Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1581/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1581/
Ședința publică din 18 noiembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B,--30 sector 1, împotriva sentinței civile nr.1047 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta pârâților intimați Consiliul Local Tg.M și Primăria mun. Tg.M, lipsă fiind pârâtul recurent Ministerul Educației, Cercetării și T, reclamanta intimată, pârâții intimați Colegiul Agricol Tg.M, Inspectoratul Școlar Județean M și chematul în garanție intimat Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului, invocând lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local Tg.M și a Primăriei mun. Târgu
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1047 din 27 mai 2008 Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesual pasive Inspectoratului Școlar Județean M, a Ministerului Educație,Cercetării și T, a Ministerului Economiei și Finanțelor, Primăriei municipiului Tg-M, a Consiliului local al municipiului Tg-.M; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Colegiul Agricol Tg-M, Inspectoratul Școlar Județean M, Primăria municipiului Tg-M, prin primar, Consiliul local al municipiului Tg-M, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației,Cercetării și T; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterea salarială prevăzută de art.50 alin.1 și alin.2 din Legea nr.128/1997, începând cu data de 23.04.2005 și în continuare, până la încetarea calității de cadru didactic al reclamantei, despăgubiri ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea de chemare în garanție formulată de Municipiului Tg-M, în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației,Cercetării și
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu referire la excepțiile invocate.
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.142 din Legea nr.84/1995, art.33 alin.7 și art.38 alin.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art.2, art.31 alin.2 și art.54 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
S-a mai reținut că pârâtul, Consiliul local, are calitate procesual pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea 273/2006, art.XIII alin.1 din OUG nr.32/2001, art.16 din Normele aprobate prin HG 2192/2004 și art.167 alin.3 din Legea nr.84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Primarul pârât dispune de calitate procesual pasivă, conform art.63 alin.1 lit.c și alin.4 din Legea nr.215/2001 și art.20 alin.1 și alin.4 din Legea nr.500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamantă.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și nu dispune de calitate procesual pasivă în cauză, conform dispozițiilor art.13 din OUG nr.32/2001 și ale HG nr.223/2005.
Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesual pasivă, conform art.16 din HG nr.2192/2004 și art.13 din cap.IV al Legii nr.379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit art.60 alin.1 pr.civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri. Se observă așadar din textul legal că doar partea în proces poate formula o cerere de chemare în garanție, ori în speță cererile de chemare în garanție au fost formulate de Municipiul Tg-M care nu este parte în proces.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este încadrată la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic cuprins în tranșa de vechime în învățământ de 30-35 ani.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
În primul rând, potrivit art.63 alin.3 din Legea nr.24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art.30 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art.10 din Legea nr.154/1997 nu a abrogat dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr.154/1997 nu au nicio relevanță, deoarece prin art.5 și 6 din OUG nr.8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse în Legea nr.128/1997, iar nu în funcție de prevederile Legii nr.154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial mai precis un adaos salarial (în sensul art.155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod). Acest adaos salarial special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadru didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr.2 cap.I lit.A (introdusă prin OUG nr.8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa 2 (introdusă prin OG nr.4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă, pârâții au omis să aplice adaosul salarial special, prevăzut de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Apreciind asupra celor de mai sus instanța s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației,Cercetării și
Recurentul a invocat în drept, prevederile art.304 pct.9 pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că Ministerul Educației,Cercetării și T nu este angajator al cadrelor didactice și nici ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Ca atare, excepția lipsei calității procesual pasive a acestui minister a fost greșit respinsă de instanța de fond.
În opinia recurentului, cheltuielile de salarizare ale cadrelor didactice nu se regăsesc în bugetul, potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar fiind finanțate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, finanțarea de bază cuprinzând și cheltuielile de personal. Recurentul mai învederează și faptul că instanța de fond nu a fost investită cu o cerere de chemare în judecată privind emiterea unui ordin de ministru, elaborarea unor norme, instrucțiuni sau metodologii. Obiectul dedus judecății este plata unor drepturi salariale și, prin urmare, prima instanță nu trebuia să constate că ministerul elaborează cadrul normativ financiar, ci trebuia să verifice dacă într-adevăr ministerul are calitatea de ordonator de credite pentru instituțiile din învățământul preuniversitar.
Pe fondul cauzei, Ministerul Educației, Cercetării și Taa rătat că instanța a apreciat în mod greșit creșterea de 1/25 ca fiind un coeficient diferit denumindu-l astfel "adaos salarial". În acest fel, reclamanta a beneficiat de o plată dublă. În acest sens recurentul a exemplificat modalitatea de calculul cuprinsă în anexă, evidențiind faptul că trecerea de la o tranșă de vechime la alta pentru cadrele didactice cu o vechime în învățământ de pesete 30 de ani, s-a făcut prin aplicarea proporției prev. de art.50, astfel că raportându-se la anexele actelor normative vizând salarizarea personalului didactic în opinia recurentului, pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prev.de art.3041și 306 alin.2 Cod pr.civilă instanța constată că recursul declarat este nefondat, din următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a, aceasta va fi respinsă ținând seama de următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.167 alin.2 din Legea nr.84/1995 (18), finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Potrivit alin.3 teza a II-a a aceluiași articol, finanțarea de bază se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale din sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde printre altele și cheltuielile de personal (art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995, 18). Potrivit aliniatului 15 al aceluiași articol directorul unității de învățământ de stat este ordonator terțiar de credite iar potrivit alin.17 de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar potrivit enumerării făcute de legiuitor. Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării și T precum și structura sa teritorială respectiv Inspectorul Școlar Județean este responsabil de modul de organizare și funcționare rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului etc. Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de componenta socială, obiect a prezentului litigiu, respectiv dreptul oricărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale aplicate în litera dar mai ales în spiritul lor.
Ministerul Educației, Cercetării și T este semnatar a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, fiind responsabil așadar de îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract.
În altă ordine de idei potrivit art.4 lit.d și s din HG 366/2007, Ministerul Educației, Cercetării și T are atribuții privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului(incluzând și politicile salariale), și asigură modul de formare și utilizare aresurselorumane, materiale șifinanciare, necesare realizării procesului de învățământ și educație.
Pe fondul cauzei susținerile recurentului sunt de asemenea neîntemeiate:
Legea 128/1997, prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime respectivtranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care suprapuse peste inconsecvența terminologică, au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii nr.128/1997 prin OG nr.39/1994 personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr.128/1997 prin HG nr.467 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferentetranselor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșa suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate in învățământ.
Susținerile pârâtului potrivit cărora noile tranșe de vechime includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu pot fi primite întrucât pe de o parte legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de alta parte acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul nu evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară ci creșteri proporționale similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învățământ alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
Susținerile recurentului potrivit cărora anexele la actele normative nu pot fi interpretate decât sistematic ca parte integrantă a actului normativ menționat și ca prevederi care reglementează în amănunt aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii nu pot fi primite întrucât, așa cum s-a arătat anterior, reglementarea în amănunt a modalității de salarizare a personalului didactic prin anexele la actele normative nu poate fi de natură a înlătura un drept conferit de legea de bază, drept calificat ca fiind un adaos salarial special.
Având în vedere cele de mai sus, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Educației,Cercetării și T cu sediul în B,--30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1157 din 6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 18 noiembrie 2008, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind în
concediu medical, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp./19.01.2009.
Jud.fond: -
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
