălcate drepturile constituționale ale reclamantei privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare, deoarece acest spor salarial a fost menținut pentru toate celelalte categorii profesionale expuse riscurilor profesionale și suprasolicitării psihice (de exemplu, prin art.8 lit.b din nr.HG281/1993, art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997, art. 13 alin. 1 lit. b și lit. c din nr.OUG 115/2004, art. 51 alin. 5 din Legea nr. 334/2002, art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 435/2006, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG38/2003, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG64/2006 etc.). Ori, este de neconceput ca, de pildă, activități, precum cele premergătoare sau ulterioare desfășurării proceselor (activități accesorii activității judiciare principale), desfășurate de funcționarii publici cu statut special din cadrul poliției și penitenciarelor, să fie remunerate cu sporul de risc și suprasolicitare psihică, iar activitatea juridică principală, cea mai expusă riscurilor și suprasolicitării, să fie exclusă de la beneficiul acestei remunerări.
S-a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod. Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003). De asemenea, persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanta, beneficiază de drepturile privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și de dreptul la tratament egal în materie de salarizare
Astfel, reclamanta se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar. Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: art.8 lit.b din nr.HG281/1993, art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997, art. 13 alin. 1 lit. b și lit. c din nr.OUG 115/2004, art. 51 alin. 5 din Legea nr. 334/2002, art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 435/2006, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG38/2003, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG64/2006 etc), personalul din sistemul bugetar, care lucrează în condiții de risc și suprasolicitare psihică, beneficiază de sporul salarial corespunzător. Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de a desfășura activitatea în condiții de risc și suprasolicitare psihică, în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare care lucrează în aceste condiții, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de corespunzător, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element (constând în desfășurarea activității în condiții de risc și suprasolicitare psihică), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională. Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a desfășurării unei activități în muncă în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Din moment ce reclamanta este într-o situație comparabilă cu restul personalului din unitățile bugetare sub acest aspect, rezultă că reclamanta nu poate fi tratată diferit. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii ei, deoarece criteriul acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este unul și același: prestarea muncii în aceste condiții.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului salarial, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socioprofesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă pentru risc și suprasolicitare neuropsihică) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării acestui spor. Deci, elementul categoriei socio-profesionale a reclamantei este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, prestarea muncii în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică etc.).
Ca atare, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, fiind contrare și dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.39 alin.1 lit.a și lit.f, art.40 alin.2 lit.c, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (lege organică, potrivit art.73 alin.3 lit.p din Constituție, lege care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări abuzive).
În al doilea rând, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, deoarece sunt contrare și dispozițiilor art.73 alin.3 lit.l, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1 și alin.2 din Constituție, art.4 alin.1 și alin.2 și art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000. Astfel, salarizarea și drepturile personalului din organele autorității judecătorești sunt parte integrantă a domeniului rezervat legii organice (conform art.73 alin.3 lit.l din Constituție), deoarece vizează elemente ale organizării și funcționării instanțelor judecătorești și a unităților de parchet, fapt confirmat și de dispozițiile art.1, art.98, art.149-150 din Legea nr.92/1992, art.1, art.73-74 din Legea nr.303/2004, art.133-134 și art.135 din Legea nr.304/2004.
Însă, în domeniile rezervate legii organice, este inadmisibilă emiterea unor ordonanțe de Guvern, deci prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu puteau produce efecte extinctive cu privire la drepturile reclamanților.
Este adevărat că G nr.83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, care însă reprezintă o lege ordinară, deci nici acest din urmă act normativ nu este să producă efecte juridice extinctive asupra dreptului la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, contrar dispozițiilor art.73 alin.3 lit.l raportat la art.1 alin.3 și alin.5 din Constituție.
În al treilea rând, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, deoarece sunt contrare și dispozițiilor art.1 alin.5, art.115 alin.2 din Constituție raportate la cele ale art.56-59 și art.62-63 din Legea nr.24/2000. Aceasta, deoarece prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să aducă numai modificări și completări la Legea nr.50/1996, iar nu să opereze abrogări în textul acestei legi. Ori de câte ori Guvernul este abilitat să opereze abrogări în cuprinsul unor acte normative, această abilitare este expresă (exemplul cel mai elocvent fiind chiar dispozițiile pct. 3 ale aceluiași art.1 lit. Q din Legea nr. 125/2000). Însă, potrivit art.56 din Legea nr. 24/2000, modificarea, completarea și derogarea sunt evenimente legislative distincte și inconfundabile (definite distinct și de art.57-59 și art.62-63 din Legea nr.24/2000), iar evenimentul legislativ al abrogării poate fi dispus doar prin acte normative de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect evenimentul respectiv. Ori, art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000 nu permitea adoptarea normei de abrogare cuprinse în art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, iar acest din urmă act normativ nu era de același nivel ca și Legea nr.50/1996 (nici Legea nr.334/2001, de aprobare a acestei ordonanțe, nu se ridică la nivelul legii organice).
Pe de altă parte, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002, deoarece aceste din urmă prevederi dispun numai abrogarea art.1 indice 1, respectiv numai exclusiv a dispozițiilor referitoare doar la "salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului asimilat", din Legea nr.50/1996, precum și abrogarea oricăror alte dispoziții contrare. Însă, art.47 din Legea nr.50/1996 nu este cuprins în capitolul I secțiunea 1 legii, având ca obiect "salarizarea și ale drepturi ale magistraților", ci la un alt capitol (capitolul V "Dispoziții comune"), deci nu face obiect al abrogării. De asemenea, art.47 din Legea nr.50/1996 nu este contrar dispozițiilor nr.OUG177/2002, deoarece această ordonanță permite, prin art.34, beneficiul unor alte drepturi complementare, cum este și dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, deci nici sub acest aspect nu a intervenit abrogarea.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art.41 lit.f din nr.OUG27/2006, deoarece și acest act normativ, prin art.32, permite beneficiul dreptului complementar la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin art.30 lit.a din nr.OG8/2007, întrucât o asemenea abrogare nu poate produce efecte, contrar prevederilor art.73 alin.3 lit.l, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1 și alin.2 din Constituție, art.4 alin.1 și alin.2, art.36 alin.2 din Legea nr.24/2000, deoarece, în domeniile rezervate legii organice, este inadmisibilă emiterea unor ordonanțe de Guvern.
În concluzie, s-a subliniat faptul că același raționament judiciar, ca și cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, prin Deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Acordarea drepturilor bănești solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 165, art. 161 alin. 4, art. 164 alin.1, art. 166, art. 269 alin. 1 raportat la art. 1 și la art. 295 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire.
Reclamanta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Referitor la de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a găsit-o întemeiată și a proceda la admiterea ei.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurentul Ministerul Justiției a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că textul legal avut în vedere de instanță (art. 47 din Legea nr. 50/1996) a fost abrogat, în prezent nu există justificare pentru acordarea sumelor solicitate de reclamanți, instanța a depășit atribuțiile conferite de lege, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale.
Dezvoltând motivele de recurs invocate, pârâtul a arătat că OG nr. 83/2000 este un act normativ emis pentru legiferarea unor drepturi salariale, că prin acesta s-au abrogat prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Procedând astfel Guvernul s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 125/2000, referitoare la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, iar actul normativ emis a modificat legi care nu fac parte din categoria celor organice, cum greșit a apreciat prima instanță. Mai mult, ulterior OG nr. 83/2000 a fost aprobată de Parlament, devenind Legea nr. 334/2001, situație în care nu se poate susține punctul de vedere al instanței.
Recurentul a arătat că abrogarea unei norme juridice are caracter definitiv, astfel că norma abrogată nu se reactivează după ieșirea din vigoare a actului de abrogare.
S-a susținut și faptul că în concepția recurentului, abrogarea parțială echivalează cu modificarea, iar în această interpretare OG nr. 83/2000 a operat în limitele determinate de Parlament prin Legea nr. 125/2000.
Cu referire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare pentru viitor recurentul a arătat că această dispoziție a instanței nu are nicio bază legală, OUG 27/2006, act normativ în vigoare în domeniul salarizării neprevăzând un astfel de spor. În fine se arată că salarizarea este o opțiune a legiuitorului, acesta deținând puterea discreționară de acordare a sporurilor sau adausurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Ministerul Economiei și Finanțelor, formulând recurs împotriva aceleiași sentințe, a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate și admițând excepția lipsei calității procesual pasive a acestui pârât, instanța de recurs să dispună respingerea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva sa.
În drept, a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art.304 ind.1 pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a relevat că Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât rolul acestuia este de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite. Pe de altă parte între părți nu există un raport juridic de muncă, astfel că ministerul nu poate fi obligat la repararea prejudiciului suferit de reclamantă, ca urmare a neplății sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. În plus, s-a mai menționat că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin OG nr.83/2000 și nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Recursurile pârâților sunt nefondate și vor fi respinse, în consecință hotărârea pronunțată va fi menținută integral, pentru următoarele considerente:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamantă prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului Ministerul Justiției, conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Sunt nefondate și susținerile conform cărora după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin acte normative ulterioare s-au majorat salariile și indemnizațiile persoanelor vizate de Legea nr. 50/1996, astfel încât s-au inclus și sporurile de 50% solicitate, din moment ce din expunerea de motive și cuprinsul Legii nr. 334/2002, ale OG nr. 27/2006, s-au prevăzut majorări ale indemnizațiilor (salariilor) care constituie un proces firesc de adaptare a acestora la situația economică existentă, pentru acoperirea pierderilor suportate de salariați în general, prin scăderea puterii de cumpărare generată de rata inflației, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 154/1999.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
Prin sentința civilă pronunțată, instanța a efectuat o analiză amănunțită și pertinentă a susținerilor părților, a aplicat riguros prevederile legale în materie, a reținut o stare de fapt corespunzătoare.
De menționat este și faptul că Directiva nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, invocată și de prima instanță, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor, aceasta se justifică prin disp.art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nu în ultimul rând prin decizia 21 din 10 martie 2008 ICCJ, aspectele amintite anterior au fost interpretate cu putere de lege în sensul în care dreptul solicitat de reclamanți se cuvine acestora.
Neexistând motive de casare de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 306 Cod procedură civilă, recursurile formulate de pârâți vor fi respinse, în consecință hotărârea criticată va fi menținută integral.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții H cu sediul în M C,-, județul H, în nume propriu și în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor cu sediul în B-, sector 5, și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.82 din 14 noiembrie 2008, Curții de Apel Tg-
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
23.06.2009.
Jud. fond: -
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
