Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Sentința 25/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.25/
Ședința publică din 21 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel Adrian Bobocea
Asistent judiciar - - -
Asistent judiciar -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea litigiului de muncă având ca obiect drepturi salariale intervenit între reclamanta ,cu domiciliul ales la Judecătoria L, jud.G,-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN, CURTEA DE APEL G și TRIBUNALUL
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 21.10.2008.
CURTEA
Asupra cererii de chemare în judecată înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestora să remunereze munca sa cu aceleași drepturi salariale cu care este remunerată munca grefierilor de ședință, a grefierilor documentariști și a grefierilor statisticieni; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de la punctul anterior începând cu data de 02.01.2007 și până în prezent.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza deciziei Curții de APEL GALAȚI s-a dispus transformarea posturilor de arhivar - registrator în posturi de grefier-registrator/arhivar începând cu data de 01.01.2005.
Legea nr.567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Potrivit art.1 din actul normativ invocat în înfăptuirea actului de justiție, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru magistrați, competența și îndeplinirea corectă a sarcinilor ce revin acestei categorii de personal jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.
Potrivit art.3 alin.1 personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști,grefieri arhivari,informaticieni,registratori.
Art.3 alin.2 dispune astfel:corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii.
Or reclamanta este grefier - arhivar cu studii superioare.
Art.70 prevede că grefierii cu studii superioare juridice beneficiază de vechime în specialitate juridică, pentru perioada în care desfășoară această activitate.
Textul de lege invocat - art.770 - nu face distincție între grefierii care participă la ședințele de judecată și cei care nu participă la ședințele de judecată.
Potrivit art.33 alin.2, așa cum a fost modificat prin Legea 17/2006 la numirea în funcția de grefier, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin.1 lit.e), este necesară absolvirea de studii superioare juridice sau de studii medii.
Persoanele care au studii superioare de altă specialitate,altele decât cele prevăzute la alin.3 și 4, sunt asimilate celor cu studii medii din punct de vedere al încadrării.
Art.5 din Codul muncii reglementează egalitatea persoanelor în fața legii.
Astfel,potrivit art.5 alin.1 în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Legiuitorul, prin reglementarea de la alin.2 al.art.5, sancționează discriminările față de angajați, discriminări bazate pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.
Potrivit art.6 alin.2 tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală,dreptul la negocieri colective,dreptul la protecția datelor cu caracter personal,precum și dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale.
Art.6 alin.3 din Codul muncii prevede că pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare.
Potrivit art.154 alin.2 pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Discriminările care se fac sub aspectul salarizării sunt următoarele:
a) Deși art.70 din Legea nr.567/2004 nu distinge între grefierii care participă la ședințele de judecată și cei care nu participă, aceștia din urmă (grefier documentarist, grefier statistician) beneficiază de aceleași drepturi salariale ca și grefierii de ședință;
b) O altă discriminare are în vedere aspectul absolvenților de studii juridice superioare li se acordă drepturi salariale mai mici decât cele cuvenite celor fără studii juridice superioare;
c) La un volum de muncă mult mai mare și la atribuții mult mai numeroase,grefierii - arhivari primesc o remunerație mai mică decât cea a grefierului documentarist, grefierului statistician.
-se funcția de arhivar registrator în grefier registrator,salarizarea trebuia să se facă potrivit modului de calcul al grefierilor.
Chiar și nr.OG8/2007 care reglementează drepturile salariale ale personalului auxiliar al instanțelor pentru anul 2007 nu prevede în mod expres grilă de salarizare pentru grefierii arhivari cu studii superioare sau ce coeficient se aplică salariului de bază al acestora.
A apreciat că unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Dacă funcția de grefier arhivar cu studii superioare nu a fost expres prevăzută,ci doar aceea de grefier arhivar cu studii medii, prin remunerarea celui cu studii juridice superioare la un salariu egal cu cel al grefierului cu studii medii, se produce de asemenea o discriminare, fapt pentru care a apreciat că și grefierii arhivari cu studii superioare, trebuie remunerați la nivelul celorlalte categorii de grefieri cu studii superioare (grefier,grefier statistician,grefier informatician,grefier documentarist).
De asemenea se mai produce o discriminare și sub aspectul muncii remunerate.
Potrivit art.62 alin.2 grefierii arhivari îndeplinesc în limitele funcției și alte atribuții stabilite de președintele instanței sau al secției,potrivit legii.
Analizând același act normativ, sub aspectul atribuțiilor pe care le au celelalte categorii de grefieri, acestea sunt mult mai puține și nu implică responsabilitatea pe care o implică atribuțiile grefierului arhivar (grefierul statistician - art.60, grefierul documentarist - art.61).
Deci,salariile trebuie stabilite și în funcție de volumul de muncă și atribuțiile fișei postului sau atribuțiile reglementate de actele normative.
Astfel, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice,sociale și culturale,în art.7 lit.i) consacră dreptul la un salariu echitabil și la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, fără nici un fel de distincție.
Art.1 alin.2 din OG nr.137/2000 consacră principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, care sunt garantate în special în exercitarea mai multor drepturi,printre care și dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației,la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, consacrat de lit.i).
În art.2 alin.1 este definită noțiunea de,discriminare, respectiv orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării,în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic,social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Potrivit art.2 alin.2 sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1,față de alte persoane,în afara cazului în care aceste prevederi,criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim,iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or în cauză grefierii arhivari au salarii mai mici decât grefierii de ședință deși actele normative care reglementează drepturile salariale nu fac asemenea distincții.
Pe cale de consecință,având în vedere aceste aspecte, a solicitat admiterea cererii.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că pentru repararea pagubelor cauzate prin discriminare nu are nici o atribuție, răspunderea pentru modalitatea de legiferare revenindu-i autorității legislative, respectiv Parlamentului României.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea pretențiilor ca nefondate, salarizarea grefierilor neputând fi egală ci în raport de funcția deținută, studii, grad sau trepte profesionale.
Din examinarea legii rezultă că diferențierea de salarizare între categoriile de grefieri nu este arbitrară și are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum și atribuțiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar.
A invocat atribuțiile specifice ce revin grefierilor arhivari și grefierilor registratori, fiind fără relevanță faptul că atribuțiile lor sunt mai numeroase, din punct de vedere cantitativ decât al celorlalți grefieri.
Complexitatea sarcinilor de serviciu ar fi motivul pentru care legiuitorul nu recunoaște aceiași coeficienți de multiplicare prevăzuți pentru celelalte categorii de grefieri, fiind opțiunea legiuitorului ca asemenea funcții de grefieri arhivar și grefier registrator să poată fi exercitate de persoane fără studii juridice.
Orice persoană este liberă să-și valorifice pregătirea profesională și nu constituie discriminare faptul că persoanelor cu studii juridice li se recunoaște, pe durata exercitării funcției, vechimea în specialitate juridică.
A mai arătat că modalitatea de reglementare printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unei persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, act normativ invocat de reclamanți în susținerea acțiunii.
Funcțiile de grefieri arhivari și grefieri registratori nu sunt identice cu ale celorlalte categorii de grefieri sub aspectul naturii funcției, complexității atribuțiilor, răspunderii funcției, elemente care determină și o salarizare diferită a acestor categorii.
Și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaf ormulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive generată de inexistența unor raporturi juridice de muncă cu reclamanții.
Răspunzător de realizarea prevederilor bugetare este, Guvernul iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are cum să asigure unui alt ordonator principal de credite fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr.500/2002.
Prin încheierea de ședință din data de 24.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de APEL GALAȚI pentru soluționare, fiind invocate prevederile art.1 al.1 din OUG nr.75/2008.
Cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.
Astfel investită cu soluționarea prezentului litigiu, curtea a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Justiției, este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat ( calitate procesuală activă) și a obligației corelative( calitate procesuală pasivă).
Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, a cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărârea judecătorească.
În speță, reclamanta au invocat o situație pe care o apreciază discriminatorie, rezultând din raporturile juridice de muncă, în referire la funcțiile ocupate și modalitatea de salarizare a acestora.
Pârâtului Ministerul Justiției îi revin atribuții în acest sens, strâns legate de modalitatea finanțării de la bugetul de stat a activității instanțelor de judecată și a parchetelor.
