Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1/2010-

Ședința publică din 11 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Pantea Viorel

- -

- JUDECĂTOR 2: Galeș Maria

- -

- JUDECĂTOR 3: Moșincat Eugenia

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarearecursurilor civile declarate de recurenții pârâțiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,cu sediul în O- județul B, în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B sector 5-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, -, toți cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B și cu intimații pârâți CURTEA DE APEL Oradea, TRIBUNALUL Bihor, ambii cu sediul în O parc nr. 10 județul B, împotriva sentinței civile nr. 802/LM/2009 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești,

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza articolului 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.802/LM/2009 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-,fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de paratul Ministerul Justiției și Libertăților.

A fost admisă acțiunea formulata de reclamanții, -, -, -, - și în consecință:

Au fost obligați pârâții sa plătească reclamanților, -, -, -, - drepturi bănești, despăgubiri reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihica de 50% pentru perioada 01.09.2000-24.04.2004, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data plații efective.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că acest minister este cel care ordonează activitățile aflate în responsabilitatea sa legate de sistemul bugetar. În considerarea art. 16 lit. a, 18 pct. 2 lit. b, 19 și 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, acest ordonator de credite constituie unicul organ care prin legea bugetară de rectificare asigură utilizarea fondurilor destinate finanțării altui ordonator de credite.

Potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de bugetul de stat. De asemenea, în conformitate cu art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor bugetare, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli.

În aceste condiții, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, a fost respinsă pentru următoarele motive:

Prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000.

Potrivit art. art. 166 din Legea 53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Art. 283 lit. c din același act normativ arată că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.

Analiza cursului prescripției extinctive presupune, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică în primul rând a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă

Potrivit art. 1886: cod civil "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere."

În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă de la data la care drepturile respective erau datorate, regulă stabilită în art. 266 din Codul muncii. Dreptul magistraților privind acordarea sporului de 50%, prin dispozițiile art. pct. 32 și 42 din OG 83/2000 a fost abrogat în mod expres astfel că Ministerul Justiției cât și ceilalți ordonatori de credite cu respectarea acestor norme au considerat că aceste drepturi nu se cuveneau, deci nu erau datorate în sensul art. 166 din Legea 53/2003. Însă a stabilit că abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 prin OG 83/2000 este neconstituțională prin Decizia 21 din 10.03.2008 instanța supremă din România atâta timp cât Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constituție, instanțelor judecătorești.

Ca urmare, actul de abrogare și-a încetat efectele la data publicării deciziei 21 din 10.03.2008 în Monitorul Oficial adică 13.06.2008.

Aceasta este data de la care Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite din sistem datorează sumele reprezentând sporul de 50% cuvenite nouă ulterior datei de 01.11.2000 a publicării OG 83/2000, în aplicarea principiului enunțat în art. 31 din Legea 47/1992 ce se aplică prin asemănare.

Pe fondul cauzei, s-a reținut ca prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001,decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești,deci are putere de lege conform cu prevederile imperative ale art. 329 din Codul d e procedura Civilă.Recunoașterea datoriilor restante s-a făcut printr-un act normativ,cu putere de lege și deci,cu efecte erga omnes,anume nr.HG 232/2005 prin care se include in strategia de reforma a sistemului judiciar măsura privind plata drepturilor salariale restante și eliminarea discriminării. Reclamanții și intervenienții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări. Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, solicitând modificarea în tot hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.

Se arată în motivarea recursului că în speță raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamant și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea reclamanților, fără participarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, astfel că acesta nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții și, prin urmare, nu poate avea calitatea de pârât în cauză.

Invocă totodată decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să înlăture, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul constituțional ala cestora.

În drept, invocă dispozițiile articolului 3041Cod de procedură civilă, articolul 28 literele d și e din Legea nr. 500/2002.

Recurs a declarat și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul reaspingerii acțiunii reclamanților.

În motivarea recursului se arată că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, raportat la termenul de 3 ani prevăzut de articolul 283 litera c din Codul muncii, respectiv articolul 3 din Decretul 167/1958, termen ce curge de la data când persoana interesată a luat cunoștință de încălcarea dreptului său subiectiv, neexistând nici unul din temeiurile de întrerupere a cursului prescripției din cele prevăzute de textele de lege sus evocate.

Deși legal citați, intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția față de recursurile declarate.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu conform articolului 306 Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit articolului 166 (1) Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Fiind vorba de prestații succesive, care se plătesc o dată pe lună (articolul 161 din Codul muncii ), dreptul la acțiune pentru fiecare din prestații se stinge printr-o prescripție distinctă, conform articolului 12 din Decretul 167/1958.

Raportat la textele de lege mai sus evocate și data introducerii cererii (25.09.2008), dreptul la acțiune privind drepturile bănești corespunzătoare perioadei 2000 - 2004 este prescris, astfel că în mod greșit instanța de fond a respins excepția invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.

Nefondate sunt și susținerile reclamanților privind întreruperea cursului prescripției, temeiurile invocate neconstituindu-se în cauze de întrerupere în înțelesul articolului 16 din Decretul 167/1958, respectiv articolul 166 (2) Cod de procedură civilă.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează, în temeiul articolului 3041și articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, să admită recursurile declarate, să modifice în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și, pe cale de consecință, să respingă acțiunea formulată de reclamanți, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondate recursurile civileintroduse derecurenții pârâțiDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,cu sediul în O- județul B, în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B sector 5-, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B sector 5-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, -, toți cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B și cu intimații pârâți CURTEA DE APEL Oradea, TRIBUNALUL Bihor, ambii cu sediul în O parc nr. 10 județul B, împotriva sentinței civile nr. 802/LM/2009 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și, pe cale de consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, -.

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 11 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

: PV/18.01.2010

Complet fond: Fl,

în 2 ex.: ID/19.01.2010

22 comunicări:

1.DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,cu sediul în O- județul B,

2.MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B sector 5-,

3.MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B sector 5-,

4.,

5.-,

6.,

7.,

8.,

9.,

10.,

11.-,

12.,

13.,

14.,

15.,

16.,

17.-,

18.,

19.,

20.-,toți cu domiciliul procedural ales în O parc nr. 10 județul B

21.CURTEA DE APEL Oradea,

22.TRIBUNALUL Bihor,ambiicu sediul în O parc nr. 10 județul

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Galeș Maria, Moșincat Eugenia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1/2010. Curtea de Apel Oradea