Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.160/CM
Ședința publică de la 11 martie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul - reclamant, domiciliat în T,-, - Sc.A,.10, județul T, împotriva sentinței civile nr.2171/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăS, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești tichete de masă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru, recurenta solicitând judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 al.2 pr.civ.
Instanța, având în vedere că recurentul a solicitat și judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 21 ianuarie 2008 împotriva sentinței civile nr.2171/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeincie.
În fapt, prin cererea adresată Tribunalului Constanța reclamantul a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ T, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă începând cu data de 01 ianuarie 2004, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pentru a se aplica prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 pârâta în virtutea atribuțiilor ce le avea și le are trebuia să depună diligențele necesare pentru ca aceste sume să fie cuprinse în bugetul de stat.
S-a mai arătat că prin aplicarea discriminatorie a Legii 142/1998, s-a încălcat în mod flagrant un drept fundamental, acela al egalității tuturor cetățenilor în fața legii, drept acordat și garantat de Constituția României precum și de prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului adoptată la Strasbourg în 1950.
Pârâta a formulat întâmpinare, arătând că în sectorul bugetar, acordarea tichetelor de masă este condiționată de existența fondurilor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
S-a mai invocat că întrucât Legea 142/1998 face trimitere la actele normative privind bugetul de stat, salariații din sectorul bugetar nu au temei legal în baza căruia să beneficieze de tichete de masă, în bugetul de stat nefiind prevăzute sume pentru acordarea acestora.
Prin sentința civilă nr.2171/23.11.2007 Tribunalul Tulceaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul este încadrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială T, făcând parte din categoria personalului din sectorul bugetar.
Prin art.46 al.4 din Legea 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art.40 din Legea 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 și prin art.24 din Legea 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006 s-a stipulat că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Potrivit art.1 al.1 din Legea 142/1998 privind tichetele de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sistemul bugetar și în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Astfel, în sectorul bugetar din care face parte și reclamanta, acordarea tichetelor de masă este condiționată de existența fondurilor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Cum prin legile bugetului de stat mai sus enumerate s-a stipulat că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, rezultă că asemenea drepturi nu pot fi acordate salariaților bugetari, cum sunt și cei din cadrul
În plus, dispozițiile art.1 din Legea 142/1998 nu instituie o obligație pentru angajator ci lasă la aprecierea acestuia acordarea/neacordarea tichetelor de masă în funcție de posibilitățile economico-financiare reale de care dispune.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1. Reclamantul se înscrie în categoria de salariați în sectorul bugetar și întrucât în diferite sectoare bugetare există salariați care beneficiază de tichete de masă rezultă o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială, încălcându-se astfel disp.art. 41 alin.2 art. 53 din Constituție, art. 5 alin.3 din Codul Muncii și art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
2. Acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații.
3. Acordarea tichetelor în funcție de voința angajatorului, și anume includerea sau nu în buget a sumelor de bani cu acest scop, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamantei.
Apărarea pârâtei nu poate fi reținută în aceste condiții și anume că aceste tichete nu pot fi acordate datorită faptului că în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație iar acordarea lor este lăsată la aprecierea angajatorului.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.(1) alin.1 din Legea Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă " Salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator,pot primio alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Din analiza acestei norme legale cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, deci un drept câștigat pentru angajați, cidoar o facultate a angajatorului, iar punerea în aplicare conduce la efectuarea unei plăți voluntare.
Mai mult decât atât, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
Legea 142/1998 constituie norma generală și situația premisă pentru dialogul social dintre angajatori și salariați care împreună au posibilitatea să stabilească prin contracte colective de muncă, clauze privind acordarea alocației individuale de hrană.
Conform prevederilor art. 2 din Normele de Aplicare a Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.5/1999, aceste clauze trebuie să prevadă atât numărul salariaților din unitate care pot primi lunar, tichete de masă, valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzută de lege și, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, cât și criterii de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă.
În raport de aceste reglementări se observă deci, fără echivoc, că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: clauzele privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă să fie stabilite prin contractele colective de muncă și să existe surse pentru finanțarea acestor cheltuieli.
În mod constant de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prin dispozițiilor legilor bugetare anuale, legiuitorul a promovat o politică de austeritate bugetară, interzicând instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, de a aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă în bugetele proprii.
Având în vedere că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului privind acordarea tichetelor de masă, în cauză nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu de natură a nesocoti principiul egalității în drepturi consacrat prin art. 16 din Constituție.
Nu se poate reține că prin acordarea tichetelor de masă, unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la o aplicare discriminatorie a legii, încălcându-se principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se regăsește, fiind vorba despre instituții diferite, având bugete de venituri și cheltuieli diferite și aparținând altor ministere.
Curtea constituțională a statuat în mod constant că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin.1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate, așa încât, dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică și judicios motivată, astfel că ca fi însușită de instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurentul - reclamant, domiciliat în T,-, - Sc.A,.10, județul T, împotriva sentinței civile nr.2171/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăS, cu sediul în T,-, județul T, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: Șt.;
Red.dec.-jud. -/21.03.2008
- gref.-
2 ex./21.03.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
