Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3371/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(702/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3371/
Ședința publică din data de 14 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, G, împotriva sentinței civile nr.6756 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 36126/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/12.05.2009 atașată la fila 110 dosar, lipsind intimații-reclamanți, și intimații pârâți Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata pârâtă Curtea de Conturi a României, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 13.05.2009.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării avocatului recurenților reclamanți.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurenților reclamanți, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.-.11.2008 a Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, s-au respins pretențiile aferente perioadei 01.11.2000 - 29.01.2005 ca prescrise.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții:, G, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.
S-a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 26.09.2008 sub nr-, în urma declinării competenței de soluționare prin sentința civila nr.2182/09.09.2008 a Curții de Apel București, reclamanții:, G, reprezentați prin au chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României solicitând obligarea acesteia la recunoașterea dreptului de a beneficia de sporul de stabilitate în raport cu vechimea în funcții economice de specialitate pentru perioada 01.11.2000-30.01.2007 și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihica începând cu data de 01.11.2000 la zi, acordarea acestor drepturi și efectuarea mențiunilor în carnetele de munca ale reclamanților. În motivare, au arătat reclamanții că salarizarea controlorilor financiari se face potrivit OUG nr. 160/2000, până la intrarea în vigoare a acesteia controlorii financiari beneficiind de spor de vechime în muncă, salariul de merit lunar, premiul anual, premii în cursul anului, stimulente și indemnizații pentru funcțiile de conducere. Acestea erau reglementate prin Legea nr.50/1995. În plus, până la aplicarea OUG nr. 160/2000, reclamanții au precizat că mai beneficiau și de sporul de stabilite în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de controlor financiar între 10%-20%, sporul pentru titlu științific, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariu de bază. Acestea au fost introduse prin Legea nr.104/1999 privind aprobarea OG nr.9/1997 si OG nr.56/1997. Odată cu adoptarea OUG nr.160/2000, Curtea de Conturi a sistat plata tuturor sporurilor, indemnizațiilor, stimulentelor si a salariului de merit prevăzute de Legea nr.50/1995, precum și a sporurilor introduse în sistemul de salarizare prin Legea nr.104/1999.
Au mai arătat reclamanții că din prevederile OUG nr. 160/2000 reiese fără dubii că au rămas fără aplicabilitate numai dispozițiile Legii nr.50/1995, iar nu și ale Legii nr.104/1999, însă în mod nelegal Curtea de Conturi a sistat plata sporului de stabilitate și a celui de risc și suprasolicitare neuropsihic, continuând însă să mențină sporul pentru titlul științific dobândit.
Se menționează în cererea introductivă că în conformitate cu Legea nr. 50/1996, funcțiile de conducere și cele de execuție de specialitate din cadrul Curții de Conturi erau asimilate cu funcțiile de judecător și respectiv procuror, în privința salarizării și altor drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Începând cu anul 2003, în urma noilor reglementări introduse prin OUG nr.177/2002, echilibrul care a existat intre funcțiile echivalente conform legii, din cadrul autorității judecătorești și Curtea de Conturi a fost abandonat, întrucât, în cazul personalului din autoritatea judecătorească au fost prevăzute o serie de sporuri, în timp ce pentru controlorii financiari prin sistemul reglementat de OUG nr.160/2000, s-a stabilit ca unică formă de remunerare indemnizația lunară fără vreun alt drept, cu toate ca aceștia își desfășoară activitatea peste programul normal de lucru, în instituții în care există condiții vătămătoare și în condiții de stres și suprasolicitare neuropsihică accentuată.
Prin încetarea plății sporului de stabilitate și a celui pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consideră reclamanții, s-a creat o discriminare în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, deși condițiile de muncă sunt similare. Situația este similară sporului de vechime în muncă, acesta fiindu-le recunoscut de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.94/1992, OUG nr. 160/2000, Legii nr. 50/1995, Codului muncii, Legii nr. 104/1999, Constituției României, OG nr. 137/2000, Directiva nr. 89/391/CE.
La data de 29.05.20008, reclamanții au depus o precizare la acțiune, prin care au solicitat recunoașterea dreptului pentru includerea în drepturile salariale a sporului de stabilitate pentru perioada 01.11.2000 - 30.06.2007, fiind indicată si reclamanta.
