Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6123/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.161/
Ședința publică de la 13.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA- împotriva încheierii pronunțate la data de 30.09.2009 de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă -.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurenta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri, respectiv motive de recurs, înregistrate la dosar la data de 12.01.2006, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea din data de 30 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâta SC "" SA, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționare excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art.222, art.282 din Legea nr.53/2003, art.72 din Legea nr.168/1999, art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, invocată de către pârâte SC "" SA
În considerente a reținut că în raport de prevederile art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată - Curtea Constituțională a reținut că nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.
Într-o atare situație nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia, întrucât prin invocarea acestor texte de lege se pune în discuție modul de aplicare a unor norme legale, ceea ce este altceva decât constituționalitatea lor, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
Pe de altă parte, verificând conform dispozițiilor art.29 alin. 6 din Legea nr.47/1992, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în alin.1,2 și 3 ale aceluiași articol, instanței constată neîndeplinirea condiției ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Dispozițiile art. 222 și 282 din Legea nr.53/2003, art.73 din Legea nr.168/1999, art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, nu vizează obiectul cauzei, referindu-se pe de o parte la norme dispozitive privind reprezentarea părților iar pe de altă parte la norme procedurale privind desfășurarea procesului și soluționarea cu celeritate a cauzelor.
Normele de drept invocate reflectă principiul disponibilității părții, legiuitorul lăsând la dispoziția acestuia modalitatea de reprezentare a membrilor de sindicat prin intermediul organizațiilor sindicale în vederea desfășurării procesului cu celeritate.
Nici unul dintre principiile constituționale arătate de către pârâtă nu este încălcat de normele legale pentru care a invocat neconstituționalitatea.
Ca atare, în raport de dispozițiile art.29 alin. 6 din Legea nr.47/1992, rep. se va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.222 și 282 din Legea nr.53/2003, art.73 din Legea nr.168/1999, art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs SC SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a - VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, solicitandu-se modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată și suspendării prezentei cauze până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
In motivare, recurenta a sustinut nelegalitatea și lipsa de temeinicie a încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a pricinii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Totodata, a invederat ca sunt indeplinite condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prevazute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția a fost invocată în fața instanței judecătorești, are ca obiect prevederi legale cuprinse într-o lege, care nu au mai fost declarate neconstituționale anterior si prevederile legale au legătură cu soluționarea cauzei.
Or, acesta este un litigiu de muncă, în cadrul căruia este chemata în judecată în calitate de unitate-pârâtă și unde este obligată, în calitate de angajator, să se supuna dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în derularea/rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile recurentei au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele, în considerarea calității lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
De constituționalitatea sau neconstituționalitatea articolelor indicate mai sus, depinde includerea sau neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al acestui litigiu la inițiativa unității-pârâte, și nu la inițiativa reclamanților-salariați.
Greșita interpretare a legii rezidă, in opinia recurentei, în aceea ca instanța își poate exprima și argumenta opinia asupra excepției numai în cazul în care decide să sesizeze Curtea Constituțională. Dimpotrivă, în cazul în care decide să nu sesizeze Curtea Constituțională, și să respingă această cerere, instanța va pronunța o încheiere motivată, iar motivarea trebuie să privească rațiunile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3), și nicidecum rezolvarea excepției, acest atribut fiind rezervat exclusiv Curții Constituționale, conform art. 29 alin. (1): "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fata instanțelor judecătorești". Procedând altfel, Tribunalul Teleorman și-a depășit competențele, exercitând un abuz de putere, prin pronunțarea acestei încheieri nelegale.
Susținerea instanței de fond că prin invocarea excepției nu s-ar critica norma legală, ci s-ar pune în discuție modul de aplicare a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun, nu este adevărată. Astfel, argumentația privind conflictul legislativ este de natură să ducă la soluționarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi legale invocate de instanța însăși în soluționarea excepției necompetenței teritoriale.
Dispozițiile legale pe care recurenta le consideră neconstituționale sunt cele cuprinse in art.222, 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii și art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, și pe de altă parte, de art. 28 alin. 2 din legea nr. 54/2003 a sindicatelor.
In cazul unui conflict de drepturi cum este și cel dedus judecății, participanții cărora legea le recunoaște calitate procesuală, nu sunt aceiași ca în cazul unui conflict de interese, deși rațiunea reglementării și criteriile de apreciere sunt obiectiv aceleași.
Rolul sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi reliefează incoerența legislativă. Mai grav chiar, impunerea unei asemenea diferențieri de regim juridic între cele două tipuri de conflicte de muncă, în sensul că la conflictele de interese participarea sindicatelor este obligatorie și exclusivă, iar la conflictele de drepturi este aleatorie și accesorie, dă ocazia legiuitorului să reglementeze incoerent, de la un text legal la altul, soluția fiind diametral opusă.
