Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 199/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 199
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de Sindicatul Administrației Publice Forța Legii pentru reclamanții -, -, împotriva sentinței civile nr. 1264/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurentul Forța Legii consilier juridic, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru cunoașterea întâmpinării.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Consilier juridic pentru recurentul Forța Legii pune concluzii de admitere a recursului și de modificare a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii cu obligarea unității pârâte la plata contravalorii mesei calde în cuantum de 7 lei/zi, a drepturilor speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar și a drepturilor bănești reprezentând sporul de disponibilitate de 25% din salariul de bază.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința nr. 1264 din 03 aprilie 2009 Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII", în numele membrilor de sindicat, -, împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții, membri de sindicat ai reclamantului Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", sunt angajați ai unității pârâte în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată, în funcțiile de, asistenți maternali".
La nivelul unității a fost negociat contractul colectiv de muncă aplicabil începând cu data de 04.12.2006, cu durata de un an și posibilitatea prelungirii pentru o durată de încă un an, în condițiile art. 9 alin. 2 din contract.
Sporul de disponibilitate pretins de reclamanți, condițiile de acordare și limita maximă a acestuia au fost prevăzute la art. 86 din acest contract colectiv de muncă.
Astfel, în alin. 1 se stabilește că, la nivelul unității există posturi (de natură contractuală dar și funcții publice) care, prin specificul lor, presupundisponibilitate permanentă. Clauza contractuală definește disponibilitatea permanentă prin obligația,persoanelor care le ocupă de a fi pregătite în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului".
În alin. 2 este reglementată modalitatea de stabilire și nominalizare a acestor posturi, sarcină ce a fost atribuită conducătorului unității, după consultarea sindicatului.
Ultimul aliniat prevedeposibilitateaacordării acestui spor de disponibilitate permanentăde până la25%, persoanelor nominalizate conform alin. 2, funcție de resursele financiare alocate de Consiliul Județean
Rezultă de aici caracterul de excepție al anumitor funcții (posturi) deținute de salariați ai unității pârâte, care prin specificul lor determină necesitatea de a rămâne la dispoziția angajatorului chiar și în afara programului de lucru, respectiv necesitatea de a recompensa această disponibilitate.
Pe de altă parte, rațiunea atribuirii către conducătorul unității a sarcinii de nominalizare și stabilire a posturilor ce pot beneficia de un spor de disponibilitate este determinată de faptul că acesta este în măsură să aprecieze, în funcție de natura atribuțiilor fiecărui subordonat, care dintre acestea presupun o disponibilitate permanentă, în sensul art. 86 alin. 1 din contractul colectiv de muncă menționat.
Mai mult, acesta, raportat la gradul de disponibilitate al fiecărui post, poate aprecia asupra cuantumului sporului ce urmează a fi acordat, întrucât textul contractului colectiv de muncă nu stabilește un cuantum fix, ci unul variabil, ce poate ajunge până la un maxim de 25%. Caracterul diferit al activității depuse de unii salariați ai unității pârâte, determinat de asigurarea rezolvării problemelor deosebite sau urgente, dă dreptul acesteia de a le stabili salarii distincte. Neincluderea anumitor sporuri specifice și în salariile reclamanților, nu echivalează cu o discriminare a acestora în raport cu o altă categorie de salariați.
Ca urmare, sporul prevăzut de art. 86 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în anii 2006, 2007 și 2008, nu instituie un drept al tuturor salariaților și respectiv o obligație a angajatorului, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestui spor, funcție de specificul activității salariatului, dar și de bugetul alocat.
Fiind o prerogativă a conducătorului unității chiar și în lipsa unei nominalizări a posturilor ce beneficiază de acest spor, instanța nu se poate substitui angajatorului și nici sindicatului, în sensul stabilirii posturilor ce presupun disponibilitatea permanentă a ocupantului, neavând la îndemână prevederi exprese care să vizeze criteriile pentru nominalizare.
În speță, reclamanții îndeplinesc funcțiile de asistenți maternali, conform contractelor individuale de muncă activitatea desfășurându-se la domiciliu.
Salariatul cu munca la domiciliu, conform art. 105 alin. 2 din Codul Muncii, își stabilește singur programul de lucru în vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice.
Asistentul maternal desfășoară o activitate remunerată de creștere, îngrijire și educare a unui minor dat în plasament. acestei activități impune prezența asistentului maternal lângă minorul aflat în grija sa și, chiar dacă necesită un program permanent, continuu prin natura sa, este asigurată la domiciliu. Tocmai de aceea nu implică o disponibilitate permanentă, așa cum este definită de art. 86 alin. 1 din contractul colectiv de muncă invocat de reclamanți. Acordarea sporului prevăzut de contractul colectiv de muncă determină obligația de a fi la dispoziția angajatorului (în afara programului normal de lucru stabilit prin contractul individual de muncă) doar în sarcina salariatului cu locul de muncă la sediul angajatorului.
Instanța a constatat neîntemeiat acest capăt de cerere, și l-a respins.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv plata drepturilor speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar, instanța a constatat că potrivit art.84 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009, pentru menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personalul contractual), reclamanții beneficiază de acest drept special pentru refacerea capacității de muncă.
În art.84 alin.5 din același contract colectiv se prevede că angajatorul este cel care asigură condițiile necesare pentru luarea de către fiecare salariat a unei mese calde, gratuitîn incinta unității, în fiecare zi în care salariatul și-a desfășurat efectiv activitatea, iar în situația în care angajatorul nu poate asigura servirea unei mesei calde, salariații sunt îndreptățiți să primească contravaloarea acesteia în cuantum de minimum 7 lei/zi.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuală negociere cu sindicatul fiind, din modul de redactare, imperativă pentru angajator.
Așa cum s-a reținut, însă reclamanții desfășoară munca la domiciliu, iar textele enunțate privesc beneficii ce se acordă pentru salariații care prestează muncă la sediul angajatorului.
Instanța a constatat că textele enunțate nu îi vizează și pe reclamanți - asistenți maternali.
Ținând cont și de cele expuse în soluționarea primului petit, instanța a constatat și acest capăt de cerere neîntemeiat, și l-a respins.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul Administrației Publice Forța Legii pentru reclamanții -, -, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Reclamanții reprezentați prin sindicat au susținut prin motivele de recurs că în mod greșit instanța de fond a respins primul capăt de cerere, privind acordarea sporului de disponibilitate de 25%, întrucât acesta este prevăzut de contractul colectiv de muncă, iar angajatorul avea obligația de a nominaliza personalul beneficiar în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, cu consultarea sindicatului. A mai arătat că reclamanții își desfășoară activitatea în condiții ce impun obligația de a fi pregătiți în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului. A mai arătat că, în ce privește al doilea capăt de cerere, se impunea acordarea drepturilor și în continuare, pentru a se respecta principiul creanței certe, lichide și exigibile, în condițiile continuității raporturilor de muncă și a menținerii prevederilor legale aplicabile.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, recurenții susțin că instanța de fond nu a avut în vedere situația de fapt, anume că reclamanții desfășoară activitățile prevăzute de lege și sunt beneficiari ai prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de unități de asistență socială 2007-2009, potrivit căruia drepturile pentru refacerea capacității de muncă și contravaloarea mesei calde sunt prevăzute nediscriminatoriu, dreptul asistenților maternali profesioniști fiind instituit ca și pentru ceilalți salariați.
Susțin recurenții că asigurarea mesei în incinta unității este pretabilă salariaților cu activitate la sediul angajatorului și este înlocuită alternativ cu plata contravalorii acesteia, în situația în care nu poate fi asigurată salariatului servirea mesei calde, adică exact cazul reclamanților.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.84 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009, pentru menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personalul contractual), întreg personalul beneficiază de un drept special pentru refacerea capacității de muncă.
În art.84 alin.5 din același contract colectiv se prevede că angajatorul este cel care asigură condițiile necesare pentru servirea de către fiecare salariat a unei mese calde, gratuit în incinta unității, în fiecare zi în care salariatul și-a desfășurat efectiv activitatea, iar în situația în care angajatorul nu poate asigura servirea unei mesei calde, salariații sunt îndreptățiți să primească contravaloarea mesei calde în cuantum de minimum 7 lei/zi.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuală negociere cu sindicatul sau de funcția deținută de salariați, drepturile fiind instituite nediferențiat pentru toate categoriile de salariați. Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Instanța de fond a reținut greșit faptul că reclamanții au calitatea de asistenți maternali profesioniști, din contractele individuale de muncă și carnetele de muncă depuse la dosar rezultând că aceștia sunt instructori educație, supraveghetor noapte, respectiv referent, iar locul muncii nu este la domiciliu ca în cazul asistenților maternali.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În aceste condiții, susținerile pârâtei în sensul că are caracter de subsidiaritate contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială, aplicându-se doar în lipsa unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, sunt apreciate ca fiind neîntemeiate, recursul fiind nefondat pentru considerentele arătate.
În ceea ce privește sporul de 25% pentru disponibilitate permanentă, se constată că la nivelul unității DGASPC Daf ost negociat contractul colectiv de muncă aplicabil începând cu data de 04.12.2006, cu durata de un an și posibilitatea prelungirii pentru o durată de încă un an, în condițiile art. 9 alin. 2 din contract. În art. 86 alin. 1 se stabilește că, la nivelul unității există posturi care, prin specificul lor, presupun disponibilitate permanentă, aceasta constând în obligația persoanelor care le ocupă de a fi pregătite în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului.
În același articol este reglementată modalitatea de stabilire și nominalizare a acestor posturi, sarcină ce a fost atribuită conducătorului unității, după consultarea sindicatului. Ultimul alineat prevede posibilitatea acordării acestui spor de disponibilitate permanentă de până la 25%, persoanelor nominalizate conform alin. 2, funcție de resursele financiare alocate de Consiliul Județean
Așadar, angajatorul, raportat la gradul de disponibilitate al fiecărui post, poate aprecia asupra cuantumului sporului ce urmează a fi acordat, întrucât textul contractului colectiv de muncă nu stabilește un cuantum fix, ci unul variabil, ce poate ajunge până la un maxim de 25%.
Caracterul diferit al activității depuse de unii salariați ai unității pârâte, determinat de asigurarea rezolvării problemelor deosebite sau urgente, dă dreptul acesteia de a le stabili salarii distincte. Neincluderea anumitor sporuri specifice și în salariile reclamanților, nu echivalează cu o discriminare a acestora în raport cu o altă categorie de salariați.
Sporul prevăzut de art. 86 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în anii 2006, 2007 și 2008, nu instituie un drept al tuturor salariaților și respectiv o obligație a angajatorului, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestui spor, în funcție de specificul activității salariatului, dar și de bugetul alocat.
Având în vedere cele arătate, se constată că primul motiv de recurs formulat de reclamanți este nefondat.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat, în ce privește al doilea motiv și urmează să îl admită, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă. Va fi modificată în parte sentința, în sensul admiterii acțiunii în parte. Va fi obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar și plata contravalorii mesei calde în cuantum de 7 lei/zi, începând cu 01.01.2008 până la 03.04.2009 (data pronunțării sentinței recurate), actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în raport de data angajării și perioada efectiv lucrată. Se vor menține dispozițiile cu privire la sporul de disponibilitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Sindicatul Administrației Publice Forța Legii pentru reclamanții -, -, împotriva sentinței civile nr. 1264/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamanților drepturile speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar și plata contravalorii mesei calde în cuantum de 7 lei/zi, începând cu 01.01.2008 până la 03.04.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în raport de data angajării și perioada efectiv lucrată.
Menține dispozițiile cu privire la sporul de disponibilitate.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
15.02.2010
4 ex.
Jud. fd. D:/
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Maria