Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.19/ DOSAR NR-
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
- - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarat de reclamantul și pârâta B împotriva sentinței civile nr.1548/M pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 8 octombrie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 12 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 1548/M/09.11.2009 Tribunalul Brașova admis in parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul domiciliat în B- -3,. C.23, jud.B în contradictoriu cu pârâta cu sediul în B,- și, în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamantului sumele de 7714,6 lei reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare si 3234 lei reprezentând drepturi salariale restante pentru perioada mai-iunie 2009, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație și dobânda legală, începând cu data când acestea trebuiau acordate și până la data plății efective.
A respins restul pretențiilor ca nefondate.
A obligat pe pârâtă la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că prin decizia nr.23/04.02.2009 emisă de societatea pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului la data de 04.03.2009, conform art. 65-67 din Codul muncii, după efectuarea preavizului de concediere de 20 zile lucrătoare, în perioada 04.02.-03.03.2009 inclusiv (conform art. 73 alin. 1 din Codul muncii și art. 86 alin. 4 din CCM-2007/2008 ).
Analizând acordul social-anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni deținut de B la B, încheiat între și Sindicatul Independent -Forța, la data de 13.12.2004 și autentificat sub nr.3717/13.12.2004 de, instanța a constatat că la litera "E- condiții privind disponibilizarea", se prevede expres că "încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați,din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului, astfel: salariații/salariatul disponibilizați /disponibilizat ca urmare a restructurării sau reorganizării societății beneficiază, o singură dată, de 8 (opt) salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare".
Instanța nu a putut primi apărarea societății pârâte în conformitate cu care acordul social din data de 13.12.2004 nu-și produce efectele față de aceasta, deoarece a fost încheiat cu acționarul majoritar, anterior cumpărării pachetului de acțiuni, fiindcă acest acord social nu a fost desființat de către părțile contractante, nu a fost anulat în justiție.
Potrivit ultimului alineat din cuprinsul acordului, acesta "reprezintă act adițional la Contractul colectiv de muncă", astfel încât apărarea pârâtei potrivit căreia acordul nu i-ar fi opozabil nu a putut fi reținută.
Dispozițiile art.51 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007 prevăd în mod expres că: "In caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile Acordului încheiat între sindicate și patronat".
Apărarea pârâtei în sensul că reclamantul nu poate beneficia de salariile compensatorii întrucât concedierea sa este una individuală nu a putut fi reținută, fiind contrazisă de probele existente la dosar. Astfel, la fila 24 s-a depus o adresă nr.18819/21.08.2009 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă B din care rezultă faptul că societatea pârâtă a înregistrat în perioada ianuarie 2005-august 2009 un număr de 178 de concedieri.
Faptul că pârâta nu a urmat procedura de concediere colectivă nu a putut conduce la concluzia că în speță concedierile respective au caracter individual, datorită numărului acestora.
Prin urmare, pârâta nu poate fi absolvită de obligația de a acorda salariaților disponibilizați plățile compensatorii la care aceștia sunt îndreptățiți.
În drept, potrivit art.243 alin.1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Raportat la sumele înscrise în fluturașii de salariu pe ultimele 3 luni anterioare concedierii, totalul celor 8 salarii medii nete reprezintă suma de 7714,60 lei, suma ce, în temeiul dispozițiilor enunțate, va fi acordata reclamantului.
Acordarea primei de C pe anul 2008, primei de Paști pe anul 2009 si primei de vacanță pe anul 2008 solicitate de reclamant conform art.59 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007-2008 si art.59 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008-2009, se face in raport cu prevederile aprobat, prevederi corelate cu fiecare articol relativ la CCM din fiecare an, corespunzător unui volum de activitate care asigură susținerea costurilor curente de producție exprimat prin indicatorul cifră de afaceri anuală, prevăzută în.
Nerealizarea indicatorului conform prevederilor CCM pe fiecare an în parte, a condus la deficit financiar, determinând insuficiența fondurilor pentru susținerea costurilor de producție, implicit a celor aferente primelor de C și de Paști.
Față de această situație instanța a respins petitele privind plata primelor de Paști, de C și de vacanță ca fiind neîntemeiate.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate, în sumă de 3234 lei aferente lunilor martie-iunie 2009, instanța l-a admis.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la întrebarea nr.3 din interogatoriul formulat de către reclamant pârâta a recunoscut prin răspunsul dat că datorează această sumă restantă salariatului, dar efectuează plăți pentru lichidarea acestor sume continuu, în funcție de încasări.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,instanța a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant.
In temeiul prevederilor art. 274 din codul d e procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând in onorariu avocațial potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Recurentul reclamant critică sentința în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere privitoare la prima de vacanță, prima de C și prima de Paști.
