Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1432/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1432
Ședința publică din data de 15 iulie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1393 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în com. sat nr.311, jud.P, domiciliată în P, -,.4..B,.2,.30, jud.P, -, domiciliată în com. sat nr.863, jud.P, domiciliată în P, Intrarea nr.6,.2..C,.11, jud.P, domiciliat în P,-,.2..3,.13, jud.P, A, domiciliat în P,-, jud.P, domiciliat în P,-,.59,.1,.6, jud.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului P, intimații-reclamanți, -, A, toți prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciuluii registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimații-reclamanți.
S-a înmânat avocatului recurentei-pârâte un exemplar al întâmpinării formulate de intimații-reclamanți.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune delegația de reprezentare a acesteia în instanță și în copie adresele nr.831/05.02.2008 și nr.830/05.02.2008 emise de Direcția Corporative-Juridic a recurentei-pârâte și arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat pentru intimații-reclamanți, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot sentinței în sensul admiterii excepției prescrierii dreptului la acțiune.
Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii, iar în al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării sumelor reprezentând salariul de bază mediu pe SC SA, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei potrivit motivelor din întâmpinarea aflată la dosar și a concluziilor scrise pe care le depune la dosar, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 1393 din data de 13.05.2008 Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamanții, -, A, au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei reprezentând drepturi salariale constând în prima de Paști și prima de 2005- 2007 actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au calitatea de salariat al unității pârâte și că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C câte o primă constând într-un salariu brut mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate au fost incluse în salariul de bază și prin urmare nu se mai poate solicita un drept salarial care a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționată a respins ca neîntemeiată excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea, obligând pârâta la plata următoarelor sume: 6631 lei către, -, reprezentând prima
de C 2005-2007 și prima de Paști pe 2005-2007, 5244 lei către, reprezentând prima de C 2005-2006 și prima de Paști pe 2005-2007, 2824 lei către, reprezentând prima de C 2005 și prima de Paști pe 2005-2006, 1777 lei către, reprezentând prima de C 2005 și prima de Paști pe 2005, 850 lei către A reprezentând prima Paști pe 2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă a acesteia, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada menționată în acțiune, perioadă în care potrivit art.168 din aveau dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate, așa cum a constatat și expertiza efectuată în cauză.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2007 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că nu s-a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamanților și aici criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost stabilit conform reglementării exprese din - echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile - motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza disp. art.274 pr.civ. Curtea va obliga recurenta la câte 250 lei cheltuieli de judecată pentru fiecare dintre intimații - reclamanți, -,.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1393 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în com. sat nr.311, jud.P, domiciliată în P, -,.4..B,.2,.30, jud.P, -, domiciliată în com. sat nr.863, jud.P, domiciliată în P, Intrarea nr.6,.2..C,.11, jud.P, domiciliat în P,-,.2..3,.13, jud.P, A, domiciliat în P,-, jud.P, domiciliat în P,-,.59,.1,.6, jud.
Obligă recurenta-pârâtă la câte 250 lei cheltuieli de judecată pentru fiecare dintre intimații - reclamanți, -,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - - - - - -
Grefier,
Red. /AȚ
2 ex./23.07.2008
f- - Tribunalul Prahova
/ -
Operator de date cu caracter personal/ Nr. Notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina