Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 236/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 236/R-CM

Ședința publică din 12 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta

Judecător: - -

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în P, nr.1,.3,.117, județul A, împotriva sentinței civile nr.607/CM din data de 09.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns, în calitate de lider al Sindicatului Învățământ Preuniversitar Muntenia, pentru intimatele-reclamante, și, lipsind recurenta-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A și intimatul-pârât Județul

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, relațiile solicitate de la Inspectoratul Școlar Județean

Reprezentantul intimatelor-reclamante, precizează că în protocol se face referire la Ordonanța nr.26/1997, care a fost abrogată prin Legea nr.272/2004. Potrivit acestei din urmă legi preluarea cadrelor didactice se face cu păstrarea acestui statut. Depune la dosar un set de acte, respectiv Legea nr.108 din data de 02 iunie 1998, Hotărârea nr.26 a Consiliului Județean A, contractul individual de muncă al intimatei și două fișe ale postului. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatelor-reclamante, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. F

CURTEA:

Asupra recursurilor civile de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.04.2007, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantele, și, reprezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, au chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A și Județul A, reprezentat de Președintele Consiliului Județean A, în calitate de ordonatori de credite, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați să respecte prevederile art.45 din Legea nr.128/1997, în sensul stabilirii normei didactice diminuate cu două ore pe săptămână, pentru personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I, fără diminuarea salariului și includerea orelor ce depășesc norma didactică astfel determinată în forma de retribuire prin plata cu ora, să calculeze și să plătească diferențele de drepturi salariale actualizate în raport cu rata inflației pe ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii până la pronunțarea hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantele îndeplinesc condițiile prevăzute de art.45 din Legea nr.128/1997 pentru diminuarea normei didactice și retribuirea în regim de plată cu ora a muncii prestate cu depășirea normei de bază, însă pârâții refuză de mai mulți ani să facă aplicarea acestui text de lege, încălcând drepturile angajaților membri de sindicat.

În drept, acțiunea este întemeiată și pe prevederile art.49 din Legea nr.128/1997, art.282 din Codul muncii, art.26-28 din Legea sindicatelor.

La data de 01.06.2007 au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții, (), și.

Au formulat aceleași pretenții împotriva pârâților chemați inițial în judecată arătând că aceștia refuză de mai mulți ani să pună în aplicare prevederile art.45 din Legea nr. 128/1997, încălcându-le dreptul de retribuire suplimentară prin plata cu ora pentru cele două ore care depășesc norma de bază.

Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Aaf ormulat prin întâmpinare următoarele apărări:

Prin hotărârea nr.59/26.05.2005 a Consiliului Județean A s-a dispus desființarea Centrului de plasament Nr.1 Câmpulung, la care reclamantele au beneficiat de statutul de cadru didactic și reorganizarea Centrului de Plasament Nr.2 Câmpulung în Complexul de Servicii pentru copilul în Dificultate Câmpulung.

Instituția nou înființată are caracter specializat și ca scop principal furnizarea sau asigurarea accesului copiilor aflați în dificultate, pe o perioadă determinată, la găzduire, îngrijire, educație și pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale și socio-profesionale.

În cadrul centrului, personalul de educație nu desfășoară activitate didactică, nu are normă didactică de predare. De aceea, Ordinul nr.21/2004 al Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție nu a mai prevăzut ca personalul pentru îngrijirea de bază și educație non formală și informală să fie reprezentat de cadre didactice, ci de educatori și educatori specializați, care nu au statut de cadru didactic.

Prin urmare, în cazul de față nu sunt aplicabile prevederile art.45 din Legea nr. 128/1997.

S-a mai învederat faptul că într-o altă cauză reclamantele solicită recunoașterea statutului de cadru didactic invocând excepția de nelegalitate a hotărârii A nr.59/2005.

Pentru acest din urmă motiv partea a solicitat ulterior suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a celeilalte cauze.

Pârâtul Județul Aai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că nu are calitatea de angajator și nici competența de a calcula diferențele salariale ori de a stabili diminuarea normei didactice.

Prin sentința civilă nr.607/CM/09.10.2007, Tribunalul Argeșa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Județului A și a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore săptămânal, drepturi cuvenite de la data îndeplinirii condițiilor de vechime în învățământ și grad didactic I, dar nu mai devreme de data de 20.04.2004 până la data de 09.10.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație.

A respins cererea de intervenție în interes propriu, existând autoritate de lucru judecat.

A respins acțiunea formulată împotriva Județului A, precum și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Județul A, tribunalul a privit-o ca întemeiată, având în vedere că acest pârât nu are calitatea de angajator sau alte relații juridice cu reclamanții-salariați.

