Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 164/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5973/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 164/
Ședința publică de la 13.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL TELEORMAN și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1060/27.05.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți ,.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a formulat întâmpinare la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, înregistrată la dosar la data de 17.11.2009, de asemenea, că intimații-reclamanți au formulat note scrise, înscrisuri înregistrate la dosar la data de 07.01.2010, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1060/27.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de acesta, a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerului Finanțelor Publice, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și Ministerul Finanțelor Publice B, și pe cale de consecință a obligat pârâții [ Ministerul Public - Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT să plătească fiecărui reclamant, sporul de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu luna martie 2006 la zi și pe viitor până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plății pârâților Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție și pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În considerente a reținut că prin acțiunea civilă formulată la data de 26.02.2009, reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT și Ministerul Finanțelor Publice obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la Indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna martie 2006 la zi, precum și acordarea lunară a acestui spor și în continuare, cu indexarea în raport de indicele de inflație și cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Instanța a examinat precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta și pe care a respins-o ca nefondată cu următoarea motivare:
În temeiul dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice - Ministerul Finanțelor Publice, elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare al legii bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că față de cererea reclamanților având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi lățite reclamanților, acesta are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal e credite, având obligația potrivit art. 2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și a instituțiilor din subordine a condițiilor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlu executoriu.
Față de aceste considerente, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, conform dispozițiilor legale menționate are calitate procesuală pasivă în cauză, revenindu-i obligația a pune la dispoziția Ministerului Public - Parchetul de pe înalta Curte de Casație și Justiție fondurile necesare efectuării plăților.
Asupra cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a reținut că Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de pârât prin acțiunea introductivă, astfel încât nu poate avea dublă calitate - și de chemat în garanție, iar această cerere a fost respinsă ca nefondată.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. 21/10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.
Art. 329 alin. 3 pr. civ. prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță.
Din probatoriul dosarului, reiese că reclamanții dețin funcția de șofer la Parchetele de pe lângă Judecătoriile A, Z, de Vede și V precum și în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman - funcție conexă personalului auxiliar de specialitate.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar de la 1 martie 2006 - la zi și pe viitor până la încetarea raporturilor de muncă.
În temeiul dispozițiilor art. 1 alin 2 din Decretul 97/1976 privind carnetul de muncă, pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleormana fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman înregistrate pe rolul Curții de Apel București -Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a învederat instanței de recurs faptul că, dintre toți reclamanții, numai îndeplinește funcția de șofer în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, începând cu data de 01.07.2008.
Recurenta a apreciat că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea reclamanților. In mod netemeinic și nelegal s-a apreciat că, deși funcția de șofer este conexă personalului auxiliar de specialitate, reclamanții pot beneficia de sporul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În considerentele sentinței recurate Tribunalul Teleormana invocat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 precum și prevederile deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând totodată și calitatea reclamanților de personal conex personalului auxiliar de specialitate.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 - privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea modificată prin Legea nr. 17/2006 cuprinde o enumerare limitativă a funcțiilor din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Astfel, "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT." Conform alin. 3 al aceluiași act normativ, funcțiile de agent procedural, aprod și șofer sunt conexe personalului auxiliar de specialitate.
Ordonanța nr. 8/24 ianuarie 2007 - privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției reglementează, potrivit art. 1, salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 -pentru statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, salarizarea personalului conex este stabilită direct și limitativ de actul normativ sus-menționat, prin indicarea expresă în anexele acestuia a drepturilor salariale cuvenite șoferilor.
Din dispozițiile legale invocate reiese că funcția de șofer este conexă personalului auxiliar, distinctă de acesta.
Prin decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, numai în beneficiul judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate.
Prin instituirea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică legiuitorul a avut în vedere recompensarea efortului intelectual și consumului psihic ce apare inerent în cazul personalului implicat efectiv în activitatea de înfăptuire a actului de justiție, într-o atare situație nu se află și șoferii, chiar dacă își desfășoară activitatea în cadrul judecătorești sau parchetelor de pe lângă acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/10.03.2008, a stabilit cu caracter obligatoriu că "judecătorii, procurorii magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a G nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2000".
Efectele deciziei nr. 21/2008 nu se întind asupra altor categorii în afara celor menționate expres și limitativ în cuprinsul său, cum ar fi cea a personalului conex personalului auxiliar de specialitate. Salarizarea personalului conex este reglementată direct și limitativ de OG8/2007 prin indicarea expresă în anexele acestui act normativ a drepturilor salariale cuvenite șoferilor.
Prin recursul formulat de recurenta Direcția Generală a finanțelor Publice a arătat că în apărarea pe care a depus-o la dosarul cauzei la data de 18.03.2009, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă.
Într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Întrucât dreptul solicitat este un drept de natura salariala, potrivit art. 282 din Codul muncii, intr-o asemenea acțiune părți in proces sunt numai intimații reclamanți si intimații pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - DIICOT care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acesteia.
Conform art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin programul de guvernare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
Rezultă deci că Guvernul si ordonatorii principali de credite, au atribuții în ceea ce privește salarizarea și creșterile salariale acordate personalului bugetar.