Inadaptarea la realitatea socială, este dublată de incoerența legislativă a consacrării unor soluții diferite pentru sub-ipoteza conflictelor de drepturi. Astfel, în temeiul legii nr. 53/2003. sindicatele pot doar să îi reprezinte la cerere pe salariați, inițiativa aparținându-le acestora din urmă, în exclusivitate. In temeiul legii nr. 168/1999 cererile pot fi formulate doar de cei ale căror drepturi au fost încălcate, respectiv de titularii drepturilor individuale cărora le dă naștere contractul colectiv de muncă. Rezultă că sindicatele nu ar putea participa într-un proces declanșat de salariați nici măcar pe cale incidentă, inițiativa neaparținându-le în nici un caz. In schimb, în temeiul legii sindicatelor nr. 54/2003, acestea au chiar dreptul de a promova acțiuni pe cale principală, precum și dreptul de a interveni în procesele pendinte începute de salariați. De această dată inițiativa le aparține, salariații având doar posibilitatea neutralizării acțiunii prin opunerea la introducerea acțiunii sau renunțarea la judecată.
In cazul de față, recurenta sustine ca menținerea în activul legislativ a articolelor 222 și 282 din Legea nr. 53/2003, art.73 din Legea nr. 168/1999 și 28 alin. 2 din legea sindicatelor nr. 54/2003 perpetuează incoerența legislativă în privința calității procesuale a sindicatelor la rezolvarea conflictelor de drepturi și, în același timp, vatămă, în esență, dreptul recurentei la apărare și la un proces echitabil.
Trebuie reținut astfel, caracterul neconstituțional al articolelor indicate ab initio, sub aspectul inegalității între salariați și unitate, părți ale aceluiași litigiu de muncă, prin raportare la art. 1 alin. 3 coroborat cu art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție.
Sub aspectul raportului de forțe dintre salariați și dispozițiile legale de favoare pentru aceștia și angajator, este evident faptul că acesta din urmă, deși aparent dispune de resurse economice suficiente pentru a-și exercita apărarea, întrucât dispozițiile legale au fost construite ab initio împotriva sa, nu poate să-și exercite în mod efectiv dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil.
Recurenta mai arata ca excepția de neconstituționalitate constituie remediul efectiv de soluționare a acestor conflicte. In conformitate cu art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."
Sub aspectul instanței naționale competente să soluționeze acest conflict generalizat la nivelul întregii țări atât în cazurile recurentei cât și în alte cazuri inițiate împotriva altor angajatori, în conformitate cu dreptul pozitiv, acesta poate fi soluționat doar de Curtea Constituțională.
Eventuala susținere referitoare la competența înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa acest conflict pe calea recursului în interesul legii nu poate fi reținută întrucât, vătămarea rezultă din modalitatea în care au fost edictate dispozițiile legale, iar nu din aplicarea acestora, fiind astfel un control de constituționalitate, iar nu o chestiune de cenzurare a greșelilor de judecată realizate de judecător.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Cercetând excepțiile de neconstituționalitate invocate, Curtea constată că, potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textele criticate nu le îndeplinesc, prin prisma aplicabilității lor în soluționarea litigiului dedus judecatii.
Astfel, textele în discuție, criticate prin prisma posibilității sindicatelor de a sta în proces, nu au nicio relevanță în soluționarea prezentei cauze, ce pune în discuție existența unui drept salarial, izvorât din convențiile colective de muncă, pretins de salariați a căror calitate procesuală activă nu este negată. Condiția pertinenței excepției în proces a fost constant explicată în jurisprudența Curții Constituționale ca rezidând în cerința caracterului efectiv, realmente util al dispozițiilor criticate pentru soluția procesului. Or, în speță, considerațiile recurentei, bazate pe o interpretare proprie cu privire la posibilitatea participării sindicatelor în proces, nu au legatura cu soluționarea acestuia, reprezentând simple speculații teoretice, ocazionate de acest gen de litigii, dar inutile practic în prezenta cauză, de vreme ce sindicatul nu este parte și nici reprezentant al părții, după cum pârâta-recurentă nici nu a formulat vreo cerere de introducere în cauză a organizației sindicale, uzând de vreuna din modalitățile procedural-civile prin care se pot introduce terți în proces și care să-i fi fost respinsă. Mai mult, nu a justificat în niciun fel interesul și utilitatea chemării în judecată a sindicatului, în condițiile în care titularul dreptului salarial pretins este salariatul, calitatea de pârât neputând reveni decât unității angajatoare, iar procesul se judecă prin prisma obiectului acțiunii introductive, temeiurilor de fapt și de drept ale acesteia, nici unele nici altele neantamând chestiunea participării procesuale a sindicatelor.
Participarea sindicatul în proces, învederată de recurentă, reprezintă o simplă eventualitate, care nu justifică intervenția Curții Constituționale, ținute să efectueze un control pe cale de excepție, ca modalitate defensivă prin care partea se apără împotriva unei norme care i se aplică, criticând-o pentru neconformitate cu legea fundamentală, în sistemul dreptului românesc nefiind recunoscută contestarea neconstituționalității legii pe cale de acțiune, la îndemâna oricărei persoane interesate să-și confrunte părerile despre neconstituționalitatea legilor cu opinia oficială a instanței de contencios constituțional.
Curtea constată că excepțiile invocate sunt nepertinente, fără nicio relevanță pentru soluționarea cauzei, astfel că, în aplicarea art. 29 alin.6 din Legea nr. 47/1992, vazand si dispozitiile art.312 cod procedura civila, va respinge recursul ca nefundat, urmand a restitui cauza in vederea continuarii judecatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA- împotriva încheierii pronunțate la data de 30.09.2009 de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./19.01.2010
Jud. fond:.
.
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria
