Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1423/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1423/ Dosar nr-
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate derevizuienții, -, C,derevizuienții, Circa, derevizuienții,de moștenitorii defunctului -, și și de revizuienții -, împotriva sentinței civile nr.743/M din data de 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 9.11.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.10.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 743/M/16.04.2009, Tribunalul Brașova respins cererea de revizuire formulata de revizuenții, - A, -A, -, C, și, in contradictoriu cu intimatii, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DGFP B, -, DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - STRUCTURA CENTRALĂ, împotriva sentinței civile nr.1267/M/22.11.2007, pronunțata de Tribunalul Brașov in dosar nr.-.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin Sentința Civila nr.1267 din data de 22.11.2007, pronunțată in dosarul nr.- de Tribunalul Brașov, a fost respinsa acțiunea formulată de revizuenți, în calitate de reclamanți, av nd ca obiect recunoașterea si plata sporului de confidențialitate în procent de 15%.
Temeiul revizuirii, invocat de revizuienți, îl constituie prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă. în sensul descoperirii unui înscris nou, după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, înscris constând în decizia nr. 64/2008, dată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în interesul legii.
În analiza acestui temei, tribunalul a arătat că potrivit art.322 alin.1 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu revizuire două categorii de hotărâri judecătorești:
- hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare;
- hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul cauzei.
S-a constatat astfel că sentința civilă a cărei revizuire se solicită nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu aceasta cale extraordinară de atac, avand in vedere urmatoarele considerente:
-este pronunțată de o instanța de fond;
-nu este susceptibila de a fi atacata cu apel,ci numai cu recurs;
-a fost atacată cu recurs, iar instanța de control judiciar în aceasta cale de atac s-a pronunțat cu privire la drepturile salariale solicitate de reclamanți.
Practica si literatura de specialitate este unanima in a aprecia faptul ca, prin hotărâre rămasa definitiva in instanța de apel sau prin neapelate, in sensul art.322 Cod procedură civilă, se înțeleg doar hotărârile pronunțate in prima instanța prin care s-a analizat fondul pretenției si care au rămas definitive prin neapelate (condiția impusa deci de textul de lege fiind ca, pe de-o parte, hotărârea sa fie susceptibila de calea de atac a apelului, iar pe de alta parte, sa nu fi fost atacata cu apel), prin anularea sau respingerea apelului in temeiul unei excepții procesuale ori prin perimarea apelului (ceea ce nu este cazul in speta).
Fiind in prezenta unei sentințe definitive prin ea insasi, nesusceptibila de a fi atacata cu apel, ci doar cu recurs, instanța a constatat ca nu sunt îndeplinite in cauza dispozițiile art.322 alin.1 Cod procedură civilă, astfel încât nu se poate trece la analizarea cazului de revizuire invocat, prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței au declarat recurs revizuienții, criticând-o pe motive de nelegalitate, arătând că s-au interpretat greșit prevederile art. 322 Cod procedura civila, hotărârea fiind definitivă și supusă deci revizuirii.
Recursul este fondat.
Conform textului, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere pentru motivele arătate la punctele 1 - 9.
Din interpretarea textului rezultă că sunt supuse revizuirii hotărârile definitive, precum și cele irevocabile dar numai dacă evocă fondul după casarea cu reținere ( art. 312 alin. 4 Cod procedura civila).
Potrivit art. 377 alin. 1 punctul 1 Cod procedura civila, sunt hotărâri definitive, hotărârile date în prima instanță, potrivit legii, fără drept de apel. Cerința textului, în cauză este îndeplinită, sentința a cărei revizuire s-a solicitat fiind dată fără drept de apel.
Prima instanță interpretează greșit sintagma "hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare", care semnifică voința legiuitorului ca toate hotărârile care evocă fondul și au caracter definitiv să fie supuse revizuirii. "prin neapelare" trebuie înțeleasă în sens larg, ca privind și hotărârile nesupuse apelului și nu rigid întrucât dreptul părții în a exercita calea de retractare nu este înlăturat dacă nu a declarat apel. Este de observat că toate hotărârile arătate în art. 377 alin. 1 din cod au caracter definitiv și deci nu există vreo rațiune în a exclude de la calea de atac de retractare pe cele menționate la pct. 1. În caz contrar ar însemna ca hotărârile în primă instanță din materia conflictelor de muncă, contenciosului administrativ, sau civilă ori comercială, care potrivit art.282 Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului să nu fie supuse revizuirii chiar dacă sunt îndeplinite cerințele vreunuia din cazurile limitativ prevăzute de art.322 pct.1-9 din cod, or nu aceasta a fost intenția legiuitorului când a reintrodus apelul prin Legea nr.59/1993.
Față de considerentele expuse, curtea reține că recursul este fondat și având în vedere că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului în raport de cele două motive, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare pentru pronunțare asupra fondului cererii de revizuire.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de revizuienții, -, C, Corca, - în calitate de succesori în drepturi ai defunctului - -, și împotriva sentinței civile nr. 743/16.04.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR.
- - - -
Opinie separată,
În sensul respingerii recursului reclamanților.
Judecător,
- -
Grefier,
OPINIE SEPARATĂ
In opoziție cu ceilalți membrii ai completului, apreciez ca recursul revizuientilor se impunea a fi respins pentru următoarele considerente:
Pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiata pe dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedura civila este necesar sa se facă dovada îndeplinirii cumulative a mai multor condiții, printre care existenta unui înscris nou precum si necesitatea ca acest înscris sa fie relevant si determinant in soluționarea cauzei a cărei revizuire se cere.
Apreciez ca aceasta din urma condiție nu este îndeplinita deoarece decizia pronunțata in cadrul recursului in interesul legii, invocata drept înscris nou in cadrul revizuirii nu este hotărâtoare in soluționarea cauzei ce face obiectul acestei cai extraordinare de atac.
In argumentarea acestei soluții ce consider ca se impunea a fi pronunțata in cauza, trebuie reținut ca in ceea ce privește pretențiile deduse judecații, respectiv acordarea sporului de confidențialitate de 15% este aplicabila decizia nr.819/3.07.2008 a Curții Constituționale. Prin aceasta decizie, s-a constatat ca "prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind combaterea discriminării sunt neconstituționale in măsura in care din acestea se desprinde interesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".
Prin decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție ce constituie înscris nou in opinia revizuientilor, aceeași problema de drept a fost dezlegata intr-un sens opus celui stabilit prin hotărârea Curții Constituționale.
Potrivit art. 31 al. 1 din Legea 47/1992 privitor la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unui act normativ sunt definitive și obligatorii.
Însă, tot la fel de obligatorii sunt și dezlegările date problemelor de drept judecate în cadrul recursurilor în interesul legii conform art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Iată deci că, într-un mod inedit, instanțele de drept comun sunt puse în fața unei decizii de neconstituționalitate și a unei decizii în interesul legii pronunțate de cele mai importante instanțe ale țării, Curtea Constituțională și ÎCCJ, asupra aceleiași chestiuni de drept ce face obiectul și prezentului proces, respectiv acordarea sau nu a sporului de confidențialitate de 15% magistraților și personalului auxiliar în temeiul unei pretinse discriminări create prin acte normative de salarizare ale acestora în opoziție cu normele de salarizare ale altor categorii profesionale.
În rezolvarea acestei dileme trebuie pornit de la scopul urmărit de legiuitor prin cele două categorii de decizii obligatorii, scop ce se reflectă în importanța interesului ocrotit prin acestea.
Astfel, deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate constituie instrumentul juridic cel mai important prin care se garantează respectarea Constituției țării în timp ce recursul în interesul legii urmărește aplicarea unei practici unitare pe teritoriul aceleiași țări.
Deciziile pronunțate în controlul constituționalității sunt obligatorii nu numai pentru instanțele ordinare, ci și pentru ÎCCJ, în timp ce soluțiile din cadrul recursurilor în interesul legii nu leagă Curtea Constituțională dacă se constată că la baza acestora au stat norme de drept contrare ordinii constituționale.
Tocmai datorită supremației Constituției și a necesității garantării ideii de legalitate, observându-se contrarietatea soluțiilor pronunțate asupra aceleiași chestiuni de drept prin deciziile mai sus analizate, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 838/27 mai 2009, a constatat existența unui conflict între puterea judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale, pe de altă parte.
Această din urmă decizie nu va fi analizată în amănunt întrucât prin ea se critică comportamentul ÎCCJ, iar efectele se răsfrâng doar asupra acestei instanțe, pentru instanțele ordinare însă au rămas în vigoare și fac în continuare obiectul al interpretării ambele decizii cu valoare obligatorie, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus.
În consecință, apreciez că în dezlegarea problemei de drept ce stă la baza acțiunii este necesar a se da prioritate deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008 întrucât această decizie prin care se statuează cu putere constituțională că orice înțeles al noțiunii de discriminare potrivit căreia instanța judecătorească ( inclusiv ÎCCJ) au competențe de a ignora legi și a crea acte normative " judiciare" încalcă principiul separației puterilor în stat și în consecință, este neconstituțional.
Consider că instanțele ordinare au menirea de a garanta supremația legii și a Constituției și au obligația universală de a-și fundamenta soluțiile pe ideea de legalitate chiar dacă pentru această finalitate este necesară ignorarea unei decizii în interesul legii, decizie care consacră o interpretare neconstituțională a noțiunii de discriminare.
Având in vedere argumentele expuse mai sus din care rezulta supremația deciziilor de neconstituționalitate, se desprinde concluzia ca decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție nu este determinanta si nu constituie un înscris nou care, daca ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii ce face obiectul revizuirii, ar fi fost de natura sa determine o alta soluție.
Judecător,
- -
Red./17.11.2009
Red.op.separată /26.11.2009
Tehnoredact./7.12.09/74 ex
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Cristina Ștefăniță, Nicoleta