Prin motivele de recurs formulate de pârâta B soluția atacată este criticată pe considerentele că se bazează pe prevederile art. 51 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă 2006 - 2007, însă la data disponibilizării salariatului acest CCM nu mai era în vigoare astfel încât erau aplicabile prevederile art. 90 alin. 6 din CCM 2008 -2009 potrivit cărora la disponibilizare se acordă o compensație echivalentă cu un salariu brut. Se susține că, prevederile CCM 2006 - 2007 modificat prin adendum nu sunt aplicabile concedierilor individuale, astfel cum s-a întâmplat în cauză.
Prin motivele de recurs este criticat și cuantumul celor 8 salarii medii nete acordate de prima instanță întrucât nu au fost luate în calcul obligațiile în regim de reținere(impozit, șomaj, etc) precum și plata actualizată a sumei cu indicele de inflație și dobânda legală.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul reclamantului.
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor cuprinse în art. 59 alin. 1 din CCM pe anii 2007 - 2008 și 2008 - 2009 care prevăd într-adevăr posibilitatea acordării primei de vacanță, a primei de C și de Paști, dar numai în condițiile îndeplinirii cifrei de afaceri prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al societății. Nerealizarea indicatorului prevăzut în a condus la un deficit financiar care a făcut imposibilă acordarea acestor prime. De altfel convenția părților înscrisă în contractul colectiv de muncă a fost ca acordarea acestor prime să se facă numai în măsura în care este realizat acest indicator, trecut și el în mod expres în aceste contracte.
Întrucât din actele aflate la dosar rezultă că nu s-a îndeplinit indicatorul economico - financiar nu se pot acord primele solicitate.
În ceea ce privește recursul pârâtei.
Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2008 -2009 nu poate fi reținută din mai multe considerente:
În primul rând, potrivit art. F pct. 2 din acest acord se prevede în mod expres că dispozițiile acestuia se aplică "pe o perioadă de minim 5 ani" de la data privatizării "fiind îmbunătățit cu acordul părților semnatare și cu posibilitatea prelungirii pe noi termene".
Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câștigate care se aplică în mod deosebit la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, din moment ce s-a câștigat un drept salarial printr-o negociere colectivă, de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoare, dreptul respectiv rămânând câștigat.
Respectând teoria dreptului câștigat se poate interpreta că și acest Contract Colectiv de Muncă pentru 2006, aplicabil în speță, instituie, fără interpretare, măsuri de protecție a salariaților supuși disponibilizării atât individuale cât și colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art.51 alin. 3 al CCM mai sus citat, coroborate cu art. 118 pct. 3 lit. j, care confirmă intenția părților la negociere de a recunoaște dreptul salariaților la protecție în caz de concediere, fără a se face distincție între concedierile individuale sau colective.
Așadar, există dreptul salariaților la protecție cât și obligația angajatorului în acest sens, chiar dacă CCM pe anul 2006-2007 nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecție socială, conform teoriei dreptului câștigat la o negociere anterioară, se poate reține că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare - fără a distinge între natura disponibilizării - sunt de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare reactivându-se astfel dreptul câștigat anterior.
În ceea ce privește apărarea potrivit căreia acordul social a fost modificat prin adendumul din 13.12.2004, curtea reține că aceasta nu poate fi primită deoarece în cauză nu s-a făcut dovada înregistrării acestuia la .
În plus, astfel cum s-a arătat mai sus, fiind un drept câștigat nu putea fi anulat printr-o negociere ulterioară.
Chiar daca in decizia de concediere a reclamantului s-a menționat ca aceasta are caracter individual, față de motivele care au determinat desființarea postului, respectiv necesitatea restructurării activității, nu se poate retine desființarea doar a postului reclamantului sau a unui număr atât de redus ce nu ar putea atrage caracterul colectiv. De asemenea, pârâta nu a făcut dovezi că nu a fost o concediere colectivă, în sensul articolului 68 din Codul muncii, deși sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, conform art.287 din Codul muncii.
Ultimele critici sunt înlăturate de curte pe considerentul că, recurenta nu a făcut dovada calculului greșit al drepturilor salariale acordate de către prima instanță iar actualizarea acestor drepturi cu indicele de inflație și dobânda legală s-a făcut corect, având în vedere scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești
Față de aceste considerente, în baza art. 312 (1)Cod procedură civilă curtea va respinge recursul și va menține ca legală sentința civilă recurată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta B împotriva sentinței civile nr.1548/09.11.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2010.
PREȘEDNTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Dorina
- - - - - -
GREFIER,
Red. /21.01.2010
Dact./01.02.2010
- 4 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina
