Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.170/
Ședința publică din 02 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții B, și și intervenienții și cu domiciliul ales la sediul Cabinetului av. cu sediul în F,str.-.-.nr.15,Bl.15,.9 împotriva sentinței civile nr.718/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta B, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-reclamanți B, și, recurenții-intervenienți și și intimata pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în cauză s-a formulat cerere de abținere de către d-ra judecător, cerere soluționată prin încheierea din Camera de Consiliu din 02.02.2009; recurenții-reclamanți și recurenții intervenienți prin reprezentant au depus la dosar concluzii scrise, solicitând judecarea recursului în lipsă;după care:
S-a dat citire în ședință publică modului de soluționare a cererii de abținere formulată de d-ra judecător, cauza urmând să fie soluționată de către completul constituit conform planificării de permanență.
Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că recurenții reclamanți și recurenții intervenienți au solicitat judecarea recursului în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După strigarea cauzei s-a prezentat avocat reprezentant al intimatei-pârâte B care a depus la dosar împuternicire avocațială, punând concluzii de respingere a recursului declarat de reclamanți și intervenienți.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 718/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamanții B, și intervenienții, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr- pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanții B, au chemat in judecata pe parata SC. SA pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea paratei la plata sumelor reprezentând salarii cuvenite ca urmare a executării necorespunzătoare a obligației de acordare a plăților compensatorii datorate ca urmare a încetării contractului individual de munca, sume actualizate conform indicelui de inflație.
In motivare au arătat ca au fost salariați ai paratei B, punctul de lucru V, având o vechime de peste 15 ani si ca in urma procesului de reorganizare si restructurare a paratei aprobat in anul 2005 s-a trecut la disponibilizarea personalului din acest punct de lucru.
Disponibilizarea s-a făcut în conformitate cu Planul social - anexa la contractul colectiv de munca aprobat de Consiliul de administrație al paratei in anul 2005.
Conform pct. 4 din Planul social angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în munca, de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si cate 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.
Sumele calculate prin Decizia de încetare a contractului individual de munca nu sunt corecte, întrucât pentru anul 2007 salariul mediu brut a fost de 2000 lei pe persoana, așa cum rezulta din adresa nr. 504/11.06.2007.
A precizat ca plățile compensatorii trebuiau sa fie acordate la nivelul salariului mediu brut, așa cum prevede Planul social anexa la. sumele ce trebuiau acordate fiind cele calculate in anexa aflata la fila nr. 4 din dosarul cauzei.
Sumele acordate nu sunt supuse impozitării, angajatorului revenindu-i sarcina de a asigura plata acestor impozite, in condițiile disp. art. 54 pct.4 lit. J din Codul Fiscal.
Prin întâmpinarea din data de 16.09.2008 parata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, ca sumele acordate in baza Planului social nu se cumulează cu cele prevăzute în contratul colectiv de munca.
Aceasta împrejurare rezulta din ul încheiat la data de 13.09.2006 la Planul social din data de 21.04.2005, amendament care prevede ca părțile confirma faptul ca, in redactarea pct. 4 din Planul social- voința comuna a parților - a fost aceea de a modifica in favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art.50 alin din contractul colectiv de munca, si nu de a cumula indemnizațiile de concediere-.
A mai arătat ca toate aceste acte reprezintă voința părților si aceasta voința nu poate fi modificata pe cale judiciara.
O dovada in plus pentru cele susținute este faptul ca în CCM pe anul 2008 în art. 50 alin 5 se prevede ca acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude insa acordarea sumelor prevăzute la alin. 1 al acestui articol.
La data de 21.08.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu numita, solicitând, cu aceleași motive ca și a reclamanților principali, acordarea drepturilor solicitate de aceștia, în conformitate cu Planul social, anexă la contractul colectiv de munca.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanții B, si intervenienții în interes propriu și au fost salariați ai paratei, iar prin deciziile aflate la filele 7-16 si, respectiv, 41-42, din dosar aceștia au disponibilizați, cu acordarea unei indemnizații de concediere stabilite in baza art. 50 din contractul colectiv de munca, completate cu prevederile Planului social, ținând cont de vechimea în cadrul a salariatului.
S-a susținut de către reclamanți că nu este corect modul de calcul al acestor indemnizații, având în vedere ca ele trebuiau calculate la nivelul salariului mediu brut pe pe anul 2007, acest salariu fiind de 2000 lei.
Insa, articolul 4 din Planul social stabilește modalitatea de calcul a indemnizației de disponibilizare luându-se în calcul salariul mediu brut pe anul anterior, care, pentru anul 2005 fost de 1400 lei ( salariul mediu brut din anul 2004 ), iar pentru anii următori s-a stabilit ca salariul mediu brut care va sta la baza indemnizațiilor de disponibilizare sa va calcula aplicând procentul de creștere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, așa cum a fost calculat in anul anterior ( versiunea finala a Planului social din data de 21.04.2005, fila 18 din dosar ).
Așadar, este eronata susținerea reclamanților în sensul că indemnizația de concediere se stabilește înmulțind pur și simplu numărul de salarii cuvenite în funcție de vechimea in cadrul cu salariul mediu brut pe unitate, având în vedere că Planul social - anexa la contractul colectiv de munca, act ce reprezintă legea părților, prevede o alta modalitate de calcul, acceptata de angajați, prin reprezentanții lor, prin semnarea acestui act.
Conform pct. 4 din Planul social angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă, de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si cate 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.
Din ul încheiat la data de 13.09.2006 la Planul social din data de 21.04.2005, amendament care prevede că părțile confirmă faptul ca, în redactarea pct. 4 din Planul social- voința comuna a parților - a fost aceea de a modifica in favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art.50 alin din contractul colectiv de munca, si nu de a cumula indemnizațiile de concediere- rezulta ca voința comuna a parților contractante a fost aceea de a modifica in favoarea salariaților prevederile contractului colectiv de munca si nu de a determina cumulul sumelor acordate cu titlu de indemnizație de concediere.
Potrivit disp. art 30 alin 1 din Legea nr. 130/1996 executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, iar potrivit disp. art 31 alin 1 din acest act normativ clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de cate ori părțile convin acest lucru.
Potrivit disp. art. 969 cod. Civil convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, iar aliniatul 2 al aceluiași articol aceste convenții se pot revoca doar cu consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Față de cele de mai sus, instanța a reținut ca normele adoptate prin convenție de părți, respectiv prin Planul social - anexa la contractul colectiv de munca, prevăd un mod de calcul al indemnizației de concediere care a fost respectat de către pârâta, astfel încât acțiunea apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Referitor la plata impozitelor aferente sumelor plătite cu titlu de indemnizație de concediere, din avizele depuse de către parata, precum si din disp. art. 54 pct.4 lit. J din Codul Fiscal rezulta ca acestea sunt datorate de către angajator, aspect care, de altfel, nu a fost contestat de către parata.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții și intervenienții B, și criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
1.Stabilirea de către instanță a unei situații de fapt eronată, neconformă cu realitatea.
În susținerea motivelor de recurs au invocat faptul că Planul social în forma sa finală din 21.04.2005 completează prevederile art.50 din Contractul colectiv de muncă și nu reprezintă o variantă opțională a acestuia.
Formula de calcul folosită de reclamanții - recurenți conduce la un rezultat diferit, rezultând diferențe care nu se justifică( a dat exemplul unui salariat cu o vechime de 15 ani disponibilizat în luna ianuarie 2007).
Drepturile minimale prevăzute în art.50 din contractul colectiv de muncă nu au fost completate cu drepturile din Planul social iar amendamentul invocat de pârâtă este nul și neopozabil.
2.Caracterul formal al ului din data de 13.09.2006 apărut după înregistrarea Planului social la ITM B, nerespectarea procedurii impuse de lege, pentru a indice în eroare instanța asupra situației de fapt.
3.Încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.30, 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, sub aspectul modificărilor aduse prin amendament fără ca acesta să fie înregistrat sau recunoscut legalitatea sa de către salariați.
În speță operează dispozițiile Legii nr.130/1996 și, prin urmare, amendamentul este lovit de nulitate și nu poate fi opozabil.
Instanța nu s-ar fi pronunțat asupra formulei de calcul a indemnizației de concediere folosită de pârâta SC SA, calcul efectuat în afara dispozițiilor punctului 4 din Planul social.
Au solicitat admiterea recursului iar în rejudecare modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii pe fond a acțiunii introductive, ca fiind întemeiată.
În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.8, 9, art.3041și art.3121pr.civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă SC SA Baa preciat acțiunea ca fiind nefondată față de prevederile convenite de părți prin Planul social prin ul din 13.09.2006 care reprezintă o clauză interpretativă a planului social.
Examinând recursul declarat pe baza motivelor astfel invocate de reclamanți potrivit celor de mai sus, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art.3041pr.civilă, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Pretențiile formulate în cauză vizează întinderea plăților compensatorii avându-și izvorul în pct.4 din Planul social intervenit la data de 21.04.2005 și art.50 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate încheiate pentru perioada 2005-2008.
Planul-social Anexă la contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA, încheiat la data de 21.04.2005 între patronat și salariați reprezentați de, a fost determinat de reorganizarea activității societății conducând la întocmirea proiectului de concediere colectivă.