Pârâta Curtea de Conturi a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, pârâta a arătat că în speță nu este incidentă vreo cauză de întrerupere și suspendare a cursului prescripției extinctive, astfel încât reclamanții nu pot solicita decât recunoașterea pretențiilor pentru o perioadă care se încadrează în termenul de prescripție prevăzut de art.283 lit.c Codul muncii. Pe fond, precizează pârâta că în mod eronat reclamanții își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr.104/1999, adoptată pentru aprobarea OG nr.9/1997 și a OG nr.56/1997. Aceste acte normative au fost adoptate pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, iar potrivit art.60 din Legea nr.24/2000 fac parte din actul de bază. Or, aplicarea lor a avut loc până la data intrării în vigoare a OG nr.83/2000 de modificare și completare a Legii nr.50/1996 care a abrogat dispozițiile art.56 din Legea nr.50/1996. Prin adoptarea OUG nr.160/2000, s-a introdus ca formă de salarizare indemnizația lunară unică, orice dispoziții privind sporurile, indemnizațiile, stimulentele prevăzute de Legea nr.50/1996 și OUG nr.24/2000 nemaifiind aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestuia, în cazul în care se admite cererea de chemare în judecată a reclamanților, să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor bănești ce fac obiectul prezentei cauze.
A fost introdus în cauză, în baza OG nr.137/2000, Consiliul Național pentru Combatere Discriminării.
Ministerul Economiei si Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, pe care instanța a unit-o cu fondul.
A fost unită cu fondul și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României.
În legătură cu excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că reclamanții pretind recunoașterea și acordarea unor drepturi de natură salarială începând cu data de 01.11.2000, având în vedere art. 283 alin 1 Iit.c Codul muncii cât și art.1 din Decretul nr.167/1958 a constatat că, raportat la data nașterii dreptului la acțiune și data introducerii acțiunii, și anume 30.04.2008, pentru perioada anterioara datei de 29.04.2005, pretențiile sunt prescrise.
S-a apreciat că, sistemul de salarizare al acestei categorii de personal este reglementat de OUG nr. 160/2000, care, în art.1, ca formă de salarizare este indemnizația lunară.
Totodată, se prevede că: "indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial".
Prin urmare, s-a constatat că în concret controlorii financiari beneficiază de o lege specială de salarizare, care nu prevede nici unul din sporurile pretinse de reclamanți, și anume sporul de stabilitate și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a statuat că anterior intrării în vigoare a OUG nr.160/2000, controlorilor financiari le erau aplicabile prevederile art. 56 din Legea nr.50/1996, care le recunoșteau dreptul la sporul de stabilitate și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, dispoziție ce a fost abrogată prin OG nr. 83/2000.
Tot înainte de adoptarea OUG nr.160/2000 au fost aplicabile reclamanților și prevederile OUG nr. 24/2000.
Art.6 din OUG nr.160/2000 prevede încă urmatoarele: "pe data aplicării prezentei ordonanțe de urgență prevederile referitoare la salariul de merit, sporuri, indemnizații, stimulente, prevăzute în Legea nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi. Anexa nr.111/2 și punctul 1 din anexa nr.VI/2 lit. D din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar se abrogă".
În prezent, apreciază Tribunalul singurul act normativ cu caracter general privind salarizarea controlorilor financiari este OUG nr.160/2000. Or, cum aceasta nu prevede cele două sporuri, reclamanții nu pot beneficia de ele.
Susținerea reclamanților în sensul că prevederile Legii nr.104/1999 nu au fost abrogate nu sunt întemeiate, deoarece aceasta a fost adoptată pentru aprobarea unor alte acte normative care modificau sau completau Legea nr.50/1996, astfel încât se includ în actul normativ de bază. Cum acesta a fost abrogat, actele de modificare sau completare nu pot fi considerate a fi în vigoare în continuare. În acest sens sunt și dispozițiile Legii nr.24/2000.
Referirea la situația altor categorii de personal nu este relevantă deoarece fiecare dintre aceste categorii are un regim special de salarizare, neaplicabil celorlalte.
S-a considerat astfel că pentru a se putea invoca discriminarea este necesar, în primul rând, ca persoanele să se găsească în situații similare. Or, în speță, din punct de vedere al sistemului de salarizare prevăzut de lege, situația lor este diferită.
Atât timp cât legea nu stabilește dreptul reclamanților de a beneficia de cele două sporuri, nici judecătorul nu le poate institui, aceasta echivalând cu asumarea unei puteri de a legifera, pe care, potrivit legii, nu o deține.
În cauză consideră instanța de fond că nu se poate reține existența vreunui criteriu de discriminare prevăzut de OG nr.137/2000 și nici că scopul acestei reglementări ar fi acela de a restrânge, înlătura recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Față de acestea, s-a constatat că cererea nu este întemeiată.
Cât privește excepția inadmisibilității invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că nu este întemeiată, inexistența unor raporturi juridice între părți fiind o problemă de fond, cu atât mai mult cu cât această instituție are atribuții în legătură cu fondurile bugetare.
Având în vedere că cererea principală a fost considerată neîntemeiată, s-a respins și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Pentru aceste considerente, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate. . criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenții susțin în esență pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că recurenții-reclamanți au solicitat recunoașterea dreptului la spor de stabilitate și a dreptului la spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, drepturi acordate lor conform art.56 din Legea nr.50/1996, republicată.
Ori, pentru recunoașterea dreptului nu există instituit termen de prescripție.
Acest fapt a fost consfințit și prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/10.03.2008, în baza căreia s-a recunoscut și plătit tuturor magistraților din România dreptul de natură salarială - la spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, în baza dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, pe perioada 2000-2008 și în continuare, fără ca instanța supremă să rețină că dreptul la recunoașterea și acordarea acestui drept de natură salarială pe opt ani în urmă ar fi prescris.
Ori, dacă dreptul de natură salarială prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 nu s-a prescris pe opt ani în urmă și, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/10.03.2008 nici nu putea fi pierdut în baza unei OG, respectiv nr.OG83/2000, consideră recurenții că nici dreptul de natură salarială prevăzut de art.56 din aceeași lege, respectiv Legea nr.50/1996 nu s-a prescris pe opt ani în urmă și conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/10.03.2008 nici nu putea fi pierdut în baza nr.OG83/2000.
Astfel, în mod arbitrar și eronat, contrar Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial nr.444 din 13.06.2008, Tribunalul a reținut că "anterior intrării în vigoare a OUG nr.160/2000, controlorilor financiari le erau aplicabile prevederile art.56 din Legea nr.50/1996, care le recunoșteau dreptul la sporul de stabilitate și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, dispoziție care a fost abrogată prin nr.OG83/2000".
Se arată astfel că, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/10.03.2008 publicată în Of. Nr.444 din 13 iunie 2008 Secțiile Unite, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată în principal următoarele: "În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României". Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Această constatare presupune practic că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.3 în forma republicată în 2003 a Constituției României)".
Nu trebuie neglijat că, în conformitate cu prevederile art.8 din Decretul nr.167/1958 prescrierea dreptului la acțiune în repararea pagubei curge de la data când cel în cauză a cunoscut paguba.
În cauză paguba va fi cunoscută numai după recunoașterea dreptului de a beneficia de spor de stabilitate și de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pe perioadele sus-menționate, adică după soluționarea prezentei cauze, deci termenul de prescripție a solicitării drepturilor bănești ce li se cuvin va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii în cauza pendinte pe rol.
Trebuie avut în vedere totodată că, prin pct.14 din Legea nr.104/1999 a fost modificat art.52 (2) din Legea nr.50/1996, devenit art.56 după republicare, cu următorul conținut: "controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, de sporul pentru titlul științific de doctor sau doctor docent, precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică".
recurenții că, art.56 din Legea nr.50/1996, republicată ce reglementează sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de stabilitate pentru controlorii financiari, produce în continuare efecte juridice după intrarea în vigoare a OUG nr.160/2000 și nr.OG83/2000.
