Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3491/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3491
Ședința publică din 3 decembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta-recurentă " " SRL T împotriva sentinței civile nr.831 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamantul intimat lipsă, avocat, pentru pârâta-recurentă "" SRL T, avocat, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după reprezentantul pârâtei-recurente depune la dosar delegația de împuternicirea avocațială, seria -, nr. - din 4.11.2008.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată. Arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii, a fost interpretat greșit actul dedus judecății, instanța, apreciind în mod eronat operarea demisiei cu titlu retroactiv, reținând ca temei al demisiei dispozițiile art.79 alin.8 din Codul muncii. De asemenea, arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind reținut greșit că societatea a emis decizia de concediere disciplinară cu rea-credință, întrucât nu s-a ținut seama de demisia contestatorului, neavând însă în vedere că aceasta a fost emisă datorită abaterii disciplinare a contestatorului comisă anterior înregistrării demisiei, respectiv absențele nemotivate pe perioada preavizului, acestea reprezentând o abatere cu caracter continuu, iar demisia nu întrerupe perioada de absențe nemotivate ci, în virtutea raporturilor de muncă ele continuă să-și producă efectele, precum nici faptul că societatea recurentă a realizat cercetarea disciplinară în lipsa contestatorului care nu s-a prezentat la cercetare la data stabilită în convocator. Prima instanță a reținut greșit și faptul că demisia prin definiție, ar fi fără preaviz pe de o parte, iar pe de altă parte nu s-a avut în vedere că în speță nu s-a pus problema aprobării demisiei ci aprobării ca angajatorul să renunțe la termenul de preaviz. Totodată, arată că a fost ignorată de către instanță, Decizia XL/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind aplicarea dispozițiilor art.269 alin.1 din Codul muncii. Cu privire la daunele morale, susține că acestea în mod greșit au fost acordate, câtă vreme în speță, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, iar instanța face referire la răspunderea civilă delictuală și nu contractuală.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Arată că în Contractul colectiv de muncă este prevăzut termenul de preaviz de 15 zile în situația încetării raporturilor de muncă în cazul demisiei, și care este în concordanță cu dispozițiile art.79 alin.4 din Codul muncii, care prevede un termen maxim de 30 de zile pentru funcțiile de conducere, termen de preaviz care de altfel a fost respectat. Susținerile recurentei că intimatul nu și-a îndeplinit atribuțiile ce-i reveneau în calitate de director nu sunt reale și nu pot fi reținute, contestatorul și-a îndeplinit toate obligațiile pe perioada de preaviz, iar fișa de pontaj aferentă lunii aprilie 2007, nu poate avea forță probantă, câtă vreme înscrisul nu poartă nici o semnătură sau număr de înregistrare. În subsidiar, solicită, așa cum a cerut și în fața instanței de fond, a se constata nulitatea deciziei de concediere, întrucât procedura prealabilă administrativă nu a fost respectată, această măsură a fost una nelegală și abuzivă. Cu privire la daunele morale, arată că în mod corect au fost acordate, prima instanță făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art.269 alin.1 din Legea nr. 53/2003, modificată prin Legea nr. 237/2007, cu atât mai mult cu cât prejudiciul moral a fost dovedit.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 831 din 28 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei "" SRL T, a anulat decizia nr.298/4.07.2007, emisă de intimată, a constatat încetate raporturile de muncă ale reclamantului cu pârâta în temeiul dispozițiilor art.79 din Codul muncii și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată, a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea petitului vizând obligarea pârâtei la rectificarea mențiunilor din cartea sa de muncă referitoare la modalitatea încetării raporturilor de muncă și la vechimea în muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 2.05.2007, reclamantul a înregistrat la registratura societății, sub nr. 1154/2.05.2007, o cerere de demisie, fără a indica temeiul de drept și a apreciat că temeiul de drept îl reprezintă prevederile art.79 alin.8 din Codul muncii, deoarece reclamantul a arătat că " încheie raporturile de muncă începând cu data de 1.05.2007".
Pârâta a emis cu rea-credință, o decizie de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului, în baza art.61 lit.a și art.264 lit.f din Codul muncii, fără a ține seama de cererea de demisie a reclamantului.
Neluând în considerare cererea de demisie a reclamantului și desfăcându-i contractul individual de muncă, pârâta i-a pricinuit acestuia o suferință psihică, astfel încât, în temeiul art.264 alin.1 din Codul muncii coroborat cu art.998 Cod civil, reclamantul este îndreptățit la acordarea de daune morale de 5000 lei.
