Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 310/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 310/2010

Ședința publică de la 25 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR LA JUDEȚULUI A împotriva sentinței civile nr. 1415/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G pentru reclamanta intimată, lipsind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate prin registratură întâmpinare.

Avocatul reclamantei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în dezbateri.

Avocatul reclamantei intimate pune concluzii de respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că nu sunt elemente noi în motivele recursului decât cele reiterate în acțiune. Apreciază de asemenea că în mod corect a fost respinsă excepția invocată de recurent privind lipsa calității procesuale pasive. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamanta a solicitat să fie obligați pârâții: INSPECTORATUL ȘCOLAR LA JUDEȚULUI A, COLEGIUL ECONOMIC " ", LICEUL DE MUZICĂ A și ȘCOALA GENERALĂ DE, să-i acorde tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1998, să-i plătească diferențele de drepturi salariale aferente ultimilor 3 ani actualizate cu rata inflației și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.

În motivarea cererii a arătat că, potrivit textului de lege menționat, au fost stabilite tranșe suplimentare de vechime de la 30 la 35 de ani, de la 345 la 40 de ani și peste 40 de ani de vechime în învățământ, pentru fiecare acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul corespunzător tranșei anterioare, lucru care nu a fost respectat de pârâți.

Prin întâmpinările depuse la dosar pârâții au solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că, creșterea de 1/25 a coeficientului de ierarhizare a fost inclusă în salariul de bază.

Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Aai nvocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu se află în raporturi contractuale de muncă cu reclamanta conform dispozițiilor art. 142 din Legea nr.84/1995 coroborate cu art. 11 alin.5 din Legea 128/1997 modificată prin Legea 349/2004.

Prin sentința civilă nr. 1415/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A. A fost admisă în parte acțiunea, pârâții fiind obligați să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă pentru perioada 15.05.2006- 16.06.2006, 15.09.2006-15.06.207 și 01.09.2007-31.08.2009 actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective. Au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei și să plătească suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată A fost respinsă în rest acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția invocată de A că este nefondată cu motivarea că Inspectoratul Școlar A se află în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, coordonează activitatea tuturor unităților de învățământ, îndrumă activitatea directorilor acestor unități și stabilește numărul de norme și posturi vacante în învățământul preuniversitar.

Pe fond, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta are calitatea de personal didactic în învățământul preuniversitar, iar din adeverințele depuse la dosar, rezultă că îndeplinește condițiile de vechime prevăzute de art. 50 din Legea nr. 128/1997, adică au vechime de 30, 35 și 40 de ani în învățământ.

În conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ.

Aliniatul 2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (30, 35 și peste 40) se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Potrivit dispozițiilor art. 48 alin.1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii.

Din reglementarea acestor norme legale, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, tribunalul a reținut că elementele sistemului de salarizare proprii personalului didactic sunt reprezentate pe de o parte de salariul de bază care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte de sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.

Din actele dosarului, tribunalul a constatat că reclamantei nu ia fost acordat acest spor salarial, nedepunându-se nici o dovadă în acest sens.

Pârâții în cauză urmează a răspunde față de reclamantă, în calitatea lor de partener contractual în contractul de muncă al acestora, potrivit dispozițiilor art. 58 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură - învățământ ca angajator care stabilește în concret drepturile salariale cuvenite fiecărui cadru didactic și întocmește statele de plată.

Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, instanța a constatat că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real, suferit de cadrele didactice ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială.

Repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale.

Beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de cadrele didactice este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate și data plății efective, pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvată fiind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume, la data plății efective.

Având în vedere și evoluția economică-socială actuală, cât și soluțiile doctrinare și jurisprudențiale în materie, tribunalul a apreciat că în materia dreptului muncii daunele pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor bănești se pot concretiza nu numai în dobânda legală, ci și în actualizarea cu indicele de inflație, de la data când fiecare sumă ar fi devenit scadentă, la data plății efective, principiul primordial ce se cere a fi respectat fiind repararea în totalitate a prejudiciului suferit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termenul prevăzut de lege, recurs pârâtul Inspectoratul Școlar Județean, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantă împotriva acestei instituții.

În expunerea de motive arată că aliniatul 2 al art. 50 din Legea nr. 128/1997 nu poate fi interpretat separat de textul aliniatului 1 al aceluiași articol. Creșterea de 1/25 a coeficientului de ierarhizare prevăzut la tranșa 30,35, 40 de ani este făcută față de coeficientul de ierarhizare a tranșei anterioare de 25-30 ani vechime, prevedere care a fost respectată încă din anul 1997.

Se mai arată că în mod greșit le-a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Principala apărare formulată de către recurent este aceea că tranșa suplimentară solicitată de către reclamanți este prevăzută de lege și deci le-a fost acordată încă de la momentul apariției textului de lege pe care aceștia își fundamentează acțiunea, raportat la prevederile art. 5 alin. 2 din OG nr. 15/2008.

Potrivit art. 1169 cod civil "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", dispoziție care în materia litigiilor de muncă are o caracteristică specială și anume art. 287 Codul muncii prevede expres că "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".

Instanța de fond a reținut corect că pârâtul recurent nu au făcut dovada că a acordat reclamantei, conform prevederilor art. 50 din Legea nr. 128/1997, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime - 30, 35 și peste 40 ani, o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Având în vedere că însuși recurentul nu contestă dreptul reclamantei la beneficiul acestei tranșe de vechime, însă la dosar nu există nici o dovadă a acordării efective a acestui drept salarial, instanța constată că instanța fondului în mod temeinic a apreciat acțiunea ca fiind fondată și a admis-o în consecință.

Referitor la excepția invocată, aceasta a fost în mod corect soluționată de instanța de fond.

Astfel, unitatea de învățământ are calitatea de angajator pentru personalul didactic auxiliar din unitate potrivit prevederilor Legii 128/1997 și de plătitor al salariilor personalului încadrat în unitate, salariile calculându-se în cadrul unității.

Inspectoratul Școlar Județean A, are calitatea de angajator al cadrelor didactice potrivit Legii 128/1997 și are atribuții de control în ce privește modul de calcul și plata salariilor de către unitățile de învățământ și modalitatea în care se aplică dispozițiile

Faptul că prin art. 167 din Legea 84/1995, modificată prin Legea 354/2004 și HG2192/2005 se arată că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetul local ale unităților administrativ - teritoriale de stat și din alte surse potrivit legii, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a instituției recurente, calitatea dată de calitatea de angajator al acesteia, în acord cu prevederile art. 3 din Legea 168/1999, care definește expres părțile unui conflict de muncă, acestea fiind salariatul și angajatorul.

Față de cele ce preced, sentința fiind la adăpost de criticile aduse, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față în conformitate cu prevederile art. 312 din Codul d e procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR LA JUDEȚULUI A împotriva sentinței civile nr. 1415/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored. 02 Martie 2010/7 ex.

Jud. fond./

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 310/2010. Curtea de Apel Alba Iulia