Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 2/2010-
Ședința publică din 11 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Toader Felicia | - - | - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel |
- - | - JUDECĂTOR 3: Măduța Doina | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate derecurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O- județul B, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5 bld. nr. 12-14, PARCHETUL de pe lângă Curtea de Apel Oradea, PARCHETUL de pe lângă Tribunalul Bihor, ambii cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 920/LM/2009 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.920/LM/2009 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, PARCHETUL de pe lângă Tribunalul Bihor, PARCHETUL de pe lângă Curtea de Apel Oradea, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15 %, începând cu decembrie 2006 și până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și pentru viitor, reactualizat cu rata inflației la data plății.
A fost obligată unitatea angajatoare sa efectueze cuvenitele mențiuni in carnetul de muncă al reclamantei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și PARCHETUL de pe lângă Curtea de Apel Oradea, față de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și obligat chematul în garanție să aloce fondurile necesare achitării drepturilor sus menționate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a apreciat că este nefondată și a fost respinsă ca atare, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 19 și urm. din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice.
În primul rând, este de subliniat că reclamanta se include în categoria personalului unei unități finanțate de la bugetul de stat, iar raporturile juridice ale acesteia sunt guvernate de Codul muncii, conform prevederilor art. 295 alin. 2 din acest cod.
Reclamantei i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la acordarea sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar, judecătorilor procurorilor si personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, în raport de dispozițiile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar si funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, art. 15 din nr.OG 6/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 modificată și completată și ale art. 13 din nr.OUG 57/2000 modificată prin nr.OG 9/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.
Prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 litera "d" din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora. Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar."
Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.
Ca urmare a admiterii pretențiilor reclamantei în temeiul dispozițiilor art. 19 și urm. din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În temeiul dispozițiilor art. 1 și 11 din Decretul nr. 92/1976 instanța a obligat unitatea angajatoare sa efectueze cuvenitele mențiuni in carnetul de muncă al reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și recurenții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, PARCHETUL de pe lângă Curtea de Apel Oradea, PARCHETUL de pe lângă Tribunalul Bihor.
Recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivare arată recurenta că sentința pronunțată de instanța de fond este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei, în mod greșit fiind respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive și admisă cererea de chemare în garanție, invocând în acest sens dispozițiile articolului 28 literele d și e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Menționează că, întrucât reclamanta este angajată a MINISTERULUI PUBLIC, raporturile juridice de muncă există între aceștia fără participarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, astfel că acest minister nu poate fi obligat la plata unor drepturi solicitate de angajații altor instituții.
Mai arată că OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, reținută de instanța de fond, cuprinde dispoziții aplicabile pentru toate instituțiile publice, prin urmare și pentru MINISTERUL PUBLIC, cu atât mai mult cu cât cererile se referă la drepturi salariale realizate de către reclamanții aflați în raporturi juridice de muncă cu MINISTERUL PUBLIC și nu cu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Referitor la dispozițiile articolelor 60-63 Cod de procedură civilă, care reglementează chemarea în garanție, arată că între MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL PUBLIC nu există nici o obligație de garanție, în baza legii, a contractului, ori a vreunei obligații de restituire, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - MINISTERUL PUBLIC - în mod pretins nejustificat nu a acordat drepturile bănești cuvenite de drept reclamanților, nu-i conferă acestuia nici o garanție legală din partea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.
Recurenții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, PARCHETUL de pe lângă Curtea de Apel Oradea și PARCHETUL de pe lângă Tribunalul Bihor, au solicitat admiterea recursului formulat pentru motivul prevăzut de articolul 3041Cod de procedură civilă și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată, arătând în motivare că drepturile recunoscute în favoarea reclamantei exced cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000, în speță neputându-se vorbi de discriminare în sensul actului normativ mai sus evocat, această critică fiind reținută și recunoscută și prin decizia nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 aliniatelor 1, 11 și articolului 27 din această ordonanță.