Cât privește compensațiile acordate salariaților, conform prevederilor art.4 din Planul Social, s-a convenit asupra acordării a 8 până la 15 salarii medii brute la nivelul aferente anului anterior celei în care are loc disponibilizarea, funcție de vechimea în cadrul unității.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art.50 din Contractele colective de muncă la nivel de, pe anii 2005-2007 s-a prevăzut în cazul concedierilor din motive care nu țin de persoana salariatului, acordarea de către societate a unei indemnizații minime de concediere, valorile acordate efectiv fiind stabilite prin negociere cu.
La data de 9.01.2006 părțile au convenit asupra încheierii unui privind punctul 4 din Planul social sub aspectul întinderii și modalității de calcul a indemnizațiilor de concediere, funcție de salariul mediu brut pe ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
De asemenea, prin ul la Planul social din 13.09.2006 aceleași părți au convenit asupra completării punctului 4 din Planul social, în sensul explicitării voinței comune a acestora de a nu cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art.50 al.1 din Contractul colectiv de muncă.
De altfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2008 s-a prevăzut la art.50 al.5 că acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea sumelor prevăzute la al.1 al aceluiași articol.
Drept urmare în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că părțile au modificat prin planul social prevederile art.50 din contractul colectiv de muncă, cu privire la indemnizațiile în caz de concediere, potrivit voinței comune a acestora.
Interpretând dispozițiile art. 50 din contractul colectiv de muncă instanța constată că sumele invocate se referă strict la situația concedierilor individuale. În cazul concedierilor colective valorile acordate sunt stabilite prin negociere cu, plecând de la formula utilizată în situația precedentă, care stabilește indemnizația minimă ce va fi acordată de societate.
În consecință, art. 50 din contractul colectiv de muncă stabilește doar niște valori minime de la care se începe negocierea. În speță, fiind vorba de o concediere colectivă, prin Planul Social aprobat au fost negociate drepturi cu o valoare superioară, respectiv de 8 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de 0-5 ani, 12 salarii, pentru o vechime de 5-15 ani si cate 15 salarii medii brute pe societate, pentru o vechime de peste 15 ani.
Nu pot fi primite astfel criticile recurenților - reclamanți privind stabilirea de către instanță a unei situații de fapt eronată, neconformă cu realitatea.
Nu se poate reține că amendamentele încheiate ar avea un caracter formal atâta timp cât reprezintă rezultatul negocierii între reprezentanții societății și ai salariaților, fiind încheiate și însușite în forma depusă la dosar.
Sub aspectul cuantumului acestor indemnizații acordate recurenților-reclamanți, din deciziile individuale privind încetarea contractului individual de muncă rezultă valoarea netă a indemnizațiilor de concediere corespunzătoare vechimii fiecăruia în cadrul.
Potrivit precizărilor aduse baza de calcul a constituit-o valoarea salariului mediu brut din anul anterior( 1400 lei în 2005) cu aplicarea pentru anii 2005 - 2008 coeficienților de creștere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, așa cum a fost acesta calculat în anul anterior( 1582 lei în 2006, 1796 lei în 2007 și 2074 lei în 2008).
Din sumele rezultate s-a scăzut cota de impozit pe venit, conform amendamentului încheiat de părți, depășindu-se indemnizația de concediere în sumă netă menționată în decizia de concediere și primită de către salariat.
Fiind vorba despre sume brute, în mod corect pentru acestea au fost reținute toate contribuțiile sociale datorate statului, nu doar impozitul pe venit, în mod normal sumele primite fiind mai mici decât cele calculate de reclamanți.
În lipsa altor dovezi rezultă că indemnizațiile de concediere astfel acordate recurenților-reclamanți au fost în mod corespunzător calculate și achitate.
Cu privire la lipsa de opozabilitate a amendamentului pe motivul neînregistrării legale a acestuia, dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.30/1996 vizează situația modificărilor aduse contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În speță, amendamentul invocat nu reprezintă o modificare propriu-zisă a contractului colectiv de muncă rolul acestuia fiind acela de a asigura o interpretare clauzelor cuprinse în Planul social în referire la acordarea indemnizațiilor intervenite pentru același motiv, al concedierii, ca urmare nu era necesară înregistrarea sa la ITM, așa cum invocă recurenții.
Potrivit acestuia, voința comună a părților a fost aceea de a modifica încadrarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art.50 al.1 din Contractul colectiv de muncă și nu de a anula indemnizațiile de concediere în baza Planului social cu cele acordate în baza art.50 al.1 din Contractul colectiv de muncă.
Mai mult, în deciziile de încetare a contractului individual de muncă ale reclamanților sunt prevăzute sumele care urmează a fi plătite cu titlu de indemnizație de concediere, iar reclamanții nu au contestat aceste decizii în termenul legal.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 pr.civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.718/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B, și și intervenienții și cu domiciliul ales la sediul Cabinetului av. cu sediul în F,str.-.-.nr.15,Bl.15,.9 împotriva sentinței civile nr.718/31.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 02 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/24.02.2009
Tehnored. /2 ex./25 Februarie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Alina Savin
