Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3120/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 693/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3120R
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comsa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.70 din 09.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect-drepturi bănești 900 Ron.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.70/09.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă,Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a respins ca atare acțiunea față de acesta.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții să plătească reclamanților - grefieri, cu titlu de despăgubiri, suma de 500 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins ca neîntemeiate celelalte pretenții.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București și prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 invocat în cauză, s-a aprobat repartizarea de stimulente cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru personalul din sistemul justiției și anume: funcționari publici, personal contractual, consilieri de probațiune, judecători.
Principalele criterii avute în vedere la repartizarea individuală a stimulentelor sunt rezultatele meritorii obținute în activitate, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege, calificativele anuale obținute "foarte bine" sau "bine", complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora, celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancțiunilor disciplinare.
Prin art.2 din ordin se motivează acordarea acestor stimulente de ocazia sărbătorilor de iarnă. Pentru acordarea stimulentelor cu această ocazie, s-au preferat anumite categorii profesionale, așa cum s-a mai arătat, funcționari publici, personal contractual și judecători, fiind exclusă categoria personalului auxiliar al instanțelor: grefieri, aprozi, agenți procedurali.
Este adevărat că nu există "un drept de a fi premiat" ori o obligație a ordonatorului de credite de a acorda premii bănești tuturor salariaților sistemului judiciar. Însă, atunci când dispune acordarea unor stimulente financiare, ordonatorul de credite trebuie să-și exercite acest drept pe baza unor criterii obiective, astfel încât, în calitate de angajator să respecte principiul nediscriminării prevăzut de art.5 din Codul muncii și să nu creeze diferențe nejustificate sub aspect salarial între membrii sistemului judiciar. Aceasta întrucât, ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare, pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și obiectivelor generale ale Ministerului Justiției, conform dispozițiilor cuprinse în Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2005 de aprobare a Normelor privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997.
În speța dedusă judecății, ordonatorul de credite nu a prezentat nici un argument valabil din care să rezulte de ce era necesară și legitimă excluderea categoriei grefierilor, aprozilor, agenților procedurali de la dreptul de a beneficia de stimulentul financiar în discuție, în situația în care îndeplineau condițiile impuse prin celelalte criterii prin care se instituie un tratament diferențiat din punct de vedere salarial în cadrul sistemului judiciar.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că în cauză nu avem de-a face cu un drept fundamental ori recunoscut de lege, nu poate fi luată în considerare, noțiunea de stimulent financiar "primă" fiind inclusă în definiția salariului prevăzut de art.155 Codul muncii (legiuitorul folosind în conținutul acestui text sintagma "alte adaosuri" pentru a desemna respectivul concept).
Cât despre faptul că ulterior au existat măsuri de compensare ce au vizat și personalul auxiliar de specialitate - de exemplu Ordinul nr.1793/C/2006 din 27 iulie 2006, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate în raport cu gradul de colectare a taxelor de timbru, nu s-a urmărit înlăturarea discrepanțelor create între membrii sistemului judiciar cu ocazia sărbătorilor de iarnă în anul 2005. Prin intermediul acestui ordin a fost recompensată categoria socio-profesională în discuție, impunându-se drept condiție existența unui grad de colectare a sumelor cu titlu de taxe de timbru la nivelul ordonatorilor secundari ori terțiari. Așadar, nici acest argument al pârâtului Ministerul Justiției nu este de natură a înlătura categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate de la acordarea stimulentelor în discuție.
Este adevărat că prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c, art.8 alin.3, art.19 alin.4 din OG nr.137/2000, însă discriminarea vizează categoria judecătorilor și nu categoria personalului auxiliar de specialitate, din care fac parte și reclamanții, sens în care hotărârea sus menționată nu reprezintă relevanță în cauză.
Având în vedere astfel prevederile art.5 Codul muncii, ce consacră principiul egalității de tratament față de toți salariații, în condiții de responsabilitate identică, se naște obligația autorității ce a generat acordarea discriminatorie a stimulentelor de a repara prejudiciul cauzat categoriei de personal ce a fost lipsită de echivalentul acestor drepturi bănești, instanța a obligat pârâții la plata sumei de 500 lei fiecărui reclamant, reprezentând drepturi bănești, sumă acordată personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești și nu suma de 900 lei solicitată, ce vizează categoria funcționarilor publici din cadrul sistemului judiciar.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de actualizare a drepturilor salariale cu indicele de inflație, Curtea a apreciat întemeiată solicitarea față de dispozițiile art.269 raportat la art.295 alin.1 Codul muncii. Actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație se cuvine persoanei prejudiciate pentru a asigura o reparare integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturi de muncă. A nu ține seama de devalorizarea monedei naționale, ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp. În acest context, solicitarea reclamanților de a acorda atât indicele de inflație cât și dobânda legală este neîntemeiată, întrucât instanța nu poate proceda la aplicarea a două categorii de actualizări a aceluiași prejudiciu, ce echivalează de altfel cu o îmbogățire fără just temei.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat pârâtul Ministerul Justiției,care întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susține că,în primul rînd, reținerea în considerentele sentinței pronunțate, că în cauză, prin neacordarea sporului de fidelitate s-a făcut o discriminare directă în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/31 august 2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este neîntemeiată, în condițiile în care a constituit temeiul admiterii acțiunii reclamanților.
Ca argument în acest sens, s-a susținut că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii, care sunt definitive si general obligatorii, asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 a admis excepția de neconstituționalitate si a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din ordonanța menționată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel, prin Decizia nr. 819 din 03.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data 16.07.2008, Curtea Constituțională a statuat in sensul ca reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările a ulterioare.
Analizând excepția, Curtea Constituțională a constatat că" prevederile art. 1 alin. 2 art. 2 și art. 27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale in măsura in care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta să anuleze ort sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".
Luând în considerare dispozițiile art. 27 (1) din nr.OG 137/2000, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are puterea să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție ca și prevederile art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor de lege menționate, Parlamentul, și prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Constituție - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Dat fiind temeiul de drept pe care reclamanții își fundamentează acțiunea, respectiv art.1 alin. 1, art.2, art.27 alin. 1, recurenta a arătat că aceste articole au fost declarate neconstituționale prin decizia din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial 537 din 16 iulie 2008.
2. În al doilea rând,a susținut recurenta, prin Ordinul ministrului justiției 921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru următoarele categorii de personal din sistemul justiției: pe de o parte, aparatul propriu Ministerului Justiției, pe de altă parte, judecători, consilieri de reintegrare socială și supraveghere, funcționari publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești,prin aceasta a fiind avută în vedere acordarea de stimulente doar anumitor categorii de personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției și din cadrul instanțelor judecătorești, printre care a fost inclus și personalul contractual.
Este adevărat că prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a, invocată ca temei al acțiunii, s-a constatat existența unei discriminări potrivit art. 2 alin 1 și 2, art. 6 lit. c, art.8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din nr.OG 137/2000, însă de remarcat este faptul că pretinsa discriminare, invocată de către reclamanții grefieri în susținerea pretențiilor formulate, nu s-a raportat la această categorie profesională, cum reiese cu ușurință din lecturarea acestei hotărâri;în plus, soluțiile pronunțate de CNCD nu sunt obligatorii pentru instanțe, acestea fiind suverane în aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei acțiunilor deduse judecății
financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Prin urmare, la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea îndeplinirii obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp ori în același cuantum.
Faptul că reclamanții nu au fost recompensați într-o anumită perioadă de timp sau în aceeași perioadă, însă au fost recompensați ulterior, că valoarea premiilor s-a stabilit deosebit pentru categorii profesionale aflate în situații diferite (judecători, personal auxiliar de specialitate) nu justifică reținerea unui caz de discriminare în conformitate cu dispozițiile nr.OG 137/2000.
Așadar, apreciem că reclamanții, având funcția de grefier, iar în perioada de referință fiind personal contractual, nu pot invoca Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a în susținerea pretențiilor formulate, întrucât situația analizată prin aceasta nu a vizat această categorie profesională.
3. În al treilea rând, conform alineatului (3) al art. 25 din Legea 146/1997,repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, fiind în vigoare Ordinul ministrului Justiției nr. 1008/C din 19 aprilie 2006, de aprobare a Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, publicat în Of. nr.446 din 23 mai 2006.
Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările completările ulterioare, fondurile pentru stimularea personalului din sistemul justiția reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).
Conform alineatului (3) al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme, rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
Ca atare, fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor în vederea stimulării personalului din sistemul justiției.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție, "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege."
Potrivit art. 155 din Codul muncii "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri." "Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: - (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare -" - art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul, din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii,în schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare, care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel, potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004, "în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative."
În ceea ce privește natura stimulentelor financiare, acestea nu constituie un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, depinzând de o multitudine de factori,nefiind admisibilă solicitarea reclamanților care cer instanței de judecată să se substituie ordonatorului de credite încălcându-i acestuia dreptul la apreciere și să procedeze la repartizarea stimulentelor, cu nesocotirea dispozițiilor legale aplicabile.
Totodată, din fondul cu destinație specială se asigură stimulentele pentru toate categoriile de personal din sistemul justiției, prevăzute la art. 2 alin. 1 din Normele interne și nu doar pentru personalul contractual,astfel că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
Cu titlu exemplificativ, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1744/C/13 iulie 2006 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești iar prin Ordinul ministrului Justiției nr. 2800/C/2006 s-a aprobat de asemenea repartizarea unui fond destinat stimulării funcționarilor publici, din cadrul instanțelor judecătorești, al Ministerului Justiției și al Institutului Național de, precum si pentru personalul din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite. Prin Ordinul ministrului Justiției nr. 933 din 03.04.2007 a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării funcționarilor publici, personalului contractual și personalului auxiliar - grefierilor informaticieni din cadrul instanțelor.
În ceea ce privește practica judiciară, în cauzele cu obiect similar instanțele de judecată s-au pronunțat în sensul respingerii acestor cereri ca neîntemeiate: Sentința civilă nr. 1075 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. -/2007, Sentința civilă nr. 1104/2007 din 24 octombrie 2007 Tribunalului Alba pronunțată în dosarul nr-, Sentința civilă nr. 1296 din 01 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- și Decizia civilă nr. 1266/2007 din 10 decembrie 2007 Curții de Apel Alba lulia pronunțată în dosarul nr-.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, sunt nefondate susținerile recurentului, potrivit cărora, în mod nelegal instanța fondului, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 al.2, art. 2 și art. 27 ale OG nr. 137/2000, în sensul în care aceste dispoziții au fost restrânse prin decizia Curții Constituționale nr. 819/3.07.2008, a statuat împrejurarea că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 s-a creat o discriminare directă a personalului auxiliar de specialitate câtă vreme, potrivit deciziei menționate a Curții Constituționale s-a prevăzut că menționatele dispoziții ale OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege.
În cauză, însă nr. 1921/C/2005 nu reprezintă un act normativ cu putere de lege, în sensul dispozițiilor menționate, nefiind emis de Parlament ca autoritate legiuitoare și de Ministrul Justiției ca reprezentant al unei autorități publice centrale.
Curtea mai reține și că, prin hotărârea nr. 15/23.02. 2006, CNCD a constatat existența unei discriminări a magistraților, invocându-se acordarea stimulentelor de către angajator pentru sărbătorile de iarnă doar pentru anumite categorii de personal din sistemul justiției și de magistrații cu vechime de până la 3 ani; chiar dacă hotărârile CNCD nu sunt obligatorii pentru instanță, iar prin hotărârea menționată au fost vizați în special magistrații, și în privința personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești se poate reține că prin aplicarea unui tratament juridic diferențiat acestei categorii de personal, în raport de celelalte menționate în nr. 1921/C/2005, primei categorii i s-a creat o situație discriminatorie.
Mai mult, tratamentul diferențiat aplicat intimaților nu a avut o justificare obiectivă și rezonabilă, în sensul dispozițiilor art. 2 din OG nr.137/2000, acesta fiind justificat doar prin necesitatea premierii cu ocazia sărbătorilor de iarnă; chiar dacă stimulentele financiare acordate prin ordinul în discuție nu reprezentau concretizarea unui drept consacrat expres de lege iar ordonatorul de credite nu are obligația premierii bănești a tuturor salariaților săi,în mod corect a reținut instanța fondului,contrar susținerilor recurentului ce apar ca nefondate,că stimulentul în discuție este un drept corelativ celui salarial și implică, potrivit dispoz.art. 5 din Codul muncii obligația angajatorului de a trata nediscriminatoriu și legal pe toții salariații săi, în baza unei justificări obiective.
Astfel, în măsura în care a invocat premierea pentru sărbătorile de iarnă a anumitor categorii de personal, chiar dacă potrivit nr. 1008/C/2006, ordonatorul de credite poate stabili necesitatea stimulării financiare anumitor categorii de personal,însă această măsură salarială trebuie să aibă loc în baza unor criterii obiective și proporționale cu scopul urmărit; or recurentul nu a invocat vreun scop obiectiv pentru acordarea stimulentelor financiare pentru sărbătorile de iarnă doar anumitor categorii de personal, astfel încât exercitarea dreptului ordonatorului de credite a fost abuzivă.
Curtea mai apreciază și faptul că chiar dacă potrivit nr. 1008/C/2006, modificat, ordonatorul de credite este îndreptățit a acorda stimulentele în discuție potrivit unor obiective ce corespund politicii dezvoltării sistemului judiciar, în cauza de față recurentul nu a justificat criteriul rezonabil urmărit prin acordarea stimulentelor doar personalului contractual de instanță și personalului din aparatul propriu, cu atât mai mult acordarea acestui drept de natură salarială chiar suplimentar fiind și implicând libera apreciere a ordonatorului de credite, este discriminatorie; susmenționatul tratament diferențiat, rezultat din aplicarea nr.1921/C/2005 este discriminatoriu chiar dacă ulterior au fost achitate stimulente din fondurile rezultate din taxele de timbru și categoriilor de personal excluse din menționatul ordin, câtă vreme acordarea acestora a vizat alt criteriu iar nu cel urmărit prin nr. 1921/C/2005 și anume premierea pentru sărbătorile de iarnă.
Nefondate sunt și susținerile recurentului referitoare le relevanța în cauză a unor hotărâri judecătorești prin care pretenții analoage ale personalului auxiliar au fost respinse ca nefondate,câtă vreme în sistemul dreptului procesual român practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.70 din 09.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
/2.ex./29.05.2009
Jud, recurs:
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comsa Carmen Georgiana