Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1654/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1654
Ședința publică din data de 01 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier: - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.6186/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata pârâtă depunând delegația de reprezentare, consilier juridic, lipsind recurentul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, consilier juridic depune la dosar copia art.168 din CCM.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 6186/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis excepția prescripției și în consecință s- respins acțiunea promovată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Referitor la cota de gaze, în art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a prevăzut că " salariații agenților economici nominalizați în anexa 1 punctul B vor primi, anual, un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale".
Chiar părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au definit în art. 187, reprodus mai sus, contravaloarea cotei de gaze ca un "ajutor" acordat salariatului, excluzând astfel orice posibilă interpretare că ar fi asimilat unui drept salarial.
Prin urmare, din modalitatea de redactare a acestui articol rezultă, fără echivoc, că ajutorul material pretins de reclamanți nu este un drept de natură salarială în sensul dispozițiilor art. 154 și urm. CM și fiind introdus printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, face aplicabile dispozitiile art. 283 alin.1 lit.e din potrivit cărora" termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la actiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Dispozitiile art. 283 alin.1 lit.c din C, ce reglementează termenul de prescripție de 3 ani nu au incidență în cauză, deoarece se aplică doar în situația unui conflict individual de muncă ce are ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, or, în speță, așa cum s-a demonstrat mai sus, instanța nu a fost învestită cu plata unor drepturi salariale izvorâte dintr-un contract individual de muncă, ci s-a reclamat neplata altor venituri, în temeiul contractului colectiv de muncă.
Constatând că față de data introducerii acțiunii- 15.10.2008 - dreptul la acțiune pentru plata contravalorii cotei de gaze aferente anului 2005, s-a prescris, reclamantul nefiind în nici unul din cazurile de suspendare a prescripției prevăzute de art. 13 si 14 din Decretul 167/1958, instanța admis excepția prescripției si, a respins această cerere.
II. Cu privire la al doilea capăt de cerere - aprovizionarea toamnă - iarnă -, pe lângă argumentele expuse în motivarea primului petit s-au avut în vedere și următoarele:
La art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a prevăzut că "salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă". Chiar părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au definit în art. 187, reprodus mai sus, c/val aprovizionării acordată salariatului ca un adaos, excluzând astfel orice posibilă interpretare că ar fi asimilat unui drept salarial.
De altfel, dacă s-ar fi dorit ca aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie reglementată ca drept salarial atunci ar fi fost cuprins la capitolul din CCM referitor la salarizare, or părțile contractante au definit aprovizionarea la un capitol separat care privește protecția angajatului.
Constatând că față de data introducerii acțiunii 15.10.2008- dreptul la acțiune pentru plata contravalorii c/val. aprovizionării aferente anului 2005 s-a prescris, reclamantul nefiind în nici unul din cazurile de suspendare a prescripției prevăzute de art. 13 si 14 din Decretul 167/1958, instanța admis excepția prescripției si, în consecință a respins acest petit.
III. Indemnizația de concediere este prevăzută printr-o clauză a contractului colectiv de muncă aplicabil și reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată și numai în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Ca urmare, aceste drepturi nu reprezintă drepturi salariale ( incluse în salariu) pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii ( termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului).
În acest sens sunt și disp. art. 154 alin. 1 Codul Muncii în conformitate cu care,Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" și disp. art. 155 Codul Muncii potrivit cărora, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Fiind vorba de plăți (salarii) compensatorii, acordate după încetarea contractului de muncă, aceste sume nu pot fi apreciate ca drepturi salariale, astfel încât termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia este de 6 luni de la data nașterii lui (art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii ), și nu 3 ani (art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii ).
În sprijinul aprecierii că indemnizația de concediere nu este asimilată unui venit salarial, sunt și dispozițiile exprese ale art. 55 Lg. nr. 571/2003 - Codul fiscal, astfel:
"(2) Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget;
j) sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii."
Prin urmare, față de toate aceste argumente, respectiv art. 154 CM, care definește salariul și art. 55, care include indemnizația de concediere la "alte venituri", instanța apreciat că indemnizația de concediere nu poate fi inclusă în categoria veniturilor salariale, termenul în care poate fi cerută fiind cel prevăzut de art. 283 alin 1 lit. e Codul Muncii.
În speță, reclamantul a fost concediat în decembrie 2005, iar acțiunea a fost introdusă la data de 15.10.2008, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de lege, instanța admițând excepția prescripției și pentru capătul de cerere privind plata indemnizației de concediere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare s-a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii ci art. 283 alin. 1 lit. c, termenul de prescripție fiind de 3 ani și nu de 6 luni.
Pe fond, s-a susținut că plata drepturilor solicitate (suplimentările salariale pentru aprovizonare toamnă - iarnă și c/v gaze precum și plata indemnizației de concediere), este pe deplin justificată, ea fiind prevăzută expres în CCM la nivel de ramură.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani), în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a drepturilor pretinse: suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă - iarnă, c/v a 4000 mc gaze naturale și indemnizația de concediere.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 176 din Contractul colectiv de muncă pe anul 1997 la nivel de ramură și la nivel de unitate precum și art. 187 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, petrol și Gaze /2006-2007 CCM/1997, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă (aprovizionarea toamnă-iarnă) și de un ajutor material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat și de ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Din modalitatea de redactare a acestor texte, rezultă că aceste drepturi sunt veritabile drepturi salariale, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".
Chiar dacă, în continuarea acestor texte de lege, este prevăzută forma sub care se acordă aceste suplimentări salariale, de "adaosuri în sumă fixă", aceasta nu schimbă natura lor juridică de "drepturi salariale".
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, însă operațiunea interpretării unui contract este necesară numai atunci când o clauză contractuală este îndoielnică, fiind susceptibilă a avea mai multe înțelesuri.
Or, în cazul de față, la momentul negocierii, părțile au utilizat expresia "suplimentare a drepturilor salariale", singurul sens ce poate rezulta din folosirea acestei expresii fiind cel literal.
De asemenea, împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul Muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul Muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
Prin urmare, întrucât obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor drepturi salariale, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Soluționând cauza pe excepția prescripției dreptului la acțiune, reținută în mod greșit de instanța de fond, în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 cod pr. civilă, în conformitate cu care casarea unei hotărâri se pronunță și în cazul în care instanța cărei hotărâri este recurată soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, 312 alin. 3 și 5 cod pr.civilă, va fi admis recursul, va fi casată sentința și va fi trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru soluționarea în fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.6186/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, drepturi bănești.
Casează sentința nr. 6186/19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 2 ex./ 4 mai 2009
Tehn./Ex.3/
/ și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
