Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1716/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1716

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Școala cu clasele I-VIII " " împotriva sentinței civile nr. 1148/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T și pârâții intimați Consiliul Local și Primăria, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul în numele și pentru membri de sindicat, a solicitat în contradictoriu cu pârâții pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceștia din urmă să fie obligați să achite membrilor sindicatului angajați ai pârâtului 1 drepturile bănești cuvenite și neachitate acestora, reprezentând - primă concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2008, sume actualizate în funcție de rata inflației, până la data efectuării plății efective.

A arătat în motivare reclamantul că membrii săi de sindicat sunt îndreptățiți la a primi primele de concediu de odihnă însă pârâții refuză acordarea acestora.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 48 - 50 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, precum și dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, dispoziții reluate și în contractul colectiv de muncă la nivelul județului T, art. 37, respectiv art. 36.

Pârâții, legal citați, nu s-au conformat dispozițiilor 118.pr.civ, coroborat cu disp. Art. 287 - 288 din muncii.

Prin sentința civilă nr. 1148 din 10.04.2009, Tribunalul Timiș, a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, și Obligă pârâta de I unitate de învățământ la plata primelor de vacanta, cuvenite si neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe anii 2005 - 2008, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plații efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Școala cu clasele I - VIII, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu realizează venituri proprii pentru a putea onora solicitările reclamantei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

în conformitate cu dispozițiile art. XII din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. De asemenea art. 167 din Legea învățământului nr. 85/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. "alte surse", din acest ultim articol, coroborată cu art. 37 lit. G, din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003 - 2004, ce a fost prelungit până în anul 2007, stabilesc obligația pentru unitățile de învățământ, de a acorda primele de vacanță din fonduri proprii, trebuind astfel depuse diligențe pentru a obține fonduri proprii, iar obligația de a repartiza aceste fonduri pentru plata drepturilor ce se cuvin personalului din învățământ, derivând din art. 39 și 40 din HG nr. 2192/2004 prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială, aparține și consiliile locale de care aparțin.

Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Școala cu clasele I-VIII " " împotriva sentinței civile nr. 1148/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 08.01.2010

Tehnored / 08.01.2010/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul Timiș

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1716/2009. Curtea de Apel Timisoara