Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Sentința 189/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 189
Ședința publică de la 11 - 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu Marius Tiugan
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier -a
**************************************
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamanții, și intervenienta, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează cererea formulată de reclamante, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care, apreciindu-se cauza în stare de soluționare, s-a trecut la deliberare.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față.
Constată că la data de 17 martie 2008, reclamanții, s-au adresat instanței formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților TRIBUNALUL DOLJ, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata diferențelor salariale pe perioada ultimilor 3 ani, diferențe reactualizate în raport de indicele de inflație, reprezentând drepturile bănești constând în m diferențe de indemnizație de maternitate; indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă (concedii medicale) prin raportare la sporul pentru corupție (30% și apoi 40%), sporuri pentru vechime în muncă (15%) și sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică (50%).
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantele au învederat faptul că pe diferite perioade de timp, conform mențiunilor din carnetele de muncă și a evidențelor contabile, au beneficiat de concedii de maternitate, concedii pentru îngrijirea copilului bolnav sau concedii medicale, primind indemnizații raportate la salariile brute avute în perioada respectivă, însă ulterior, prin hotărâri judecătorești, salariile brute au fost majorate cu sporuri pentru corupție, sporul pentru vechime în muncă și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Au susținut că în atare situație, salariile brute s-au majorat, stabilindu-se o contribuție individuală de asigurări sociale mai mare, astfel încât și indemnizațiile pentru concediile medicale sau de maternitate trebuiau să fie mai mari, iar diferența se cuvine de a fi restituită, în concret beneficiind de aceste indemnizații într-un cuantum mai mic raportat la salariile brute avute în perioadele respective.
In susținerea acțiunii au invocat aplicarea dispozițiilor art. 100, 101, 108 și 120 alin. 1 raportat la dispozițiile art. 23 alin. 1 și 5, art. 98 și 99 din legea nr. 19/2000.
In dovedirea cererii au solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și a unei expertize contabile care să recalculeze drepturile salariale solicitate.
Prin încheierea din 19 mai 2008, pronunțat în dosar nr-, TRIBUNALUL DOLJ a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile cu un onorariu de 100 lei pentru fiecare dintre reclamanți, care să stabilească și să calculeze drepturile salariale solicitate de aceștia.
La data de 29 mai 2008, reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Casei de Asigurări de Sănătate D, această instituție având calitate procesuală pasivă întrucât în baza disp. art. 102 alin. 2 și 120 alin. 2 din legea nr. 19/2000, plata concediului medical și a indemnizației de maternitate se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.
La data de 20 iunie 2008, pârâta CAS Daf ormulat întâmpinare invocând, în primul rând, lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât între această instituție și reclamanți nu există nici un fel der aport juridic, neavând nici obligație contractuală față de aceștia, decontarea către salariați a sumelor reprezentând indemnizația pentru concedii medicale revenind în exclusivitate angajatorului conform dispozițiilor art. 36 alin. 3 lit."a" din OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale pentru sănătate. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 23 iunie 2008, pârâtul Ministerul Justiției Baf ormulat întâmpinare, invocând lipsa calității sale procesuale pasive întrucât indemnizațiile solicitate de către reclamante nu se achită din bugetul acestui minister, ci din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin încheierea din 23 iunie 2008, TRIBUNALUL DOLJ - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, avându-se în vedere prevederile art. I și II din OUG nr. 75 din 11 iunie 2008.
In cadrul Curții de Apel Craiova, cererea reclamantelor a fost înregistrată sub nr. 1211/54/01 iulie 2008, fiind fixat prim termen de judecată pe data de 04 septembrie 2008.
La data de 01 octombrie 2008 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenienta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre indemnizația de maternitate, indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav și indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă, efectiv încasată și cea cuvenită, raportată la salariul brut prin luarea în considerare a sporului de vechime prevăzut de legea nr. 50/1996; a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de aceeași legea, precum și a creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007 aferente anului 2007 - pentru perioada 28 mai 2007 - 22 mai 2008.
Motivându-și în fapt cererea de intervenție s-a susținut că începând cu data de 28 mai 2007 intrat în concediu pentru sarcină de 126 zile, iar în continuare, fără întrerupere, a beneficiat de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav și concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, în perioada arătată indemnizațiile corespunzătoare acestor concedii fiind calculate prin raportare la salariul brut avut la momentele respective, dar ulterior, prin hotărâri judecătorești irevocabile salariile brute ale magistraților au fost majorate cu sporul de vechime în muncă de 15%, cu sporul de corupție de30% și respectiv 40% și cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
S-a motivat că salariile brute au fost majorate, stabilindu-se o contribuție individuală de asigurări sociale mai mare, astfel încât și indemnizațiile pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav și pentru incapacitate temporară de muncă trebuiau să fie într-un cuantum mai mare, iar diferența trebuie restituită.
La aceeași dată, conform încheierii din 18 septembrie 2008, fiecare dintre reclamante și-a precizat acțiunea, arătând în concret perioadele în care au beneficiat de concedii medicale și de concediu de maternitate, anexând înscrisuri doveditoare, respectiv copii după ștatele de plată și după mențiunile din carnetele de muncă.
Prin încheierea din 18 septembrie 2008, conform dispozițiile art. 2021cod procedură civilă, a fost desemnat expert în persoana dlui, iar la data de 01 octombrie 2008 reclamantele au fixat obiectivele expertizei contabile, respectiv stabilirea salariului cuvenit fiecărei reclamante cu luarea în considerare a sporului de 40% prevăzut de OG nr. 24/2004, a sporului de vechime de 15% și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzute de Legea nr. 50/1996 și creșterea salarială prevăzută de OG nr. 10/2007 pentru anul 2007; stabilirea indemnizației pentru concediu medical și indemnizația pentru concediu de maternitate cuvenită în funcție de salariul calculat pentru fiecare dintre reclamante cu luarea în calcul a sporurilor respective; calcularea diferenței dintre indemnizația pentru concediu medical, indemnizația pentru concediu de maternitate cuvenită și cea efectiv încasată, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație de la data fiecărei scadențe lunare la zi, plus dobânda legală.
Prin încheierea din 02 octombrie 2008 s-a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta, iar raportul de expertiză contabilă a fost depus la dosar pe data de 10 noiembrie 2008, reclamanta formulând obiecțiuni la acest raport pe data de 11 noiembrie 2008, expertul depunând răspunsul la acestea pe data de 11 decembrie 2008.
Analizând m actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt.:
Reclamantele și intervenienta au calitatea de magistrați în cadrul Tribunalului Dolj și a Curții de APEL CRAIOVA, iar pe perioada ultimilor 3 ani de zile s-au aflat pe diferite intervale de timp în concedii de maternitate, concedii pentru îngrijirea copilului bolnav și concedii pentru incapacitate temporară de muncă, beneficiind pe aceste perioade de indemnizațiile stabilite de legea asigurărilor sociale, calculate la salariile brute de încadrare.
Ulterior,prin hotărâri judecătorești irevocabile, salariile brute ale magistraților au fost majorate cu sporul de vechime de 15%, cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și cu sporul de 40% (spor anticorupție prevăzute de OG nr. 24/2004), astfel încât contribuția individuală de asigurări sociale a fost stabilită într-un cuantum mai mare.
In condițiile arătate, indemnizațiile de care trebuiau să beneficieze reclamantele din partea asigurărilor sociale de sănătate trebuiau să fie într-un cuantum mai mare, corespunzător salariilor brute de încadrare majorate.
De asemenea, în cursul anului 2007, magistrații au beneficiat de creșterile salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, salariile brute fiind majorate cu sumele respective determinate de creșterea inflației, astfel încât și indemnizațiile de asigurări sociale de care au beneficiat reclamantele trebuiau să fie majorate în mod corespunzător.
Se constată, în acest sens că cererea formulată de reclamante este întemeiată întrucât dispozițiile art. 23 și 120 din Legea nr. 19/2000 stipulează faptl că, baza lunară de calcula a contribuției individuale de asigurări sociale a constituie salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege, iar cuantumul lunar al indemnizației de maternitate este de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 99 alin. 1 din aceeași legea, adică media veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu medical, iar indemnizația pentru creșterea copilului bolnav și pentru incapacitate temporară de muncă de 75%.
Se va reține astfel că reclamantele sunt îndreptățite de a beneficia de drepturile bănești reprezentând diferența dintre indemnizația pentru concediu de maternitate, indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cuvenită conform salariului brut de încadrare cu luarea în considerare a sporului de 40% prevăzut de OG nr. 24/2004 și sporurilor de vechime de15% și de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prevăzute de Legea nr. 50/1996 și cea efectiv încasată.
Referitor la excepțiile invocate de către pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Justiției, având drept obiect lipsa calității procesuale pasive, se constată că sunt nefondate și se vor respinge.
Astfel, Casa Națională de Asigurări de Sănătate are calitate procesuală pasivă, în prezent dispozițiile OUG nr. 158/2005 fiind abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, dispozițiile art. 120 și urm. din acest act normativ stipulând faptul că indemnizația de maternitate și de incapacitate temporară de muncă se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De asemenea și pârâtul Ministerul Justiției beneficiază de calitate procesuală pasivă, această persoană juridică având calitatea de ordonator principal de credite, între acest minister și reclamante existând raporturi juridice reglementate de dreptul muncii și existând obligații în acest sens din partea ambelor părți în ceea ce privește perceperea contribuției de asigurări sociale și achitarea indemnizațiilor de asigurări sociale.
Față de cele arătate, acțiunea promovată de reclamante se privește ca fiind întemeiată și se va admite, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta, dispunându-se obligarea pârâților către fiecare dintre reclamante și intervenientă a drepturilor bănești, așa cum au fost stabilite prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Opinia asistenților judiciar sunt conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantele, și, cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Dolj,-, mun. C și de intervenientat, cu domiciliul procesual la sediul Curții de APEL CRAIOVA, Bd. - nr. 4, jud. D, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL DOLJ, Curtea de APEL CRAIOVA, Ministerul Justiției B,-, sect. 5, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, B, sect. 3, nr. 248, -.19 și Casa de Asigurări de Sănătate D, C- jud.
Dispune obligarea pârâților către reclamante și intervenientă a drepturilor bănești și anume: către intervenienta suma de 9.777 lei; către reclamantele - 20.183 lei; - 22.037 lei; suma 10.071 lei; către - 21.151 lei; - 3.723 lei; -19.044 lei; - 28.173 lei, - 17.450 lei, - 734 lei; - 3.755 lei; - 2.043 lei; - 21.662 lei; - 4.014 lei și - 22.866 lei.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare,
Pronunțată în ședința publică de la 11 - 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, -a |
Red. jud.
9 ex/13.01.2009
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Marian Lungu Marius Tiugan