Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1681/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1681/2008-

Ședința publică din 20 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- - - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, cu sediul în S M, strada 1 - 2. nr.6, județul S M, în calitate de reprezentant legal al reclamanților recurenți: A, A, OG, în contradictoriu cu intimat parte civilă COLEGIUL TEHNIC TRANSPORTURI ȘI TELECOMUNICAȚII S M, B-dul -.-,nr.1, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 938/D din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.938/D din 28 mai 2008, Tribunalul Satu Marea admis în parte acțiunea reclamanților A, A, reprezentați prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, formulată împotriva pârâtei COLEGIUL TEHNIC TRANSPORTURI ȘI TELECOMUNICAȚII " " S M și în consecință:

A obligat pârâta să acorde reclamanților începând cu data de 01.01.2007, sporul de 10% aplicat la salariul de bază, prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010.

A fost respinsă ca nefondată, acțiunea reclamanților, OG, și, reprezentați prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M, formulate împotriva aceleiași pârâte.

Pentru a pronunța această sentință,instanța de fond a analizat cererea reclamanților raportat la postul ocupat de fiecare în parte și de atribuțiile concrete cuprinse în fișa postului, astfel a analizat mai întâi cererea reclamanților A, A - încadrați pe postul de îngrijitor, astfel a reținut că, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din pe anii 2007-2010, înregistrat la sun 2895/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 5/2007, pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, salariații primesc un spor de 10 % din salariul de bază. De asemenea, la art. 36 alin. 4 din pe anii 2007-2008 se prevede că pentru condiții grele de muncă, salariații beneficiază de un spor de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective, iar locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către minister cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii și a Ministerului Finanțelor Publice.

Cercetând legislația primară și secundară în această materie instanța de fond a constatat că nu există un alt text cu valoare normativă prin care să se determine nivelul sporului pentru prestarea activității în condiții de muncă penibile, rezolvarea acestei probleme în circumstanțele legale descrise este oferită, în opinia tribunalului d e dispozițiile art. 155 Codul muncii, în conformitate cu care salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, cât și de dispozițiile art. 157 din același cod, în consonanță cu care salariile (cu toate componentele acestora) se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora.

În conformitate cu acest text de lege, respectiv art. 41 alin. 3 lit. a din pe anii 2007-2010, pentru prestarea activității în locurile de muncă în condiții grele, periculoase, nocive, penibile - sporul minim ce se acordă în condițiile prezentului contract este de 10 % din salariul de bază.

Înainte de examinarea pretenției concrete pentru această perioadă, instanța de fond a răspuns la problema ridicată prin acțiunea cu care a fost sesizată, referitoare la aplicabilitatea directă a.

Răspunsul la această problemă a fost afirmativ, obținerea sa fiind facilă, decurgând, pe de o parte, din numărul M al textelor de lege care impun o atare concluzie și, pe de altă parte, din modul clar de redactare al normelor. Astfel, art. 11 și 30 din Legea nr. 130/1996, republicată, privind CCM, art. 236 alin. 4, art. 238 alin. 2, art. 239, art. 241 alin. 1 lit. d și art. 243 din Codul muncii, dispun că, în această materie constituie legea părților, că executarea contractului este obligatorie pentru părți, că neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților vinovate, că prevederile acestora se aplică pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară și contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

În mod evident, în circumstanțele legale precizate, Tribunalul a conchis că, în această materie, reprezintă un izvor de drept și dispozițiile sale produc efecte directe în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului individual de muncă, chiar dacă prevederile respective nu au fost cuprinse în corpul contractului individual de muncă.

Analizând pretenția concretă, verificând atribuțiilor reclamanților evidențiate în fișa postului, tribunalul a constatat că își desfășoară activitatea în condițiile de muncă penibile doar reclamanții A, prin urmare, doar acestora li s-a acordat sporul de 10 % reclamat prin acțiunea de față.

Instanța de fond a respins cererea reclamanților, OG, și întrucât nu s-a făcut dovada că aceste persoane ar fi îndreptățite la sporul solicitat, din fișa postului nerezultând condițiile de muncă grele, periculoase sau penibile în care și-ar desfășura activitatea. Art. 36 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pe anii 2007-2008 dispune că pentru condiții grele de muncă se va acorda un spor de 15 % din salariul de bază "corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către minister cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și ale Ministerului Economiei și Finanțelor".

S-a reținut că nu s-a făcut dovada că, unitatea școlară a stabilit în comisie paritară persoanele care beneficiază de aceste reglementări și că aceste drepturi au fost cuprinse în proiecția bugetară așa cum s-a dispus prin Hotărârea Comisiei Paritare la nivel județean din data de 04.12.2007.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 281-291 Codul muncii și art. 70-82 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a admis în parte acțiunea reclamanților A, A și a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, OG, și - conform dispozitivului.

În temeiul art. 281 Cod procedură civilă s-a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței civile nr. 938/D/28.05.2008 în cadrul litigiului de muncă privind pe reclamanții, OG, A, A, și reprezentați prin SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S M și pârâtul COLEGIUL TEHNIC TRANSPORTURI ȘI TELECOMUNICAȚII " ICE." S M, având ca obiect drepturi bănești.

Astfel, alineatul al doilea al sentinței va cuprinde: "Obligă pârâta să acorde reclamanților începând cu data de 01.01.2007, sporul de 10% aplicat la salariul de bază, prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 actualizat cu indicele de devalorizare a leului de la data scadenței și până la cea a plății efective."

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței civile nr. 938/D/28.05.2008.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs Sindicatul Învățământului Preuniversitar S M-în reprezentarea reclamanților: A, A, OG, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării intimatei la plata sporului de 10% aplicat la salariul de bază începând cu data de 1.01.2007, actualizat cu indicele de devalorizare la data plății efective, în favoarea celor cărora acțiunea s-a admis, iar față de cei cărora li s-a respins acțiunea, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Prin motivele de recurs s-a invocat că s-a omis pronunțarea asupra părții a doua din capătul de cerere privitor la acordarea acestui spor-actualizarea conform indicelui de inflație la data plății, întrucât s-a cerut plata retroactivă.

Reclamanții față de care s-a respins acțiunea, fac parte din categoria persoanelor ce beneficiază de sporul de 10% privind condițiile periculoase și penibile, munca la calculator făcând parte din categoria activităților desfășurate în condiții periculoase. Undele electromagnetice emise de calculator, dăunează grav sănătății, dacă cel puțin 50% din timp este desfășurat de persoană în fața calculatorului.

În drept s-au invocat dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă.

Partea intimată, deși legal citată nu și-a comunicat poziția față de recursul formulat în cauză.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Inițial, prin sentința recurată, pârâta a fost obligată să le plătească reclamanților A, A începând cu data de 01.01.2007, sporul de 10% aplicat la salariul de bază, prevăzut de art.41 alin.3 lit."a" din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.

La data de 30 iunie 2008, s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că drepturile acordate să fie actualizate cu indicele de inflație de devalorizare a leului de la data scadenței și până la cea a plății efective.

Ca urmare, întreaga pretenția a reclamanților cărora le-a fost admisă acțiunea a fost satisfăcută, recursul formulat în numele acestora fiind astfel lipsit de obiect și implicit de interes.

Aspectele referitoare la dreptul acordat, nefiind contestate de către partea intimată, nu pot fi analizate câtă vreme aceasta nu a declarat recurs.

Referitor la recursul declarat de Sindicatul Învățământului Preuniversitar S M în reprezentarea reclamanților, OG, și cărora acțiunea le-a fost respinsă, se reține faptul că aceștia au calitatea de secretar, administrator, laborant, informatician, administrator patrimoniu, muncitor calificat bucătar, mecanic întreținere, șofer, fochist,contabil, supraveghetor, portar, spălătoreasă, pedagog- aspecte ce reies din tabelul nominal -fila 2 dosar fond -. Ori, din fișele postului anexate în copie nu reiese faptul că ar lucra în condiții grele de muncă, care ar fi acestea și nici în condiții penibile, criticile fiind astfel nefondate.

Mai mult, condiția acordării acestui spor, conform alin.4 din art.36 al Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 -fila 61 dosar fond, a fost și cea a stabilirii locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de minister cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Egalității de Șanse și al Ministerului Economiei și Finanțelor, ori, din actele aflate la dosarul de fond nu se poate reține faptul că activitățile desfășurate de acești reclamanți, locul de muncă al acestora s-ar încadra în aceste categorii beneficiare a sporului.

Cât privește hotărârea Comisiei paritare din 27.03.2008 -fila 71 dosar fond, aceasta a stabilit ca salariații din învățământ să primească 15% la salariul de bază pentru condiții vătămătoare și periculoase, doar dacă utilizează calculatorul în procent de 50% din timpul de lucru, ori, în primul rând nu s-a dovedit îndeplinirea condiției de folosire a calculatorului în procent de 50% din activitate -de altfel imposibil de conceput acest aspect pentru bucătar, portar, mecanic, spălătoreasă.

Față de considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că partea intimată nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR S, împotriva sentinței civile nr.938/D din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:21.11.2008

Jud.fond /

Dact.

Data:25.11.2008

2 ex.

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1681/2008. Curtea de Apel Oradea