Așa cum recurenta a arătat, într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, situație în care nu se regăsește Ministerul Finanțelor Publice.
Una dintre atribuțiile ministrului justiției și libertăților cetățenești este fundamentarea si elaborarea proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa si a unităților subordonate; repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite si controlează modul de folosire a acestora.
Parlamentul adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare, elaborate de Guvern in contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
Conform art. 1 din OG nr. 22/2002, modificata si completata prin Legea nr. 110/2007, "Executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice in temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva."
Potrivit art. 2 din același act normativ, este instituita obligația pentru ordonatorii de credite de a lua "toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii."
Mai mult, art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificata si completata prin Legea nr. 110/2007, prevede: "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, si ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."
Având in vedere cele expuse, precum si faptul ca Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de debitor fata de intimații reclamanți in baza vreunei dispoziții legale, nu poate fi obligat la alocarea respectivelor fonduri deoarece este de obligația ordonatorului principal de credite, in acest caz ministrul justiției și libertăților cetățenești sa dispună toate masurile care se impun pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pentru aceste motive recurenta solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea intimaților reclamanți, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unități din sistemul justiției "Prezenta ordonanța reglementează salarizarea si alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate si personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările si completările ulterioare."
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori si specialiști IT.", iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol "Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod si șofer."
Art. 7 din Legea nr. 17/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, prevede "Prezenta lege intra in vigoare la data intrării in vigoare a legii speciale de salarizare, prevăzuta la art. 60 alin. (4), cu excepția dispozițiilor art. 1pct. 11 si 35, care intra in vigoare.
De asemenea art. 31 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unități din sistemul justiției "Prezenta ordonanța intra in vigoare la 3 zile de la data publicării in Monitorul Oficial al României, Partea "
Recurenta solicită instanțe sa constate faptul ca începând cu anul 2005, când a intrat in vigoare Legea nr. 567/2004, aprozii si agenții procedurali nu au mai fost incluși in categoria personalului auxiliar de specialitate, ci a personalului conex. Potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea "Pentru activitatea desfășurata, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilita in raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținuta, cu vechimea in munca si in specialitate, precum si cu alte criterii prevăzute de lege.", iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol "Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici si a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul Ministerului Justiției si Libertăților ), Institutului Național al Magistraturii si Scolii Naționale de Grefieri se stabilește prin lege speciala."
Legea speciala de salarizare a acestei categorii de funcționari este nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care nu prevede acordarea acestui spor personalului conex.
Mai mult decât atât, Ordinul nr. 768/C/2009 al Ministrului Justiției si Libertăților prevede la articolul 1 ca "începând cu data de 1 martie 2009, judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația de încadrare bruta lunara, prevăzuta de lege." Având in vedere faptul ca reclamanta in cauza este grefier, nu sunt incidente prevederile acestui ordin.
Prin recursul formulat Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman au arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, au invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanții personal conex pentru perioada martie 2006 - 3 februarie 2007, deoarece instanța de fond a schimbat înțelesul neîndoielnic al actului dedus judecății, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, recurenții au învederat instanței de recurs că până la data de 3 februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG 8/2007 - privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiție, aprobată prin Legea nr.247/2007, salarizarea personalului conex (contractual până la acea dată) se făcea potrivit dispozițiilor G nr. 24 din 30 martie 2000 - privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, această categorie de personal nefiind asimilată personalului auxiliar de specialitate din punct de vedere al salarizării până la data susmenționată.
Reclamanții (foști contractuali) au dobândit calitatea de personal conex în baza art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004, ce a fost modificat prin G nr.8/2007, fiind astfel asimilați personalului auxiliar de specialitate în ceea ce privește salarizarea.
Pentru aceste considerente, pretențiile formulate de reclamanții personal conex până la data de 3 februarie 2007 sunt inadmisibile, motiv pentru care solicităm respingerea acestora.
Față de faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, învederăm instanței de control judiciar că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în Of nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/20 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că - deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor - totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia (cum s-a și întâmplat) în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
De asemenea, s-a reținut că prevederile art. 2 alin. 3 din aceeași ordonanță caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de altele, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor dispoziții, ceea ce poate fi înțeles în sensul că se referă și la acte normative cu putere de lege cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi interpretat de către instanțe (așa cum de altfel s-a și întâmplat) în sensul că acestea au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Recurenții au menționat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 429/2003 ca și prevederile art. 61 alin. 1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Pe cale de consecință, recurenții au apreciat că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatând că dispozițiile art. 2 și 27 din Ordonanța de guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art. 1 alin. 4 din Constituție, ce reglementează principiul separației puterilor în stat, a art.126 alin.6 ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ și a art. 144 lit. a) și c) ce stabilesc competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi sau ordonanțe în vigoare, raportat inclusiv la art.16 din Constituție ce se referă la egalitatea în fața legii, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în competenta instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că dispozițiile art. 2 și ale art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, justificând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire anterior.
Față de aceste aspecte, recurenții au solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente. Recurenții au învederat instanței de recurs că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și justiție - în temeiul art. 329 alin.1 din Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 5/2008 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr. 444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit deciziei menționate înalta Curte de Casație Justiție "admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organe autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrați asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunar respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Astfel, potrivit dispozițiilor deciziei sus-menționate, trebui precizat că acestea se aplicau cu caracter obligatoriu doar personalului auxiliar de specialitate ce avea această calitate conform Legii nr. 97/1992 și ulterior conform Legii nr. 567/2004.
Prin urmare, acest text de lege nu prevede nicăieri în cuprinsul său vreo dispoziție referitoare la acordarea acestui spor în favoarea personalului conex, acordarea sporului menționat fiind expres si limitativ prevăzută numai pentru categoriile profesionale cuprinse în Decizia nr. 21 Înaltei Curți de Casație si Justiție.
De altfel, din interpretarea gramaticală a dispozitivului Decizie reiese că normele statuate trebuie privite și înțelese "stricto-sensu", neputând fi extinse și cu privire la alte categorii de personal.
Art. 3 alin.1 din Legea nr. 567/2004 prevede că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.
Chiar dacă se face mențiunea că șoferul este personal conex personalului auxiliar de specialitate nu înseamnă că face parte din această categorie pentru care a fost reglementat sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative -respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive -reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament.
Acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
Prin urmare - procedându-se astfel - instanța de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
În consecință, capătul de cerere privind plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate este neîntemeiat.
Apreciem că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație $i Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorat faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin. (2) din nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, recurenții au apreciat că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara cele alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata! inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, recurenții au apreciat că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, recurenții au apreciat că această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum si alte drepturi ce se includ în aceasta si, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Față de cele expuse, recurenții solicită respingerea cererii privind transcrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale acordate de instanța de fond.
Recurenții au apreciat că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în caz care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie din dispoziție legală. În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.(l) Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul stat.
Mai mult, art. 19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - a fost obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Intimata Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a formulat intampinare la recursul formulat de Ministerul Finantelor Publice, solicitand respingerea acestuia ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatii-reclamanti au calitatea de personal conex(soferi) in cadrul structurilor subordonate Ministerului Public, asa cum rezulta din inscrisurile administrate in cauza.
Acestia au investit instanta de fond cu pretentiile acestora avand ca obiect plata plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
In ceea ce priveste fondul cauzei, avand in vedere criticile formulate de recurenti, din materialul probator administrat in cauza, Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
La data de 1 octombrie 2000 intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Astfel, prin dispozițiile art. I pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000 s-a statuat că "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: - 42. articolul 47 se abrogă".
n ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 a pronunțat decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată căjudecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat căjudecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Textul dispozitivului nu face referire la personalul conex, care nici in vechea reglementare nu a beneficiat de acest spor.
Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri grefieri registratori și specialiști IT. In baza art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004, sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Dar, din adeverintle aflate la dosar, Curtea constata ca intimatii-reclamanti nu fac parte din categoriile prevazute expres in decizia pronuntata in recursul in interesul legii, indeplinind functii de soferi, deci personal conex si nu personal auxiliar de specialitate.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea ca pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut. Se face o netă distincție între personalul auxiliar de specialitate și personalul conex, așa cum a fost stabilită și prin Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și prin G nr. 8/2007. Astfel, textul de lege a avut în vedere acordarea acestui spor doar categoriilor profesionale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate. Dar soferii nu se încadrează în aceste categorii socio-profesionale, astfel că aceștia nu pot pretinde un astfel de spor.
In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constata ca in cauza trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea partilor in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, ot p. fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Fianatelor Publice nu se poate incadra in niciuna din aceste categorii. Intre reclamanti si aceasta institutie nu exista raporturi juridice de munca, astfel incat Curtea constata ca nu exista identitate intre acesta si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii.
Mai mult, Ministerul Public este ordonator principal de credite, iar conform art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Avand in vedere aceste considerente, Curtea constata ca nu exista identitate intre acest parat si persoana obligata in raportul juridic dedus judecatii, motiv pentru care in mod gresit prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Ministerul Finantelor Publice.
In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie, Curtea retine ca cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane, pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului, pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlul de salarii.
Avand in vedere netemeinicia pretentiilor formulate pe fondul cauzei si solutia ce urmeaza a se pronunta in consecinta, fata de prevederile art. 60-63 Cod procedura civila, Curtea urmeaza sa respinga cererea de chemare in garantie ca ramasa fara obiect.
In concluzie, față de toate aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea urmeaza să admita recursurile formulate, sa modifice sentința recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, va respinge cererea față de acest pârât, va respinge ca neintemeiate pretentiile reclamantilor in contradictoriu cu ceilalti parati si va respinge cererea de chemare in garantie ca ramasa fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL TELEORMAN și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1060/27.05.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți ,.
Modifică hotărârea recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât.
Respinge pretențiile formulate împotriva celorlalți pârâții ca neîntemeiate.
Respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./20.01.2010
Jud. fond:.M/.
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria
