Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1514/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.1514

Ședința publică din data de 15 august 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.850 din 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.144,.B,.3,.33, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâta reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimata-reclamantă reprezentată de avocat din același barou.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat având cuvântul depune la dosar, în copie, adresele societății nr.830 și 831 din 5.02.2008 înregistrate sub nr.48 și nr.47/5.02.2008 la direcția Corporative -Juridic din cadrul recurentei, filele 16-17. În continuare, arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul precizează că are cunoștință de conținutul adreselor depuse în copie la dosar la acest termen de judecată de către apărătorul recurentei. De asemenea, arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă susține motivele de recurs depuse în scris la dosar și solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și pe fond respingerea acțiunii ca prescrisă.

Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Într-un al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul acordării sumelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe societate, conform adreselor depuse la dosar la acest termen de judecată, cu mențiunea că aceste sume sunt brute. Cheltuielile de judecată urmează a le solicita pe cale separată.

Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursului. Susține că acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, astfel că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. Față de celelalte susțineri din recurs, în sensul că sumele solicitate au fost plătite și ulterior incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, acestea sunt nedovedite. În ceea ce privește adeverințele depuse la dosar de recurentă, arată că nu pot fi luate în considerare, sporurile salariale solicitate raportându-se la venitul mediu pe societate, așa cum a fost precizat prin adresele comunicate în teritoriu. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 4650 lei reprezentând drepturi salariale suplimentare cuvenite și neacordate, și anume prime Paște pe anii 2005 și 2006 și C pe anul 2005, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație aferent, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a avut calitatea de salariat al unității pârâte până la data de 2.11.2006 și că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 și 2006, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, câte o primă constând într-un salariu mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.166, art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii și art.145 alin.5, art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamantă au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.

Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalului Prahova, prin sentința civilă nr.850 din 14 martie 2008 respins excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea, obligând pârâta la plata sumei brute de 4650 lei către reclamantă, reprezentând prima de Paște pe 2005-2006 și C pe 2005, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă.

De asemenea, pârâta a fost obligată și la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a avut calitate de salariată a pârâtei până în anul 2006 și că pentru perioada indicată, potrivit art.168 din, reclamanta avea dreptul la prime pentru Paște și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.

Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.

Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor și nu cele ale art. 283 alin.1 lit. e Codul muncii invocate de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.

Susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

În recurs au fost depuse la dosar, în copie, din partea recurentei, adresele acesteia nr.830/5.02.2008 și nr.831/5.02.2008, înregistrate sub nr.47/5.02.2008 și 48/5.02.2008 la Direcția Corporative - Juridic din cadrul recurentei.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei, însă reprezentată fiind în instanță, prin apărător ales, la termenul din 15.08.2008, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recurentei fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantei, criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut pe unitate, în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate, în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul, iar conform art. 312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 2824 lei brut reprezentând prime Paște 2005, 2005,.

Cuantumul acestor prime rezultă din conținutul adresei nr.830/5.02.2008 depusă în copie la dosar în recurs de către recurentă, cuprinzând salariile de bază medii brute în luna anterioară fiecărei sărbători pe perioada 2003-2007, corespunzând pentru Paște 2005 - 850 lei, C 2005 - 927 lei și Paște 2006 - 1047 lei.

Urmează, de asemenea, a se menține restul dispozițiilor sentinței.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.850 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în P,-,.144, Sc.B,.33, județ P și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 2824 lei brut reprezentând prime Paște 2005, 2005, Paște 2006.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 15 august 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian

- - --- - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

3 ex.

2008-09-01

/SV

Trib.P nr-

R -,

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1514/2008. Curtea de Apel Ploiesti