În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 4000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pârâta "" SRL Taf ormulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 831 din 28 februarie 2008, Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței recurate.
În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece prima instanță a reținut că demisia a operat în temeiul art79 alin.8 Codul muncii, deși angajatorul nu și-a încălcat nicio obligație contractuală, iar reclamantul a arătat, în cuprinsul cererii de demisie, că, în situația în care nu se aprobă lichidarea la zi, cererea de demisie va fi considerată notificare cu preaviz.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât a apreciat greșit operarea demisiei cu titlu retroactiv și reținerea art.79 alin.8 din Codul muncii ca temei al demisiei.
Pe de altă parte, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece s-a reținut greșit că societatea recurentă cu rea-credință a emis decizia de concediere disciplinară fără a ține seama de demisia intimatului, deși abaterea disciplinară a fost săvârșită anterior înregistrării demisiei, cât și ulterior demisiei, iar angajatorul a realizat cercetarea disciplinară în lipsa salariatului care nu s-a prezentat la cercetare la data stabilită în convocator. nemotivate reprezintă o abatere cu caracter continuu.
Prima instanță a apreciat greșit că demisia, prin definiție, ar fi "fără preaviz", contrar art.79 alin.1 din Codul muncii. În speță, nu s-a pus problema aprobării demisiei de către conducătorul unității, ci a aprobării renunțării de către angajator la termenul de preaviz, conform art.79 alin.9 din Codul muncii.
Reclamantul a fost salariatul pârâtei-recurente, în funcția de director, din anul 1998, astfel încât preavizul este de 30 de zile calendaristice, întrucât în contractul individual de muncă nu este specificat nici un termen de preaviz. El a lipsit nemotivat cu începere de la 25.04.2007.
Instanța de fond a ignorat Decizia nr.XL din 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiției privind aplicarea dispozițiilor art.269 alin.1 din Codul muncii, deoarece, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, iar temeiul de drept reținut în considerentele hotărârii atacate se referă la răspunderea civilă delictuală.
În drept, se invocă dispozițiile art.299, art.302, art.304, art.312 Cod procedură civilă art.79 și următoarele din Codul muncii.
Intimatul a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală.
În contractul individual de muncă, încheiat între părți, se prevede un termen de preaviz de 15 zile în situația încetării raporturilor de muncă prin demisie, clauză ce este în concordanță cu art.79 alin.4 din Codul muncii, care prevede un termen maxim de preaviz de 30 de zile pentru funcțiile de conducere, lăsând însă limita minimă la disponibilitatea părților implicate într-un raport de drept al muncii.
Afirmația recurentei referitoare la neîndeplinirea obligațiilor, ce-i reveneau intimatului în perioada de preaviz, nu corespunde adevărului, deoarece și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, iar fișa de pontaj depusă la dosar, aferentă lunii aprilie 2007, nu are forța probatorie necesară și suficientă a răsturna această situație, nepurtând nici o semnătură sau număr de înregistrare.
Intimatul arată că, în subsidiar, a invocat nulitatea deciziei de concediere nr.298/4.07.2007, în temeiul art.267 alin.1 din Codul muncii, întrucât procedura prealabilă administrativă nu a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile art.267 alin.2 din Codul muncii. Sintagma "clarificarea situației personale" nu poate fi calificată ca obiect al cercetării disciplinare. În adresa nr.1603/14.06.2007 nu a fost indicată în mod expres, o dată în vederea realizării cercetării disciplinare. În data de 29.06.2007, intimatul s-a prezentat la noul administrator al societății în vederea exprimării poziției sale, având în vedere că la acea dată raporturile de muncă erau încetate, dar acesta nu a dorit o întrevedere, astfel încât intimatul a înregistrat adresa nr.1774/20.06.2007.
Decizia de concediere a fost emisă după expirarea termenului de 30 de zile, prevăzut de art.268 alin.1 din Codul muncii, deoarece în convocare se arată că intimatul nu s-a prezentat la societatea angajatoare din data de 25.04.2007, iar decizia de concediere a fost emisă la 4.07.2007.
Soluția instanței de fond referitoare la acordarea a 30.000 lei cu titlu de daune morale este legală și temeinică prin raportare la dispozițiile art.269 alin.1 din Codul muncii.
În drept, se invocă dispozițiile art.79, art.267, art.268 și art.269 din Codul muncii, art.312 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat în parte pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform contractului individual de muncă, încheiat între părți, reclamantul a fost angajat în funcția de director al societății recurente, pe perioadă nedeterminată, cu începere de la 15.08.1998. La pct.IX lit.a din acest contract se prevede că angajatul are obligația "să aducă la cunoștința patronului cu cel puțin 15 zile înainte încetarea contractului de muncă din inițiativa sa".
