Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1575/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1575

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Liber "Mama " al Maternali Profesioniști T, împotriva sentinței civile nr. 1073/01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Consiliul Județean T

La apelul nominal se prezintă pentru reclamantul recurent, consilier juridic, și pentru pârâta intimată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, consilier juridic lipsă fiind pârâtul intimat Consiliul Județean

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanții părților prezente depun la dosar delegație de reprezentare, practică judiciară în materie, apoi nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1073/01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins acțiunea formulată de Sindicatul Liber "Mama " al Maternali Profesioniști T, împotriva pârâților Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Consiliul Județean

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul Sindicatul Liber "Mama " al Maternali Profesioniști Tap romovat acțiunea în numele membrilor de sindicat având calitatea de asistenți maternali, solicitând plata drepturilor bănești pentru prejudiciul suferit de asistenții maternali profesioniști, urmare a neefectuării în natură, din motive neimputabile a concediului de odihnă aferent perioadei 2006 - 2007.

Instanța a reținut că asistenții maternali profesioniști au un statut special, așa cum este definit prin Hotărârea nr. 679/2003, activitatea acestora desfășurându-se în baza unui contract individual de muncă care are un caracter special, specific protecției copilului, încheiat doar pe valabilitatea atestatului, asistentul maternal obligându-se să asigure la domiciliul său creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament sau în încredințare. S-a mai arătat că drepturile și obligațiile asistenților maternali sunt prevăzute de art. 8-10 din Hotărârea nr. 679/2003, art. 20 din OUG nr. 26/1997, munca acestora fiind asimilată cu munca la domiciliu, programul lor de lucru fiind adaptat cerințelor și nevoilor copilului aflat în îngrijire.

În ceea ce privește contractul individual de muncă, tribunalul a reținut că legiuitorul a derogat de la prevederile generale referitoare la contractul individual de muncă din Codul Muncii, fiind aplicabile dispozițiile Hotărârii nr. 679/2003, cu privire la durata timpului de muncă care se raportează la cerințele și nevoile copilului aflat în îngrijire, astfel încât nu se justifică acordarea orelor suplimentare și nici a sporului solicitat.

Asistenții maternali profesioniști au obligația stabilită de dispozițiile art. 8 alin. 1 din HG nr. 679/2003, să efectueze concediul legal de odihnă împreună cu minorii ocrotiți de aceștia, iar în situația în care solicită angajatorului, pot să petreacă acest concediu separat de copii primiți în plasament, intenția legiuitorului fiind astfel de a încuraja asistenții maternali să petreacă concediul de odihnă legal împreună cu copii pe care îi au în îngrijire.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Sindicatul Liber "Mama " al Maternali Profesioniști T solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivele de recurs hotărârea este criticată pentru nelegalitate arătându-se că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile din HG nr. 679/2003 referitoare la permanența activității asistentului maternal.

Astfel, se arată că în perioada 2006 - 2007 conducerea DGASPC Taa cordat numai scriptic concediul de odihnă fără a se realiza în fapt acest drept, întrucât a fost solicitat acordul asistenților maternali de a menține copilul aflat în plasament în perioada în care aceștia figurau în concediu de odihnă ceea ce anulează practic latura nepatrimonială a dreptului la concediu de odihnă și constă în efectuarea efectivă a concediului și suspendarea obligației salariatului de a presta munca.

Invocându-se prevederile din art. 10 HG nr. 679/2003 privind obligațiile asistentului maternal, raportat la dispozițiile art. 38, art. 139 din Codul Muncii, se arată că au fost încălcate dispozițiile art. 16 și art. 73 din Constituția României, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 2 din OG nr. 137/2000, care interzice orice discriminare a asistenților maternali care constă în încălcarea dreptului lor constituțional la concediu de odihnă.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a aplicat temeinic prevederile art. 1 și art. 8 din HG nr. 679/2003.

De asemenea, intimatul arată că obligațiile asistentului maternal profesionist sunt clar stipulate în art. 10 din HG nr. 679/2003, iar caracterul special a contractului de muncă determină ca asistentul maternal profesionist să-și desfășoare activitatea cu îndeplinirea obligațiilor privind concediul de odihnă în funcție de necesitățile copilului aflat în plasament, pe toată durata plasamentului, care implică efectuarea concediului de odihnă împreună cu copii aflați în plasament.

Totodată, se arată că pretențiile reclamantului, în numele membrilor săi de sindicat nu au niciun temei, fiind inadmisibil a se acorda atât indemnizația cuvenită pentru activitate desfășurată cât și indemnizația de concediu prin compensarea în bani a concediului de odihnă.

Odată cu intrarea în vigoare a Codului muncii, legiuitorul a restrâns cazurile de compensare în bani a duratei concediului de odihnă, prevăzând în mod expres doar situația încetării contractului individual de muncă când se acordă obligatoriu o astfel de compensație, astfel că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate.

Analizând motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, față de hotărârea pronunțată, Curtea le apreciază ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Pretențiile reclamanților-membrii ai Sindicatului Liber "Mama " al Maternali Profesioniști T sunt lipsite de temei legal, întrucât drepturile și obligațiile asistenților maternali sunt prevăzute de art. 8 -10 din Hotărârea nr. 679/2003, art. 20 din OUG nr. 26/1997, munca acestora fiind asimilată cu munca la domiciliu, programul lor de lucru fiind adaptat cerințelor și nevoilor copilului aflat în îngrijire.

Astfel, activitatea desfășurată în baza prevederilor art. 8-10 din HG nr. 679/2003 are un caracter special referitor la protecția copilului, iar drepturile cuvenite asistenților maternali profesioniști sunt reglementate în OUG nr. 26/1997 modificată și completată prin OUG nr. 25/2003.

Prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale în materie când a stabilit că asistenților maternali profesioniști salariați ai DGASPC T-membrii ai Sindicatului Liber "Mama " al Maternali Profesioniști T nu li se cuvin drepturi bănești reprezentând repararea prejudiciului pentru neefectuarea concediului de odihnă.

De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea prevederilor constituționale referitoare la dreptul la odihnă al salariatului și nici nerespectarea dispozițiilor Codului muncii, în sensul celor invocate de către recurent, întrucât cele pretinse prin acțiunea exercitată nu pot constitui un prejudiciu pentru neefectuarea concediului de odihnă. Dreptul la efectuarea concediului de odihnă este consfințit de legea fundamentală și de Codul Muncii, însă, în speță nu este vorba despre nerespectarea acestui drept, obiectul acțiunii constituindu-l plata despăgubirilor ca efect al intervenirii compensației în bani a concediului de odihnă.

Reclamanții nu pot invoca culpa lor în nesolicitarea angajatorului de a efectua concediul de odihnă separat de copilul aflat în plasament, solicitare permisă de dispozițiile HG nr. 679/2003, care nu au fost urmate de salariați.

Caracterul special al activității pe care trebuie să o desfășoare un asistent maternal profesionist este dat de lege, iar pretențiile invocate de către reclamanți nu se regăsesc în niciun act normativ în materie și nici u nu pot reprezenta temei al despăgubirilor întemeiate pe o situație discriminatorie invocată de către reclamanți, care însă nu poate fi constatată în cauză.

În considerarea celor de mai sus, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recursului declarat de reclamantul Sindicatul Liber "Mama " al Maternali Profesioniști T, împotriva sentinței civile nr. 1073/01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /07.12. 2009

Tehnored /07.12.2009/2 ex

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Jud., jud.

Președinte:Aurelia Schnepf
Judecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1575/2009. Curtea de Apel Timisoara