Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1411/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1411/R
Ședința publică din 17 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, împotriva sentinței civile nr.81 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 5 iunie 2009, 12 iunie 2009, apoi pentru data de 17 iunie 2009.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la data de 8 septembrie 2008, reclamantul -, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați în solidar pârâții la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente diferențelor din drepturile salariale cuvenite reclamantului (calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primiți de procurorii și aflați în funcții de execuție analoage reclamantului, mai precis coeficientul 19) și drepturile salariale primite efectiv de reclamant (calculate în funcție de coeficientul corespunzători reclamantului de 13,5), începând cu data de 01.02.2008 până la încetarea stării de discriminare;
- să fie obligați în solidar pârâții la plata despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, (raportat la coeficientul de 19 sau în subsidiar de 13,5) începând cu data de 01.02.2008 și până la încetarea stării de discriminare;
- să fie obligați în solidar pârâții la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, (raportat la coeficientul de 19 sau în subsidiar de 13,5), începând cu data de 01.02.2008 și în continuare, cu reactualizarea în funcție de rata inflației;
- să fie obligați în solidar pârâții la calcularea și la plata sumelor reprezentând reactualizarea drepturilor solicitate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii, cu aplicarea dobânzii legale;
- să fie dispusă înscrierea în carnetul de muncă al reclamantului mențiunile corespunzătoare acordării acelor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că face parte din personalul din sistemul justiției (fiind judecător, personal salarizat în baza OUG nr.27/2006), și este discriminat, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii, față de procurorii din și care se bucură în privilegiat de o salarizare asimilată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea acțiunii s-a mai arătat că pârâții în mod netemeinic și nelegal refuză plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul judiciar, deoarece dreptul la acest spor a fost recunoscut prin art.47 din Legea nr.50/1996 și nu a fost abrogat. Reclamantul a mai invocat și Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reclamantul a mai arătat că face parte din personalul din unitățile de justiție (fiind grefier), și este discriminat, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că drepturile salariale solicitate nu sunt stabilite prin lege, iar prin neacordarea salarizării solicitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat, iar salarizarea procurorilor și se datorează nivelului instanței sau parchetului la care aceștia sunt numiți. Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000, abrogarea unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, astfel încât personalul judiciar nu mai beneficiază de plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Prin întâmpinare, pârâții au mai solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de confidențialitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Curtea de Apel, prin decizia civilă nr.81 din 14 noiembrie 2008, respins excep ia necompeten ei materiale a instan ei, excep ia inadmisibilit ăț ii ac iunii, invocat de tul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE NG ÎNALTA CURTE DE CASA IE l JUSTI IE și excep ia lipsei calit ății procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI l FINAN ELOR; a admis n parte ac iunea civil, av nd ca obiect un conflict de drepturi, formulat de reclamantul, n contradictoriu cu âții PARCHETUL DE PE NG TRIBUNALUL MUREȘ, PARCHETUL DE PE NG CURTEA DE APEL TG. M, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE NG ÎNALTA CURTE DE CASA IE l JUSTI IE, STATUL ROM N prin MINISTERUL ECONOMIEI l FINAN ELOR, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NA IONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMIN RII; a oblig at n solidar âții la plata n favoarea reclamantului a unei desp gubiri egale cu diferen ele de drepturi de natur salarial, ncep nd cu data de 01.02.2008 i pentru viitor la ncetarea st rii de discriminare, diferen e rezultate ntre drepturile de natur salarial ale reclamantului primite efectiv (calculate n func ie de coeficientul de multiplicare 13,5 aplicat n prezent) i drepturile de natur salarial neacordate n mod discriminatoriu, calculate n func ie de coeficientul de multiplicare 19; a oblig at n solidar âții la plata n favoarea reclamantului a unei desp gubiri echivalente cu diferen ele de drepturi salariate reprezent nd sporul de confiden ialitate de 30% din indemniza ia de ncadrare brut lunar (calculat n func ie de coeficientul de multiplicare 19), ncep nd cu data de 01.02.2008 i n continuare, la ncetarea st rii de discriminare a reclamantului; a oblig at n solidar âții la plata n favoarea reclamantului a sporului pentru risc i suprasolicitare neuropsihic, n cuantum de 50% din indemniza ia de ncadrare brut lunar (calculat n func ie de coeficientul de multiplicare 19), ncep nd cu data de 01.02.2008 i n continuare; la sumele mai sus men ionate cuvenite reclamantului se va ad uga i dob nda legal, calculat ncep nd cu data de 08.09.2008 i la achitarea integral a debitului; sumele mai sus men ionate cuvenite reclamantului vor fi actualizate n func ie de rata infla iei, calculat de la data scaden ei lunare a fiec rei diferen e salariale neacordate n mod discriminatoriu i la data execut rii efective a prezentei hot ri; a oblig at tul PARCHETUL DE PE NG TRIBUNALUL MUREȘs nscrie n carnetul de munc ale reclamantului men iunile corespunz toare acord rii sporului pentru risc i suprasolicitare neuropsihic; a respins restul preten iilor reclamantului; a admis cererea de chemare n garan ie formulat de MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE NG ÎNALTA CURTE DE CASA IE l JUSTI IE, n contradictoriu cu chematul n garan ie MINISTERUL ECONOMIEI l FINAN ELOR; a blig at chematul n garan ie MINISTERUL ECONOMIEI l FINAN ELOR ă aloce n favoarea MINISTERULUI PUBLIC - PARCHETUL DE PE NG ÎNALTA CURTE DE CASA IE l JUSTI IE fondurile necesare pl ății drepturilor ne ti acordate reclamantului prin prezenta hot re.
Împotriva sentinței civile menționate, în termen legal a declarat recurs M în numele Ministerului Finanțelor, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii principale ca inadmisibilă datorită lipsei calității procesuale pasive a ministerului, iar în subsidiar respingerea cererii ca nefondată. În drept, recurenta s-a prevalat de motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 din același cod, relevând că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.
În cuprinsul memoriului de recurs s-a relevat că Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât acest minister răspunde numai pentru elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și întocmește proiectele legilor bugetare. În contextul menționat, coroborat cu lipsa unui raport juridic de dreptul muncii între reclamant și minister, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, motivat de faptul că în materia salarizării este necesară intervenția legiuitorului și nu a instanțelor de judecată.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M a recurat hotărârea primei instanțe solicitând, în principal, casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevalându-se de motivul prev. de art.304 pct.3 pr.civ. În subsidiar, s-a solicitat rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, prevalându-se de motivele prev. de art.304 pct.4,9 pr.civ. în sensul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a relevat că reclamantul și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art.2 și 11 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, însă, noțiunea de discriminare nu se raportează decât la modalitatea de aplicare a unor dispoziții legale, și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor. Este adevărat că prin mai multe hotărâri emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut existența unei salarizări diferențiate între diferite categorii de angajați în cadrul aceluiași segment din suprastructură, însă cenzurarea unor atare hotărâri se face de către consiliu în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care cel vătămat putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Ulterior, hotărârea colegiului uniunii se poate ataca pe calea dreptului comun la ÎCCJ și nu potrivit legislației prevăzută de dreptul muncii.
În plus, prin hotărârile nr.818-821 din 2008 ale Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că prev.art.2 și 27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, iar problema eliminării discrepanțelor de salarizare din sistemul judiciar este atributul exclusiv al legiuitorului. În atare situație, acordarea în favoarea reclamantului a sporurilor de 50% neuropsihic, 30% confidențialitate și a coeficientului de multiplicare 19, ce revine DNA, DIICOT, nu are bază legală și constituie o imixtiune în atribuțiile puterii legislative, încălcându-se totodată și principiul separației puterilor în stat.