Art.79 alin.4 din Codul muncii dispune că: "termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă, sau, după caz, cel prevăzut în contractele de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariați cu funcții de execuție, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariații care ocupă funcții de conducere".
Prin urmare, termenul de preaviz în cazul demisiei reclamantului este de 15 zile calendaristice, conform art.79 alin.4 din Codul muncii coroborat cu clauza de la pct.IX lit.a din contractul individual de muncă încheiat de părți.
Reclamantul a solicitat, prin cererea înregistrată la SRL sub nr.1154/02.05.2007, aprobarea demisiei sale cu începere de la 1.05.2007, arătând că, în cazul în care se refuză această aprobare, cererea se transformă în demisie cu preaviz.
Față de dispozițiile art.79 alin.1, alin.3 și alin.7 din Codul muncii și de cuprinsul cererii de demisie, având în vedere și că din probele administrate în cauză nu rezultă că angajatorul a renunțat total ori parțial la termenul de preaviz, Curtea apreciază că încetarea contractului individual de muncă al reclamantului nu se putea produce decât la încetarea termenului de preaviz de 15 zile calendaristice, care a început să curgă la data de 2.05.2007.
Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art.79 alin.8 din Codul muncii, deoarece reclamantul nu a arătat că demisionează fără preaviz, ca urmare a faptului că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract.
Din cele expuse mai sus, rezultă că încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, ca efect al demisiei, a avut loc la data de 18.05.2007.
Adresa nr.1603/14.06.2007, prin care angajatorul îl convoca pe reclamant, la sediul său între orele 9,00 - 15,00, pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile în termen de 15 zile de la primirea înștiințării, dar nu mai târziu de 29.06.2007, întrucât din data de 25.04.2007 nu s-a prezentat la locul de muncă, precum și decizia de concediere nr.298/4.07.2007 sunt ulterioare încetării contractului individual de muncă al reclamantului prin demisie, astfel încât decizia de concediere este lovită de nulitate.
Angajatorul este îndreptățit să sancționeze abaterile disciplinare săvârșite de salariați anterior cererii de demisie sau în cursul termenului de preaviz, prevăzut de art.79 alin.4 din Codul muncii, însă decizia de sancționare disciplinară trebuie emisă înainte de încetarea contractului individual de muncă, ca urmare a împlinirii termenului de preaviz. Potrivit art.79 alin.6 raportat la art.52 alin.1 lit.a din Codul muncii, angajatorul avea posibilitatea suspendării contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile și, pe cale de consecință, termenul de preaviz se suspenda corespunzător. În speță, nu s-a dispus însă suspendarea contractului individual de muncă.
Având în vedere că decizia de concediere nr.298/4.07.2007 a fost emisă ulterior încetării contractului individual de muncă al angajatului prin demisie, nu se mai impune analizarea legalității ei prin raportare la dispozițiile art.267 alin.1 și alin.2 și art.268 alin.1 din Codul muncii.
În motivarea cererii de acordare a daunelor morale, reclamantul a arătat că desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă " va rămâne în permanență o în carnetul său de muncă " și îi creează probleme cu privire la vechimea în muncă, astfel încât i se cauzează un prejudiciu de imagine.
Ca urmare a anulării deciziei de concediere, carnetul de muncă al reclamantului poate fi rectificat la cererea sa, iar vechimea în muncă nu este afectată de această decizie, care fiind anulată nu a produs efecte în planul vechimii în muncă. În fața primei instanțe, reclamantul a renunțat la judecarea petitului vizând obligarea pârâtei SC SRL la rectificarea mențiunilor din cartea sa de muncă referitoare la modalitatea încetării raporturilor de muncă și la vechimea în muncă. Pe cale de consecință, în speță nu s-a dovedit existența unui prejudiciu moral, care să atragă aplicabilitatea art.269 alin.1 din Codul muncii.
Față de cele expuse anterior, în temeiul art.312 alin.1 - alin.3 coroborat cu art.3041cod pr.civilă, Curtea va admite recursul pârâtei ca fiind întemeiat și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va respinge petitul privind obligarea pârâtei la plata daunelor-morale către intimat, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Întrucât recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar intimatul a căzut în pretenții, văzând dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâta-recurentă " " SRL T împotriva sentinței civile nr.831 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge petitul privind obligarea pârâtei la plata daunelor-morale către reclamant.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Fără, cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, DR.- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./18.12.2998
Thred./19.12.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Florin Dogaru