Aceasta întrucât legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile cele mai importante și mai generale, este actul normativ cu forța juridică superioară celorlalte acte normative. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, decât în condițiile prevăzute de lege, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Totodată nu trebuie neglijat în susținerea recurenților că, art.56 din Legea nr.50/1996 republicată, a fost abrogat prin art.6 din OUG nr.160/2000. Însă acest din urmă act normativ - ordonanța guvernului - este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, art.56 (2) care prevede: "Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente".
Ca urmare, se invocă în recursul formulat inaplicabilitatea normelor de abrogare determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, ceea ce determină ca efectele art.56 din Legea nr.50/1996 să se producă și după intrarea în vigoare a OUG nr.160/2000 și a OG nr.83/2000, așa cum s-a hotărât și prin Decizia ÎCCJ nr.21/10.03.2008 publicată în Of.nr.444 din 13 iunie 2008. Sub acest aspect, rezultă că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de stabilitate și pentru controlorii financiari, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Pe de altă parte se arată că, art.56 (2) din Legea nr. 50/1996,republicată, nu a fost abrogat în mod expres și nici implicit, prin alte acte normative de același nivel sau de nivel superior.
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, prevede la arte 63 care sunt condițiile de formă și de fond ale abrogării.
În situația dată, pentru art.56 alin. 2 din Legea nr. 50/1996,republicată nu există o dispoziție distinctă de abrogare în alte acte normative de același nivel sau de nivel superior.
Pe de altă parte, Ordonanța nr.83/2000 se referă la modificarea Legii nr. 50/1996, nicidecum la modificarea OUG nr.24/2000, pentru care guvernul nici nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000, în acest sens.
Având în vedere art. 108 (3) din Constituția României, care prevede că Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta, se impune a se constata că modificarea adusă prin OG nr. 83/2000, a OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar este neconstituțională și nu poate produce efecte în planul salarizării personalului contractual din sectorul bugetar, categorie din care fac parte și recurenții-reclamanți.
Astfel, prin art. VIII al OUG nr. 83/2000, s-a prevăzut că Nota la anexa nr. III/2 "Curtea de Conturi" la OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
"Controlorii financiari beneficiază de spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, în condițiile prevăzute la art. 18 alin. (3) și (5) din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de baza brut lunar, precum și de sporul pentru titlul științific de doctor sau doctor docent de 15% din salariul de baza brut". Apreciază recurenții că pin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, în baza căreia a ost emisă de OG nr. 83/2000, apar în mod limitativ numai următoarele acte normative care vor fi modificate sau completate:
1. Modificarea și completarea privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, re publicată;
2. Stabilirea sistemului unitar de salarizare aplicabil tuturor funcționarilor publici; (nu personalului contractual la care se refera OUG nr. 24/2000)
3. Abrogarea art. 2 alin. (3)pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele L II sau III de munca.
Printre actele ce urmau să fie modificate sau completate prin ordonanță nu se regăsește OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar,fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile act.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin (1) din Constituția României.
Or, Curtea Constituțională pretind recurenții are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a ar.147 alin. (1), eu referire la arte 126 alin.Il din Constituție, instanțelor judecătorești. Or, art. VIII din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.(1) din Constituția României, și își încetează efectele. De aceea, inaplicabilitatea normelor conținute în art. VIII din OG nr.83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 56 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Practica judiciară conform susținerilor recurenților, confirmă admisibilitatea cererilor privind plata despăgubirilor echivalente cu sporul de stabilitate și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. Se invocă în acest sens sentința civilă nr.3951 din 16.06.2008 a Tribunalului Gorj și sentința civilă nr.456 din 07 mai 2008 a Tribunalului Buzău.
Trebuie avut în vedere că Ministerul Finanțelor a suplimentat deja din septembrie 2008 bugetul Curții de Conturi cu suma necesară plății drepturilor controlorilor financiari domiciliați în cele 6 județe (B, B, G, G, V) la care instanțele au dat câștig de cauză reclamanților,sumele totale și actualizarea lor au fost cuantificate.
