Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 196/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 196/R-CM
Ședința publică din 04 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanții, de intervenienta în nume propriu și de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.815/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-reclamanți, recurentul-intervenient în nume propriu, recurenții-pârâți, intimata-pârâtă Curtea de APEL PITEȘTI și intervenientul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2007, reclamanții, G, a, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la calculul și la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, precum și pentru viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
A fost chemat în judecată și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești cuvenite.
S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în baza art. 27 din nr.OG 137/2000 modificată și completată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin numeroase acte normative se conferă categoriilor de salariați care gestionează informații confidențiale sau clasificate sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut, pentru păstrarea confidențialității, în legătură cu informațiile clasificate, un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Art. 15 alin. 1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici a stabilit că sporul de confidențialitate de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin.3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr.405/2002 s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Magistrații se află în situația paradoxală de a dispune și supraveghea exercitarea unor activități prin care se obțin ori se utilizează informații confidențiale și de a nu beneficia de spor de confidențialitate.
Cu titlu de exemplu, se arată, potrivit art. 256 alin.1 pr.civ. după sfârșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în ședință, fie în camera de consiliu iar potrivit art. 5 alin. 2 lit. f) și h) din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aceștia au îndatorirea de a respecta secretul deliberării și de a asigura securitatea dosarelor pe perioada în care le sunt încredințate spre studiu, soluționare sau motivare.
În drept, acțiunea este întemeiată pe disp. art.1 alin. 2 și 3, art. 21 alin. 1 și art. 23 alin.3 din nr.OG 137/2000, art. 67 și 68 din Legea nr. 168/1999.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG -.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale.
Modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată pentru alte categorii profesionale, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceștia, iar lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate potrivit Deciziilor Curții Constituționale nr. 168/1998 și nr. 294/2001.
În același sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 232/29.08.2007.
În sprijinul apărărilor sale Ministerul Justiției a invocat și soluții din practica judiciară.
La data de 18.10.2007 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, judecător la Curtea de APEL PITEȘTI, prin care a solicitat acordarea acelorași drepturi bănești în contradictoriu cu aceiași pârâți, pentru perioada menționată în acțiunea principală și pentru motivele invocate de reclamanți. Cererea a fost admisă în principiu la termenul de judecată din 28.11.2007.
La data de 06.11.2007 a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. Acesta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art. 19-35 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002.
A mai invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pe motiv că simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu ar fi acordat reclamanților drepturile salariale cuvenite nu îi conferă Ministerului Justiției nicio garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume pe care ar trebui să le plătească.
Pe fond, a susținut că sporul de confidențialitate de 15% nu se acordă decât personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform dispozițiilor nr.OG 137/2000 și celor din sistemul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.
Excepțiile au fost respinse la termenul de judecată din data de 28.11.2007.
Prin sentința civilă nr.815/CM/28.11.2007, Tribunalul Argeșaa dmis în parte acțiunea formulată de reclamanți și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească titularilor drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.10.2004 și până la data pronunțării acestei hotărâri, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI fondurile necesare achitării drepturilor bănești mai sus menționate.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientei în interes propriu.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că potrivit art.2 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedete că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii, precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în executarea raporturilor de muncă.
Potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții și intervenienta fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, unități finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, s-a reținut că potrivit Directivei 2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, reclamanților și intervenientei le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți și intervenientă implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperite, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
În celelalte unități bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.l OG9/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2001, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art.155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți și intervenientă.
Instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate, implicit legiuitorul a instituit și o obligație de plată, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Reclamanții și intervenienta se află, sub aspectul analizat, într-o situație identică, nu doar comparabilă, cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții și intervenienta sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Pe de altă parte, nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii magistraților de la acordarea acestui spor.
În mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților și intervenientei pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea sporului de confidențialitate.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de munca, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
Reclamanții și intervenienta sunt discriminați în sensul art.2 alin.1, art.6 din nr.OUG137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din nr.OG137/2000).
Existența discriminării directe a reclamanților și intervenientei a fost reținută și din perspectiva dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților și intervenientei, instanța a aplicat, prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.I din nr.OUG123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr.232/29.08.2007 a Consiliului Director al, instanța a reținut că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii), împrejurare confirmată și de art.27 din nr.OG137/2000, conform cărora acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares", deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și intervenientei și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Reclamanții și intervenienta au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a privit-o ca admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. A reținut pentru aceasta că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a reținut ca fiind întemeiată, întrucât potrivit art.1.9 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și intervenienta în interes propriu, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justiției.
Reclamanții și intervenienta critică soluția instanței de fond pentru lipsa motivelor avute în vedere la respingerea capătului de cerere privind plata pentru viitor a sporului de confidențialitate.
Pe de altă parte, sunt încălcate dispozițiile art.291 Codul muncii raportat la art.110 Cod procedură civilă, potrivit cărora se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei prestații periodice.
Se arată, în recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent, fără a se avea în vedere că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale și că, pe de altă parte, ministrul economiei și finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și ministrul justiției, situație în care primul nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților are instituția angajatoare, respectiv Ministerul Justiției.
Un alt argument este acela că suplimentarea cheltuielilor stabilite prin lege a bugetului de stat este o problemă de legiferare în care nu este implicat ministerul.
