Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 247
Ședința publică din 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Bîrsescu Nicolae
JUDECĂTOR 2: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1479 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului-recurent, pârâtului intimat și reclamanții intimați, G, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 6029/86 din 03.10.2007 reclamanții, G, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport de rata inflației începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Ori prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii și ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 și 20 din Constituția României, decizia 447 din 15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 1 și următoarele din OG137/2000, art. 5 din Codul Muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG10, 16, 27/2007 și Legea 232/2002.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu.
De asemenea s-a mai arătat că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000.
Totodată, s-a mai arătat că magistrații au fost singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anul 2006 și 2007 și aceasta a fost rațiunea pentru care nu s-au mai acordat alte majorări salariale în cursul anului 2007, iar între situația magistraților și a celorlalte categorii din sectorul bugetar nu se poate vorbi de o "analogie".
Potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".
OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează: cu 5%începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel.
Că între magistrații care au beneficiat de majorările salariale conform OG 7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior există o situație comparabilă, rezultă fără putință de tăgadă, din dispozițiile Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 304/2004, "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea 304/2004 justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 303/2004 "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor".
Acordarea diferențiată a acestor majorări salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai datorită inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte.
Nu pot fi primite apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că eventualele "discriminări" cauzate de legiuitor nu ar face obiectul OG137/2000 câtă vreme în speță, prin acordarea diferențiată a majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 se încalcă prevederile art. 5 alin. 1 și 3 din Codul Muncii.
De altfel, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în mod constant în sensul că și reglementarea diferită dată prin acte normative asupra drepturilor cuvenite acelorași categorii profesionale poate constitui un act de discriminare.
A mai invocat pârâtul Ministerul Justiției că neacordarea majorărilor salariale prevăzute de OG10/2007 și celorlalte categorii de magistrați s-a datorat majorărilor salariale substanțiale de care aceștia au beneficiat în 2006 și 2007.
Ori, nici această apărare nu poate fi primită de instanță întrucât judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au beneficiat de aceleași majorări salariale prin OG27/2006 și cu toate acestea au beneficiat și de majorările prevăzute de OG10/2007.
Tribunalul Suceava - secția civilă prin sentința civilă nr. 1479 din 6 decembrie 2007a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, și;
A obligat pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pe considerentul că:
a)a fost depășită atribuția puterii judecătorești, în sensul că obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la lege;
b)hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că ipoteza examinată nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, dată de nr.OG 137/2000.
Mai susține recurentul că, "dreptul la indexare" nu figurează printre măsurile de protecție socială garantate de Constituție și că suportarea creșterii inflației se răsfrânge diferit asupra "acestor categorii din sectorul bugetar". În fine, există și alte categorii exceptate de la indexare.
Recursul pârâtului Ministerul Justiției, care în drept poate fi încadrat în art. 304 pct. 4 și 9. pr.civ. este nefondat.
Prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei și nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați. Ei se află în situații comparabile.
Actele întemeiate aparent pe alte criterii produc,in terminis,efectele unei discriminări directe, potrivit art. 5 alin. 4 din Codul Muncii.
De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii, cu actul nr. 21/C din 31 ianuarie 2007, care figurează pe site-ul său, califică această măsură ca fiind un tratament diferențiat nejustificat.
În fine, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, prevede, între altele, că exercitarea drepturilor (și libertăților) recunoscute trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe orice altă situație, lipsită de vreun criteriu obiectiv și rațional și care produce efectele unei discriminări (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994).
În prezența unei atare neconcordanțe, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, are prioritate reglementarea menționată, după cum, în mod corect, relevă reclamanții în acțiunea promovată.
Cum criticile recurentului nu sunt justificate;
Văzând și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, constatând nefondat recursul Ministerului Justiției, în temeiul art. 312 din același cod, urmează să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1479 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Dact.
Ex. 2/26.03.2008
Președinte:Bîrsescu NicolaeJudecători:Bîrsescu Nicolae, Andrianu Virgil, Pungă Titus