În fine, hotărârea primei instanțe este criticată și sub aspectul actualizării sumelor acordate reclamantului, până la data plății efective în funcție de indicele de inflație precum și a acordării dobânzilor legale începând cu data introducerii acțiunii, raportat la dobânda de referință a BNR. În opinia recurentului, constituie un adaos la lege acordarea sporurilor sus indicate și pe viitor, până la încetarea stării de discriminare, dându-se de către prima instanță prioritate dispozițiilor OG nr.137/2000.
În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii ca nefondate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță. În drept, s-au invocat motivele prev. de art.304 pct.3,4,9 pr.civ. relevându-se că hotărârea primei instanțe s-a data cu încălcarea competenței altei instanțe, este lipsită de temei legal, iar instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești încălcând principiul separației puterilor în stat.
memoriului de recurs cuprinde aceleași argumente de fapt și de drept relevate în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, insistându-se asupra neconstituționalității disp.art.2 și 27 din OG nr.137/2000, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea din punct de vedere juridic. În plus, s-a mai arătat că reclamantul nu poate beneficia de sporului de confidențialitate de 50% întrucât nu are calitatea d militar, funcționar public cu statut special sau personal civil din instituțiile publice de apărare națională și ordine publică, pentru care o serie de acte normative prevăd sporul de 15% din indemnizația brută lunară. Cât privește sporul neuropsihic de 50% solicitat de reclamant, s-a învederat că raportat la dispozițiile deciziei nr.21/2008 pronunțată de ÎCCJ-Secțiile unite, reclamantul este îndreptățit la acest spor numai pentru perioada 1 octombrie 2000-3 februarie 2007, raportat la momentul intrării în vigoare a OG nr.8/2007. Ca atare, după data de 3 februarie 2007, reclamantul nu mai este îndreptățit la acest spor, acordarea pe viitor constituind un adaus la lege. În fine, soluția instanței de fond este criticată și sub aspectul actualizării prejudiciului "suferit" de reclamant prin neacordarea sporurilor sus indicate, acordării dobânzilor legale până la plata debitului și înscrierea în cartea de muncă a sporurilor contrar prevederilor Decretului nr.92/1976.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu în limitele prev. de art.304 ind.1 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepțiile invocate de pârâți și soluționate de către prima instanță.
Curtea de Apel Tg-M a avut competența materială și teritorială să soluționeze litigiul de muncă dedus judecății, raportat la prevederile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, coroborate cu dispozițiile legislației muncii. Se are în vedere faptul că actele de discriminare sunt săvârșite în cadrul raporturilor de muncă iar despăgubirile solicitate în pofida titulaturii de "despăgubire" izvorăsc din raporturile de muncă și, totodată, au o natură salarială. Competența primei instanțe este justificată și prin aplicațiunea dispozițiilor art.5 și 295 alin.1 din Codul muncii.
Acțiunea civilă dedusă judecății este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr.818 - 821/2008, deoarece prin cerere s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Instanța nu a fost sesizată cu anularea sau refuzarea aplicării unor acte normative cu putere de lege și înlocuirea lor cu norme create pe cale judiciară.
Potrivit Legii nr.500/2002 coroborat cu HG nr.208/2005 și HG nr.386/2007, Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și, totodată, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, care se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora. A admite excepția invocată de minister ar însemna că hotărârea pronunțată în cauză nu va putea fi pusă în executare, întrucât sumele ce urmează a fi alocate ordonatorilor principali de credite provin din bugetul Ministerului Finanțelor.
II.Cu privire la coeficientul de multiplicare - 19.
În susținerea cererilor de chemare în judecată reclamantul a invocat în primul rând faptul că este discriminat față de procurorii încadrați la DNA și DIICOT, precum și față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestor două instituții.
Ca temei de drept, reclamantul a invocat prevederile dispozițiilor art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000. Așa cum corect au subliniat pârâții, aceste dispoziții legale cuprinse în art. 27 alin.1 dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, dar și prin decizia nr. 818/2008 ale Curții Constituționale, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Acesta înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, nu mai pot fi aplicabile.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând caracterul obligatoriu a deciziei Curții Constituționale a admis cererea reclamantului, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
III.Cu privire la sporul de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, pentru modificarea și completarea legii sus citate, s-a dispus că art.47 se abrogă. Ordonanța menționată a fost aprobată prin Legea nr.334/2001 publicată în nr.370 din 9 iulie 2001.
