Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3660/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3660
Ședința publică din data de 03 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții, -, -, împotriva sentinței civile nr.7513/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA și Federația Sindicatelor Libere și Independente -, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata pârâtă SC SA, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură intimatele pârâte au depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, că intimata pârâtă SC SA a depus în copie hotărâri AGA, după care,
Neamifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru a intimata pârâtă SC SA, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului Gorj, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 7513 din 08 decembrie 2008, Tribunalul Gorj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocata de intimata.
S-a admis excepția prematurității cererii invocata de intimata.
S-au respins capetele de cerere ale actiunii formulate de petentii, -, -, in contradictoriu cu intimatele intimații - Membru Grup, și Federația Sindicatelor Libere și Independente, P, privind negocierea și acordarea acțiunilor, ca fiind rămase fără obiect.
S-au respins celelalte capete de cerere ca prematur introduse.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active invocata de intimata instanța a respins, întrucât potrivit art. 1 alin.1 din Legea 130/1996, republicată "contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariații, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Salariații sunt reprezentați la nivel de unitate, în cazul, de sindicatul legal constituit, în speță. Sindicatul trebuia să îndeplinească anumite criterii de reprezentativitate pentru a angaja salariații într-un contract colectiv de muncă, conform Legii 130/1996.
Contractul colectiv de muncă este actul juridic bilateral în care părțile sunt legal reprezentate, astfel că dacă una din părți, respectiv sindicatul reprezentativ rămâne în pasivitate, salariații nu pot să acționeze individual, ci numai prin sindicatul reprezentativ ales.
De altfel, la negocierea și semnarea contractului colectiv de muncă participă, în numele salariaților, numai sindicatul reprezentativ, neexistând identitate de părți între reclamanți și titularul dreptului subiectiv din cadrul raportului juridic dedus judecății, și anume sindicatul.
In ceea ce priveste exceptia prematuritatii introducerii actiunii, instanta a retinut ca acordarea cotei de participare la profit instanța a constatat că acțiunea prin care se tinde la obținerea unor drepturi patrimoniale este condiționată de existența negocierilor. Conform art.3 alin.5 și 6 din Legea nr.130/1996 republicată, orice drepturi ale salariaților izvorând din contractul colectiv de muncă se vor stabili numai pe baza negocierilor purtate între patronat și sindicatul reprezentativ. Ori în lipsa negocierilor dintre părți, condiție prealabilă conform legii, petenții nu pot pretinde realizarea unor drepturi izvorând din CCM.
Referitor la fondul cauzei, instanța a constatat că la data de 10.10.2008 între și s-a încheiat protocolul nr.814, în baza art.168 alin. 5 din CCM/2008, prin care s-a negociat numărul de acțiuni gratuite acordate de salariaților săi.
La art.I din acest protocol, se prevede că "în aplicarea dispozițiilor art.168 alin.5 din CCM, va distribui, cu titlu gratuit, fiecărei persoane care beneficiază de acest drept, așa cum este determinat în art.II din prezenta, un număr de 100 acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale
De asemenea, s-a prevăzut că mecanismul și procedura tehnică de distribuire cu titlu gratuit a acțiunilor către salariați( inclusiv momentul inițierii procesului de distribuire ) s-a stabilit ulterior semnării protocolului.(fila 39 din dosar ). În ceea ce privește plata dividendelor corespunzătoare celor 100 de acțiuni acordate fiecărui salariat, instanța a reținut că dividendele reprezintă o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoana juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoana juridică.
În acest context, în situația în care s-a stabilit, la sfârșitul fiecărui an financiar că societatea a înregistrat profit, au fost acordate și dividendele corespunzătoare acțiunilor acordate prin protocolul încheiat între intimate.
În ceea ce privește acordarea de daune, beneficiu nerealizat ca urmare a faptului că aceste drepturi bănești nu au fost acordate la timpul cuvenit, în raport de rata inflației, instanța a constatat că scopul acoperirii prejudiciului creat prin întârzierea plății dividendelor a fost atins prin plata dividendelor actualizate.
Suma rezultată din actualizarea dividendelor, în raport cu rata inflației, s-a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului și a fost pus în sarcina debitorului.
Față de aceste considerente, instanța a respins capetele de cerere privind negocierea și acordarea cu titlu gratuit a acțiunilor, ca rămase fără obiect.
În ceea ce privește capătul de cerere privind negocierea și acordarea cotei de participare la profit, precum și plata beneficiului nerealizat si a dividendelor, instanța a constatat că potrivit art.139 din CCM cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere au fost stabilite prin negociere cu.
Așadar condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respectiv acordării cotei de participare la profit și constituirii fondului de premiere. După cum am arătat, părțile nu au purtat negocieri cu privire la aceste articole din contractul colectiv de muncă, aceste capete de cerere au fost respinse ca prematur introduse.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții, -, -, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, s-a arătat, în esență, că, în mod greșit, prima instanță, deși ar fi trebuit să cerceteze fondul cauzei, a respins ca prematur capătul de cerere privind acordarea cotei de participare la profit și a fondului anual de premiere.
Privitor la fondul cauzei, s-a arătat că drepturile solicitate s-au născut prin negociere, au devenit aplicabile la data semnării CCM, SC SA și SA urmând a stabili doar cuantumul drepturilor câștigate prin negociere, criteriile de acordare și condițiile de diferențiere.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a admite recursul, pentru următoarele considerente:
Una din condițiile esențiale pentru exercitarea acțiunii este aceea ca obiectul acesteia să fie licit, posibil și determinat sau determinabil.
Acțiunea dedusă judecății are ca obiect exercitarea dreptului reclamat și nu constatarea existenței acestuia.
O cerere este prematur introdusă atunci când se solicită exercitarea lui fără a se fi născut.
Referitor la drepturile solicitate de către reclamant, nu se poate considera că acestea nu există la momentul formulării acțiunii sau că nu sunt actuale, în condițiile în care au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă (art. 168 alin. 6, 138 și 139 din CCM), contract ce reprezintă legea părților, conform prevederilor Legii nr. 130/1996.
Prin negociere, intimata SC SA s-a obligat să acorde gratuit un număr de acțiuni negociate de și SA, să constituie un fond anual de premiere și să acorde salariaților o cotă de participare la profitul anual.
Se constată, astfel, că drepturile respective au luat naștere prin negociere și există și în prezent în patrimoniul creditorilor.
Este adevărat că părțile au convenit ca ulterior, prin negociere, să stabilească criteriile de acordare și condițiile de diferențiere însă această împrejurare nu conduce la concluzia că drepturile solicitate sunt afectate de un termen (atâta timp cât nu este prevăzut expres un termen) sau condiție suspensivă (nefiind condiționată nașterea dreptului de un eveniment viitor și nesigur).
Față de cele arătate anterior, Curtea concluzionează că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca prematur introdusă.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru judecarea cauzei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, -, -, împotriva sentinței civile nr.7513/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA și Federația Sindicatelor Libere și Independente -, având ca obiect, drepturi bănești. Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare în fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. / 2 ex./ 3 iulie 2009
3 ex. /16.06.2009
Jud. fond...
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu