Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1760/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1760
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T împotriva sentinței civile nr. 1626 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Sindicatul " " T și pârâții intimați Școala cu clasele I-VIII și Primăria Comunei M-Instituția Primarului, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin Sentința Civilă nr. 1626/23.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta prin Sindicatul " ", în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII și Inspectoratul Școlar Județean T și-n consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, pentru membra de sindicat ajutorul pentru nașterea copilului, reprezentând echivalentul pecuniar al unui salariu de bază al acesteia, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data nașterii dreptului, respectiv nașterea copilului, și până la plata sa efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut in esență că potrivit art. 51 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național aferent anilor 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006, "în afară de ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, salariații vor beneficia și de următoarele ajutoare:c) un salariu de bază, plătit de unitate mamei, pentru nașterea fiecărui copil; dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază".
Aceleași drepturi salariale au fost reglementate prin art. 36 alin. 5, lit. f) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ pe anii 2004- 2005, dispoziții care, la rândul lor, au fost preluate in aceeași numerotare de CCM la Nivel de de Învățământ aferent perioadei 2007-2008.
In continuare,pornind de la efectele contractelor colective de muncă in înțelesul dat de art. 243 din Codul Muncii și art. 7 alin. 2 și art. 30 din Legea nr. 130/1996,Tribunalul a apreciat că normele legale mai sus enunțate sunt aplicabile in cazul concret al speței de față.
Prima instanță a mai reținut că obligația de plată revine exclusiv pârâtei Școala cu clasele I-VIII care, conform art.1 alin.1 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, este unitate de învățământ preuniversitar de stat și, deci, persoană juridică astfel încât corespunde definiției date prin art. 2 lit. a din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, noțiunii de "unitate angajatoare", iar potrivit art. 3 din același act normativ, aceasta are propria activitate financiar-contabilă, își gestionează autonom veniturile, obținute, conform art. 16 din același act normativ, din surse diferite, respectiv, "din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii", iar directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal reclamanta reprezentată de Sindicatul, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 28.09.2009, solicitând modificarea în tot a sentinței supusă reformării,in sensul respingerii cererii de chemare in judecată ca neîntemeiată.
În motivele de recurs, hotărârea este criticată pentru nelegalitate arătându-se că obiectul acțiunii nu poate fi circumscris doar prevederilor art. 36 alin. 5 lit f din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ întrucât nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul declarat,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in dosarul de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1, art. 304 și art. 312 alin.1/pr.civ,Curtea reține următoarele.
Într-adevăr, așa cum corect a reținut prima instanță, art. 51 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național nr- valabil pentru anii 2007 - 2010, prevede că "în afară de ajutoarele prevăzute de lege, la care au dreptul, salariații vor beneficia și de următoarele ajutoare:c) un salariu de bază, plătit de unitate mamei, pentru nașterea fiecărui copil; dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază;
Aceleași drepturi salariale au fost reglementate prin art. 36 alin. 5,lit. f) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de de Învățământ pe anii 2004- 2005, dispoziții care,la rândul lor au fost preluate in aceeași numerotare de CCM la Nivel de de Învățământ aferent perioadei 2007-2008.
In privința motivelor de recurs ale pârâtului, Curtea reține că,in lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze in vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma ajutorului solicitat de reclamantă, ori să statueze asupra cuantumului acestora,clauzele contractului de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi in vreun fel înlăturate. Prevederea cuprinsă in art. 12 din Legea nr. 130/1996 nu este aplicabilă in cauză, iar instanța de fond a interpretat și aplicat in mod corect aceste norme.
Curtea constată că prin efectul art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ dau in sarcina Inspectoratului Școlar atribuția de angajare a cadrelor didactice, angajarea acestora pe post făcându-se prin dispoziția inspectorului școlar general. Tot astfel,art. 19 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 dă în sarcina unităților de învățământ atributul de angajator pentru personalul didactic auxiliar, salariile fiind determinate de către unitățile de învățământ.
Este adevărat că salariile se calculează de către instituția de învățământ la care este angajat membru de sindicat, însă inspectoratul școlar are atribuții de control în ce privește modul de calcul și plată a salariilor de către unitățile de învățământ și modalitatea în care se aplică dispozițiile Ministerul Educației, Cercetării și
Considerând că repartizarea fondurilor necesare plății către reclamantă a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă in speță este vorba și de veniturile proprii ale angajatorului,instanța de recurs consideră că prevederile legale mai sus menționate conferă unităților administrativ teritoriale calitate procesual pasivă.
Pentru motivele expuse,Curtea constată că recursul pârâtului este întemeiat, pentru motivele mai sus expuse,instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale in materie, și în consecință urmează a-l respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T împotriva sentinței civile nr. 1626 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
Red. /22.12. 2009
Tehnored./ 22.12. 2009
Prima instanță: și
Tribunalul Timiș
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Aurelia Schnepf, Maria Ana