După cum este în de obște cunoscut, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art.73 alin.1 din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, în baza art.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul judiciar.
La rândul ei, Legea nr.24 din 27 martie 2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definea în mod explicit, în ce constă modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ. Din analiza textului de lege menționat reiese că, modificarea, completarea sau abrogarea totală ori parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte. Ori, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000, au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptată de Parlament, încălcându-se dispozițiile art.73 alin.1 și 108 alin.3 din Constituția României. Strict juridic abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, în contextul menționat, nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Astfel, art.I pct.42 din OG nr.83 din 29 august 2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, este neconstituțional conform art.147 din Constituția României și își încetează efectele.
Ca atare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială vizând art.47 din Legea nr.50/1996, conduce la ideea că acest text de lege își produce efectele și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000. Acest lucru presupune că dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidăm incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin nu numai pe perioada de referință (ultimii 3 ani), ci și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
În contextul menționat, intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din sistemul judiciar și care nu prevede sporul de 50%, nu face inaplicabil art.47 din Legea nr.50/1996, astfel cum s-a relevat anterior și s-a conformat cu putere de lege prin Decizia nr.21 din 10 martie 2008 ICCJ-Secțiile unite.
Cât privește noțiunea de discriminare, trebuie avut în vedere nu numai legislația internă cât și practica în materie a CEDO, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Ori, este evident că interpretarea diferențiată a unor norme juridice cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 din Constituție, coroborat cu art.2 și 27 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Sub aspectul menționat, nu se poate reține că prima instanță, prin soluția pronunțată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că a anulat ori a refuzat să aplice acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte cate normative.
IV.Cu privire la sporul de confidențialitate solicitat de reclamant.
Potrivit disp.art.13 din OG nr.9/2001 privind salarizarea personalului CNSAS, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile, documentele de care iau cunoștință în cadrul funcției, beneficiază de un spor lunar de confidențialitate de până la 30% calculat la salariul de bază brut. De asemenea, potrivit art.8 din același act normativ, salariile de bază pentru funcții de conducere și execuție din cadrul consiliului sunt asimilate funcțiilor specifice din cadrul ÎCCJ și Parchetului de pe lângă instanța supremă precum și Curții Constituționale.
Obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ magistraților și personalului auxiliar de specialitate prin disp.art.99 alin.1 din Legea nr.303/2004 republicată, dispoziții ce se completează și cu prevederile art.16 din Codul deontologic al magistraților. Magistrații și personalul auxiliar de specialitate desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informați confidențiale, fapt ce îi îndreptățește la acordarea sporului de confidențialitate. Prin neacordarea acestui spor sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează și cu reglementările internaționale în materie.
Din examinarea actelor normative speciale în materie rezultă că sporul de confidențialitate se acordă personalului din aparatul CNCD, CNSAS, personalului din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (a se vedea OG nr.137/2000, OG nr.64/2006, OG nr.57/2000, Legea nr.656/2002, OG nr.20/2007 etc.).
A nu se acorda magistraților și personalului auxiliar de specialitate sporul de confidențialitate ar însemna a se ajunge la o situație discriminatorie, în sensul disp.art.16 din Constituție, ale art.1-3 din OG nr.137/2000 și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional la CEDO.
Ca atare, magistrații și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea acestora nu prevede un atare spor, au dreptul la despăgubiri în temeiul dispozițiilor art.27 din OG nr.137/2000.
Însă aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, despăgubiri ce trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Cele de mai sus au fost confirmate prin decizia nr.46/2008 a ÎCCJ prin care s-a soluționat recursul în interesul legii declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, până la încetarea stării de discriminare, ceea ce înseamnă că atare spor se acordă și pentru viitor.
Reclamantul a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Potrivit art.1084 din Codul civil, instanța a obligat pârâtele și la plata dobânzii legale.
Referitor la petitul privind efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă, instanța a reținut că, în conformitate cu art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, în carnetul de muncă se înscriu și orice alte situații susceptibile de a fi menționate, potrivit legii. Însă potrivit legii (art. 295 raportat la art. 5 coroborat cu art. 269 alin. 1 din Codul muncii ), în cazul în care unei persoane încadrate în muncă i se cauzează un prejudiciu printr-un act de discriminare, aceasta are dreptul de a beneficia de toate normele și principiile răspunderii civile contractuale, inclusiv de principiul reparării integrale a prejudiciului suferit și al repunerii în situația anterioară.
Deci, persoanele discriminate salarial în raporturile lor de muncă au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit și la repunerii în situația anterioară, inclusiv sub aspectul reparării prejudiciului constând în afectarea majoră a stagiului de cotizare de asigurări sociale compus din drepturile salariale sau veniturile brute lunare (art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000) tocmai datorită diminuării discriminatorii a acestor drepturi de natură salarială, stagiu de cotizare salarial care se înscrie și se dovedește prin carnetul de muncă.
Or, în cauza de față, prin discriminarea salarială s-a cauzat atât o diminuare a drepturilor salariale (prejudiciu direct, susceptibil de reparare prin acordarea de despăgubiri echivalente cu drepturile salariale respective), cât și o diminuare a stagiului de cotizare (prejudiciu indirect, susceptibil de reparare prin înscrierea în carnetul de muncă a respectivelor sume salariale diminuate în mod discriminatoriu).
Rezultă, astfel, că cererea de înscriere în carnetul de muncă, a despăgubirilor solicitate prin acțiune, este legală și temeinică, atât prin prisma prevederilor permisive ale art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, cât mai ales prin cele ale art. 295 raportat la art. 269 alin. 1 din Codul muncii, cu atât mai mult cu cât despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului cauzat prin discriminare nu au caracter delictual, ci, dimpotrivă, contractual, fiind daune-interese compensatorii, deci daune care înlocuiesc o prestație salarială neacordată. Ca atare, însăși natura juridică a acestor daune, care este una contractuală (prin excelență contractuală de muncă), de înlocuire a prestației salariale, justifică pe deplin înscrierea în carnetul de muncă (situația este similară și în cazul despăgubirii prevăzute de art. 78 din Codul muncii, care și aceasta se operează în carnetul de muncă, altfel nu s-ar satisface exigențele principiului reparării integrale a prejudiciului suferit și al repunerii în situația anterioară cauzării prejudiciului).
Legat de cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond în mod legal a considerat-o întemeiată, procedând la admiterea ei.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Față de cele ce preced, în temeiul.312 alin.1 pr.civ. coroborat cu art.304 pct.9 din același cod, urmează a se admite recursurile declarate în cauză și a se modifica sentința civilă atacată în sensul că, se va respinge petitul privind coeficientul de multiplicare 19, se va reduce la 15% sporul de confidențialitate și se va menține sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest ultim spor se va acorda reclamantului din indemnizația brută lunară, în funcție de coeficientul de multiplicare de 13,5 și nu 19, astfel cum a stabilit prima instanță. Nu s-a constatat incidența în speță a motivului prev. de art.304 pct.3 pr.civ. iar prevederile art.304 pct.4 pr.civ. vizează doar petitul privind coeficientul de multiplicare 19 (DNA, DIICOT).
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate privitoare la soluționarea excepțiilor menționate în dispozitivul hotărârii primei instanțe
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în, -, sector 5, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, cu sediul în Tg-M,-, județul M,Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, cu sediul în Tg-M,-, județul M, și M cu sediul în Tg-M, str.-.- nr.1-3, județul M, în numele Ministerului Finanțelor Publice.
Modifică sentința civilă nr.81 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Tg-M, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului:
Respinge petitul privind coeficientul de multiplicare 19.
Reduce la 15% sporul de confidențialitate.
Menține sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
ptr. -,fiind
plecată în concediu, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
30.06.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