Pe fond, din examinarea lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantele au calitatea de personal didactic, intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește potrivit art.43 alin.1 lit.a din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Față de prevederile art.43 alin.1 lit.c din lege, norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate și nu pe ore, ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.

Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar. A se vedea în acest sens art.44 pct.1, 2, 3 și 4 din lege, prin care se stabilește, fără deosebire de tipul de învățământ, conținutul normei didactice, fie se detaliază acest conținut pentru învățământul preșcolar și școlar.

Însă, potrivit art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Pct.2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la pct.1.

Din topografia textelor de lege amintite rezultă că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic.

Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I, cum este și cazul reclamantelor, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, nu înseamnă reducerea activității de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, ci presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora, conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.1 lit.a din lege.

Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, tribunalul a constatat că există autoritate de lucru judecat în baza deciziei civile nr.363/R-CM/28.06.2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:

În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că în prezent reclamantele sunt încadrate în funcția didactică de educatoare la Câmpulung și formează personalul didactic de predare.

După reorganizarea Centrului de Plasament Nr.2 Câmpulung și înființarea Câmpulung în urma hotărârii nr.59/2005, statul de funcții și noua organigramă nu mai prevăd pentru personalul de educație funcții didactice.

Într-adevăr art.140 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede preluarea cadrelor didactice din fostele centre reglementate de Legea nr. 3/1970 și păstrarea statutului lor. Acest text se referă la alele centre care, după reorganizare au în schema de personal cadre didactice.

Rațiunea acestui text este de a obliga autoritățile publice să preia cadrele didactice în centrele organizate sub Legea nr.3/1970 și nu de a se crea artificial posturi pentru salarizarea unor persoane care nu găsesc un loc de muncă potrivit pregătirii lor.

Stabilind o schemă de personal în care nu include și personalul didactic Ordinul nr.21/2004 nu încalcă art.140 din Legea nr.-.

Excepția de nelegalitate a hotărârii consiliului județean nr.59/2005 a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Recursul nu este fondat.

A rezultat din lucrările dosarului că reclamantele au fost preluate din fostele centre de ocrotire a copilului aflat în dificultate reglementate de dispozițiile Legii nr.3/1970, îndeplinind la data preluării funcții de cadre didactice.

În prezent funcționează în cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copii cu Dizabilități Câmpulung, în funcția de educator sau educator specializat.

Fără a intra în cercetarea legalității actelor de modificare a statului de funcții pentru noul centru Câmpulung, cercetare care a făcut obiectul unei alte judecăți soluționate irevocabil, este de observat că în speță sunt incidente dispoziții legale de protecție a drepturilor de care au beneficiat cadrele didactice angajate la fostele leagăne și case de copii.

Astfel, fără a distinge după cum copiii ocrotiți în aceste vechi centre aveau sau nu dizabilități, deci fără a distinge după tipul activităților care se puteau desfășura cu copiii în funcție de starea lor de sănătate, dispozițiile art.41, ulterior art.46 din nr.OUG26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate, modificată și completată, apoi cele ale art. 140 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare au consacrat dreptul personalului preluat la păstrarea statutului de personal didactic.

OUG nr. 26/1997 prevede în art. 46 chiar aplicarea față de acest personal a dispozițiilor Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Incidența acestor prevederi este menționată și de către inspectoratul Școlar Județean A în adresa nr.1793/07.03.2008.

Că legea nu distinge după existența sau nu a dizabilităților, după conținutul activităților desfășurate de personalul în discuție rezultă și din prevederile art.1 și următoarele din Legea nr. 3/1970, potrivit cărora de ocrotirea prevăzută de această lege beneficiază și copiii care fiind deficienți, au nevoie de o îngrijire specială ce nu le poate fi asigurată în familie.

Aceasta înseamnă că, fără a avea relevanță tipul de educație nonformală, informală sau formală, în cauză au deplină aplicabilitate prevederile art. 45 și 51 din Legea nr.128/1997 referitoare la reducerea normei didactice și la plata cu ora pentru munca prestată cu depășirea acesteia.

Întrucât în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile de nelegalitate și netemeinicie reglementate de disp. art. 304 pct.9 și art. 3041pr.civ. în baza art. 312 pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în P, nr.1,.3,.117, județul A, împotriva sentinței civile nr.607/CM din 09 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele, și, reprezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia" și pârâtul JUDEȚUL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./14.04.2008

Jud.fond: /

Președinte:Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Nicoleta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 236/2008. Curtea de Apel Pitesti