Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3117/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 3117

Ședința publică de la 16 Mai 2008

Completul constituit din:

Președinte: - -

JUDECĂTOR 1: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 124/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Comunei, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat cu depășirea termenului legal, iar prin serviciul registratură recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, solicitând și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999 coroborat cu art. 301 din Codul d e procedură civilă, invocă excepția tardivității declarării recursului și rămâne în pronunțarea asupra acesteia.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ, sub nr- din data de 26 octombrie 2007, reclamantul a solicitat obligarea Primăriei Comunei la plata sporului de dispozitiv începând cu data de 01.08.2003 până în prezent, actualizat cu indicele de inflație, conform ordinului MAI nr.496, care completează Ordinul MAI nr.275/2002, privind salarizarea personalului militar și civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Reclamantul a arătat că are funcția de bibliotecar în cadrul Primăriei.

A arătat că art. 13 din Legea nr. 138/1999 a prevăzut că "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații, respectiv salariul de bază, rezultând că întreg personalul salarial care își desfășoară activitatea în cadrul administrației publice are dreptul la indemnizație de dispozitiv".

În susținerea cererii a depus în copie carnetul de muncă

Deși legal citată, Primăria Comunei nu a formulat întâmpinare.

La data de 29 ianuarie a fost depusă la dosar Hotărârea cu numărul 21 din 30 septembrie 2007 prin care Consiliul local al Comunei a acordat începând cu luna iulie 2007, plata indemnizației de dispozitiv în cuantm de 25% salariaților din aparatul propriu al Primăriei.

Prin încheierea din29 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, constatând că reclamantul nu are calitatea de funcționar public, făcând parte din personalul contractual al Primăriei Comunei, a dispus transpunerea cauzei pe rolul secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, formându-se dosarul nr-.

În dosar s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinta nr. 124 din 22 ianuarie 2008, Tribunalul M - Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul, retinand ca acesta este încadrat cu contract individual de muncă în funcția de bibliotecar - personal contractual în cadrul Primăriei Comunei și a susținut că i se cuvine indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază conform Ordinului MAI nr.496.

Prin acest ordin s-a prevăzut acordarea indemnizației de dispozitiv și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, prin personal civil înțelegându-se funcționarii publici și personalul contractual din cadrul MAI.

În domeniul administrației publice instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea MAI sunt prevăzute în art.11 din OUG nr.63 din 28.06.2003, privind organizarea și funcționarea MAI.

Administrația publică locală nu face parte din structura MAI, iar primăria este o structură ce funcționează în cadrul autorității publice locale.

Organizarea și funcționarea Administrației Publice locale este reglementată de Legea 215/2001 care în art. 4 prevede că autonomia locală este administrativă și financiară fapt ce îi acordă consiliului local dreptul de a decide acordarea sau nu a unor drepturi salariale angajaților din subordine.

Ministerul Administrației și Internelor îndrumă și sprijină autoritățile publice locale, dar nu sunt în relații de subordonare.

Cum Administrația Publică Locală nu face parte din structura MAI, personalului civil din cadrul primăriei nu i se poate aplica ordinul 496/2003.

Nu este necesar să se facă o precizare dacă, este vorba de administrația publică centrală sau locală la punct. 9.2. din Ordinul 275/2002 care a fost introdus după punct. 9.1. din ordinul 496/2003, fiind vorba de administrația publică din structura MAI.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul, care a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, sustinand ca in mod gresit instanta de fond a interpretat dispozitiile legale in materie, intrucat a aprecia ca indemnizatiile de dispozitiv se acorda numai personalului preluat in cadrul activitatii de evidenta informatizata a persoanei, inseamna incalcarea principiilor privind prevenirea si sanctionarea formelor de discriminare prevazute de Legea nr. 137/2000.

Recursul este declarat peste termenul legal si urmeaza a fi respins ca tardiv.

Termenul legal de recurs este, conform art. 80 din Legea nr. 168/1999, de 10 zile de la comunicarea hotararii pronuntate de instanta de fond, iar acesta se calculeaza conform art. 101 alin. 1.civ.Cod Penal, pe zile libere, neintrand in calcul ziua in care incepe sa curga si ziua in care se implineste.

Comunicarea sentintei instantei de fond s-a efectuat la data de 05.02.2008, asa cum rezulta din dovada de comunicare ( fila nr. 8 din dosarul tribunalului ), iar recursul a fost depus la data de 19.02.2008, data stampilei postei de pe plic ( fila nr. 4).

Cum de la data comunicarii hotararii - si data depunerii recursului au trecut mai mult de 10 zile, este evident ca termenul de declarare a recursului a fost depasit si, intrucat acesta este un termen legal, imperativ si absolut, nerespectarea lui atrage sanctiunea respingerii recursului ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 124/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Comunei, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica de la 16 mai 2008.

Presedinte Judecator JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

- - - - -

Grefier,

-

Red.Jud.-

Ex.2/26 mai 2008

Jud.fond

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3117/2008. Curtea de Apel Craiova