Față de acestea solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de această parte.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției este cel prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, conform căruia instanța de fond a consacrat drepturi care nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Exercitarea unor drepturi la care se referă nr.OG137/2000, art.1, atunci când interzice discriminarea, vizează modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Aceasta înseamnă că în afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Pornind de aici, recurentul formulează un al doilea motiv de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.
Sistemul de salarizare instituit prin lege specială pentru magistrați nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate.
De aceea, nu se poate reține existența tratamentului discriminatoriu în privința recunoașterii folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Pe de altă parte, se susține, exercitarea drepturilor enunțate în art.1-3 din nr.OG137/2000 privește persoane aflate în situații comparabile.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu cea a personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare naționale, ordine publică și siguranță națională, al căror statut este reglementat de Legea nr.360/2002.
Aceasta deoarece statutul menționat prevede drepturi și îndatoriri diferite, instituțiile din care face parte personalul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională constituie o categorie distinctă de autorități publice, iar categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate prevăzut de nr.OG19/2006, și anume informațiile clasificate, sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii. Informațiile clasificate au un regim special, reglementat de Legea nr.182/2002.
Pentru aceleași argumente, situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Ca urmare, se arată, discriminarea despre care vorbește instanța de fond nu există, iar pretențiile reclamanților și intervenientei referitoare la aplicarea unui spor de confidențialitate suplimentar, față de cele prevăzute de lege, sunt neîntemeiate.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
În conformitate cu prevederile art.19 și următoarele din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite salariaților altui minister, în mod corect tribunalul a reținut, fără a adăuga la lege, calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Primul motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției vizând soluționarea cauzei cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu este fondat.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice, este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege, a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002, art.28 alin.4 din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind acte de corupție, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale.
Legat de motivul de recurs vizând soluționarea cauzei cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, din actele și lucrările dosarului rezultă neîndoios că reclamanții funcționează ca judecători în cadrul Curții de APEL PITEȘTI, iar potrivit art.99 lit.d și art.4 din Legea nr.303/2004, precum și art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea nr.328 din 24 august 2005, au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute în această calitate, deci să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile ce le parvin în exercițiul funcției.
Mai mult, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară - pentru care sunt posibilități de aplicare a unei sancțiuni disciplinare - inclusiv excluderea din magistratură, cea mai gravă pe scara ierarhică a sancțiunilor prevăzute de legea specială pentru aceștia.
Și în cazul altor categorii de personal, legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiunilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul (indemnizație) de încadrare.
În acest sens instanța a făcut referire la funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
În această situație se pune problema de a aprecia dacă magistrații se află în situația comparabilă cu persoanele amintite, pentru a concluziona dacă neacordarea acestui spor în beneficiul lor constituie o discriminare sub acest aspect, prima instanță făcând corect trimitere la Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile angajării.
Tot astfel, a motivat că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.
S-a reținut corect că reclamanții se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acestora este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având, în general, același conținut. Ca și pentru categoriile profesionale beneficiare ale sporului în discuție, obligația de confidențialitate nu vizează numai informațiile clasificate.
Iar excluderea lor de la plata acestui drept nu este justificată decât prin reglementarea diferențiată a salariilor.
Așa cum s-a arătat și la judecata în fond, diferențierea salariilor se face numai în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, iar aceasta se reflectă în partea fixă a salariului, respectiv în indemnizația de încadrare brută sau în salariul de încadrare brut, neavând nicio legătură cu sporurile salariale, care alcătuiesc partea variabilă a salariului/indemnizației și au drept scop recompensarea muncii prestate în anumite condiții.
Diferențierea salariilor, cu privire la care s-a reținut că nu justifică tratamentul deosebit, conduce mai degrabă la criteriul de discriminare al categoriei socio-profesionale menționat expres în dispozițiile legale la care s-a făcut referire în motivarea sentinței-art.2 alin. 1 din nr.OG137/2000.
De aici rezultă existența discriminării directe a reclamanților și încălcarea normelor interne și internaționale care consacră dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
Față de cele arătate, este inexact că acordarea sporului de confidențialitate nu are suport legal pentru magistrați.
În privința cuantumului stabilit de instanța de fond, a fost avută în vedere stabilirea prin legile amintite în considerente a aceluiași procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, precum și lipsa criteriilor după care să fie justificată de către angajator acordarea unui procent mai mic decât maximul prevăzut de lege.
Odată stabilit că dreptul la sporul de confidențialitate se cuvine reclamanților și intervenientei pentru perioada menționată în hotărâre și că dispozițiile legale care l-au consacrat sunt încă în vigoare, respingerea capătului de cerere având ca obiect plata lui pentru viitor este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 291 muncii și art.110 Cod procedură civilă.
Contractul individual de muncă este un contract cu executare succesivă, prin urmare, în speță sunt incidente prevederile legale menționate, potrivit cărora se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei prestații periodice.
Pentru cele arătate mai sus, în baza art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul reclamanților și intervenientei și va modifica în parte sentința, în sensul că obligă pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI la plata drepturilor salariale și pentru viitor. Va menține în rest hotărârea.
Reținând că nu sunt întrunite condițiile de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, așa cum au fost invocate de către pârâți, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.815/CM din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, respectiv intervenientul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PITEȘTI la plata drepturilor salariale și pentru viitor.
Menține în rest sentința.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./04.04.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Florica Răuță
