Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1555/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR 1555
Ședința publică din data de 8 iulie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.967 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul ales la ribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B nr.3, județul D și pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B nr.3, județul
Recursuri scutite de plata taxei de tinbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Ploiești, intimata-reclamantă, intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.
Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată.
Reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de risc, reprezentând 50% din salariul de bază, începând cu data de 10 martie 2000 și în continuare, pentru viitor.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că sporul salarial a fost prevăzut de art. 421din Legea nr. 104/1999 care a completat Legea nr. 50/1996 și respectiv art. 9 din același act normativ aceste texte legale au rămas în vigoare de la data apariției lor, drepturile trebuind să fie acordate în continuare personalului din organele judecătorești, așa cum atestă și soluția pronunțată de în recursul în interesul legii.
S-a învederat totodată că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
A mai precizat reclamanta că având în vedere soluția pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că atât magistrații, cât și personalul conex sunt îndreptățiți la acordarea sporului de suprasolicitare, consideră că și cererea pe care au formulat-o este îndreptățită.
Indică reclamanta faptul că de la data intrării în vigoare a OG83/2000 nu a mai beneficiat de sporul de risc și solicitare neuropsihică, executarea acestui drept fiind suspendată.
De asemenea, consideră aceasta că în cazul invocării unei eventuale excepții a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada mai mare de trei ani cu privire la sporul de 50% înainte de formularea acțiunii, se impune respingerea acesteia deoarece soluția pronunțată în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe și de la data pronunțării deciziei s-a născut dreptul lor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentantul său PDa formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții și, în consecință, a solicitat respingerea acțiunii față de el ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâta Curtea de Apel Ploiești a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 10.03.2000 - 21.01.2006, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii în rest ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare prin care a invocat de asemenea excepția prescripție dreptului material la acțiune pentru perioada anterior menționată, iar sub aspectul fondului cauzei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin sentința nr.70/24.02.2009 Curtea de Apel Ploieștia declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, unde cauza s-a înregistrat sub nr-.
La data de 06.04.2009 reclamanta a formulat precizări la acțiune în sensul că solicită și actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor referitoare la drepturile ce i se vor acorda.
După examinarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 967/22.04.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins cererea față de acest pârât.
Totodată a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 21.01.2006.
A fost admisă în parte cererea precizată și au fost obligați pârâții la plata către reclamantă după cum urmează pe perioada începând cu 21.01.2006 și în continuare pentru viitor a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar indexat cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, respingând restul pretențiilor reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP D, instanța a admis-o, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamantă și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin urmare, față de admiterea acestei excepții expusă mai sus, instanța a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 10.03.2000 - 21.01.2006, tribunalul a constatat că și aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, statuează că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 alin.1 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, în speța de față, pentru perioada 10.03.2000 - 21.01.2006 dreptul la acțiune este prescris, neputând fi acceptat argumentul invocat referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, respectiv de la data pronunțării Deciziei nr. 21/2008 de către Inalta C de Casație și Justiție. Astfel, pronunțarea acestei decizii nu poate fi considerată ca fiind momentul de la care exercițiul dreptului se putea realiza, acest moment fiind cel în care se putea încasa contravaloarea sporurilor ce fac obiectul acțiunilor și a cererilor de intervenție, respectiv lunar.
Ca atare, în baza normelor legale invocate și văzând și disp. art.158 pr.civ. a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată în parte.
Astfel, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, instanța a constata că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru greșita admitere a acțiunii deoarece sporul de 50% solicitat prin acțiune nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate deoarece Legea nr. 50/1996 a fost abrogată în întregime, iar pârâta Curtea de Apel Ploieștia criticat aceeași hotărâre pentru greșita acordare a drepturilor solicitate și pentru viitor, măsură care instituie o depășire a limitelor puterii judecătorești și intervenția nepermisă în atribuțiile autorității legiuitoare.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză constată că recursurile sunt nefondate.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a admis pretențiile reclamantei, aceasta beneficiind de sporul de 50% pe întreaga perioadă stabilită în sentință, astfel că nu se poate aprecia că a fost greșit acordat acest spor și pentru viitor din moment ce chiar din dispozițiile deciziei în interesul legii rezultă că astfel de drepturi se acordă și în continuare, situație în care este nefondată și critica formulată în recursul Ministerului Justiției în sensul mai sus-arătat.
De asemenea, nu este fondată nici critica din recursul Curții de Apel în sensul că prin soluția pronunțată s-ar depăși limitele puterii judecătorești din moment ce instanța a fost sesizată cu acordarea unor drepturi salariale, respectiv sporul de 50%, care cade în competența sa de soluționare și în condițiile în care s-a pus în discuție aplicarea dispozițiilor Legii nr. 50/1996 privind astfel de drepturi și referitor la care instanța supremă a statuat cu putere obligatorie.
Față de aceste considerente, soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică și nesubzistând cauze de nulitate ale acesteia în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat în baza art. 312 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.967 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul ales la ribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B nr.3, județul D și pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B nr.3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 iulie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.SȘ
2 ex./28.07.2009
dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond-
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