Recurenta critică hotărârea și pentru faptul că a dispus în mod nelegal plata și pentru viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare, ori, numai legiuitorul poate face acest lucru și că, admițându-se cererea reclamantei în considerarea faptului că a fost discriminată raportat la prevederile Legii nr. 446/2006 și Legii nr. 230/2005, instanța a adăugat la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
O altă critică a recurenților vizează actualizarea sumelor cu rata inflației, în condițiile în care MINISTERUL PUBLIC, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, fiind astfel o obligație imposibilă în sarcina sa.
Solicită respingerea cererii privind transcrierea în carnetul de muncă a drepturilor salariale acordate de instanța de fond, invocând în acest sens dispozițiile articolului 11 aliniatul 2 din Decretul nr. 92/1976.
În drept, se invocă dispozițiile articolului 304 punctele 4 și 9 Cod procedură civilă.
Deși legal citată, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge recursurile ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În cauza dedusă judecății, tema pretențiilor și probațiunii o formează obligarea pârâților la plata către reclamantă a drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu luna octombrie 2006 și până la pronunțare, precum și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație și să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Criticile recurenților bazate pe netemeinicia pretențiilor reclamantei nu pot fi primite, în condițiile în care aspectele legale de îndreptățirea personalului auxiliar la sporul de confidențialitate de 15% au fost tranșate prin Decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, urmare a soluționării recursului în interesul legii și aplicării unitare a dispozițiilor articolului 99 aliniatul 1 litera d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la articolul 16 aliniatele 1 și 2 din codul deontologic al magistraților și a articolului 78 aliniatul 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază lunar.
Ori, cum deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, nu se mai poate pune în discuție îndreptățirea ori neîndreptățirea acestei categorii de personal la un astfel de spor, inclusiv pentru viitor.
Corect s-a dispus reactualizarea drepturilor mai sus menționate cu indicele de inflație de la data plății, conform articolului 1084 Cod civil, o atare reactualizare fiind necesară tocmai pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei, aceasta suferind o pagubă prin neachitarea la termen a sumelor ce i se cuvin, urmare a devalorizării monedei naționale.
Cât privește înscrierile dispuse a fi efectuate în carnetul de muncă, această dispoziție este apreciată ca fiind legală și temeinică, constituind o consecință a drepturilor recunoscute în favoarea reclamantei.
Referitor la recursul formulat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, instanța apreciază ca nefondate criticile aduse de acest recurent, în condițiile în care acestuia îi revine sarcina, conform Legii nr. 500/2002, de a vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamantă.
Astfel, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE este obligat să aloce sumele necesare plății sumei acordate reclamantei, nu în virtutea raporturilor de muncă dintre pârât și reclamant, ci avându-se în vedere atribuțiile ce-i revin în virtutea dispozițiilor Legii nr. 500/2002, potrivit cărora recurentul este în măsură să asigure fondurile necesare plății sumelor de bani la care au fost obligați pârâții - instituții bugetare finanțate de la bugetul de stat.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondate recursurile, menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondate recursurile civiledeclarate derecurenții pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O- județul B, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5 bld. nr. 12-14, PARCHETUL de pe lângă Curtea de Apel Oradea, PARCHETUL de pe lângă Tribunalul Bihor, ambii cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul ales în O- județul B, împotriva sentinței civile nr. 920/LM/2009 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
: TF/20.01.2010
Complet fond:,
în 2 ex.: /21.01.2010
6 comunicări:
1.MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B sector 5-,
2.DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,cu sediul în O- județul B,
3.MINISTERUL PUBLIC - Parchetulde pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5 bld. nr. 12-14,
4.PARCHETULde pe lângă Curtea de Apel Oradea,
5.PARCHETULde pe lângă Tribunalul Bihor, ambii cu sediul în O- județul
6.,cu domiciliul ales în O- județul B,
Președinte:Toader FeliciaJudecători:Toader Felicia, Pantea Viorel, Măduța Doina