Potrivit art.131 al.2 din Legea nr.304/2004, bugetele curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, Ministrul Justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
Atribuții în legătură cu obiectul cauzei revine pârâtului Ministerul Justiției ținându-se seama și de rolul său în elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea funcționării justiției ca serviciu public, veghind la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept(art.1 al.1 din HG nr.83/2005).
Ministerul Justiției are atribuții inclusiv în domeniul elaborării și avizării proiectelor de acte normative care privesc funcționarea justiției și gestionarea patrimoniului, pune la dispoziția instanțelor judecătorești fondurile necesare în vederea desfășurării activității, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat( art.4 din HG nr.83/2005).
Rezultă astfel atribuțiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției în legătură cu obiectul prezentei judecăți, situație care justifică întrunirea condiției calității procesuale pasive, excepția privind lipsa acesteia urmând a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, se apreciază ca întemeiată pentru următoarele motive.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi de natură salarială ca urmare a muncii prestate de reclamantă într-o instituție aflată în subordinea pârâtei Ministerul Justiției. Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice de muncă directe cu reclamanta și nu are calitatea de angajator pentru a putea fi obligat la plata unor drepturi salariale.
În consecință, urmează, în baza disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă, să se respingă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Reclamanta îndeplinește funcția de grefier arhivar cu studii superioare în cadrul instanțelor Judecătoriei L, situație de fapt necontestată.
Potrivit art.3 al.1 din Legea nr.567/2004 persoanele care ocupă asemenea funcții fac parte din personalul auxiliar de specialitate alături de grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști și specialiști
Salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și a personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se realizează prin lege, fiind în prezent reglementată de prevederile OG nr.8/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.3 din OG nr.8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Rezultă că și pentru personalul auxiliar de specialitate, modul de salarizare este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
În speță, reclamanta a formulat prezenta acțiune solicitând, în principal, plata unor despăgubiri, ca urmare a discriminării față de nivelul drepturilor salariale prevăzută pentru categoriile de grefier, grefieri statisticieni și grefieri documentariști, începând cu luna ianuarie 2007 și până la încetarea stării de discriminare.
Este adevărat că prin dispozițiile înscrise în Anexele 1a, 1b și 1c la OG nr.8/1007, au fost prevăzuți pentru persoanele care ocupă funcțiile de grefier arhivar și grefier registrator coeficienți de multiplicare diferiți față de alte categorii de grefieri, funcție de treptele profesionale stabilite după vechimea în specialitate a acestora.
Însă, chiar legea prevede faptul că salariile de bază se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe trepte sau grade profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Funcțiile de grefier arhivar sau grefier registrator reprezintă funcții distincte în cadrul personalului auxiliar de specialitate și presupun exercitarea unor atribuții specifice din punct de vedere al complexității lor.
Nu se poate pune un semn de egalitate între funcțiile personalului auxiliar de specialitate și atribuțiile îndeplinite de către acesta astfel încât salarizarea să fie aceeași pentru întreg personalul.
Există criterii care delimitează categoriile personalului auxiliar de specialitate precum: condițiile cerute de lege pentru ocuparea funcției respective, atribuțiile de serviciu concrete și complexitatea sarcinilor îndeplinite, nivelul de cunoștințe pe care le valorifică funcția respectivă, ceea ce atrage și o salarizare diferențiată, potrivit opțiunii alese de legiuitor și concretizată în modalitatea de adoptare a actului normativ respectiv.
Potrivit art.1 din OG nr.137/2000 au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Ori, în speță, nu ne aflăm în prezența unui tratament discriminatoriu între reclamantă și celelalte categorii din cadrul personalului auxiliar de specialitate, deoarece nu există o situație analoagă și nici măcar comparabilă între acestea.
Așa cum s-a arătat, au fost prevăzute în mod distinct atât atribuțiile ce revin grefierilor arhivari și grefierilor registratori( art. 62 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești), cât și modalitatea de salarizare în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau al parchetului (art.3 al.1și 4 din OG nr.8/2007).
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-a constatat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le întocmească cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În consecință, pentru toate considerentele arătate urmează să fie respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâta Ministerul Justiției.
Se va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Va fi respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, ca nefondată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la Judecătoria L,-, jud.G în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați, cu sediul în-, jud.G, ca nefondată.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
sent.civ.jud.-/18.11.2008
Tehnored./7 ex./ 26 2008
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel Adrian Bobocea