Instanța de fond nu a ținut cont că, deși în documentele depuse la dosar (Nota de fundamentare a OUG nr.160/2000 - semnată inclusiv de Ministrul Justiției și Expunerea de motive la Legea nr.711/2001 pentru aprobarea OUG nr.160/2000) se precizează că salariile și celelalte drepturi salariale ale controlorilor financiari au fost stabilite prin lege la același nivel, de la înființarea Curții de Conturi, până în prezent, cu drepturile salariale acordate magistraților din organele judecătorești, dar în fapt, în ceea ce privește sporurile recunoscute recurenților prin art.56 din Legea nr.50/1996 instanța nu a mai menținut aceeași abordare, Tribunalul București producând prin sentința civilă nr.6756/2008 încă o discriminare la adresa controlorilor financiari de la Curtea de Conturi a României.
Tribunalul a nesocotit și conținutul în date al Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite - nr.05.2007 ce a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1) din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct.32 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, art.50 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr.177/2002 și art.6 alin.(1) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr.160/2000 se interpretează identic atât pentru magistrați cât și pentru controlorii financiari, aceasta fiind o dovadă în plus că drepturile salariale ale controlorilor financiari au fost stabilite prin lege la același nivel, de la înființarea Curții de Conturi, până în prezent, cu drepturile salariale acordate magistraților din organele judecătorești, dar în fapt, în ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu s-a mai menținut aceeași abordare, producându-se încă o discriminare la adresa controlorilor financiari de la Curtea de Conturi a României.
Se arată totodată de către recurenți că aceștia au introdus acțiunea în dosarul cauzei numai împotriva unei singure pârâte: Curtea de Conturi a României. În mod eronat Tribunalul București, prin sentința civilă nr.6756/2008 a mai menționat, la pag.l, ca pârât și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instituție care nu este răspunzătoare pentru neacordarea de către Curtea de Conturi a României a drepturilor recunoscute lor prin art.56 din Legea nr.50/1996.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept substanțial incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prima critică a sentinței atacate vizează modul de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.11.2000-29.04.2005 invocate de către pârâta Curtea de Conturi prin întâmpinare. Tribunalul a soluționat corect această excepție, prin legala interpretare și aplicare a art.283 și art.166 Codul muncii, a art.3 alin.1, art.7 alin.1, art.8 din Decretul nr.167/1958.
Se va avea în vedere în acest sens că potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri de către salariat".
Totodată, potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani.
Potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958: "Prescripția începe să curgă la data când se naște dreptul la acțiune".
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Pe de altă parte în ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție sunt aplicabile dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă în conformitate cu care: "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea".
Concret, termenul de prescripție a început să curgă, pentru fiecare prestație din momentul plății lunare a indemnizației de încadrare.
Față de aceste prevederi legale, în speța dedusă judecății, dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada 01.11.2000-29.04.2005, astfel că pe cale de consecință, dreptul material la acțiune s-a prescris pentru perioada menționată mai sus.
În aceste condiții, în raport cu data introducerii acțiunii 30.04.2008 - precum și în considerarea art.12 din Decretul sus-menționat potrivit căruia: "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni succesive se stinge prin prescripție deosebită", se impune a se constata că în cauză dreptul la acțiune este prescris pentru întreaga perioadă sus-menționată.
În acest sens, sunt de altfel și dispozițiile art.166 alin.1 Codul muncii care reglementează prescripția drepturilor salariale ce prevăd că: "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Nu pot fi primite apărările recurenților reclamanți cu privire la data la care începe să curgă termenul de prescripție, data pronunțării prezentei decizii și nici apărările prin care se arată că la data de 10.03.2008 când a fost pronunțată Decizia nr.21 a Secțiilor Unite li s-ar fi recunoscut alături de magistrați dreptul la sporul de risc și suprasolicitare nervoasă de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1956 și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2004.
Potrivit art.21 alin.2 din nr.OG137/2000, termenul de prescripție curge de la data săvârșirii faptei discriminatorii sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință despre săvârșirea ei. Recurenții-reclamanți susțin că au luat cunoștință despre existența faptei discriminatorii (respectiv nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat dreptul la sporul de risc și suprasolicitare abia la data de 10.03.2008, când a fost pronunțată decizia sus-menționată.
Ori, aceste apărări nu pot fi luate în considerare, întrucât data cunoașterii pagubei, cât și a celui ce răspunde de ea este data intrării în vigoare a art.6 alin.2 din Legea nr.711/2001 de aprobare a nr.OUG160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, prin care s-a abrogat dreptul la sporul de risc și suprasolicitare pentru controlorii financiari, din categoria cărora fac parte și recurenții-reclamanți. Totodată nu poate constitui moment al întreruperii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune Decizia nr.21 din data de 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât această decizie nu se referă la categoria profesională a auditorilor publici externi (foști controlori financiari), din categoria cărora fac parte și recurenții-reclamanți, cu atât mai mult cu cât decizia amintită a fost pronunțată la data de 10.03.2008, publicată în Monitorul Oficial la 13.06.2008, deci după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.
Pe fondul dreptului dedus judecății, în ceea ce privește pretențiile deduse judecății ulterioare datei de 29.04.2005, pretenții ce nu sunt prescrise, corect prima instanță le-a respins ca neîntemeiate.
Legal a statuat Tribunalul pe acest aspect, respectiv că din conținutul Deciziei nr.21/10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.444 din 13.06.2008 rezultă fără echivoc că auditorii publici externi (foști) controlori financiari, din cadrul intimatei Curtea de Conturi a României, nu fac parte din categoria persoanelor cărora le-a fost recunoscut dreptul la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare. Dimpotrivă, categoriile socio-profesionale la care fac referiri atât dispozitivul cât și considerentele deciziei în interesul legii sunt "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate". Dacă decizia sus-menționată ar fi făcut referire și la controlorii financiari, ar fi stipulat acest aspect în conținutul său, neprocedând în maniera sus citată, evident că acești nu se pot prevala de această decizie în sprijinul acordării pretențiilor bănești solicitate.
Se impune a se avea în vedere în acest sens că drepturile salariale ale controlorilor financiari sunt reglementate de acte normative speciale: nr.OUG160/2000 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.233/2006, nr.OUG27/2007, aprobată prin Legea nr.219/2007 și nr.OG14/2008 aprobată prin Legea nr.237/2008 dispoziții ce nu prevăd acordarea sporului acordat prin acțiunea introductivă de instanță.
Practic, la data de 1.11.2000 prin Legea nr.711/2001 ce a aprobat nr.OUG160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a abrogat o parte din conținutul nr.OUG24/2000, act normativ ce viza sistemul de salarizare a salariilor de bază, pentru personalul contractual din sistemul bugetar, ce stipula acordarea sporului de risc și suprasolicitare în condiții de 50% pentru controlorii financiari, în condițiile prevăzute de art.18 alin.3 și 5 din Legea nr.50/1999 republicată cu modificările și completările ulterioare.
Raportat la actele normative sus-menționate, se va constata că nr.OUG160/2000 aprobată prin Legea nr.711/2001, ce a abrogat o parte din conținutul nr.OUG24/2000 aprobată prin Legea nr.383/2001, abrogare ce s-a realizat cu respectarea cerințelor impuse de art.62 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare, în sensul că s-a respectat cerința unei reglementări de același nivel, cât și a art.62 alin.3 din actul normativ enunțat (Legea nr.24/2000) respectiv că: "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are un caracter definitiv".
Practic anexa nr.III.2 și punctul I din anexa VI/2 lit.D din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.24/2000 a fost abrogată la data de 1.11.2000 conform nrt.OUG160/2000 aprobată prin Legea nr.711/2001, voința legiuitorului fiind aceea de a nu mai acorda sporul dedus judecății, sens în care nu mai puteau fi pretinse prin acțiunea pendinte pe rol, cum legal a statuat Tribunalul.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, doar în calitate de expert în domeniul discriminării, pentru a-și preciza poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de discriminare. conform art.16-20 din OG nr.137/2000, această instituție este abilitată și investită de lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei fapte, sens în care sunt irelevante apărărilor reclamanți că nu ar fi solicitat judecata în contradictoriu cu instituția sus menționată, ci doar cu pârâtul Curtea de Apel.
Nu pot fi reținute nici susținerile primei instanțe privind jurisprudența pronunțată în pricini similare, respectiv hotărâri judecătorești de admitere a pretențiilor bănești asemănătoare cu cele deduse judecății, întrucât în sistemul românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, G, împotriva sentinței civile nr.6756 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 36126/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Tehored./2 ex./12.06.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
